Connect with us

POLITICĂ

Vicepremierul Ana Birchall, discuții la Washington cu secretarul de Stat Mike Pompeo și alți oficiali americani: ”Parteneriatul Transatlantic rămâne esenţial”

Published

on

Parteneriatul Strategic cu SUA este unul dintre pilonii centrali ai politicii externe a României, iar Parteneriatul Transatlantic rămâne esenţial pentru securitatea şi prosperitatea ambelor maluri ale Atlanticului, a afirmat, la Washington, vicepremierul pentru parteneriate strategice Ana Birchall.

Aflată în vizită oficială în Statele Unite ale Americii pentru a participa la reuniunea Coaliției globale anti-ISIL/Daesh, găzduită de secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo, vicepremierul Ana Birchall a avut întrevederi cu Elisabeth Millard, adjunctul principal al asistentului pentru afaceri europene și eurasiatice al secretarului de stat al SUA, cu Matthew G. Boyse și cu Julie Fisher, adjuncţi ai asistentului secretarului de stat în cadrul Biroului de Afaceri Europene și Euroasiatice, cei trei fiind responsabili de relația cu țara noastră. 

În cadrul întrevederii cu oficialii americani, au fost abordate teme de interes de pe agenda bilaterală, precum și organizarea Dialogului Strategic România – SUA, ultima reuniune a acestuia având loc la București în iunie 2018. În context, Ana Birchall a reafirmat angajamentul ferm al Guvernului României condus de prim-ministrul Viorica Dăncilă de a dezvolta în continuare relația cu SUA pe toate dimensiunile Declarației comune de Parteneriat Strategic pentru Secolul 21 dintre România și Statele Unite.

”Parteneriatul Strategic cu SUA este unul dintre pilonii centrali ai politicii externe a României și, așa cum ne-am angajat prin Programul de Guvernare pentru perioada 2018-2020, dezvoltarea și consolidarea acestui Parteneriat sunt prioritare pentru noi”, a precizat Ana Birchall.

De asemenea, au fost discutate priorităţile României în timpul deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE, precum şi oportunităţile de cooperare cu partea americană pentru promovarea obiectivelor comune de pe agenda transatlantică.

„Parteneriatul Transatlantic rămâne esenţial pentru securitatea şi prosperitatea ambelor maluri ale Atlanticului, consolidarea prezenței SUA în regiunea Mării Negre fiind de o importanță strategică”, a precizat viceprim-ministrul Birchall, referindu-se la complexitatea provocărilor actuale de securitate.

În acest context, vicepremierul Ana Birchall a evidențiat atât necesitatea promovării unui parteneriat comercial transatlantic intensificat, cât și demersurile Guvernului României de a îmbunătăți climatul de afaceri din România, de a promova noi oportunități de cooperare bilaterală și regională cu o participare consolidată a SUA, inclusiv în cadrul proiectelor de interconectare promovate de Iniţiativa celor Trei Mări. 

În cadrul prezenței sale la reuniunea Coaliției Globale, Birchall a discutat șeful diplomației americane Mike Pompeo și a susținut o intervenție în cadrul primei sesiuni plenare „Siria și Irak – eliberarea de sub ISIL”, în cadrul căreia a subliniat angajamentul României pentru eforturile internaționale de combatere a terorismului.

„Guvernul Dăncilă sprijină cu fermitate lupta împotriva terorismului și se opune ferm tuturor formelor de etremism și comportamente sau acțiuni fundamentaliste, deoarece nu există nici o justificare pentru niciun fel de acte de terorism, indiferent dacă se bazează pe motive ideologice, religioase, politice, rasiale, etnice sau din orice alt motiv. Prim-ministrul Viorica Dăncilă și Guvernul României salută progresele Coaliției în campania militară, precum și pe cele ale autoritățile irakiene, obținute după eliberarea teritoriului irakian de sub gruparea teroristă ISIL/Daesh și sprijină unitatea teritorială și suveranitatea Republicii Irak”, se arată în mesajul prezentat de viceprim-ministrul Ana Birchall.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community în cadrul World Economic Forum și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute.

ALEGERI EUROPENE 2019

Alianța 2020 USR-PLUS a lansat campania de strângere de semnături pentru alegerile europarlamentare din mai

Published

on

Alianța 2020, formată din Uniunea Salvați România (USR) și PLUS, a început luni, în Piața Universității din București, o campanie de strângere de semnături pentru alegerile europarlamentare, prin care se urmărește strângerea a 200.00 de semnături necesare pentru a participa la alegerile europarlamentare. Lista candidaților și semnăturile trebuie depuse până pe data de 25 martie, potrivit calendarului aprobat vineri prin Hotărâre de Guvern, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

”Alianța 2020 USR PLUS construiește alternativa care va aduce guvernarea în 2020. Alianța are cea mai bună listă pe care România a avut-o pentru alegerile din Parlamentul European. De data aceasta, România chiar are ocazia să nu mai aleagă răul cel mai mic, pentru a evita un rău mai mare, de data aceasta românii au ocazia să voteze niște profesioniști. Alianța 2020 USR PLUS va trimite la Bruxelles oameni de care suntem mândri și nu oameni care să ne facă de râs. Avem nevoie ca în următoarele cinci săptămâni să ne ajutați pentru a aduna cele 200.000 de semnături necesare. Din această alianță câștigă România și fiecare cetățean în parte, acum avem șansa de a întoarce România spre Europa”, a declarat președintele USR Dan Barna.

La rândul său, liderul PLUS, Dacian Cioloș, a precizat că românii vor vedea că există o alternativă politică în țara noastră și că există o ofertă de oameni competenți, capabili să își asume guvernarea chiar și mâine dacă este nevoie.

”Astăzi începem un drum care se va sfârși cu o majoritate parlamentară în 2020. Tot ce se va întâmpla de astăzi încolo până la finalul anului 2020, este parte a unui proces prin care vom demonstra românilor că există o adevărată alternativă politică în România. Există o ofertă politică de oameni tineri, competenți, capabili să-și asume guvernarea mâine. Vom începe cu recâștigarea demnității la nivel european. O demnitate care, din păcate, este făcută franjuri de guvernarea actuală. Prin ceea ce fac, cei de la guvernare demonstrează că îndepărtează România de UE, în loc să o consolideze. Vom trimite la Bruxelles oameni capabili să aducxă mai multe subvenții pentru agricultori, fonduri europene pe infrastructură, educație, sănătate. Toate domeniile pe care trebuie să le punem la punct”, a transmis președintele PLUS Dacian Cioloș.

Viitoarele alegeri europarlamentare se vor desfășura în perioada 23-26 mai 2019, care vor avea drept rezultat în Parlament European cu 705 membri, față de 751, câți sunt în prezent, diferența fiind rezultatul deciziei Marii Britanii de a părăsi comunitatea europeană. În urma acestora se va decide noua conducere a instituțiilor europene (Comisia Europeană, Consiliul European, Parlamentul European).

Continue Reading

#RO2019EU

Președintele Klaus Iohannis, reuniuni bilaterale la München cu Manfred Weber, Michel Barnier și Andrej Plenkovic

Published

on

Corespondență de la München

Președintele Klaus Iohannis avut sâmbătă la München, în marja participării sale la Conferința de Securitate, cinci reuniuni bilaterale, cu vicepreședintele SUA Mike Pence, cu liderul grupului PPE în Parlamentul European și candidatul PPE la șefia Comisiei Europene, Manfred Weber, cu negociatorul șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, cu premierul Croației, Andrej Plenkovic, și cu președintele Comitetului Evreiesc American, David Harris.

Prima întrevedere bilaterală a avut loc cu Manfred Weber, cu care șeful statului a discutat despre principalele provocări de pe agenda Președinției României a Consiliului UE, precum și pe viitoarele alegeri europarlamentare, din luna mai a acestui an.

© Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis ”a asigurat că țara noastră va continua să depună eforturi pentru a avansa agenda europeană într-o manieră consensuală și incluzivă, acționând ca mediator imparțial”.

Pe agenda discuțiile s-au mai aflat schimburi de opinii cu privire la obiectivele Summitului informal de la Sibiu din 9 mai, care va fi esențial pentru consolidarea proiectului european, și Cadrul Financiar Multianual, fiind subliniat de către cei doi interlocutori caracterul esențial al politicii de coeziune și al alocării de fonduri corespunzătoare pentru reducerea decalajului de dezvoltare dintre statele membre.

Ulterior, președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu președintele Comitetului Evreiesc American, organizație din partea căreia șeful statului a primit în 2017, la Washington, distincția ”Light Unto Nations”.

Întrevederea cu Michel Barnier, negociatorul șef al UE pentru Brexit, a avut loc în condițiile în care Klaus Iohannis a afirmat, în cadrul sesiunii la care a participat la Conferința de Securitate, că lucrurile au devenit mai complicate decât UE s-ar fi așteptat în privința Brexit-ului și a unei retrageri ordonate a Regatului Unit din marea familie europeană.

Reuniunile bilaterale ale lui Klaus Iohannis au culminat cu întâlnirea avută cu vicepreședintele SUA, Mike Pence, aceasta fiind prima întâlnire bilaterală dintre șeful statului și cel de-al doilea om al administrației Trump. În cadrul ei, vicepreședintele american și-a exprimat aprecierea față de modul în care președintele Klaus Iohannis susține Parteneriatul cu SUA și față de ”leadership-ul puternic” al șefului statului.

© Administrația Prezidențială

Discuțiile bilaterale de la München s-au încheiat cu o întrevedere cu Andrej Plenkovic, premierul Croației, țara care va închide trio-ul de președinții ale Consiliului UE deschis de România și din care mai face parte Finlanda.

Șeful statului a participat, alături de președintele Egiptului și cancelarul Germaniei, la sesiunea de deschidere a celei de-a doua zi a Conferinței de Securitate de la München, în calitate de reprezentant al președinției române a Consiliului Uniunii Europene.

Președintele Klaus Iohannis a luat parte la cea de-a 55-a ediție a prestigiosului forum care a debutat vineri sub semnul unor schimbări epocale care ar putea culmina cu sfârșitul ordinii internaționale liberale și la care sunt prezenți peste 100 de șefi de stat și de guvern, miniștri de Externe și miniștri ai Apărării și reprezentanți ai organizațiilor internaționale.

Regruparea pieselor pe arena internațională și debutul unei noi competiții strategice globale având în avangardă SUA, China și Rusia, iar în plan secund democrațiile liberale precum Franța, Germania, Marea Britanie sau Japonia, sunt elementele rezonante care reies din raportul anual al Conferinței de Securitate de la Münchence portretizează lumea într-un ”mare puzzle” și influențate de dilema ”cine va aduna piesele” în urma unei reașezări impredictibile a scenei internaționale.

Continue Reading

POLITICĂ

DECLARAȚIA ZILEI la Conferința de la München îi aparține lui Klaus Iohannis: Să ne trimitem militarii în misiuni sub drapelul UE este mai credibil decât într-o coaliție a celor puțini

Published

on

© Administrația Prezidențială

Corespondență de la München

Președintele Klaus Iohannis, aflat sâmbătă la cea de-a doua sa participare la Conferința de Securitate de la München, a afirmat că Politica de Securitate și Apărare Comună a Uniunii Europene se fundamentează pe credința comună că a trimite militarii țărilor lor membre în misiuni sub drapelul UE este o metodă mai credibilă și eficientă decât într-o coaliție a celor puțini.

Politica de Securitate și Apărare Comună, cu toate dimensiunile sale, se bazează pe credința comună a statelor membre că a ne trimite oamenii în misiuni sub steagul Uniunii Europene este mai eficient și mai credibil decât să acționăm  în cadrul unei coaliții restrânse”, a susținut președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului a participat, alături de președintele Egiptului și cancelarul Germaniei, la sesiunea de deschidere a celei de-a doua zi a Conferinței, în calitate de reprezentant al președinției române a Consiliului Uniunii Europene, transmițând că adaptarea Europei la noile realități își găsește răspunsul în coeziune.

Președintele Klaus Iohannis participă sâmbătă la Conferința de Securitate de la München, la cea de-a 55-a ediție a prestigiosului forum care a debutat vineri sub semnul unor schimbări epocale care ar putea culmina cu sfârșitul ordinii internaționale liberale și la care iau parte peste 100 de șefi de stat și de guvern, miniștri de Externe și miniștri ai Apărării și reprezentanți ai organizațiilor internaționale.

Regruparea pieselor pe arena internațională și debutul unei noi competiții strategice globale având în avangardă SUA, China și Rusia, iar în plan secund democrațiile liberale precum Franța, Germania, Marea Britanie sau Japonia, sunt elementele rezonante care reies din raportul anual al Conferinței de Securitate de la Münchenun raport ce portretizează lumea într-un ”mare puzzle” și influențate de dilema ”cine va aduna piesele” în urma unei reașezări impredictibile a scenei internaționale.

Puteți urmări corespondența specială CaleaEuropeană.ro aici.

Continue Reading
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending