Connect with us

INTERNAȚIONAL

Ambasadorul Ion Jinga a participat la reuniunea deschisă a Consiliului de Securitate al ONU pe tema participării femeilor la procesele de pace desfăşurate sub egida ONU

Published

on

La 8 martie 2021, Reprezentantul Permanent al României la ONU, Ambasadorul Ion I. Jinga, a avut o intervenție în cadrul reuniunii deschise a Consiliului de Securitate al ONU (CS ONU), în format Arria, pe tema participării femeilor la procesele de pace desfăşurate sub egida ONU, co-organizată de către Misiunile Permanente la ONU ale Irlandei, Mexicului, Estoniei, Franței, Kenyei, Nigerului, Norvegiei, Sf. Vincenţiu și Grenadine, Tunisiei, Vietnamului, Regatului Unit al Marii Britaniei și Statelor Unite ale Americii, care deține președinția rotativă a Consiliului de Securitate, informează un comunicat de presă remis CaleaEuropeană.ro

În intervenţia sa, diplomatul român a arătat că, în contextul generat de pandemia de Covid-19, se constată o amplificare a violențelor și stereotipurilor de gen, care afectează eforturile menite  să crească reprezentarea femeilor în procesele de decizie.

Amintind că președintele Klaus Iohannis este unul dintre cei zece șefi de stat din lume desemnați campioni ai mișcării HeForShe, o inițiativă globală creată sub egida organizației UN Women pentru promovarea egalității de gen, ambasadorul Jinga a subliniat că România se pronunţă cu fermitate pentru participarea deplină şi egală a femeilor la toate procesele de pace conduse de ONU: „România susţine inițiativa „Action for Peacekeeping” a Secretarului General, precum și Strategia ONU pentru perioada 2021-2028 privind egalitatea de gen. România a co-sponsorizat rezoluția Consiliului de Securitate privind femeile în operațiunile de menținere a păcii, adoptată în august 2020 și este unul din statele care s-a alăturat apelului Secretarului General al ONU privind eliminarea violenţei de gen în contextul pandemiei”.

Jinga a arătat că, în anul 2020, Guvernul României a adoptat Strategia Națională și Planul Național de Acțiune pentru punerea în aplicare a Rezoluției 1325 „Femeile, Pacea și Securitatea” a Consiliului de Securitate în perioada 2020-2023, iar Ministerul Apărării Naționale  a fost desemnat Punct Focal Naţional pentru agenda ONU „Femeile, Pacea şi Securitatea”:

„România promovează accesul egal al femeilor –  personal militar și civil deopotrivă – la toate nivelurile ierarhice, atât în poziții de comandă cât și de execuție. Femeile participă în operațiuni militare și nu există restricții privind prezența acestora în misiuni de luptă, în acțiuni desfășurate în teritoriu ostil, ori în alte misiuni permanente sau temporare. Țara mea a atins deja un prag de 18% pentru femei-militar  și de 22% pentru femei-polițist aflate în misiuni de menținere a păcii sub drapel ONU. Nu în ultimul rând, România a crescut numărul personalului de securitate antrenat să prevină și să răspundă violențelor sexuale și de gen în misiuni de menținere a păcii. Numeroase reprezentate ale României, în uniformă militară sau de poliție, au adus contribuţii remarcabile pe parcursul activităţii lor în misiunile de pace ONU, meritele şi profesionalismul acestora fiind recunoscute prin distincţii sau poziţii de înaltă responsabilitate în sistemul ONU”, a mai adăugat el.

Ambasadorul român a amintit, totodată, că în anul 2018 România, în calitate de preşedinte al Comisiei pentru Consolidarea Păcii a ONU, a introdus pe agenda sesiunii anuale a acestui for  tema „Capacitarea tinerilor și a femeilor ca agenți de consolidare a păcii și susținerea păcii în regiunea Sahel”.

Reuniunile Consiliului de Securitate în format Arria au caracter informal, putând fi convocate de oricare dintre cei 15 membri ai Consiliului de Securitate. Ele permit participarea atât a statelor care nu sunt membre CS ONU, cât a organizațiilor internaționale, organizațiilor neguvernamentale și a unor invitați individuali, pentru a discuta o anumită de tema de interes pentru Consiliul de Securitate.

SUA

Șeful Pentagonului propune creșterea cheltuielilor militare cu 50 mld. de dolari, ceea ce ar împinge bugetul pentru apărare la peste 1 trilion de dolari în următorii cinci ani

Published

on

© US Department of Defense/Navy Petty Officer 2nd Class Alexander Kubitza

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, aflat la final de mandat, a recomandat o creștere a cheltuielilor de apărare cu aproximativ 50 miliarde de dolari peste proiecțiile actuale pentru 2026, ceea ce ar putea duce bugetul de apărare la peste 1000 miliarde de dolari în anii următori, potrivit unei relatări de luni a publicației Bloomberg, citată de Reuters, preluată de Agerpres.

Într-o scrisoare din 27 noiembrie adresată Oficiului pentru Management și Buget, consultată de Bloomberg, Austin a sugerat ca administrația președintelui ales Donald Trump să primească un plan de apărare pe cinci ani, care prevede un buget de 926,5 miliarde de dolari în anul fiscal 2026, comparativ cu o proiecție de 876,8 miliarde de dolari.

„Nu m-am clintit în evaluarea mea că îndeplinirea cerințelor strategiei noastre necesită o creștere reală” peste inflație „și noi investiții susținute în anii fiscali 2026-2030”, a scris Austin în scrisoare, conform Bloomberg.

Bugetul pentru apărare și securitate națională al președintelui Joe Biden pentru 2025, publicat în martie anul trecut, a fost cu doar 1% mai mare decât anul precedent, din cauza unui acord bugetar de doi ani încheiat la mijlocul anului 2023, care a limitat creșterea bugetară la 1%.

Această măsură a încetinit cheltuielile pentru o gamă largă de programe și a întârziat eforturile de refacere a stocurilor de arme epuizate de războaiele din Ucraina și Israel.

Scrisoarea propune, de asemenea, cheltuieli de 972,8 miliarde de dolari pentru anul fiscal 2027 și mai mult de 1 trilion de dolari pentru anul fiscal 2028, conform relatării Bloomberg, adăugând că cheltuielile vor depăși 1 trilion de dolari în anii fiscali 2029 și 2030.

Propunerile de finanțare ale lui Austin nu includ asistența pentru Israel și Ucraina, fiind limitate la Pentagon, potrivit sursei citate. Nu este clar încă dacă Trump va prelua ideea propusă de Austin. Președintele ales al SUA a declarat săptămâna trecută că membrii NATO ar trebui să cheltuiască 5% din produsul intern brut (PIB) pe apărare, o creștere semnificativă față de obiectivul actual de 2%.

 

 

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Trump urmează să stabilească, în „lunile următoare”, relații care să contribuie la încheierea războiului din Ucraina, spune consilierul pentru securitate națională al președintelui ales al SUA

Published

on

© Mike Waltz/ Facebook

Încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina va necesita timp și efort, a declarat duminică Mike Waltz, consilierul președintelui ales al SUA, Donald Trump, pentru securitate națională, informează Politico.

„Din perspectiva președintelui Trump, nu poți încheia un acord dacă nu ai o relație și dialog cu cealaltă parte”, a spus acesta.

Mike Waltz a spus că se așteaptă ca președintele ales Donald Trump să stabilească relații, „în lunile următoare”, care vor duce la încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina. Vorbind duminică la emisiunea „This Week” de la ABC, Waltz a spus că „din perspectiva președintelui Trump, nu poți încheia o înțelegere dacă nu ai un fel de relație și dialog cu cealaltă parte. Și vom stabili asta cu siguranță în lunile următoare.”

Săptămâna trecută, Donald Trump a declarat că se pregătește să se întâlnească cu președintele rus Vladimir Putin pentru a „pune capăt” războiului din Ucraina.

Gazda emisiunii, Jonathan Karl, l-a întrebat pe Waltz dacă întâlnirea va fi doar între Trump și Putin sau dacă l-ar putea include și președintele Volodimir Zelenski. „Nu am stabilit încă în ce cadru se va desfășura. Lucrăm la asta”, a spus Waltz.

Donald Trump a declarat în repetate rânduri în timpul campaniei că va putea pune capăt războiului Rusia-Ucraina în prima sa zi de mandat, sau chiar mai devreme. Mai recent, Keith Kellogg, alesul lui Trump pentru a fi trimisul special pentru pace, a stabilit un termen mai lung pentru încheierea războiului.

„L-aș stabili la 100 de zile”, a declarat miercuri Kellogg, general locotenent al armatei SUA în retragere, la Fox News.

Duminică, Mike Waltz a spus că este clar că Ucraina nu va putea alunga Rusia total de pe teritoriul său.

„Toată lumea știe că acest lucru trebuie să se termine într-un fel diplomatic. Nu cred că este realist să spunem că vom expulza fiecare rus din fiecare centimetru de pământ ucrainean, chiar și din Crimeea. Președintele Trump a recunoscut această realitate și cred că a fost un pas uriaș înainte faptul că întreaga lume recunoaște această realitate. Acum trebuie să mergem înainte”, a spus el. 

Donald Trump se află deja pe poziții dificile în raport cu aliații europeni, solicitându-le acestora să aloce 5% din PIB pentru apărare și revendicând mai multe pretenții teritoriale, inclusiv intenția de a achiziționa sau a anexa prin forță insula autonomă daneză Groenlanda.

Congresman de Florida în Camera Reprezentanţilor, Mike Waltz este membru în trei comisii strategice consacrate, respectiv pentru armată, afaceri externe şi informaţii. Împreună cu Marco Rubio, el va fi arhitectul politicii externe a lui Donald Trump, care a promis că va pune capăt războaielor în Ucraina şi în Orientul Mijlociu, fără a explica vreodată cum.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Ucraina, dispusă să ajute la stingerea incendiilor devastatoare din California. Zelenski: Avem pregătiți 150 de pompieri

Published

on

© President of Ukraine Official Website

Ucraina este pregătită să își ajute cel mai mare susținător, Statele Unite ale Americii, care se confruntă cu un dezastru ecologic provocat de cele mai mari incendii de vegetație din istoria statului California. 

„L-am instruit pe ministrul ucrainean al afacerilor interne și pe diplomații noștri să se pregătească pentru posibila participare a salvatorilor noștri la combaterea incendiilor din California. Situația de acolo este extrem de dificilă, iar ucrainenii îi pot ajuta pe americani să salveze vieți. Această chestiune este în curs de rezolvare și, prin canalele adecvate, ne-am oferit asistența părții americane. Avem deja pregătiți 150 de pompieri”, a transmis președintele Ucrainei într-un comunicat oficial. 

Deocamdată, sursa inițială a incendiilor este necunoscută. Focul s-a extins însă foarte rapid în zonă din cauza vântului puternic.

Președintele Biden a declarat că există un dezastru major în statul California și a ordonat acordarea de ajutor federal pentru a suplimenta eforturile de redresare ale statului și ale autorităților locale în zonele afectate de incendiile de vegetație și de vânturile puternice, începând cu 7 ianuarie 2025, informează Casa Albă.

Acțiunea președintelui pune fonduri federale la dispoziția persoanelor afectate din Los Angeles.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
SUA24 minutes ago

Șeful Pentagonului propune creșterea cheltuielilor militare cu 50 mld. de dolari, ceea ce ar împinge bugetul pentru apărare la peste 1 trilion de dolari în următorii cinci ani

INTERNAȚIONAL36 minutes ago

Trump urmează să stabilească, în „lunile următoare”, relații care să contribuie la încheierea războiului din Ucraina, spune consilierul pentru securitate națională al președintelui ales al SUA

U.E.38 minutes ago

Avem nevoie de o Germanie puternică care, împreună cu Franța, se gândește la o Europă care investește, protejează și se gândește la viitorul său industrial, subliniază un ministru francez

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Ucraina, dispusă să ajute la stingerea incendiilor devastatoare din California. Zelenski: Avem pregătiți 150 de pompieri

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Suedia nu este în război, dar nici într-o perioadă de pace, subliniază premierul țării, evocând ”atacuri hibride realizate cu bani, dezinformare și amenințări de sabotaj”

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Suedia pune la dispoziție trei nave de război și un avion pentru a supraveghea infrastructurile esențiale din Marea Baltică și „flota fantomă” a Rusiei

MAREA BRITANIE2 hours ago

Regatul Unit se pregătește să devină lider global în inteligența artificială pentru a-și stimula creșterea economică, anunță Keir Starmer

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Președintele în funcție al Croației, Zoran Milanović, un critic al UE și al sprijinului occidental pentru Ucraina, a fost reales după o victorie zdrobitoare în fața candidatului partidului aflat la guvernare

EDITORIALE2 hours ago

Iulian Chifu: Succesiunea lui Trudeau la conducerea Canadei în epoca Trump

INTERNAȚIONAL19 hours ago

Ungaria va discuta cu aliații regionali pentru a combate impactul creșterii prețului petrolului în urma recentelor sancțiuni impuse Rusiei de către SUA

INTERNAȚIONAL6 days ago

Mark Zuckerberg anunță că “va reduce drastic cenzura” pe Facebook și Instagram și va acorda “prioritate libertății de exprimare”, criticând guvernele, presa tradițională și UE

U.E.1 week ago

Președintele Austriei se va întâlni cu liderul extremei-drepte pentru a-i încredința formarea unui guvern

U.E.1 week ago

Susținători ai Ucrainei au protestat la Bratislava împotriva politicilor pro-ruse ale premierului Fico: Slovacia e Europa

CONSILIUL UE1 week ago

Donald Tusk, la debutul președinției Poloniei la Consiliul UE: “Suntem pregătiți să pornim din nou pe calea europeană a măreției, forței și suveranității”

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

“Securitate, Europa!”. Președintele Consiliului European consideră că președinția Poloniei la Consiliul UE va dovedi că “patriotismul și integrarea europeană sunt interconectate”

ROMÂNIA2 weeks ago

În acordurile imnului UE, Cătălin Predoiu și omologul bulgar au ridicat simbolic ultima barieră de frontieră în primul minut al anului 2025, marcând aderarea deplină a României și a Bulgariei la Schengen

ROMÂNIA2 weeks ago

Guvernul adoptă Ordonanța „Trenuleț”, un set de măsuri fiscal-bugetare pentru reducerea deficitului la 7% în 2025 și menținerea accesului României la fondurile europene și din PNRR

POLITICĂ3 weeks ago

Guvernul a depus jurământul. Klaus Iohannis: Oamenii așteaptă să mențineți ferm traiectoria pro-europeană și euro-atlantică din ultimii 35 de ani. Vă rog să acţionaţi aşa

POLITICĂ3 weeks ago

Guvernul “Ciolacu 2” a primit la limită votul de încredere al Parlamentului României. Cabinetul coaliției PSD-PNL-UDMR va depune jurământul la Cotroceni

U.E.3 weeks ago

După 200 de reuniuni de negociere, UE și Elveția au ajuns la un ”acord istoric” de modernizare a cooperării dintre cele două părți

Trending