Ambasadorul George Cristian Maior, cu ocazia sărbătoririi la Washington a Zilei Armatei României: Eforturile de consolidare a flancului estic al NATO reprezintă întărirea capacităţilor aliaţilor de descurajare în zona Mării Negre

,,Eforturile de consolidare a flancului estic al NATO reprezintă întărirea capacităţilor aliaţilor de descurajare în zona Mării Negre, fiind un element important de promovare a securității”, este mesajul transmis de ambasadorul George Cristian Maior, cu ocazia sărbătoririi la Washington a Zilei Armatei României, potrivit unui comunicat al Ambasadei României în SUA.

Cu acest prilej, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a apreciat contribuția pe care Armata României a adus-o și o aduce în teatrele de operații externe, amintind faptul că, până în prezent, peste 30.000 de militari români au fost angajați în misiuni internaționale, arătând astfel angajamentul țării noastre de a participa constructiv la menținerea securității atât la nivel regional cât și internațional.

© Ambasada României în Statele Unite ale Americii

,,Am avut privilegiul de a lucra, ca secretar de stat în Ministerul Apărării, într-o perioadă complicată, când România a trebuit să ia decizia de a trimite militari în Afganistan, dar și când țara noastră a fost acceptată ca membru NATO”, a menționat ambasadorul român.

Ambasadorul George Cristian Maior a amintit și rolul important pe care Armata României l-a avut atât în perioada Primului Război Mondial, când a contribuit, prin sacrificiile sale, la crearea statului unitar român.

De asemenea, ambasadorul George Cristian Maior a menționat importanța componentei apărării a Parteneriatului Strategic dintre România și SUA, faptul că țara noastră acordă un procent semnificativ de 2 la sută din PIB pentru apărare, ca parte inclusiv a eforturile de consolidare a flancului estic al NATO.

,,Consolidarea flancului estic al NATO reprezintă întărirea capacităţilor aliaţilor de descurajare în zona Mării Negre, fiind un element important de promovare a securității”, a declarat George Cristian Maior.

© Ambasada României în Statele Unite ale Americii

La rândul său, general-maior Kevin C. Wulfhorst, reprezentant al Pentagonului, a apreciat excelenta și lunga colaborare pe care Armata SUA o are cu Armata României.

,,Armata Statelor Unite nu luptă singură. Avem nevoie de parteneri de încredere, iar România este un aliat cheie pentru noi. Soldații români au făcut sacrificiul suprem în teatre de operații precum Afganistan, alături de militarii americani”, a afirmat general-maior Kevin C. Wulfhorst.

Nu în ultimul rând, atașatul român al apărării, colonelul Cătălin Mihalache, a menționat, în discursul său, contribuția Armatei României la asigurarea unui climat de securitate la nivel regional și internațional, fiind un aliat NATO și partener SUA de încredere.

,,Cooperarea cu Statele Unite prin Parteneriatul Strategic, reprezintă un pilon fundamental al securității și apărării României”, a arătat atașatul român al apărării la Washington.

© Ambasada României în Statele Unite ale Americii

Ziua Armatei României a fost celebrată, marți, 22 octombrie 2019, la Washington, D.C., printr-o recepție organizată de Biroul Atașatului Apărării cu sprijinul Ambasadei României în Statele Unite ale Americii.

La eveniment au fost prezenți peste 200 de invitați, Armata României fiind onorată prin participări numeroase de nivel înalt, incluzând reprezentanți ai Departamentului Apărării al SUA, ai Departamentului de Stat și altor instituții și agenții ale Administrației americane, atașați militari și diplomați din cadrul ambasadelor acreditate în capitala americană.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare