ANALIZĂ Bătălia și scenariile pentru președinția Comisiei Europene, dominate de distribuția puterii politice. Cum se va construi majoritatea decizională în noul Parlament European?

de Robert Lupițu

Startul bătăliei pentru obținerea poziției de președinte al Comisiei Europene după alegerile europene de anul viitor a fost dat în această săptămână, când cele mai mari familii politice europene – Partidul Popular European și Partidul Socialiștilor Europeni – și-au desemnat în persoanele lui Manfred Weber și Frans Timmermans candidații de vârf (Spitzenkandidaten) la alegerile de anul viitor și pentru mult râvnitul rol de șef al executivului european.

În timp ce liderul PPE din Parlamentul European a câștigat la Congresul de la Helsinki competiția internă în detrimentul lui Alexander Stubb, prim-vicepreședintele Comisiei Europene a fost propulsat în această postură ca urmare a retragerii colegului său din Colegiul Comisarul, Maros Sefcovic. Tabloul Spitzenkandidat ar putea să rămână incomplet pe plan european dacă ALDE, familia liberalilor care la alegerile precedente defilau cu Guy Verhofstadt, și partidul președintelui Franței, Emmanuel Macron, identifică un compromis care să le permită omogenizarea unei mișcări pan-europene pentru alegerile europarlamentare.

Un astfel de compromis ar putea să însemne renunțarea susținerii politice a procedurii Spitzenkandat, pe care Emmanuel Macron nu o agreează, șeful La Republique en Marche a numit-o ”o adevărată anomalie democratică”, iar ALDE consideră că democratizarea vieții politice europene a fost afectată de lipsa unei decizii în organizarea unor liste transnaționale pentru alegerile de anul viitor. Potențialul refuz de a nominaliza un candidat de vârf într-o alianță electorală ALDE – Macron, care ar putea implica inclusiv o mișcare pan-europeană potrivit unui editorial semnat de mai mulți liberali europeni alături de socialiștii Matteo Renzi și Joseph Muscat, precum și de un român, fostul premier Dacian Cioloș, echivalează semnalul care incită scenariile privind dominarea acestei bătălii pentru putere de calcule politice.

Cum este propus și ales președintele Comisiei Europene?

De ce sunt importante aceste calcule politice care pun în balanță majorități, culori și preferințe politice? Răspunsul este dat de aliniatul 7 al articolului 17 din Tratatul de funcționare al UE, care stabilește procedura juridică prin intermediul căruia un candidat devine președintele Comisiei Europene.

”Luând în considerare alegerile pentru Parlamentul European și după ce au avut loc consultări adecvate, Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, propune Parlamentului European un candidat la funcția de președinte al Comisiei. Acest candidat va fi ales de Parlamentul European, cu majoritatea membrilor care îl compun. Dacă acesta nu obține majoritatea necesară, Consiliul European hotărăște cu majoritate calificată în termen de o lună să propună un nou candidat care va fi ales de Parlamentul European în urma aceleiași proceduri”. (Articolul 17, aliniatul 7)

Textul tratatului arată cum două instituții – Consiliul European și Parlamentul European – joacă rolul decisiv, cu ordinea de precădere menționată. În cazul Consiliului European, decizia va fi luată de cei aflați în componența sa, șefii de stat sau de guvern care reprezintă țările UE în această instituție. La nivelul Parlamentului European, alegerea președintelui Comisiei Europene va intra în sarcina noului legislativ ales după alegerile din 23-26 mai 2019, unul a cărui componență va avea 705 membri ca urmare a retragerii Marii Britanii din Uniune.

Majoritățile cu care trebuie luate aceste decizii sunt esențiale pentru calculul politic. În cazul Consiliului European, majoritatea calificată înseamnă că un candidat la șefia Comisiei Europene trebuie susținut de 55% dintre țările membre ale UE care însumează 65% din populația Uniunii Europene. În privința majorității necesare în cadrul Parlamentului European, în legislativul 2019-2024 aceasta va fi posibilă cu votul pozitiv a minim 353 de membri.

Repartizarea puterii politice: majoritatea tradițional pro-europeană în PE, posibilă doar prin consensul celor trei mari familii politice

Procedura juridică, împreună cu acțiunile și poziționările politice recente în raport cu ecuația electorală din 2019, generează un context în care varii scenarii pot fi explorate. În acest sens, există două variabile: 1) apartenența politică a membrilor Consiliului European și incertitudinea că aceasta va fi identică la momentul deciziei privind viitorul președinte al Comisiei Europene și 2) distribuția puterii politice în Parlamentul European după alegerile din 23-26 mai 2019.

Actualmente, Consiliul European este alcătuit politic astfel: 8 lideri PPE (Austria, Bulgaria, Croația, Cipru, Germania, Irlanda, România, Ungaria), 8 lideri ALDE (Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Luxemburg, Olanda, Slovenia), 5 lideri PES (Malta, Portugalia, Slovacia, Spania, Suedia), 4 lideri independenți (Franța, Italia, Letonia, Lituania), 2 lideri conservatori (Polonia, Marea Britanie – care la acel moment nu va mai fi luată în calcul) și 1 lider de la stânga radicală (Grecia).

Formula de mai sus este așteptată să sufere modificări nu numai prin retragerea Marii Britanii, ci și prin instituirea unui nou guvern în Suedia ca urmare a alegerilor din această toamnă sau alte situații similare care pot determina modificarea culorii politice a unui guvern național.

În prezent, actuala configurație politică suprapusă peste procedura majorității calificate (55% cu 65%) arată astfel: cei 8 lideri ai PPE au o pondere de 26,85%, cei 8 din partea ALDE – 10,59%, cei 5 socialiști – 14,21%, cei 4 lideri independenți, între care liderii Franței și Italia – 25,98%, cei doi 2 lideri conservatori prezentați defalcat – Marea Britanie (12,85%) și Polonia (7,41%) și liderul Greciei, reprezentând 2.10%.

FOTO: Wikipedia

La nivelul alegerilor pentru Parlamentul European, repartizarea puterii politice post-alegeri indică la acest moment următoarele măsurători: PPE va obține 185 de mandate, S&D – 136, ALDE – 77, Stânga Unită Europeană – 57, Europa Națiunilor și Libertăților – 55, Verzii – 44, Conservatorii și Reformiștii Europeni – 44, EFDD – 38, restul mandatelor părând a se îndreptate către partide și eurodeputați neafiliați, între care și formațiunea președintelui Emmanuel Macron, La Republique En Marche.

FOTO: EuropeanElectionsStats.eu

Potrivit sondajelor naționale analizate prin raportare la afilierea europeană a partidelor din țările membre, 19 potențiali eurodeputați din cei 32 plasați în zona noilor forțe moderate ar urma să provină din partidul lui Emmanuel Macron. În cazul obținerii acestor mandate, ALDE și formațiunea președintelui francez ar avea împreună 96 de mandate.

FOTO: EuropeanElectionsStats.eu

Posibile scenarii

Scenariile care rezultă din calculele și distribuția puterii politice pornesc tot de la nivelul procedurii juridice conferite de Tratat în care, încă de la început se precizează că propunerea Consiliului European privind noul președinte al Comisiei Europene trebuie să ia în considerare rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European și după ce au avut loc consultări adecvate. Formularea este una laxă, ea nestipulând cu claritate ce semnifică raportarea la rezultatele alegerilor și la consultări adecvate

1) Scenariul păstrării Spitzenkandidat – în acest caz, Consiliul European va ține cont de faptul că PPE ar urma să obțină cele mai multe mandate și va asigura o majoritate calificată pentru susținerea lui Manfred Weber. Ulterior, o majoritate de minim 353 de membri, care potrivit sondajelor ar trebui să implice majoritatea membrilor din cele trei grupuri politice tradiționale și pro-europene, l-ar confirma pe Weber în funcție, evitând un blocaj din partea populiștilor și naționaliștilor care vor fi mult mai numeroși în noul legislativ.

2) Scenariul invocării legitimității insuficiente – este echivalent cu scenariul unei bătălii între marile familii politice și ar avea ca punct de pornire lipsa unui acord pe modelul Spitzenkandidat. Mai întâi, Consiliul European ar trebui să propună un candidat la șefia Comisiei Europene cu un vot prin majoritate calificată (55% cu 65%). În acest caz, startul negocierii politice ar putea fi dat de liderii ALDE și Emmanuel Macron în Consiliul European, unde se află la mică distanță de PPE într-un raport conferit de ponderea populației țărilor pe care le reprezintă (23,68% la 26,85%). Liberalii și liderul de la Elysee ar putea invoca faptul că numărul cel mai mare de mandate deținut de PPE nu semnifică o majoritate democratică în sens clasic (50%+1), argumentând inclusiv asupra unei distribuții relativ proporționate. Tratativele ar căpăta o formă încrucișată și inter-instituțională cu culorile politice ale fotoliilor eurodeputaților. Liberalii și președintele Franței ar trebuie să îi curteze pe socialiști, pe premierul Poloniei și să negocieze inclusiv cu guvernul populist din Italia reprezentat de independentul Giuseppe Conte, atât Varșovia, cât și Roma aflându-se într-o dublă ipostază pe care ALDE și Macron trebuie să o gestioneze concomitent: compromis politic cu guverne care încalcă principiile europene și au deschise fronturi cu leadership-ul instituțiilor UE conduse acum de PPE. De menționat, că ponderea majorității calificate va fi diferită în cazul desemnării unui candidat la președinția Comisiei Europene întrucât ea va trebui recalculată prin neincluderea Marii Britanii. În cazul în care un candidat propulsat de ALDE și Macron, poate chiar în tandem cu social-democrații europeni reprezentați de Frans Timmermans, acesta va veni în plenul Parlamentul European cu necesitatea negocierii a peste 100 de voturi (judecând că ALDE, Macron și socialiștii vor avea împreună aproximativ 230 de mandate). Un scenariu care ar determina două potențiale variante: candidatul validat în Consiliul European să fie, în cele din urmă, digerat și agreat de PPE sau varianta „misiune imposibilă” a construirii unor majorități, ocolindu-i pe popularii europeni, dar și pe extremiști și populiști.

3) Scenariul negocierii rol cu rol – acesta reprezintă o combinație între cele două scenarii anterioare și este sinonim cu compromisul. O împărțire a mandatelor în Parlamentul European asemenea sondajelor citate relevă faptul că, în noul legislativ, obținerea unei majorități pro-europene va necesita alăturarea unui număr de 353 de eurodeputați din principalele trei grupuri politice (PPE, S&D și ALDE), spre deosebire de actualul legislativ, când PPE și S&D pot alcătui o majoritate fără a fi nevoie de atragerea altor voturi. Ținând cont de acest aspect, definitoriu întrucât schimbările ce sunt prevăzute pentru viitor sunt generate de noua configurație a Parlamentului European, popularii, socialiștii și liberali pot opta pentru scenariul negocierii rol cu rol. În 2019, nu va fi în joc doar președinția Comisiei Europene, ci încă 26 de portofolii de comisari europeni, între care Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, precum și președintele Consiliului European. Deși acesta din urmă este un atribut exclusiv al Consiliului European, el este rezultatul unor negocieri determinate de reprezentare politică sau de ponderea puterii în instituții. Combinația între cele două scenarii ar putea semnifica că lui Manfred Weber îi va fi asigurat culoarul juridico-decizional pentru a deveni președintele Comisiei Europene în schimbul unor compromisuri de care acesta s-a arătat deschis.

 

 

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.