Connect with us

SCHENGEN

Ambasadorul Germaniei la București: Nu ne-am opus niciodată intrării României în Spaţiul Schengen

Published

on

©️ Administrația Prezidențială

Ambasadorul Republicii Federale Germania în România, Cord Meier-Klodt, a declarat luni, la Galaţi, că ţara pe care o reprezintă nu s-a opus niciodată intrării României în Spaţiul Schengen.

“Vreau să precizez ceva la început: Nu ne-am opus niciodată intrării României în Spaţiul Schengen, acest obiectiv se menţine din partea noastră. Am propus o soluţie: de pildă aderarea la Schengen pas cu pas, în primul rând doar aeroporturile să intre în Spaţiul Schengen. Cred, şi acest lucru trebuie înţeles, că pentru un astfel de proiect este nevoie de consensul tuturor participanţilor. Pregătirile tehnice sunt un aspect, dar până la urmă este vorba de o decizie politică. Şi o parte din munca mea, din eforturile mele, este să vorbesc cu oficialii şi să le arăt că şi ei pot face ceva pentru a ajunge la un astfel de compromis politic şi pentru a-l facilita”, a spus Cord Meier-Klodt, citat de Agerpres.

Întrebat dacă ar putea să dea un orizont de timp pentru primul pas, cel cu intrarea aeroporturilor în Spaţiul Schengen, ambasadorul a răspuns: “Este greu de spus. Să nu uităm că în curând vor avea loc alegeri şi vom avea o nouă constelaţie politică şi apoi vom vedea. Factorul timp depinde foarte mult de semnalele politice de o parte şi de alta”.

Precizările diplomatului german apar în condițiile în care omologul său, Emil Hurezeanu, a anunțat după Summitul de la Sibiu că, probabil. la summitul european din iunie se va anunța o primă intrare a României în Schengen, cu aeroporturile.

Hurezeanu a făcut aceste comentarii în contextul în care, la sosirea la summitul european de la Sibiu, președintele Klaus Iohannis a declarat că România va intra “peste puţin timp” în Spaţiul Schengen şi va scăpa şi de Mecanismul de Cooperare şi VerificareDe altfel, șeful statului a criticat, în context, acțiunile majorității parlamentare de a submina statul de drept.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

ROMÂNIA

Ministrul Bogdan Aurescu: Aderarea la Schengen rămâne un obiectiv prioritar. România vrea să adere un Spațiu Schengen reformat și mai perfomant

Published

on

© Ministerul Afacerilor Externe/ Facebook

Aderarea la Spațiul Schengen rămâne un obiectiv prioritar pe agenda de politică externă a României, care își dorește să adere la un Spațiu Schengen reformat și mai perfomant, a declarat ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, într-un interviu oferit în exclusivitate pentru CaleaEuropeană.ro.

Șeful diplomației române a reafirmat că România continuă să îndeplinească toate criteriile pentru aderarea la spațiul de liberă circulație și se comportă ca un stat Schengen de facto, însă a remarcat că Spațiul Schengen este supus unor provocări și presiuni din cauza crizei actuale legate de COVID-19.

“Multe state au făcut apel la soluții excepționale de reintroducere a controalelor la frontieră, ceea ce, în esență, a afectat funcționalitatea inițială a acestui spațiu. Spațiul Schengen este supus în acest moment unui proces de reformă și adaptare la noile realități și, cu siguranță, și pandemia de COVID-19 va avea un anumit efect asupra reflecției europene în materie de funcționare a Spațiului Schengen. Însă, tocmai această criză actuală generată de pandemie, ne-a arătat că este foarte importantă, pe de o parte funcționarea pieței interne și, în același timp, un spațiu fără frontiere interne, un spațiu Schengen funcțional nu poate decât să consolideze piața internă, să întărească unitatea noastră în interiorul Uniunii Europene”, a spus Aurescu.

România, care continuă să îndeplinească criteriile pentru aderare la Spațiul Schengen și care se comportă ca un stat Schengen de facto, va continua să urmărească acest obiectiv foarte important, al aderării la Spațiul Schengen, un Spațiu Schengen reformat, mai perfomant, la care să ne putem aduce și noi o contribuție mai substanțială, așa cum o facem deja la frontiera externă a Uniunii Europene“, a mai afirmat el.

Declarațiile lui Aurescu survin în contextul în care recent comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a propus ca România, Bulgaria și Croația să adere la Spațiul Schengen, măsură menită să actualizeze și să consolideze acest spațiu, în contextul în care accesul la liberă circulație în interiorul Uniunii Europene a fost restrâns, ca măsură de a limita răspândirea noului coronavirus.

Parlamentul European a dat undă verde încă din 2011 pentru aderarea Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen, poziție reafimată de-a lungul vremii de mai multe ori până la cel mai înalt nivel, atât în ceea ce privește Comisia Europeană, cât și legislativul european.

În ceea ce privește Croația, cel mai tânăr membru al Uniunii Europene, aceasta a primit undă verde din partea Comisiei Europene în luna octombrie a anului trecut pentru aderarea la Spațiul Schengen, în urma unei evaluări de patru ani.

Hotărârea finală cu privire la aderarea deplină a unui stat membru UE la Spaţiul Schengen este luată prin vot – cu unanimitate – de către cele 27 de state membre ale Uniunii Europene în cadrul Consiliului pentru Justiție și Afaceri Interne.

Continue Reading

SCHENGEN

Coronavirus: UE marchează 25 de ani de la crearea spațiului de liberă circulație Schengen cu frontierele închise sau supuse unor controale drastice

Published

on

© Flickr/ EU Schengen Info

Uniunea Europeană a marcat joi 25 de ani de la crearea Spaţiului Schengen de liberă circulaţie pe continent cu toate graniţele terestre închise sau supuse unor regimuri drastice de control, în efortul de a limita răspândirea noului coronavirus, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Acordul de la Schengen, semnat în martie 1985 în comuna omonimă din ducatul Luxemburg în ideea de a crea o Europă tot mai integrată şi unită, a intrat în vigoare la 26 martie 1995, abolind iniţial controalele la frontierele dintre Franţa, Germania, Belgia, Olanda, Luxemburg, Spania şi Portugalia. În lunile şi anii care au urmat li s-au alăturat şi alte state, în prezent spaţiul Schengen numărând 26 de membri, inclusiv Elveţia şi Norvegia, care nu fac parte din Uniune.

La 25 de ani de la intrarea sa în vigoare, acordul este practic suspendat din cauza coronavirusului, care a îngheţat cea mai mare parte a activităţii economice şi sociale pe continent, a bulversat lanţurile de aprovizionare şi i-a transformat pe cei mai mulţi europeni în prizonieri în propriile case, mai notează dpa.

Toate statele UE au introdus restricţii totale sau parţiale la graniţe, cu excepţia Irlandei, care nu face parte din Spaţiul Schengen şi nu are nicio frontieră terestră cu state ale Uniunii, după ieşirea Marii Britanii din UE.

Aeroporturile din majoritatea statelor Uniunii, cu excepţia a cinci, au introdus de asemenea restricţii la sosiri şi plecări, ceea ce, conform aceluiaşi document, poate afecta negativ livrările de bunuri, inclusiv din cele esenţiale, cum sunt medicamentele.

Pandemia de COVID-19 are un impact distructiv major asupra mobilităţii şi transporturilor transfrontaliere europene.

În acest context, Comisia Europeană a cerut luni statelor membre ale Uniunii Europene să transforme ”fără întârziere” toate punctele de trecere a frontierelor naționale în ”coridoare verzi” pentru a nu bloca transporturile de bunuri și pentru a nu afecta funcționalitatea pieței unice a Uniunii Europene.

Executivul european a emis astfel noi recomandări operaționale în legătură cu modul de punere în aplicare a Orientărilor privind gestionarea frontierelor, în scopul de a menține circulația mărfurilor pe tot teritoriul UE pe durata actualei pandemii.

Pentru a se asigura că lanțurile de aprovizionare din întreaga UE continuă să funcționeze, se solicită statelor membre să desemneze neîntârziat toate punctele interne corespunzătoare de trecere a frontierei din cadrul rețelei transeuropene de transport (TEN-T) ca puncte de trecere a frontierei pentru „culoarele verzi”, iar Comisia Europeană cere ca timpul pentru traversarea frontierelor, incluzând aici verificările vamale și controalele de sănătate, să nu depășească mai mult de 15 minute.

Continue Reading

#RO2019EU

Ministrul Carmen Dan, despre aderarea României la spațiul Schengen: Președinția română la Consiliul UE a testat poziția statelor membre, iar Olanda nu susține aderarea

Published

on

© Carmen Dan Facebook

Ministrul de Interne, Carmen Dan, participă astăzi la ultimul Consiliu JAI sub egida președinției române a Consiliului Uniunii Europene, iar într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook, minstrul român a dorit să aducă mai multe clarificări privind implicarea președinției române în demersul aderării României la spațiul Schengen. 

Se precizează în textul postat de Carmen Dan că un vot pentru extinderea spațiului Schengen prin aderarea României și Bulgariei se ia cu unanimitate de voturi în Consiliul JAI. „Din păcate, acum nu există această unanimitate.” În acest context ministrul subliniază că Prim-ministrul olandez, la Summitul de la Sibiu,  în fața jurnaliștilor români a declarat că „nu suntem pregătiți pentru aderare” și că subiectul Schengen a lipsit de pe agendă, fiind astfel evident „că marile puteri europene nu sunt nici interesate și nici pregătite pentru o extindere a spațiului Schengen.”

Ea menționează că Președinția României pe Justiție și Afaceri Interne a testat poziția statelor membre referitoare la extinderea spațiului Schengen atât la Consiliul informal din Bucuresti, dar și în formatul COREPER (organismul politic în care ambasadorii statelor membre discută subiectele care vor intra pe agenda Consiliului). 3 state nu susțin aderarea. Unul este Olanda, scrie Carmen Dan pe Facebook.

„În prezent, spațiul Schengen nu mai functionează în întregime.” a adăugat aceasta. 

„Forțarea unui vot în Consiliu ar fi condus in mod evident la un deznodământ negativ și ar fi putut genera închiderea procesului de aderare. Din acel moment s-ar fi putut cere României și Bulgariei să reia întregul proces de evaluare, adică să se piardă efectiv tot ce s-a câștigat în ultimii ani.
Acest lucru a fost adus la cunoștința tuturor factorilor decidenți (presedintie, guvern, ministerul afacerilor externe, ministerul afacerilor europene) de către Ambasada noastră de la Bruxelles.”

„România îndeplinește toate condițiile tehnice pentru aderare, iar MAI acționează acum ca un membru de facto al spațiului Schengen, adică face controale la frontieră respectând aceleași regulamente, are acces la baze de date și introduce în acestea semnalări, face schimb de informații, participă la misiuni Frontex etc.” a conchis Carmen Dan. 

Carmen Dan susține că „decizia aderării este exclusiv politică, iar rezolvarea nu poate fi decât rezultatul unor demersuri politice la toate nivelurile – Președinție și Guvern.”

Continue Reading

Facebook

Europe Talks 2020 – Survey

Lansarea Consiliului Național pentru Transformare Digitală

ROMÂNIA2 mins ago

Răzvan Atim, General Manager Eastern Europe UiPath: COVID-19 a schimbat paradigma. Se merge într-un ritm accelerat către digitalizare

ROMÂNIA15 mins ago

Lansarea CNTD. Călin Bota, secretar de stat în cadrul MFE: Vom colabora foarte bine cu ADR și în perioada următoare vom găsi soluții astfel încât marile sisteme publice să poată fi digitalizate

ROMÂNIA20 mins ago

Sabin Sărmaș, președinte ADR: Consiliul Naţional pentru Transformare Digitală este un mic minister al transformării digitale a României, cu expertiză din mediul privat pentru instituțiile statului

NATO58 mins ago

Mircea Geoană: Parteneriatul Strategic româno-american devine în fiecare an tot mai robust, indiferent de administrațiile de la București sau Washington

ROMÂNIA1 hour ago

”Digitalizarea rămâne prioritatea absolută a Guvernului”, mesajul secretarului general al Executivului, Antonel Tănase, la lansarea CNTD

Dacian Cioloș1 hour ago

Liderul Renew Europe, Dacian Cioloș, mesaj de sprijin pentru Emmanuel Macron: Comentariile lui Erdoğan față de președintele francez sunt inacceptabile

Victor Negrescu2 hours ago

Raportul privind educația digitală, prezentat de Victor Negrescu, vicepreședintele Comisiei pentru Educație și Cultură din PE, oferă soluții adaptate nevoilor rapide de digitalizare

ROMÂNIA2 hours ago

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș: 4,2 miliarde de euro din bugetul multianual al UE și 1,8 miliarde de euro alocate prin Planul Național de Relansare și Reziliență al României pentru reforma sistemului de sănătate

EVENIMENTE2 hours ago

Lidera opoziției din Belarus mulțumește României și lui Klaus Iohannis pentru sprijinul oferit: În 1989, România s-a aflat în aceeași situație. A sosit timpul și pentru Belarus să se descătușeze

Cristian Bușoi2 hours ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Industrie din PE, a condus negocierea interinstituțională privind finanțarea adecvată a Facilității Conectarea Europei

ROMÂNIA15 mins ago

Lansarea CNTD. Călin Bota, secretar de stat în cadrul MFE: Vom colabora foarte bine cu ADR și în perioada următoare vom găsi soluții astfel încât marile sisteme publice să poată fi digitalizate

ROMÂNIA20 mins ago

Sabin Sărmaș, președinte ADR: Consiliul Naţional pentru Transformare Digitală este un mic minister al transformării digitale a României, cu expertiză din mediul privat pentru instituțiile statului

Dacian Cioloș24 hours ago

Dacian Cioloș a votat adaptarea Politicii Agricole Comune la nevoile de mediu și protecția, în premieră, a lucrătorilor sezonieri prin condiționarea plății subvenției către ferme de respectarea drepturilor muncitorilor

ROMÂNIA4 days ago

Guvernul a aprobat proiectul privind structura suport în cazul celor 15 procurori delegați la Parchetul European, condus de Laura Codruța Kövesi

ROMÂNIA1 week ago

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu: Urmează discuţii foarte dure cu agenţiile de rating şi cu Comisia Europeană

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

Marian-Jean Marinescu, raportorul PE pentru politica de transport a UE: Comisia Europeană trebuie să prioritizeze finalizarea coridoarelor strategice și alocarea integrală a fondurilor pentru atingerea acestui obiectiv

ROMÂNIA2 weeks ago

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros: România a atras în acest an fonduri europene pentru agricultură de peste două miliarde de euro

Dragoș Pîslaru2 weeks ago

Dragoș Pîslaru: Pandemia este o lovitură, dar și un moment în care putem face tranziția de la o piața reactivă și inflexibilă la una dinamică

U.E.2 weeks ago

COVID-19: Noi recomandări privind coordonarea restricțiilor de călătorie în UE. Platforma „Re-open EU”, actualizată permanent cu date noi privind călătoriile

ENGLISH2 weeks ago

COVID19: regions and cities demand simplified access to EU funds and sufficient time to invest on recovery

Advertisement
Advertisement

Trending