Connect with us

POLITICĂ

Ana Birchall, convorbire cu ministrul britanic pentru Brexit: Prioritatea noastră este să ne asigurăm că drepturile românilor din Marea Britanie vor fi în continuare respectate

Published

on

Ana Birchall, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, a avut, miercuri,  o convorbire cu David Jones, ministru de stat în cadrul Departamentului pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană din Guvernul britanic. Discuția a avut ca temă notificarea oficială transmisă de către premierul britanic Theresa May privind demararea procedurilor prin care Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, informează MAE.

Ana Birchall și David Jones au evocat principalele etape ale procesului de negociere care va urma și au făcut un schimb de idei cu privire la viziunea celor două guverne cu privire la termenii în care se va produce ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană. Cei doi oficiali au căzut de acord asupra necesității unei abordări constructive în negocierile care vor urma, cu respectarea intereselor ambelor părți, Uniunea Europeană și Regatul Unit.

“I-am transmis omologului meu ideea că susținem o abordare echilibrată și unită a orientărilor politice pentru viitoarele negocieri. Procesul de negociere trebuie să se desfășoare de o manieră corectă și deschisă, și să reflecte interesele tuturor statelor membre UE. Este și motivul pentru care UE27 va negocia pe o singură voce cu Guvernul Marii Britanii. Acordul de retragere al Marii Britanii din UE ar trebui să constituie o bază solidă pentru o cooperare strânsă reînnoită cu Marea Britanie, în domenii de interes comun, cum ar fi comerțul, securitatea, apărarea și politica externă, a susținut Ana Birchall, potrivit sursei citate.

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene a exprimat preocuparea României pentru ca drepturile cetățenilor români din Marea Britanie să fie respectate. “Prioritatea noastră este să menținem un dialog constant cu autoritățile britanice și instituțiile UE pentru a ne asigura că drepturile românilor din Marea Britanie vor fi în continuare respectate, după demararea procesului de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană”, a susținut Ana Birchall.

Totodată, reprezentantul guvernului britanic și-a exprimat dorința ca drepturile cetățenilor britanici rezidenți în statele Uniunii Europene să fie respectate.

În cadrul dialogului cu David Jones, Ana Birchall a abordat și tema relației bilaterale româno-britanice, subliniind importanța Parteneriatului Strategic dintre cele două țări. “Marea Britanie este și va rămâne un partener esențial al României atât în ceea ce privește dialogul politic, cooperarea în instanțele multilaterale precum ONU, OSCE, angajamentul în cadrul NATO. Ne dorim o dezvoltare a cooperării noastre economice, dar și o intensificare a schimburilor culturale. România va fi unul dintre avocații unor relații cât mai strânse între UE și Regatul Unit. Marea Britanie părăsește instituțiile europene, nu și Europa care rămâne pe mai departe casa noastră comună”.

Atât oficialul român cât și cel britanic au căzut de acord asupra necesității unui dialog cât mai apropiat între București și Londra, inclusiv în perspectiva Președinției  României a Consiliului Uniunii Europene în timpul căreia se va produce, cel mai probabil, ieșirea efectivă a Marii Britanii din Uniune. David Jones i-a adresat ministrului Ana Birchall invitația de a efectua o vizită în Marea Britanie, data urmând a fi stabilită în funcție de agendele celor doi demnitari. 

.

POLITICĂ

Marcel Ciolacu, de Ziua Națională a României: Avem o şansă extraordinară să îndeplinim total visul european şi să aderăm la Spaţiul Schengen

Published

on

© Marcel Ciolacu/ Facebook

Speranţa acestei naţiuni stă în copiii săi, spune preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, în mesajul transmis de Ziua Naţională, precizând că ”avem o şansă extraordinară să îndeplinim total visul european şi să aderăm la Schengen”.

”Speranţa acestei naţiuni stă în copiii săi! Delia, un copil minunat de 10 ani, mi-a dăruit astăzi o broşă tricoloră cu România făcută de mânuţele ei. O voi purta astăzi cu mare mândrie cu gândul la energia acestei generaţii care va duce România acolo unde merită şi îi este locul. La fel cum acum 104 ani generaţia de atunci a înţeles că doar prin unitate putem să ne îndeplinim visul de a trăi cu toţii într-o singură ţară”, a scris Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.

Generaţia actuală a luat o ţară distrusă de comunism şi a dus-o în Uniunea Europeană şi NATO, precizează şeful Camerei Deputaţilor, adăugând că ”avem o şansă extraordinară să îndeplinim total visul european şi să aderăm la Spaţiul Schengen”.

”Depinde doar de noi! Pentru Delia, pentru toţi copiii acestei naţiuni, trebuie şi noi să stăm uniţi şi să trecem peste toate provocările la care suntem supuşi de un război ilegal chiar la graniţele noastre şi de toate crizele suprapuse pe care le-a cauzat. Avem această datorie, pentru ca viitoarea generaţie să poată construi pe o fundaţie mult mai solidă! La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!”, încheie Marcel Ciolacu.

Începând cu anul 1990, România serbează aniversarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 ca zi națională.

Ziua de 1 Decembrie 1918, ziua în care Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a adoptat Rezoluția de Unire a Transilvaniei cu România, a însemnat sfârșitul procesului de desăvârșire a unității naționale românești început în acel an, 1918, prin actul unirii Basarabiei cu România, adoptat de Sfatul Țării din Chișinău, la 27 martie/9 aprilie, și continuat prin actul unirii Bucovinei cu Patria Mamă, adoptat de Congresul General al Bucovinei, la Cernăuți, la 15/28 noiembrie.

Marea Unire s-a înfăptuit atât ca urmare a unei conjuncturi politice internaționale favorabile, marcate de victoria puterilor Antantei în Primul Război Mondial, de principiul wilsonian al statelor naționale, de efervescența mișcărilor de eliberare națională și socială, dar și a curajului și eroismului soldaților și ofițerilor români pe câmpurile de luptă ale Războiului de Întregire și nu în ultimul rând, al determinării manifestate de clasa politică românească și a societății românești din teritoriile străine, vremelnic ocupate.

Peste 1.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Autoritatea Vamală Română, precum şi 120 de mijloace tehnice participă în acest an la parada de Ziua Naţională a României.

Potrivit MApN, în blocul de onoare vor fi aproximativ 150 de militari străini, în cadrul unor detaşamente din Belgia, Franţa, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Portugalia, Statele Unite ale Americii şi Ţările de Jos şi militari reprezentând ţările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României. Militarii străini sunt prezenţi cu 25 de mijloace tehnice, inclusiv aeronave de luptă din Canada, Italia, Spania şi Statele Unite ale Americii.

La paradă participă preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă.

Continue Reading

POLITICĂ

Nicolae Ciucă: Să nu uităm niciodată că regimul comunist din România a fost un regim criminal. Să luptăm împotriva oricăror forme de politică iliberală

Published

on

© Guvernul României/ Facebook

Premierul Nicolae Ciucă, prezent la evenimentul de deschidere a Conferinței naționale „Comunismul românesc”, a reiterat importanța luptei împotriva oricăror forme de politică iliberală, populistă, revizionistă sau național extremistă.

„Trebuie repetat cu putere și convingere, ca să audă și să înțeleagă întreaga societate românească: regimul comunist din România a fost un regim criminal, pentru că a urmărit să distrugă libertatea și demnitatea unei națiuni prin opresiune, suspiciune și violență. Regimul comunist din România a fost un călău și poporul român a fost victima sa. Să nu uităm acest lucru niciodată. În aceeași măsură, ca toate celelalte regimuri totalitare, regimul comunist a condus la distrugerea morală și politică a națiunii”, a transmis prim-ministrul în discursul său.

De asemenea, acesta a subliniat că autoritățile și oamenii politici trebuie să arăte de unde vine pericolul într-o societate: „Să luptăm cu toată forța noastră împotriva oricăror forme de politică iliberală, populistă, revizionistă sau național extremistă.”

„Trebuie să ţinem vie memoria perioadei regimului comunist din România. Este parte din istoria noastră contemporană, pe care o împărtășim cu toții, atât cei care s-au născut și au trăit în acel regim, cât şi cei care s-au născut în libertate și nu au cunoscut niciodată ororile unui asemenea regim opresiv și distructiv”, a mai adăugat acesta.

Șeful Executivului a subliniat că va susține în continuare proiectele dedicate onorării memoriei victimelor totalitarismelor, dar și educația în spiritul adevărului și al valorilor fundamentale. 

Continue Reading

POLITICĂ

Nicolae Ciucă, despre un nou raport pozitiv privind aderarea României la Schengen: Respectăm cu strictețe procedurile europene

Published

on

© Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă salută publicarea raportului misiunii voluntare complementare de evaluare privind implementarea de către România a acquis-ului Schengen, raport care consemnează „evaluările foarte bune ale experților europeni în urma vizitei pe care aceștia au avut-o în România și la Istanbul, la 17 noiembrie 2022.”

„Pentru Guvernul României, reconfirmarea, prin raportul publicat astăzi, a faptului că îndeplinim cerințele prevăzute de acquis-ul Schengen în domeniile vizând politica de vize și protecția datelor, precum și a faptului că România este deosebit de activă în cooperarea judiciară în materie penală cu restul partenerilor europeni, reprezintă o nouă validare a meritelor noastre pentru a adera la Schengen”, a transmis prim-ministrul într-o declarație oficială. 

De asemenea, Nicolae Ciucă se arată încântat că experții europeni au apreciat în mod special modul în care țara noastră respectă cu strictețe legislația și procedurile europene, făcând dovada unei infrastructuri tehnice exemplare, precum și a unei pregătiri solide și performante a personalului care gestionează aceste domenii, conform standardelor Schengen.

„Suntem cu atât mai îndreptățiți astăzi să sperăm că aceste rezultate pozitive suplimentare vor face posibilă o decizie pozitivă privind aderarea României la Schengen. România aduce deja, după cum se vede și din conținutul acestui raport, o contribuție solidă, profesionistă la securitatea acestui spațiu și a Uniunii Europene în ansamblu”, a mai transmis acesta.

„Guvernul României rămâne angajat pe aceleași coordonate de seriozitate și angajament pentru a contribui la siguranța cetățenilor europeni. Aderarea noastră la Schengen aduce o valoare adăugată incontestabilă în acest sens”, a conchis prim-ministrul Nicolae Ciucă în mesajul său. 

Citiți și: Raport favorabil pentru România al misiunii de evaluare Schengen, la care a participat și Olanda: Îndeplinește toate condițiile necesare pentru aplicarea în integralitate a acquis-ului Schengen

Continue Reading

Facebook

Eugen Tomac9 hours ago

Eugen Tomac, după întâlnirea tensionată cu cancelarul Austriei: Vrea să umilească România. Mai devreme sau mai târziu, România va intra în Schengen, dar această palmă nemeritată nu va fi uitată

SCHENGEN10 hours ago

Surse oficiale: Premierul Nicolae Ciucă a avut o convorbire telefonică cu cancelarul Austriei privind aderarea României la Schengen

REPUBLICA MOLDOVA15 hours ago

Sondaj INSCOP: 78% dintre români sunt de acord să ajutăm cu gaze Republica Moldova

S&D16 hours ago

Aderarea la Schengen: Zeci de reprezentanți PES activists România, în frunte cu eurodeputatul Victor Negrescu, s-au mobilizat în semn de susținere în fața Consiliului UE

COMISIA EUROPEANA16 hours ago

Noua Politică Agricolă Comună: Comisia Europeană a aprobat planurile strategice ale României și Bulgariei, în valoare de 14,9 miliarde de euro, respectiv 5,6 miliarde de euro

ROMÂNIA16 hours ago

Parlamentul Țărilor de Jos a aprobat poziția guvernului lui Mark Rutte: Olanda susține aderarea României la spațiul Schengen

NATO16 hours ago

NATO și partenerii săi oferă Ucrainei un sprijin militar fără precedent în timp ce Rusia se pregătește de înghețarea războiului pentru a lansa o ofensivă mai mare în primăvară

SCHENGEN17 hours ago

Urmează “Ziua Schengen pentru România”: Votul privind aderarea la spațiul de liberă circulație a rămas pe agenda Consiliului JAI din 8 decembrie

INTERNAȚIONAL17 hours ago

Papa Francisc compară războiul Rusiei împotriva Ucrainei cu planul de exterminare nazist contra evreilor: Istoria se repetă

COMISIA EUROPEANA18 hours ago

Comisia Europeană prezintă noi propuneri privind compensarea, insolvența și cotarea întreprinderilor, menite să dezvolte uniunea piețelor de capital a UE

ROMÂNIA20 hours ago

Nicolae Ciucă anunță că România va cere joi un vot pentru aderarea la Schengen: Toate statele ne susțin, cu excepția Austriei. Mergem până la capăt, starea de incertitudine nu mai poate continua

ROMÂNIA3 days ago

Virgil Popescu dă asigurări: România a devenit independentă de țițeiul rusesc, astfel că embargoul nu va afecta țara noastră

NATO6 days ago

Ucraina nu va primi încă sisteme de apărare aeriană Patriot din partea NATO. Stoltenberg: Trebuie să ne asigurăm că sistemele furnizate deja pot funcționa

NATO1 week ago

Bogdan Aurescu: Reuniunea miniștrilor de externe NATO de la București înseamnă foarte mult pentru prestigiul României și pentru securitatea României

NATO1 week ago

Ministrul turc de externe salută ”pașii pozitivi” făcuți de Suedia și Finlanda, dar anunță că Turcia așteaptă ”măsuri concrete” pentru a le elibera drumul către NATO

NATO1 week ago

NATO a decis, la București, să intensifice sprijinul pentru R. Moldova, Georgia și Bosnia, “trei parteneri valoroși care se confruntă cu presiunea rusă”

NATO1 week ago

Avertismentul NATO după ministeriala de la București: Aliații trebuie să evalueze dependențele euro-atlantice de China și să reducă vulnerabilitățile

NATO1 week ago

Stoltenberg condiționează o eventuală aderare a Ucrainei la NATO de „triumful său ca stat suveran și independent” și de un parteneriat politico-militar mai strâns

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Marian-Jean Marinescu subliniază nevoia ”cooperării puternice între statele membre și autoritățile locale” din regiunile carbonifere pentru succesul tranziției spre economie verde, avându-i pe oameni în centru

INTERNAȚIONAL1 week ago

Șeful diplomației SUA, în România, la 25 de ani de Parteneriat Strategic: În 1989, democrația a prins rădăcini. Să fim întăriți de amintirea curajului poporului român în cel mai întunecat moment al său

Team2Share

Trending