Noul președinte american Joe Biden a făcut vineri un apel către aliații europeni pentru a se pregăti împreună pentru o competiție strategică pe termen lung cu China, într-un discurs de o dublă premieră, adresându-se pentru prima dată aliaților europeni de la preluarea mandatului de președinte și devenind primul lider de la Casa Albă care susține o alocuțiune pe scena, chiar și virtuală, a Conferinței de Securitate de la München. El a făcut pledoarie pentru democrație, a îndemnat la confruntarea Rusiei și a Chinei și a reafirmat angajamentul SUA pentru elementul sacru al relației transatlantice – articolul 5 din Tratatul NATO privind apărarea colectivă.
“Vorbesc astăzi în calitate de președinte al Statelor Unite și trimit un mesaj clar lumii: America a revenit. Alianța transatlantică a revenit”, a spus Biden, într-un discurs adresat online după o primă reuniune prin videoconferință cu omologii din țările G7 și înaintea unor mesaje privind relansarea relațiilor transatlantice pe care le susțin și cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Emmanuel Macron.
În discursul său, Joe Biden a făcut trimitere la provocările comune pe care Occidentul trebuie să le înfrunte, referindu-se la criza existențială a schimbărilor climatice și mulțumind Europei că și-a asumat rolul de lider în această chestiune, dar și la combaterea pandemiei de COVID-19.
Mai mult, președintele american i-a îndemnat pe aliații europeni să nu piardă din vedere provocările reprezentate de China și de Rusia și a făcut apel la acțiuni la unison.
Biden a spus că Europa și SUA ar trebui să se abordeze China la unison, deși atât președintele francez Emmanuel Macron, cât și cancelarul german Angela Merkel, nu susțin o poziție care să antagonizeze China.
“Trebuie să ne pregătim împreună pentru o competiție strategică pe termen lung cu China. Concurența cu China va fi dură”, a subliniat liderul de la Casa Albă.
Președintele SUA a spus că va fi necesar să răspundem “abuzurilor economice și a constrângerilor guvernului chinez care stau la baza fundamentelor sistemului economic internațional”.
Biden a cerut, de asemenea, Europei să colaboreze la consolidarea alianțelor cu zona Indo-Pacifică drept mijloc de promovare a democrației.
Urmând pe scena virtuală a Conferinței de Securitate München, cancelarul german Angela Merkel a solicitat o “agendă comună” între Europa și SUA atât pentru Rusia, cât și pentru China.
Merkel a spus că alianța transatlantică are nevoie de “o agendă comună în ceea ce privește China”, argumentând că aceasta este “mai complexă” decât relația cu Rusia.
“China, pe de o parte, este un concurent, dar pe de altă parte, avem nevoie de China pentru a soluționa problemele globale, cum ar fi schimbările climatice, biodiversitatea și altele”, a spus cancelarul.
Întrucât China a “câștigat mai multă putere pe scena internațională în ultimii ani”, a spus Merkel, alianța transatlantică trebuie să reacționeze la această dezvoltare.
Asemenea lui Merkel și lui Biden, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a vorbit despre necesitatea unei abordări comune UE – SUA privind relațiile cu Rusia și cu China.
“O Chină din ce în ce mai asertivă a demonstrat o creștere economică robustă în 2020, în ciuda pandemiei, și o Rusie din ce în ce mai sfidătoare continuă să încalce regulile internaționale în țară și în străinătate, în ciuda protestelor crescânde ale propriilor cetățeni”, a declarat președintele Comisiei Europene, subliniind în discursul său la ediția specială online de la München că depinde de UE și SUA să “consolideze din nou cooperarea noastră” pentru a lucra împreună ca aliați.
Primele contacte în plan multilateral între Joe Biden și aliații din UE, NATO și G7, au loc după ce administrația sa a cerut țărilor UE să lucreze ca SUA la mai multe dosare internaționale critice, inclusiv relațiile geostrategice și economice cu China, privind cu suspiciune acordul de investiții semnat de Uniunea Europeană cu Beijingul la finele anului trecut, în ultimele zile ale președinției germane la Consiliul UE.
Noul președinte american a declarat recent că rivalitatea între SUA și China va lua forma unei ”competiții extreme”, anunțând totodată în primul său discurs despre politica externă a SUA că a început reconstruirea mușchiului alianțelor democratice pentru a face față autoritarismului Chinei și Rusiei. Pe cale de consecință, Biden a anunțat că Pentagonul va crea un grup de lucru privind provocarea strategică reprezentată de China și i-a transmis președintelui chinez Xi Jinping, în prima lor convorbire telefonică, că SUA vor apăra interesele sale și ale aliaților, inclusiv în ce privește o zonă indo-pacifică liberă și deschisă.
Desfășurată tradițional în luna februarie a fiecărui an, dar amânată din cauza pandemiei de COVID-19 pentru o dată ulterioară în 2021, Conferința de Securitate de la München a organizat vineri o ediție specială online consacrată oportunității unice a revitalizării relațiilor transatlantice, în care tematica unei noi agende comune Europa – SUA a fost discutată mai întâi de Joe Biden, Emmanuel Macron și Angela Merkel, liderii celor trei mai puteri – SUA, Franța și Germania, iar apoi subiectul a fost abordat într-o sesiune separată de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European, Charles Michel și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg și într-un discurs de încheiere din partea prim-ministrului britanic Boris Johnson, după ce acesta a găzduit prima reuniune G7 cu participarea noului lider de la Casa Albă.
Tema ediției speciale online din acest an este “Beyond Westlessness: Renewing Transatlantic Cooperation, Meeting Global Challenges”, având în vedere alegerea lui Joe Biden la Casa Albă și făgăduința revigorării relației transatlantice și reprezentând o continuare pozitivă a ediției de anul trecut care clama, în premieră, “Westlessness-ul” – dezoccidentalizare a ordinii internaționale.
Deși este considerat unul dintre prietenii acestei Conferințe, prezența lui Joe Biden pe scena virtuală de la München va marca o premieră, fiind pentru prima dată când un președinte în funcție al SUA va participa la acest prestigios eveniment.