Connect with us

U.E.

Ambasadorii țărilor UE discută, la Bruxelles, despre temerile privind escaladarea războiului din Ucraina pe fondul referendumurilor ilegale organizate de Rusia în patru regiuni ocupate

Published

on

© European Union, 2021/ Source: EC - Audiovisual Service

Ambasadorii statelor membre ale UE au fost invitați luni la o reuniune a grupului de lucru pentru răspunsul la criză pentru a discuta despre preocupările legate de o escaladare a războiului din Ucraina, au declarat un oficial și un diplomat european, citați de Reuters, preluat de Agerpres.

Discuțiile vor aborda, în principal, referendumurile în curs de desfășurare în zonele ocupate din estul și sudul Ucrainei, care vizează anexarea de teritorii la Rusia, și modul în care UE intenționează să gestioneze zecile de ruși care încearcă să pătrundă pe teritoriul Uniunii pentru a scăpa de o mobilizare parțială ordonată săptămâna trecută de Kremlin, au precizat sursele.

Ambasadorii nu sunt de obicei prezenți la reuniunile grupului integrat de răspuns la crize politice, care include oficiali din cadrul Executivului UE și al Serviciului European de Acțiune Externă/

Reuniunea de la Bruxelles a început la ora locală 10.00.

Referendumurile din patru regiuni din Ucraina – Donețk și Lugansk, în est, și Herson și Zaporojie, în sud -, pe care Kievul și Occidentul le consideră un simulacru, au intrat luni în a patra zi, după ce SUA au avertizat asupra unor „consecințe catastrofale” dacă Moscova va folosi arme nucleare pentru a proteja orice regiune anexată.

Avertismentul a fost lansat după ce miercuri președintele rus Vladimir Putin a formulat o amenințare voalată privind utilizarea armelor nucleare, afirmând că Moscova va folosi orice armă pentru a-și apăra teritoriul.

Parlamentul rus ar putea lua măsuri pentru a oficializa anexările în câteva zile.

Prin încorporarea zonelor Luhansk, Donețk, Herson și Zaporojie în Rusia, Moscova ar putea prezenta eforturile de a le recuceri ca fiind atacuri împotriva Rusiei însăși.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Siegfried Mureșan, vicepreședintele Grupului PPE din Parlamentul European: Președinția Ungariei la Consiliul UE va fi un eșec de țară dacă Viktor Orban continuă să se comporte ca cel mai bun prieten al lui Putin

Published

on

© European Union 2023 - Source : EP

Președinția Ungariei la Consiliul Uniunii Europene va fi un eșec de țară dacă Viktor Orban continuă să se comporte ca cel mai bun prieten al lui Vladimir Putin, semnalează eurodeputatul Siegfried Mureșan, vicepreședintele Grupului PPE din Parlamentul European într-un avertisment lansat în urma vizitelor pe care premierul ungar le-a întreprins la începutul lunii iulie la Moscova și Beijing.

El a explicat într-un mesaj publicat pe Facebook cât de important este pentru o țară membră a Uniunii Europene să dețină timp de șase luni președinția Consiliului Uniunii Europene, nu doar pentru blocul european în ansamblul său, ci și pentru statul în cauză.

”Președinția Consiliului UE este o foarte bună oportunitate pentru o țară membră a Uniunii Europene de a împinge propriile obiective pe agenda europeană. Singura condiție este ca obiectivele pe care ți le asumi în președinție să nu fie contrare așteptărilor și intereselor celorlalte state. Acest lucru a fost ignorat de prim-ministrul Viktor Orban care a început președinția cu o agendă contrară tuturor obiectivelor Uniunii Europene”, l-a criticat Siegfried Mureșan pe prim-ministrul maghiar pentru modul în care a ales să deschisă președinția ungară.

Vicepreședintele Grupului PPE din Parlamentul European a atras atenția că ”cei care vor încerca să atace Uniunea Europeană folosind președinția Consiliului, cum încearcă Viktor Orban, vor eșua, vor fi izolați.”

”Un lucru este clar: președinția Consiliului UE este un instrument puternic în mâna liderilor care vor să construiască”, a continuat eurodeputatul.

Siegfried Mureșan a salutat ”decizia liderilor europeni de a boicota reuniunile informale ale Consiliului de la Budapesta”.

”Este doar un prim pas. Dacă Viktor Orban nu va schimba modul în care abordează Președinția Consiliului, va înregistra un mare eșec. Toate deciziile importante din următoarele 6 luni la nivel european îl vor ocoli”, a conchis acesta.

La doar câteva zile după ce a preluat președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, premierul Viktor Orban a efectuat o vizită în Rusia unde a fost primit de Vladimir Putin, cel care, în februarie 2022, arunca în aer ordinea mondială bazată pe reguli prin invadarea Ucrainei.

Putin a profitat de fisura creată de Orban în unitatea privind sprijinul pentru Ucraina și s-a referit la prim-ministrul maghiar cu denumirea de ”președinte al Consiliului Uniunii Europene”.

De cealaltă parte, cum era de așteptat, liderii UE și SUA au criticat vizita lui Viktor Orban la Moscova, deși acesta din urmă a încercat să le explice printr-o scrisoare președinților Comisiei Europene, Consiliului European și celorlalți șefi de stat sau de guvern de ce a ales să facă această călătorie, conform DPA, citat de Agerpres

De parcă nu era suficient că a provocat destulă indignare, premierul maghiar a ales la câteva zile după acest moment să meargă în China, unde s-a întâlnit cu președintele Xi Jinping, un partener autoritar și apropiat al lui Putin.

Drept răspuns, miniștrii de externe din UE se pregătesc boicoteze o reuniune diplomatică la nivel înalt pe care președinția Ungariei la Consiliul UE ar trebui să o găzduiască.

Citiți și: Miniștrii de externe din UE se pregătesc boicoteze o reuniune diplomatică la nivel înalt pe care președinția Ungariei la Consiliul UE ar trebui să o găzduiască

Se pare că executivul european ar urma s-i transmită lui Orban un mesaj și mai puternic.

Trei oficiali UE au declarat pentru Politico că brațul executiv al UE i-a îndemnat pe comisarii săi să nu participe la reuniunile informale ale miniștrilor în timpul președinției maghiare a Consiliului UE.

Trimițând în schimb funcționari publici la aceste reuniuni, Comisia speră să transmită Budapestei mesajul că utilizarea sa nechibzuită a președinției UE este inacceptabilă.

Continue Reading

U.E.

UE prelungește măsurile restrictive împotriva Iranului în contextul sprijinului militar pentru războiul Rusiei în Ucraina și pentru grupurile și entitățile armate din Orientul Mijlociu și regiunea Mării Roșii

Published

on

© European Union - Source : EP

Consiliul UE a decis astăzi să prelungească până la 27 iulie 2025 măsurile restrictive în contextul sprijinului militar al Iranului pentru războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și pentru grupurile și entitățile armate din Orientul Mijlociu și regiunea Mării Roșii. Măsurile restrictive existente vor continua să fie revizuite anual.

În prezent, regimul de sancțiuni se aplică unui număr de 12 persoane și nouă entități.

Cei vizați sunt supuși unei înghețări a activelor, iar furnizarea de fonduri sau resurse economice, direct sau indirect, către aceștia sau în beneficiul lor este interzisă. De asemenea, persoanele fizice listate au interdicție de călătorie în UE.

În concluziile sale din 21 și 22 martie 2024, Consiliul European a solicitat terților, inclusiv Iranului, să înceteze imediat furnizarea de sprijin material pentru războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

În concluziile sale din 17 și 18 aprilie 2024, Consiliul European și-a reiterat angajamentul de a lua măsuri restrictive suplimentare împotriva Iranului, în special în legătură cu vehiculele aeriene fără pilot (UAV) și rachetele. În final, Consiliul European a reiterat că UE rămâne pe deplin angajată să contribuie la de-escaladarea și securitatea în regiune.

Pe 14 mai 2024, Consiliul a extins domeniul de aplicare al cadrului UE pentru măsuri restrictive în contextul sprijinului militar al Iranului pentru războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, pentru a acoperi atât dronele, cât și rachetele, precum și sprijinul programului iranian de drone și rachete pentru grupurile și entitățile armate din Orientul Mijlociu și regiunea Mării Roșii.

Mai mult, Consiliul a interzis exportul unor componente suplimentare utilizate în dezvoltarea și producția de UAV-uri din UE către Iran.

Pe 31 mai și 24 iunie, Consiliul a inclus pe listă șase persoane și patru entități în cadrul acestui cadru.

Continue Reading

U.E.

Care este viziunea pentru politică externă a noii șefe a diplomației UE, Kaja Kallas, potrivit experților (DW)

Published

on

© European Union, 2024

Premierul Estoniei, Kaja Kallas, a fost un candidat proeminent în ultimele luni pentru funcția de secretar general al NATO, însă reputația sa fermă împotriva Rusiei i-a redus șansele pentru ocuparea acestei poziții. Statele membre NATO, în special cele din Uniunea Europeană, au considerat că numirea unui lider baltic ar transmite un mesaj prea puternic președintelui rus Vladimir Putin. În plus, posibilitatea unei schimbări în conducerea SUA și impactul potențial al revenirii lui Donald Trump au fost factori suplimentari care au influențat decizia finală. Kallas a acceptat situația și l-a susținut pe olandezul Mark Rutte pentru poziția de șef al NATO. Observatorii cred că această retragere a fost parte a unui acord care i-a deschis calea pentru a deveni Înalt Reprezentant al UE pentru Politică Externă, relatează DW

Prioritățile de politică externă ale Kajei Kallas

Experții consideră că Kallas este potrivită pentru perioada actuală, având în vedere accentul pe întărirea apărării împotriva Rusiei. Fiind prim-ministru al Estoniei, o fostă republică sovietică, și având o mamă deportată în copilărie în Siberia, Kallas este conștientă de consecințele unei înfrângeri a Ucrainei în fața Rusiei. Prioritatea sa principală va fi pregătirea Europei pentru a preveni incursiunile teritoriale viitoare ale Rusiei.

Războiul din Ucraina a evidențiat vulnerabilitățile Europei, cum ar fi producția insuficientă de muniție și lacunele legate de capabilitățile de supraveghere prin satelit. În acest sens, Kallas a propus împrumuturi comune ale UE pentru a finanța extinderea capabilităților de apărare. Deși Franța susține ideea, va fi mai dificil să convingă statele fiscal prudente, precum Germania.

Provocări și viziuni de politică externă

Există îngrijorări legate de posibile conflicte de competențe în cadrul blocului și dacă concentrarea noului Înalt Reprezent pe Rusia ar putea umbri activitatea viitorului șef al NATO, Mark Rutte. În martie, Kallas a clarificat că, în termeni de criză militară, NATO este responsabilă cu gestionarea situației, dar îmbunătățirea industriei de apărare este și un domeniu în care UE are un rol de jucat.

Provocarea majoră a Kajei Kallas va fi definirea viziunii sale de politică externă în relațiile cu Iran, China și Orientul Mijlociu. Kristi Raik, director adjunct la ICDS, a declarat că Kallas va avea o viziune critică asupra Chinei și Iranului, evaluându-le în funcție de legăturile lor cu Moscova. Raik a adăugat că aceasta va pune accent pe promovarea unei ordini mondiale multilaterale și bazate pe reguli, ceea ce este de așteptat pentru cineva dintr-un stat mic. „Ea provine dintr-un stat mic, așa că este foarte firesc să pună un accent puternic pe o ordine bazată pe reguli, în care acordurile internaționale sunt valide și normele respectate.”

În mai, Estonia a votat pentru o rezoluție a ONU care a promovat statutul Palestinei la membru cu drepturi depline. „Kallas personal nu a fost vehementă cu privire la alte chestiuni de politică externă în afară de Rusia”, a adăugat Merili Arjakas de la ICDS. „În orice caz, totul se va reduce la ceea ce decide UE în ansamblu cu privire la chestiunile majore de politică externă.”

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
EUROPARLAMENTARI ROMÂNI19 mins ago

Siegfried Mureșan, vicepreședintele Grupului PPE din Parlamentul European: Președinția Ungariei la Consiliul UE va fi un eșec de țară dacă Viktor Orban continuă să se comporte ca cel mai bun prieten al lui Putin

ROMÂNIA46 mins ago

Marcel Ciolacu: Cele mai importante reforme se vor regăsi în cererea de plată numărul patru din PNRR, unde se va vedea direcția și perspectiva României

EDUCAȚIE52 mins ago

Klaus Iohannis, la 160 de ani de la înființarea Universității din București: A reprezentat poarta spre lumina cunoașterii, către Occident, când Corina de Fier separa cele două emisfere

INTERNAȚIONAL1 hour ago

Ucraina este pregătită să colaboreze cu oricine câștigă alegerile prezidențiale din SUA, inclusiv cu Donald Trump, subliniază Volodimir Zelenski

MAREA BRITANIE2 hours ago

Keir Starmer solicită o evaluare completă a capabilităților militare ale Marii Britanii în contextul unei „lumi mai periculoase și mai volatile”

ROMÂNIA2 hours ago

Ministrul Sebastian Burduja, prezent la Energy Leaders Forum: Integrarea Inteligenței Artificiale în Energie va duce la prețuri mai mici și la un sistem energetic național mai sigur

INTERNAȚIONAL5 hours ago

La două zile după tentativa de asasinat, Donald Trump este nominalizat candidat al Partidului Republican la președinția SUA. Senatorul J.D. Vance, ales candidat la vicepreședinția SUA

ROMÂNIA DIGITALĂ19 hours ago

Ministrul Bogdan Ivan: Pregătim peste 2000 de IMM-uri pentru digitalizare prin PNRR

INTERNAȚIONAL19 hours ago

Volodimir Zelenski și-a stabilit ca obiectiv ca în noiembrie să aibă toate elementele unui nou plan de pace

INTERNAȚIONAL21 hours ago

Ministrul german de externe începe o vizită în Africa de Vest: Răspândirea instabilității în regiune va avea un impact direct asupra securității în Europa

ROMÂNIA46 mins ago

Marcel Ciolacu: Cele mai importante reforme se vor regăsi în cererea de plată numărul patru din PNRR, unde se va vedea direcția și perspectiva României

SUA1 day ago

Joe Biden, discurs către națiune din Biroul Oval după tentativa de asasinat asupra lui Trump: În America, ne rezolvăm diferendele la urnele de vot, nu cu gloanțe

NATO4 days ago

“NATO este ca o căsnicie, trebuie să fi implicat în fiecare zi”, afirmă Stoltenberg la ultimul summit ca secretar general înainte de a preda ștafeta

NATO4 days ago

Amfitrion al celebrării a 75 de ani de NATO, Joe Biden a încheiat un summit bântuit de gafa confundării lui Zelenski cu Putin alăturându-se tradiției SUA care se întinde “de la Truman la Reagan și până la mine” de apărare a NATO

INTERVIURI4 days ago

VIDEO INTERVIU Mircea Geoană, la summitul NATO de la Washington: Sprijinul NATO, o garanție suplimentară că Ucraina și R. Moldova își pot îndeplini calea europeană

NATO4 days ago

Summitul NATO: România, reprezentată de Nicolae Ciucă la lansarea “Pactului pentru Ucraina”, alături de Biden, Zelenski, Macron și ceilalți lideri euro-atlantici

ROMÂNIA5 days ago

Guvernul aprobă Strategia națională în domeniul inteligenței artificiale

MAREA BRITANIE5 days ago

În prima întâlnire cu Volodimir Zelenski, noul premier britanic îl asigură de sprijinul de neclintit al Regatului Unit: Schimbarea guvernului nu schimbă cu nimic sprijinul pe care îl vom oferi

ROMÂNIA5 days ago

Investiție de peste 100 milioane de dolari a PepsiCo într-un depozit automatizat din Popești-Leordeni. Ciolacu: Contribuiți la reducerea deficitului comercial al țării prin exportul producției către alte 17 state din lume

NATO5 days ago

La 75 de ani de NATO, liderii aliați au adoptat Declarația de la Washington: “Cale ireversibilă” a Ucrainei către NATO și o “Alianță capabilă” să apere flancul estic împotriva oricărui adversar

Trending