Ambiția Poloniei de a găzdui o bază permanentă americană mai are de așteptat. Secretarul Apărării Jim Mattis: Negocierile sunt la început; evaluăm propunerea și potențialul ei

Statele Unite ale Americii încă nu au luat o decizie cu privire la amplasarea unei baze militare permanente în Polonia, a declarat secretarul american al apărării, Jim Mattis, citat marţi de agenţia poloneză de presă PAP, potrivit Agerpres.

Potrivit lui Mattis, SUA evaluează în prezent propunerea poloneză în acest sens şi potenţialul acesteia.

FOTO: US Department of Defense

Şeful Pentagonului a adăugat că negocierile se află într-o etapă incipientă, cele două ţări cooperează şi SUA acordă o înaltă apreciere propunerii făcute de Polonia.

Jim Mattis a făcut aceste precizări în condițiile în care urmează să se întâlnească săptămâna aceasta la Pentagon cu omologul român, Mihai Fifor, România și SUA urmărind intensificarea cooperării bilaterale în materie de apărare.

Săptămâna trecută, președintele Poloniei a plecat de la Summitul Inițiativei celor Trei Mări de la București pentru a se întâlni la Washington cu președintele Donald Trump, reuniune la care cei doi lideri au semnat documente strategice bilaterale importante, iar Varșovia și-a reluat propunerea găzduirii unei baze americane pe teritoriul Poloniei.

În context, Andrzej Duda a propus ca baza militară americană de pe teritoriul Poloniei să se numească „Fort Trump”, iar președintele SUA a indicat că Statele Unite vor studia serios această posibilitate.

Anterior summit-ului NATO de la Bruxelles, Ministerul Apărării din Polonia a dat publicității un document intitulat ”Proposal for a U.S. Permanent Presence in Poland” prin care Varșovia arăta că își dorește să găzduiască o prezență permanentă americană pe teritoriul țării sale și este dispusă să aloce până la 2 miliarde de dolari pentru a obține acest lucru.

 

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.