Connect with us

INTERNAȚIONAL

Analiză Reuters: Care este cheia succesului economic al Germaniei

Published

on

”Aşa cum o mare parte din berea servită în barurile din Germania provine de la berării de cartier, după reţete tradiţionale, piaţa depozitelor şi creditelor pentru populaţie şi firme este dominată de bănci mici, datorită cărora sistemul nu se “îndoaie” sub greutatea crizelor externe”, așa își încep analiza jurnaliștii de la Reuters, potrivit Mediafax.ro.

Cu rădăcini în comunităţile locale şi cu o structură care descurajează expansiunea agresivă pe plan internaţional, inovaţia şi complexitatea, micile cooperative bancare care domină piaţa germană asigură stabilitatea economiei şi limitează semnificativ consecinţele unor eventuale falimente în sistem, se arată într-o analiză Reuters.

Sutele de bănci mici, deţinute la nivel local, municipal, sau controlate chiar de clienţii lor, reprezintă o sursă sigură de credite pentru consumatori şi pentru IMM-uri, reducând vulnerabilitatea la o criză a creditelor asemenea unor “microberării ale industriei financiare”.

Conservarea ratingului de credit triplu-A al Germaniei, cu perspectivă stabilă de la toate cele trei mari agenţii de evaluare financiară, se datorează în mare măsură acestor bănci.

“Ai doi piloni solizi în sistem, băncile de economii şi cooperativele bancare, care vor susţine întotdeaunaeconomia şi nu vor cauza probleme la nivel naţional”, comentează Michael Dawson-Kropf, director în cadrul agenţiei Fitch.

Stabilitatea sistemului bancar formează un “cerc virtuos” în combinaţie cu puterea economiei germane ca întreg . Datoriile de stat şi ale autorităţilor locale nu reprezintă un punct slab pentru bănci, ca în alte state ale zonei euro, iar analiştii consideră că şi cultura conservatoare a creditorului caracteristică Germaniei joacă un rol important.

Continuarea articolului poate fi citită aici.

Sursa articol: Mediafax.ro
Sursa foto: incaunipocrit.wordpress.com

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

INTERNAȚIONAL

MApN: Patru militari români din cadrul Forțelor pentru Operații Speciale Române, apreciați de partenerul american pentru implicarea lor în Afganistan, în urma unui atac

Published

on

© MApN-Facebook

Operatorii Forțelor pentru Operații Speciale Române au fost apreciați de partenerul american în Afganistan, anunță Ministerul Apărării Naționale.

În mesajul postat pe pagina de Facebook, MApN informează că patru militari din cadrul Forțelor pentru Operații Speciale Române s-au alăturat colegilor lor americani în trierea, oferirea primului ajutor și evacuarea în funcție de urgență a militarilor americani și afgani ce au fost ținta unui atac în provincia Nangarhar, estul Afganistanului, pe data de 8 februarie.

”Operatorii FOS români au sprijinit personalul medical al unui spital militar de tip ROL 2, oferind tratament medical cu precizie și rapiditate, astfel încât toate victimele au putut fi tratate în timp util. Într-un astfel de moment, lupta este întotdeauna contratimp. Pentru modul profesionist în care au acționat, operatorii FOS au fost apreciați de echipa medicală a spitalului”, a mai transmis MApN.

Potrivit ministerului, instuirea la nivel înalt a militarilor români se poate atinge doar prin unitate și munca în echipă:”Împreună ne instruim la cel mai înalt nivel, împreună ne îndeplinim misiunile cu succes indiferent de teatrul de operații în care ne aflăm, și împreună suntem mai puternici”.

 

Continue Reading

ROMÂNIA

Premierul Ludovic Orban salută investițiile SUA în Inițiativa celor Trei Mări: ”Și Uniunea Europeană ar putea participa cu investiții”

Published

on

Corespondență de la München

Statele participante la Inițiativa celor Trei Mări trebuie să realizeze un mecanism care să faciliteze utilizarea resurselor și contribuțiilor direcționate către această inițiativă, a afirmat, duminică, premierul Ludovic Orban, în cadrul Conferinței de Securitate de la München.

Vorbind în cadrul panelului ”Eurovision Contest: A Europe That Protects”, Orban a răspuns la o întrebare cu privire la importanța anunțului făcut de secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, care a spus sâmbătă, la München, că Statele Unite vor investi un miliard de dolari în proiecte energetice ale Inițiativei celor Trei Mări.

”Inițiativa celor Trei Mări este o inițiativă importantă pentru dezvoltarea proiectelor de infrastructură și energie pe flancul estic. Este o inițiativă în interiorul Europei. Am salutat anunțul secretarului de stat, dar statele care sunt parte a inițiativei trebuie să participe și să realizăm un mecanism pentru a utiliza resursele și contribuțiile diferitelor state. Și Uniunea Europeană ar putea participa cu investiții”, a spus Orban.

În completare, vicepreședintele Comisiei Europene pentru promovarea modului de viață european, Margaritis Schinas, a punctat că Inițiativa celor Trei Mări are o arhitectură europeană.

Salutând anunțul SUA, Schinas a ținut să reamintească că ”Uniunea Europeană, prin politica de coeziune și infrastructură, investește 15 miliarde, nu un miliard”.

Statele Unite vor finanţa proiecte energetice în valoare de un miliard de dolari în ţări din Europa Centrală şi de Est, reunite sub platforma Inițiativei celor Trei Mări pentru a le consolida independenţa energetică în faţa Rusiei, a anunţat sâmbătă, la Conferinţa de Securitate de la München, secretarul de stat american Mike Pompeo.

În semn de susţinere a suveranităţii, prosperităţii şi independenţei energetice a prietenilor noştri europeni (…), SUA intenţionează să acorde finanţări de până la un miliard de dolari ţărilor din Europa Centrală şi de Est membre ale Iniţiativei Celor Trei Mări”, care reuneşte 12 state din Uniunea Europeană, a declarat el.

Inițiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă și informală, la nivel prezidențial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică și Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia și Slovenia. Inițiativa își propune dezvoltarea economică a statelor din regiune, prin stimularea interconectivităţii în trei domenii principale – transport, energie, digital; creșterea convergenței reale între statele membre ale Uniunii Europene, contribuind astfel la consolidarea unității și coeziunii în cadrul Uniunii și la consolidarea proiectului european; precum și întărirea relației transatlantice, prin stimularea prezenței economice a SUA în regiune.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Reuniune privind Iniţiativa celor Trei Mări la München: Ministrul Bogdan Aurescu a salutat anunțul SUA privind investiții de un miliard de dolari în proiectele energetice din regiune

Published

on

© MAE

Corespondență de la München

Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a participat sâmbătă, în marja Conferinţei de Securitate de la München, la masa rotundă privind Iniţiativa celor Trei Mări, ocazie cu care a salutat anunţul secretarului de stat Mike Pompeo privind alocarea de către SUA a un miliard de dolari pentru investiţii în proiecte energetice în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări.

Conform unui comunicat al MAE remis CaleaEuropeană.ro, ministrul Aurescu a reiterat, în acest context, angajamentul Guvernului României faţă de principiile definitorii şi de obiectivele Iniţiativei, precum şi rolul activ pe care Bucureştiul îl va juca pe mai departe în dezvoltarea I3M.

“Iniţiativa celor Trei Mări a fost concepută pentru a răspunde nevoilor noastre esenţiale, la nivel regional, şi pentru a contribui la accelerarea dezvoltării regiunii, prin stimularea conectivităţii dintre statele participante. (…). Summitul de la Bucureşti, găzduit cu succes în 2018 de Preşedintele României Klaus Iohannis, a contribuit în mod substanţial la dezvoltarea şi cristalizarea obiectivelor Iniţiativei, iar setul de instrumente validate atunci a fost menit să faciliteze şi să accelereze implementarea proiectelor majore de interconectare din regiune. Astăzi putem spune, în mod cert, că Iniţiativa avansează solid şi începe să producă rezultate”, a declarat, la München, ministrul Bogdan Aurescu.

De asemenea, oficialul român a salutat anunţul făcut sâmbătă de secretarul de stat Mike Pompeo privind alocarea de către SUA a sumei de 1 miliard de dolari pentru investiţii în proiecte energetice în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări, ca semnal important pentru interesul şi sprijinul concrete ale SUA pentru Iniţiativă.

Conform sursei citate, în acest context Bogdan Aurescu a amintit deciziile şi rezultatele importante adoptate şi obţinute de Summitul de la Bucureşti (lista de proiecte prioritare de interconectare, prima ediţie a Forumului de Afaceri, lansarea reţelei de camere de comerţ, iniţierea creării Fondului de Investiţii), precum şi paşii înregistraţi în operaţionalizarea Fondului de Investiţii al Iniţiativei, precum şi prioritatea ce trebuie acordată finanţării şi implementării eficiente a proiectelor prioritare de interconectare.

Masa rotundă cu tema “The Three Seas Initiative: Completing Europe in an Era of Great Power Competition” a fost organizată de Atlantic Council of the United States (ACUS), în marja Conferinţei de Securitate de la Munchen. Printre alţi vorbitori s-au aflat şi Preşedintele Estoniei, Kersti Kaljulaid, şi secretarul american al Energiei, Dan Brouillette.

Citiți și De la München, România salută decizia SUA de finanțare cu un miliard de dolari a proiectelor energetice ale Inițiativei celor Trei Mări

Și prim-ministrul Ludovic Orban a salutat sâmbătă, la München, anunțul făcut de secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, referitor la decizia administrației americane de finanțare, cu 1 miliard de dolari, a unor proiecte energetice promovate în cadrul Inițiativei celor Trei Mări. Șeful Guvernului a salutat acest anunț în cursul unei întrevederi cu generalul James Jones, președinte onorific al reputatului think-tank american Atlantic Council și, totodată, președinte al Jones Group International.

Statele Unite vor finanţa proiecte energetice în valoare de un miliard de dolari în ţări din Europa Centrală şi de Est, reunite sub platforma Inițiativei celor Trei Mări pentru a le consolida independenţa energetică în faţa Rusiei, a anunţat sâmbătă, la Conferinţa de Securitate de la München, secretarul de stat american Mike Pompeo.

În semn de susţinere a suveranităţii, prosperităţii şi independenţei energetice a prietenilor noştri europeni (…), SUA intenţionează să acorde finanţări de până la un miliard de dolari ţărilor din Europa Centrală şi de Est membre ale Iniţiativei Celor Trei Mări”, care reuneşte 12 state din Uniunea Europeană, a declarat el.

Inițiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă și informală, la nivel prezidențial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică și Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia și Slovenia. Inițiativa își propune dezvoltarea economică a statelor din regiune, prin stimularea interconectivităţii în trei domenii principale – transport, energie, digital; creșterea convergenței reale între statele membre ale Uniunii Europene, contribuind astfel la consolidarea unității și coeziunii în cadrul Uniunii și la consolidarea proiectului european; precum și întărirea relației transatlantice, prin stimularea prezenței economice a SUA în regiune.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending