Connect with us

ROMÂNIA

Ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman: România are nevoie de ”lideri vizionari, precum preşedintele Iohannis şi prim-ministrul interimar Orban pentru a conduce această ţară spre o renaştere modernă”

Published

on

Ambasadorul Statelor Unite la București, Adrian Zuckerman, a precizat joi, la fabrica Ford din Craiova, că România a făcut pași importanți și are potențialul să devină lider regional, deoarece, pentru a valorifica acel potențial, mai are nevoie de muncă și de lideri vizionari ”precum președintele Iohannis și prim-ministrul intermiar Orban”, informează Agerpres.

”Este o plăcere să mă aflu aici, alături de dumneavoastră, pentru a evidenţia succesul unei companii americane remarcabile şi impactul acesteia în România. Cred că povestea Ford este un exemplu excelent a ceea ce se poate întâmpla dacă Statele Unite şi România lucrează împreună. Ford a investit peste 1,5 miliarde de euro în ceea ce era o fabrică auto învechită şi neperformantă. Astăzi, această fabrică asigură locuri de muncă foarte bune pentru peste 6.300 de români harnici. Aceşti muncitori excepţionali, care ar trebui să fie foarte mândri de măiestria lor. Ford este doar una dintre multele poveşti de succes din toată România. Investitorii angajează şi pregătesc muncitori, colaborând cu Guvernul pentru a dezvolta o Românie mai sigură din punct de vedere economic, nu doar pentru elita educată, ci pentru toţi muncitorii. România a făcut paşi importanţi şi are potenţialul să devină lider regional.”, a precizat Zuckerman în discursul susținut vineri la fabrica Ford de la Craiova, unde a fost prezent și premierul Ludovic Orban alături de o delegație guvernamentală.

Ambasadorul Statelor Unite la București a semnalat că ”mai este nevoie de muncă pentru a valorifica acest potențial.” ”Va fi nevoie de lideri vizionari, precum preşedintele Iohannis şi prim-ministrul interimar Orban pentru a depăşi provocările care urmează şi a conduce această ţară spre o renaştere modernă a României, o renaştere nu doar a economiei, ci a tuturor faţetelor vieţii româneşti”, a spus Adrian Zuckerman.

Ambasadorul american a subliniat că România are o istorie bogată în domeniul culturii, științei, invoației și multe altele, iar astăzi se află ”laun pas de măreție”, asigurând poporul român că nu are un prieten mai bun decât Statele Unite care își asumă angajamentul de a continua colaborarea astfel încât ”toți românii să aibă un viitor prosper și sigur”.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

CONSILIUL EUROPEAN

Klaus Iohannis le-a prezentat omologilor din UE viziunea României privind viitorul pieței unice, cu accent pe rolul prioritar al coeziunii și agriculturii și ridicarea controalelor la frontierele terestre

Published

on

© Administrația Prezidențială

Rolul prioritar al politicii de coeziune, rolul agriculturii, o abordare integrată a competitivității și ridicarea controalelor la frontierele terestre între România și restul spațiului Schengen au reprezentat punctele centrale evocate de președintele Klaus Iohannis la summitul special al Consiliului European de la Bruxelles, ultimul înainte de alegerile pentru Parlamentul European din 6-9 iunie, unde cei 27 de șefi de stat sau de guvern au purtat o discuție aprofundată cu privire la instituirea unui nou „Pact european pentru competitivitate”, inclusiv în lumina prezentării de către Enrico Letta a elementelor din raportul său privind viitorul pieței unice.

Potrivit unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială, șeful statului a pledat pentru o abordare integrată a competitivității, care să consolideze rolul esențial al pieței unice, complementar cu necesitatea de a menține creșterea sustenabilă și incluzivă a productivității în Europa, în vederea asigurării prosperității și a rezilienței pe termen lung.

De asemenea, Klaus Iohannis a arătat că noile decizii ar trebui să asigure aprofundarea pieței unice pe baza principiilor coeziunii, conectivității și convergenței economice și sociale și să ducă la reducerea decalajelor de dezvoltare, productivitate și inovare, atât în interiorul Uniunii, cât și în raport cu alte state.

Liderul de la Cotroceni a pledat, în context, pentru “rolul prioritar pe care politica de coeziune trebuie să îl dețină în continuare” și, în general, pentru necesitatea măsurilor de sprijin care să acompanieze procesul transformativ al societății și economiei europene.

Citiți și Raportul privind viitorul pieței unice prezentat liderilor UE cere stabilirea în 2024 a unui termen clar pentru intrarea României în Schengen pe cale terestră

De asemenea, șeful statului a reiterat importanța asigurării condițiilor de concurență echitabilă, inclusiv în interiorul Uniunii, respectarea specificităților naționale, a simplificării și a reducerii poverii administrative ca priorități orizontale.

În acest sens, Iohannis “a pus accent pe necesitatea eliminării oricăror bariere în funcționarea pieței unice, ca pilon al competitivității, inclusiv prin raportare la cele patru libertăți de circulație, aspect deosebit de important în contextul procesului de aderare a României la spațiul Schengen, respectiv a eforturilor de ridicare cu celeritate a controalelor la frontierele terestre“, arată Administrația Prezidențială.

Șeful statului a evidențiat și necesitatea unei politici industriale incluzive, care să asigure păstrarea și creșterea producției în Europa, să valorifice potențialul fiecărui stat membru și care să beneficieze de toate formele de energie cu emisii reduse de carbon, inclusiv energia nucleară. În context, a subliniat importanța unei Uniuni a Energiei consolidate inclusiv prin asigurarea interconexiunilor dintre statele membre și cu cele din vecinătate.

De asemenea, președintele Klaus Iohannis a susținut “rolul pe care agricultura europeană îl deține ca instrument de promovare a competitivității europene, evidențiind nevoia unui cadru de sprijin puternic, stabil și previzibil pentru producătorii agricoli”, a unor instrumente flexibile și adaptate la noile realități, reiterând, totodată, că Uniunea trebuie să rămână rezilientă în ceea ce privește securitatea alimentară și să continue să joace un rol de lider global în comerțul cu produse agricole.

Citiți și Raport revoluționar privind viitorul pieței unice: Enrico Letta le propune liderilor UE să integreze telecomunicațiile, energia și finanțele și propune cea de-a 5-a libertate a pieței unice, consacrată inovării

În procesul de reflecție asupra noului Pact european pentru competitivitate, liderii europeni au evidențiat necesitatea unor măsuri substanțiale pentru aprofundarea Pieței Unice, avansarea Uniunii piețelor de capital, punerea în aplicare a unei politici industriale eficiente, încurajarea cercetării și inovării, finalizarea Uniunii Energiei, asigurarea circularității resurselor și materiilor prime, sprijinul pentru transformarea digitală la nivelul mediului de afaceri, al administrației și al întregii societăți, crearea de locuri de muncă de înaltă calitate, precum și urmărirea unei politici comerciale ambițioase, robuste, deschise și sustenabile. În același timp, liderii au subliniat importanța unui cadru de reglementare coerent și au invitat Comisia Europeană să reducă povara administrativă asupra companiilor și a administrațiilor naționale și să prevină reglementarea excesivă. 

Liderii au reliefat importanța strategică a asigurării competitivității și rezilienței sectorului agricol european și a măsurilor de sprijin pentru fermieri în abordarea provocărilor cu care aceștia se confruntă.

Continue Reading

ROMÂNIA

Marcel Ciolacu, întâlnire cu reprezentanți ai companiilor emirateze: Extinderea și modernizarea Aeroportului Otopeni, a infrastructurii portuare și feroviare, obiectivele strategice ale parteneriatului comercial cu UAE

Published

on

© Guvernul României

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut întrevederi cu managementul companiei ADQ Al Dahra, cu Khaldoon al Mubarak, CEO al companiei Mubadala, cu reprezentanții companiei IHC/Abu Dhabi Ports și cu Sultan Al Jaber, CEO ADNOC, președinte Masdar și președinte al Summitul-ui mondial pentru acțiuni climatice COP28.

Potrivit unui comunicat al Guvernului remis CaleaEuropeană.ro, dezvoltarea de proiecte strategice comune între România și Emiratele Arabe Unite a constituit linia directoare a întâlnirilor economice pe care premierul Marcel Ciolacu le-a avut în cadrul vizitei de lucru în Abu Dhabi.

Citiți și: Marcel Ciolacu: România continuă să atragă investitori din Emiratele Arabe Unite în infrastructura aeriană, digitalizare, energie și agricultură

Am discutat în Qatar despre investiții majore în infrastructură, energie, agricultură, anunță Marcel Ciolacu. Va fi creat un grup comun de lucru care să identifice proiecte concrete și de interes pentru ambele părți

Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze

Șeful Executivului român a exprimat interesul părții române în menținerea la cote înalte a relațiilor bilaterale și în atragerea investițiilor emirateze, context în care a subliniat importanța celei de-a treia sesiuni a Comisiei inter-guvernamentale de cooperare, care urmează să se desfășoare la București în perioada imediat următoare.

”Fie că avem în vedere proiecte în energie, infrastructură, agricultură și procesare alimentară, IT&C, companiile emirateze pot avea o contribuție substanțială la dezvoltarea în România a unor investiții majore. Extinderea și modernizarea Aeroportului Otopeni, a infrastructurii portuare și feroviare, investițiile în energia verde și în procesare alimentară sunt obiectivele strategice ale parteneriatului comercial cu Emiratele Arabe Unite”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Totodată, Marcel Ciolacu a apreciat că asociațiile profesionale și camerele de comerț și industrie din ambele țări au un rol important în promovarea și susținerea cooperării bilaterale și a schimburilor de experiență.

Premierul român a menționat că această vizită va conduce și la amplificarea prezenței companiilor românești pe piața emirateză. În același timp, ambele părți și au manifestat interesul pentru constituirea Fondului suveran de investiții România – EAU.

Cooperarea în sectorul energetic a reprezentat unul din subiectele abordate în cadrul acestor întrevederi, în condițiile în care România are încă o componentă importantă de folosire a energiei convenționale, astfel încât oferă oportunități de cooperare în domeniile produselor petroliere și gazelor naturale, dar se află în curs de desfășurare și tranziția către o economie verde, conform angajamentelor climatice asumate la nivelul UE.

Guvernul explică că acesta este motivul pentru care sunt încurajate investiții semnificative în domenii precum energia regenerabilă și îmbunătățirea eficienței energetice, dar și în ceea ce privește dezvoltarea de noi capacități de stocare a energiei, în scopul echilibrării sistemului energetic din România.

Un alt domeniu abordat în cadrul întâlnirilor a fost dezvoltarea comerțului bilateral, cu accent pe produse agroalimentare și IT&C, aceste mărfuri oferind un potențial încă insuficient explorat.

În ceea ce privește transporturile, pe lângă importanța strategică a Portului Constanța, România oferă oportunități de cooperare și pentru dezvoltarea rețelelor feroviară și rutieră de care dispune.

Premierul Marcel Ciolacu a amintit și de cele opt proiecte propuse de România în cadrul  Inițiativei celor Trei Mări (I3M), aflate în diferite stadii de realizare și care pot fi interesante pentru investitorii cu expertiză în infrastructura de transport, energetică sau digitală.

Continue Reading

ROMÂNIA

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

Published

on

© captură video/ DISB - Digital Innovation Summit Bucharest - Facebook

România a beneficiat de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în ultimii 30 de ani, a subliniat directorul general pentru România al instituției anterior amintite, Victoria Zinchuk, la cea de-a 7-a ediţie a Forumului de Protejare a Infrastructurii Critice (CIP Forum), parte a Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2024, conform Agerpres.

Aceasta a evidențiat că cea mai mare finanțare a fost îndreptată spre ”proiectele de deșeuri și apă uzată din România”.

”Ca bancă, finanţăm proiecte şi printre ele evident proiecte de infrastructură. Aici, în România, în ultimii 30 de ani, BERD a oferit investiţii de peste un miliard de euro, plus că suntem capabili să atragem alte 7 miliarde pentru a finanţa diverse proiecte de infrastructură, cum ar fi proiectele de apă şi apă uzată. (…)De asemenea, oferim finanţare soluţiilor de transport urban. Ne uităm la oportunităţile de a ne asigura cu adevărat că oferim o viaţă mai bună acelor oameni care trăiesc în România şi în alte ţări în care operează BERD”, a spus Zinchuk.

În viziunea sa, îmbunătățirea infrastructurii poate duce și la îmbunătățirea demografiei în societatea din România, dând drept exemplu pozitiv Clujul sau Timișoara.

Oficialul BERB a pus accentul și pe nevoia de leadership pentru a atrage fondurile europene puse la dispoziția țării noastre.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București a dat startul marți, 16 aprilie, DISB – Digital Innovation Summit Bucharest (DISB), un eveniment de referință în domeniul inovației digitale, diplomației cibernetice și protecției infrastructurilor critice. Organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui Camerei Deputaților și al Premierului României, pe parcursul a trei zile (16-18 aprilie), summit-ul explorează punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice în lumea interconectată de astăzi.

Citiți și: Digital Innovation Summit Bucharest explorează în perioada 16-18 aprilie punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice într-o lume interconectată

De asemenea, DISB este un eveniment inovator care combină două conferințe de mare impact: cea de-a 7-a ediție a Forumului pentru Protecția Infrastructurii Critice – CIP Forum și cea de-a 3-a ediție a Conferinței Internaționale de Diplomație Cibernetică – ICCD.

CIP Forum se axează pe integrarea blockchain pentru combaterea atacurilor cibernetice, lansarea Muzeului NFT al ICI București și paneluri dedicate rolului femeilor în inovație și societate.

ICCD analizează conexiunea dintre tehnologie și relațiile internaționale, agenda cuprinzând teme precum consensul global asupra politicilor digitale, consolidarea alianțelor regionale de securitate cibernetică și strategii proactive privind dezinformarea.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Liderii UE au făcut primul pas către viitorul pieței unice, cerând “un nou pact european pentru competitivitate ancorat în piața unică” și cu o Uniune a piețelor de capital cu un potențial anual de 470 de miliarde de euro pentru companii

CONSILIUL EUROPEAN4 hours ago

Klaus Iohannis le-a prezentat omologilor din UE viziunea României privind viitorul pieței unice, cu accent pe rolul prioritar al coeziunii și agriculturii și ridicarea controalelor la frontierele terestre

SUA5 hours ago

SUA: Camera Reprezentanților va vota proiectul de lege privind ajutorul de 61 miliarde de dolari pentru Ucraina

U.E.6 hours ago

UE instituie Cadrul de Investiții pentru Ucraina în valoare de 9,3 mld. de euro

ROMÂNIA6 hours ago

Marcel Ciolacu, întâlnire cu reprezentanți ai companiilor emirateze: Extinderea și modernizarea Aeroportului Otopeni, a infrastructurii portuare și feroviare, obiectivele strategice ale parteneriatului comercial cu UAE

ROMÂNIA7 hours ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

MAREA BRITANIE8 hours ago

Comisia Europeană dorește începerea negocierilor de stabilire a unui acord între UE și Marea Britanie privind mobilitatea tinerilor de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii

NATO8 hours ago

Cinci avioane ale Forțelor Aeriene Spaniole protejează spațiul aerian al NATO deasupra României, fiind dislocate la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu

G79 hours ago

Ministrul german de externe cere G7 ”măsuri suplimentare” contra Iranului după atacul ”fără precedent” asupra Israelului

COMITETUL EUROPEAN AL REGIUNILOR9 hours ago

Raportorul CoR Csaba Borboly: Regiunile și orașele din UE cer reevaluarea statutului de protecție a carnivorelor mari pentru a promova coexistența durabilă cu omul și îmbunătățirea biodiversității

ROMÂNIA7 hours ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

ROMÂNIA1 day ago

Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

ROMÂNIA1 day ago

Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze

ROMÂNIA1 day ago

Ministrul Adrian Câciu își dorește ca Europa anului 2030 să ”fie un furnizor mondial de tehnologie, un producător de semiconductori şi un producător de software”, fiind convins că România va fi cu totul alta

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Gala AOR. Președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din R. Moldova din cadrul CALM: Ne dorim parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure

ROMÂNIA DIGITALĂ2 days ago

Digital Innovation Summit Bucharest explorează în perioada 16-18 aprilie punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice într-o lume interconectată

ROMÂNIA DIGITALĂ2 days ago

Digital Innovation Summit/Nicolae Ciucă: Văd următorii 10 ani ca pe un deceniu al siguranței, în care investiția în inovație și tehnologie trebuie să fie parte a noului proiect de țară

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina

NATO7 days ago

Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare

PARLAMENTUL EUROPEAN1 week ago

Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”

Trending