Connect with us

JUSTIȚIE

Ambasadorii Germaniei, Franţei, Olandei şi Marii Britanii au cerut explicații despre Codul Penal în Parlament. Reacția lui Ponta

Published

on

ponta gov.roModificările făcute de parlamentari peste noapte Codului Penal pentru a proteja demnitarii de anchetele DNA şi ale ANI au determinat reprezentanţii unora dintre cele mai importante ambasade ale statelor europene în România să vină astăzi în Parlament pentru a cere explicaţii, informează Gandul.info.

Ambasadorul Franţei, Philippe Gustin, cel al Germaniei în România, Werner Hans Lauk, cel al Olandei, Matthijs van Bonzel, dar şi un reprezentant al secţiei politice a Ambasadei Marii Britanii au cerut astăzi să se întâlnească, în Parlament, cu deputaţii din Comsia Juridică, cea care a operat luni noaptea modificările livrate a doua zi plenului şi acceptate de acesta prin votul USL.

Mâine şi-a anunţat prezenţa şi actualul şef al misiunii diplomatice a SUA, Duane Butcher.

Victor Ponta: Reacţia Ambasadei SUA a fost greşită. Am ştiut de Legea amnistiei

”Ca preşedinte PSD cred că cele două legi (legea amnistierii şi Codul Penal, n.red. ) trebuie rediscutate cu toate celelalte instituţii cu care nu s-au discutat, cu Ministerul Justiţiei şi i-am spus domnului Cazanciuc să înceapă aceste discuţii, cu CSM Parchetul General, prezentate Comsiei Europene şi după aceea adoptate dacă sunt în regulă”, a spus Ponta, citat de Gandul.

Ponta s-a arătat nemulţumit de reacţia ambasadei SUA. “Nu cred că vreo ambasadă europenă contestă dreptul Parlamentului de a legifera. Nu poate să legifereze preşedintele sau presa în locul Parlamentului. Singura reacţie nepotrivită a fost a ambasadei SUA care se referea la investotorii lor. Cred că a fost o greşeală şi o să transmit acest lucru”, a susţinut premierul.

Detalii aici.

Sursa: Gandul.info
Foto: gov.ro

#RO2019EU

Premierul Viorica Dăncilă: ”Activarea articolului 7 pentru România nu poate deveni realitate. În România nu este încălcat statul de drept”

Published

on

Corespondență de la Strasbourg – Robert Lupițu

Activarea articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene cu privire la riscul unei încălcări grave a valorilor fundamentale ale Uniunii Europene nu poate deveni realitate în cazul României, a transmis, marți, premierul Viorica Dăncilă.

FOTO: European Parliament

Legat de activarea articolului 7 şi de aliaţi, eu consider că România nu trebuie să se gândească la aliaţi, pentru că activarea articolului 7 pentru România nu poate deveni realitate, pentru că în România nu este încălcat statul de drept”, a spus Dăncilă, răspunzând unei întrebări în cadrul conferinței de presă comună cu președintele Parlamentului European, Antonio Tajani.

Poziția premierului român survine în condițiile în care liderul ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, a precizat în cadrul dezbaterii privind prioritățile României la Consiliul UE, că țara noastră nu este departe de o procedură a articolului 7 dacă va continua să ignore recomandările Comisiei de la Veneția.

”Nu putem vorbi despre activarea articolului 7 în această situaţie. Nu aş vrea să punem România alături de Ungaria, de Polonia şi nu aş vrea să vorbim despre acest lucru, pentru că în România este respectat statul de drept şi nu cred că este utilă o discuţie care să reliefeze acest aspect”, a completat Viorica Dăncilă. 

Definit drept ”opțiunea nucleară”, articolul 7 din Tratatul UE a fost până în prezent activat de Comisia Europeană în cazul Poloniei și de Parlamentul European privind situația din Ungaria.

Ce prevede articolul 7 din tratat?

Articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene prevede un mecanism de întărire a valorile UE. Conform 7(1), Consiliul poate stabili că există un risc clar de încălcare serioasă a valorilor UE de către un stat membru, prevenind o încălcare efectivă prin anumite recomandări specifice adresate respectivului stat membru.

Articolul 7 poate fi activat de o treime din statele membre, de Parlament sau de Comisie. Consiliul trebuie să adopte o decizie cu o majoritate de patru cincimi după ce a primit consimțământul Parlamentului, care trebuie dat cu două treimi din voturile exprimate și majoritatea absolută a deputaților.

Următoarea etapă este articolul 7(2) prin care Comisia sau Consiliul pot stabili o încălcare efectivă, la propunerea a unei treimi din statele membre. Consiliul trebuie să decidă în unanimitate și Parlamentul trebuie să își dea acordul. Articolul 7(3) prevede sancțiuni, cum ar fi suspendarea dreptului de vot.

 

.

Continue Reading

JUSTIȚIE

Președintele Klaus Iohannis: Nu-l voi revoca pe procurorul general Augustin Lazăr

Published

on

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că nu-l va revoca din funcţie pe procurorul general Augustin Lazăr.

Domnul ministru, probabil neavând altă treabă mai bună de făcut, mi-a mai trimis încă o dată documentele pe care le trimisese pentru revocare. În această etapă pot să vă răspund foarte simplu: nu voi revoca pe procurorul general Augustin Lazăr. (…) Procurorul general Lazăr face o treabă foarte bună acolo. Sunt mulţumit de activitatea domniei sale“, a spus Iohannis la Palatul Cotroceni.

El a susţinut că cererea de revocare nu respectă rigorile legii.

În ceea ce priveşte numirea procurorilor şefi, el a susţinut că documentele se află în analiză, subliniind că este cel puţin ciudat că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a transmis aceleaşi nominalizări.

“În privinţa propunerilor de numire pentru procuror, pentru poziţiile de conducere, aceste propuneri sunt în analiza departamentului de resort. Este totuşi important de reţinut că domnul ministru a considerat pur şi simplu să trimită aceleaşi propuneri fără modificări, lucru care este cel puţin ciudat, ca să mă exprim aşa”, a spus Iohannis.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat pe 27 decembrie, într-o postare pe Facebook, că a transmis către preşedintele României atât solicitarea de revocare din funcţie a procurorului general, Augustin Lazăr, cât şi pe cea privind numirea Adinei Florea ca procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. 

Reamintim că problematica revocării procurorului general al României a fost criticată și la nivel european, de Parlamentul European într-o rezoluție privind România și de Comisia Europeană în raportul MCV, adoptate și prezentate pe 13 noiembrie.

 

.

Continue Reading

JUSTIȚIE

Președintele României îi cere Premierului agenda fiecărei ședințe de Guvern

Published

on

Președintele României, Klaus Iohannis i-a solicitat Premierului Viorica Dăncilă, într-o scrisoare transmisă astăzi, transmiterea agendei de lucru a fiecărei ședințe de Guvern.

Redăm, în continuare, conținutul scrisorii, așa cum a fost comunicată de Administrația Prezidențială:

Sursă foto: Administrația Prezidențială

“Stimată doamnă Prim-ministru,

În vederea exercitării prerogativelor stabilite de art. 87 din Constituție, vă solicit să îmi transmiteți agenda de lucru a fiecărei ședințe a Guvernului.

Învederez că obligația comunicării este prevăzută de art. 39 din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009. Potrivit dispozițiilor menționate, agenda de lucru a ședinței Guvernului se comunică autorităților publice interesate, împreună cu proiectele de documente de politici publice, proiectele de acte normative sau alte documente, precum și documentele însoțitoare respective, cu cel puțin 24 de ore înainte de ziua ședinței Guvernului”.

Solicitarea vine pe fondul dezbaterilor din zona majorității guvernamentale pe tema unei Ordonanțe de Guvern privind amnistia și grațierea.

Anul trecut, în premieră, Președintele Iohannis a prezidat ședința de Guvern a Cabinetului Grindeanu, sosind intempestiv la Palatul Victoria, pe fondul unor preocupări similare în spațiul public referitoare la iminența emiterii unei Ordonanțe privind amnistia și grațierea.

La acel moment, potrivit Digi24, Premierul Sorin Grindeanu a afirmat că ordinea de zi prevedea chestiuni legate de buget însă nu a pomenit de ordonanțele de urgență privind justiția, moment în care Klaus Iohannis a luat cuvântul și a declarat că „sunt doi elefanți în încăpere: grațierea și modificarea codurilor penale”.

Continue Reading

Trending