Connect with us

EDITORIALE

‎ANALIZĂ‬ Consiliu European crucial pentru viitorul UE la Bruxelles: Spre evitarea unui ‪‎BREXIT‬. Ce a cerut David Cameron și ce a oferit Uniunea Europeană

Published

on

de Robert Lupițu

Un Consiliu European crucial urmează pe 18-19 februarie la Bruxelles privind tema Brexit-ului. 28 de lideri ai statelor membre vor analiza și decide asupra planului în patru puncte propus de Donald Tusk pentru rămânerea Marii Britanii la masa establishment-ului european, chestiune în care se va aborda însăși viitorul și esența UE.

Uniunea Europeană a stat la masa negocierilor interne într-un număr de dăți aproape record în ultimul an. Criza grecească a cunoscut numeroase momente de inflexiune, tratative prelungite, nervi întinși la maxim și lideri europeni care au luat drumul Bruxelles-ului mai mult ca în orice alți ani. Același lucru este valabil și pentru criza refugiaților, iar în fața unor asemenea provocări, Brexit-ul – o problemă mai veche, nu a fost cel mai spinos subiect de pe agendă.

marea_britanieÎmputernicit indirect de către poporul britanic pentru un al doilea mandat, premierul David Cameron a urmărit să își facă un titlu de glorie fie din ieșirea Marii Britanii din UE, fie din renegocierea statutului țării sale în cadrul structurilor europene. De partea cealaltă, ipoteza Brexit-ului este, poate, cea mai mare provocare instituțională și de gestiune care s-a așezat pe umerii lui Donald Tusk dintr-o rațiune chiar simplă: șeful Consiliului European a fost cel care purtat în ultima perioadă dialogurile politice cu Downing Street pe tema opt out-ului britanic.

Ultimele 24 de ore au fost ”cruciale”, după cum spunea Tusk, care după ce a avut o întrevedere cu David Cameron la Londra a zburat la Bruxelles pentru a pregăti o propunere agreată de șefii de stat sau de guvern din UE față de cerințele Marii Britanii, document ce tocmai a fost dat publicității cu statutul de draft.

Patru puncte abordate: chestiunile de guvernanță economică, competitivitate, suveranitate (eterna problemă britanică) și beneficii sociale și libertate de circulație într-un document de 16 pagini în care Tusk a vizat o nouă reglementare pentru statutul Marii Britanii în Uniunea Europeană.

david cameronCe a cerut Cameron vs. ce a oferit Tusk

În scrisoarea înaintată Consiliului European, în noiembrie 2015, premierul britanic a abordat cele patru chestiuni sus menționate care sunt de facto obiectele de negociere între UE și Marea Britanie:

  • Protejarea pieței unice pentru Marea Britanie și pentru alte state care nu sunt în zona euro.
  • Creșterea competitivității. Cameron a declarat că dorește „să înscrie competitivitatea în ADN-ul Uniunii Europene” prin reducerea dificultăților cu care se confruntă întreprinzătorii.
  • Să i se permită Marii Britanii să nu se alinieze la ambiția Uniunii Europene de a forma „o uniune cât mai unită” și de a consolida rolul parlamentelor naționale.
  • Să li se restricționeze emigranților din UE accesul la beneficii, atât celor care sunt încadrați în câmpul muncii, cât și celor care nu muncesc. Miniștrii britanici doresc să oprească presoanele care vin în Marea Britanie cu scopul de a beneficia de avantaje. Condiția pentru a se bucura de acestea este să fie rezident al Marii Britanii cu o vechime de 4 ani.

În propunerea publicată azi de liderul Consiliului European se disting abordate cele patru aspecte în care Tusk a urmărit să mențină un echilibru între doleanțele Londrei și acordurile europene în vigoare. Mai mult, documentul prezintă caracteristici pentru următorul cadru empiric: Marea Britanie primește undă verde pentru opt-out-urile sale fără modificare de tratat și fără ieșire din UE, iar Uniunii, în ansamblul său, nu îi vor fi afectate politicile comune în chestiuni de guvernanță, competitivitate și beneficii sociale în restul spațiului european. Un fel de business as usual, mai revigorat… Totul ține până la urmă, dacă va fi agreată înțelegerea, și despre cum va vinde Cameron un astfel de acord în interiorul țării sale, în mass-media, în societatea civilă și în spectrul politic.

Ce a oferit, în fond, Donald Tusk:

1. Statele membre a căror monedă oficială nu este euro nu vor împiedica implementarea actelor de reglementare ce vizează funcționarea zonei euro și se vor abține de la adoptarea unor măsuri care prejudiciază obiectivele Uniunii Economice și Monetare, arată documentul, care precizează și că respectul reciproc între statele euro și non-euro va fi salvgardat de decizia Consiliului și principiile în vigoare. În completare, statele zonei euro vor respecta drepturile și competențele statelor ce nu dețin moneda unică, iar acestea din urmă nu edifica obstacole pentru consolidarea integrării economice. (Documentul integral este disponibil AICI)

TuskEste posibil ca această propunere să nu fie întocmai pe placul premierului britanic, întrucât statuează negocierea la cadrul principial cu accent pe ne-intervenționism, dar lasă loc posibilității ca mecanismele europene să se dezvolte până în acel punct în care coexistența dintre euro și non-euro va ajunge iar la masa discuțiilor. Cameron a replicat, totodată, propunerii lui Tusk menționând că mai este nevoie de progrese, fiind posibil ca acesta să fie unul dintre subiecte.

2. Establishment-ul bunăstării europene și anume piața unică garantată de cele patru faimoase libertăți (bunuri, persoane, servicii și capital) pare în documentul european publicat pe pagina Consiliului o restaurare a dezideratelor, de care sunt convins că nimeni nu uitase.

Cu toate acestea, asumarea unor pași concreți realizați de instituții și statele membre împreună pentru o reglementare mai bună, diminuarea presiunilor administrative și birocratice și energizarea rolului IMM-urilor pentru economia europeană, sunt aspecte pentru care Cameron a pledat cu insistență în dese rânduri și pentru care manifestă o înclinație și în cadrul politicii interne.

3. Suveranitatea – acest atribut esențial al statului transformat sub formă de competențe în momentul transferării unor aspecte decizionale la Bruxelles, este o chestiune care menține distanța UE – Marea Britanie ca și până acum, cu mai mult accent chiar.

Competențele conferite de statele membre Uniunii pot fi modificate, pentru a le reduce sau consolida, numai printr-o revizuire a tratatelor și prin acordul tuturor statelor membre. Tratatele conțin deja prevederi specifice prin care anumite state au dreptul de a nu participa sau de a se excepta de aplicarea anumitor norme europene”, subliniază, în mod aforistic, documentul. 

”Referirile la o uniune și mai strânsă între popoare sunt, prin urmare, compatibile cu diferite forme ale integrării pentru statele membre și nu le obligă pe acestea să urmărească o destinație comună”, apare în completare.

Citiți și BREXIT: Klaus Iohannis va reprezenta România la cel mai important Consiliu European de când a fost ales președinte

Mai mult decât atât, posibilitatea de instituire a unui act legislativ prin care minim 55% dintre voturile alocate Parlamentelor naționale (o procedură a cartonașului roșu), utilizate în conformitate cu principiul subsidiarității, le permite statelor membre să blocheze sau să reformuleze o inițiativă legislativă a Comisiei. Într-un astfel de caz, președinția Consiliului va include pe agenda instituției un dialog între statele membre privind opiniile exprimate de Parlamentele naționale într-un asemenea caz, care fie va conduce la refuzul legislației respective, fie la amendarea propunerii în conformitate cu opiniile statelor.

Altfel spus, Tusk pare să prefere să îi asigure și chiar să-i sporească Marii Britanii statutul într-o chestiune sensibilă pentru aceasta, sperând, să îi obțină împăciuirea în alte chestiuni, fie guvernanță economică, fie beneficii sociale și libertate de circulație…

4. Beneficiile sociale și libertatea de circulație – domeniu serios și poate la fel de sensibil ca aspectele legate de suveranitate și competențe. Acestea reprezintă aspectele prin care euroscepticismul s-a ridicat în Marea Britanie în forma sa cea mai virulentă (UKIP), dar și una dintre valorile fundamentale ale Uniunii. Ambele părți trebuie să identifice în această chestiune calea de mijloc.

Acest capitol a fost abordat în profunzime, mai ales în contextul fluxului migratoriu și a reevaluării spațiului Schengen, și constituie un pasaj de negociere ce, cu certitudine, va mai avea amendamente. În primul rând, în cazul în care documentul propus va fi aprobat, Comisia va fi delegată să propună forme de amendare a legislației de procedură și a regulamentelor ce vor fi aplicate în această chestiune.

Implementarea unui astfel cadru juridic mai lax ar autoriza statele membre să ”limiteze accesul la beneficii muncitorilor din UE care sunt noi intrați pe piața muncii a unei țări membre pentru o perioadă de patru ani de la angajarea acestora”. Prevederea constituie, probabil, cea mai remarcabilă pe care Tusk o pune la masa negocierilor și care să reprezinte un argument pentru Cameron în momentul prezentării unui astfel de acord la nivel intern.

FOTO: Euranet

FOTO: Euranet

Din textul documentului reiese că orice stat membru poate solicita ca o problemă expusă în propunere să fie discutată în Consiliul European, iar o eventuală adoptare a acesteia va intra în vigoare atunci când guvernul Marii Britanii anunță că, în baza documentului, va rămâne un membru al Uniunii Europene.

Astfel, la Consiliul European din 18-19 februarie, chestiunea britanică își poate găsi o formă finală, atunci când șefii de stat sau de guvern din statele membre vor aborda planul propus, încercând să își armonizeze interesele, după ce în perioada scursă de la lansarea propunerii și summit-ului propriu-zis vocile publice nu s-au calibrat într-un sens cvasi-coagulat: Franța și Germania nu sprijină explicit propunerea, grupul țărilor de la Vișegrad se manifestă reticent, în vreme ce lideri precum Jean-Claude Juncker și Martin Schulz argumentează că nu există niciun plan B și că nu există nicio garanție prin care Parlamentul European să accepte o înțelegere per se.

Și din spusele lui David Cameron, care trebuie să prezintă în fața propriului electorat care i-a conferit încredere acum aproape un an, vor mai urma discuții. În fond, poziția premierului britanic trebuie înțeleasă în termeni de poziționare politică: chiar dacă a obținut recent o largă aprobare publică pentru un nou mandat politic al Conservatorilor, nu își poate permite să își sacrifice noul mandat încă de la început.

Rămâne, însă, curiozitatea: cine va ceda, în cele din urmă, mai mult? Sau va fi un win-win? 

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Continue Reading
Advertisement
11 Comments

11 Comments

  1. Pingback: BREXIT: Barack Obama îi reamintește lui David Cameron necesitatea de a rămâne în UE | caleaeuropeana.ro

  2. Pingback: David Cameron, despre Europa în care crede: Suficient de flexibilă pentru a ține cont de temerile țărilor | caleaeuropeana.ro

  3. Pingback: Statele fondatoare ale Comunității Europene se întâlnesc marți la Roma: ”Planul A” este ca Europa să meargă mai departe într-o viteză, nu în două” | caleaeuropeana.ro

  4. Pingback: ANALIZĂ Balanța politică în Uniunea Europeană a anului 2016. Cine este, de fapt, la putere într-o Europă a crizelor? | caleaeuropeana.ro

  5. Pingback: Statele fondatoare UE răspund unui eventual BREXIT: ”Uniunea Europeană rămâne cel mai bun răspuns pentru provocările actuale” | caleaeuropeana.ro

  6. Pingback: Philip Hammond: Fără Marea Britanie, Uniunea Europeană “ar șovăi în direcția greșită” | caleaeuropeana.ro

  7. Pingback: Liderii UE, discuții la Bruxelles cu David Cameron înaintea summit-ului decisiv privind BREXIT: Nu avem un plan B. Avem nevoie de un acord | caleaeuropeana.ro

  8. Pingback: BREXIT: Klaus Iohannis va reprezenta România la cel mai important Consiliu European de când a fost ales președinte | caleaeuropeana.ro

  9. Pingback: Klaus Iohannis participă la Consiliul European pe tema BREXIT-ului și a crizei refugiaților. România este în favoarea identificării unei formule adecvate care să răspundă aşteptărilor britanice | caleaeuropeana.ro

  10. Pingback: Klaus Iohannis: Marea Britanie trebuie să rămână în UE, dar nu acceptăm discriminarea românilor | caleaeuropeana.ro

  11. Pingback: Brexit: Cameron susține că nu va accepta un acord ”care nu răspunde nevoilor” Marii Britanii | caleaeuropeana.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Bugetul UE

Proasta afacere a bugetului UE și consecințele sale politice

Published

on

de Dan Cărbunaru

Tratat ca o afacere, bugetul UE, alimentat generos de țările bogate din Nordul și Vestul Europei, a ajuns iar motiv de dispută între politicieni. Refuzul unora de a plăti mai mult pentru a acoperi gaura lăsată de britanici –  al doilea contributor după germani, generează nemulțumirea celor care se văd cu perspectiva recuperării decalajelor de dezvoltare tot mai îndepărtată. 

Discuția despre bani devine tot mai politică. Și cu cât devine mai politică, ea riscă să contureze o dispută între europenii cu bani mai mulți și cei mai puțin bogați. Realizăm, astfel, pe dosarul bugetului multi-anual, că nu suntem toți la fel. Că afacerea de 923 de miliarde de euro, generată pe piața unică din cei 123 de miliarde de euro depuși de toate statele membre anual, nu e suficient de bine digerată nici măcar de beneficiari. Care, întâmplător sau nu, se regăsesc integral pe lista celor 27 de state membre. Pentru că, așa cum publicam zilele trecute, analizele Comisiei Europene arată că nimeni nu pierde pe Piața Unică. Pentru fiecare euro vărsat de un stat la bugetul UE în economie apar alți 8. Cu cât dai mai mult, cu atât se întorc mai mulți.

Dacă nu banii, așadar, sunt problema, înseamnă că discuția se așază în zona politică. În fața electoratelor din țările bogate. Acolo unde beneficiile Pieței Unice fie nu se mai simt la fel, fie există alte dorințe. 

Unii par a se fi săturat nu doar de contribuțiile la bugetul UE, dar și de libera circulație a muncitorilor din Est, și de regulile internaționale care protejează refugiații din afara UE, și de protecția americană, și de parteneriatul transatlantic. Alții s-au săturat să se simtă tratați  ca piață de desfacere, sursă de medici și ingineri, resurse naturale. 

Cu cât dezbaterea din Consiliul European se adâncește, iar eșecul din această sătămână arată că negocierile sunt departe de final, cu atât pe masa lungă a celor peste 450 de milioane de europeni, reprezentați de 27 de șefi de state și de guverne, președinte de Comisie, Parlament și de Consiliu vor fi așezate mai degrabă argumentele care ne despart decât cele care ne unesc. Neobișnuiți cu chestiuni tehnice, europenii bogați se vor simți agresați de insistența cu care săracii le cer bani, în timp ce săracii resimt umilitor tăierile din bugetul UE.

Primul buget negociat fără britanici, plecați din UE după jumătate de secol, lasă liderii rămași fără vinovatul de serviciu, după ce Cameron era cel care bloca un acord privind precedentul buget cu câteva zile înainte de începerea noului cadru financiar. Ce fel de unitate și ce fel de spirit de coeziune mai arată liderii noștri azi? Ce ar spune părinții fondatori ai UE, cei pe care românii i-au descoperit mai târziu, pentru că la vremea aceea URSS avea alte modele de comunicat în această parte a Europei? 

Presiunea politică este azi mai mare decât presiunea bugetară. Fără solidaritate reală, europenii se pregătesc de dezintegrare mult mai dramatică decât premiera generată de britanici.

Continue Reading

EDITORIALE

“3+1” concluzii după Conferința de Securitate de la München: SUA, NATO și est-europenii au format reduta Occidentului. Uniunea Europeană, între apetit pentru putere și actor geopolitic în șlapi

Published

on

© Munich Security Conference

Corespondență de la München

Conferința de Securitate de la München și-a tras duminică cortina la capătul unei ediții în care marea conversație strategică îmbrăcată provocator în numele de cod ”Westlessnes” pare că a avut efectul invers: în loc să servească drept un situational awareness pentru întregul Occident purtător al responsabilității ordinii internaționale din ultimii 75 de ani, el a servit drept mijloc pentru reafirmarea desincronizării occidentale transatlantice, nu în ce privește acceptarea tranziției către o nouă ordine globală, ci în ce ține de poziționarea asumată. Occidentul nu suferă pentru că dominația sa este în recul, ci pentru că nu joacă o partitură comună în drumul către o inevitabilă nouă epocă a marilor puteri.

Occidentul este contestat politic, cu o forță aproape simetrică, și din interior și din exterior. În interior, Occidentul are apărători, dar și detractori. Din exterior, cei care au acționat și continuă să o facă în scopul slăbirii Occidentului și-au admirat opera. Din fericire, ieșirea din sincronie a mai fost atenuată, parțial, de o coordonare SUA – NATO – Europa Centrală și de Est.

Desfășurătorul Conferinței a avut un decupaj strategic interesant. Prima zi a aparținut Germaniei. Prin vocile președintelui Frank-Walter Steinmeier și ministrului de externe Heiko Maas, Berlinul a pus reflectoarele mai mult pe Washington, decât pe Moscova sau Beijing, în ce privește îndreptarea scenei internaționale către o competiție a marilor puteri.

Cea de-a doua zi a aliniat SUA și NATO pe aceeași poziție, cu mesaje aproape la indigo privind vitalitatea și viabilitatea transatlantismului/ occidentalismului. Lui Emmanuel Macron i-a fost conferit culoarul celui mai de calibru lider internațional aflat la München. Președintele francez a vorbit mult, 60 de minute, cerând mai multă ”libertate de acțiune în Europa”

Deloc bulversate de multiplele antiteze occidentale, Rusia și China, prin miniștrii lor de externe, și-au jucat aceeași carte patentată în lumea diplomatică. Serghei Lavrov s-a prevalat de argumentul istoriei și al împlinirii a 75 de ani de la înfrângerea Germaniei naziste, în timp ce Wang Yi a etalat o Chină deloc dispusă să intre direct și deschis într-o competiție globală și lezată de acuzațiile care i se aduc de către SUA.

Europa a fost vedeta ultimei zile, când mai mulți prim-miniștri din UE, inclusiv Ludovic Orban, mai mulți miniștri de externe, dar și trei vicepreședinți ai Comisiei Europene, incluzându-l aici și pe șeful diplomației UE, au fost distribuiți în două dezbateri cu logică de politică internă europeană – O Europă care protejează – și cu ambiția unei politici externe mai puternice – O Europă care proiectează.

De la fața locului, ”trei + una concluzii” despre ce a adus Conferința din acest an pentru pulsul și dinamica relațiilor internaționale:

1. Europa ar vrea să își dezvolte un apetit pentru putere, dar este la stadiul geopoliticii în șlapi. Reformele gândite de Macron au o frână în Germania și în restul Europei

Abil și fin cunoscător al legăturilor dintre cele două componente care alcătuiesc motorul UE, ambasadorul Wolfgang Ischinger a setat cadrul discuțiilor pentru a pune în dezbatere forța comună pe care Berlinul și Paris o pot dezvolta în fruntea unei Uniuni Europene autonome și echipate strategic. Președintele Frank-Walter Steinmeier și ministrul de externe Heiko Maas au deplâns și au criticat starea de fapt a relațiilor internaționale, și anume că drumul către o nouă ordine globală generatoare de insecuritate și neîncredere este purtat SUA, Rusia și China. În egală măsură, ambii au criticat administrația americană pentru această transformare. Ideea principală: o nouă ordine este în curs de dezvoltare deoarece s-a încheiat epoca omniprezentului polițișt global american. Pe această platformă s-a așezat Emmanuel Macron, care a fost mai delicat decât în precedentele sale afirmații precum ”moartea cerebrală a NATO”. Într-un fel, parcă a șoptit simptomatic că asistăm la o slăbire a Occidentului, pentru a ridica și proiecta vocea sa peste audiența din Bayerischer Hof cerând mai multă ”libertate de acțiune în Europa”. Scopul: pentru construirea unei Europe suverane bazată pe doi piloni ai securității europene (NATO și Europa Apărării), pentru un mod de gândire european în ce privește descurajarea nucleară, dar printr-o coordonare cu NATO și pentru pasiunea sa deja eternă privind un dialog strategic cu Rusia și pentru ”politică europeană, nu doar transatlantică” în ce privește Moscova. Între acestea s-a intercalat și veritabila frână pe care motorul european o experimentează: faptul că Germania încă nu a răspuns și nu a acționat puternic în direcția reformelor înaintate de Macron, care, după Brexit, a vizitat și Polonia, un actor înclinat mai mult spre relația transatlantică, pentru a încerca să câștige mai mult sprijin. În această frână pare că stă de fapt această mare decuplare occidentală pe care o resimțim. Asemenea președintelui francez, și liderii de la Berlin își doresc o ascensiune europeană în politica globală și nu sunt încântați de politica administrației Trump, fie și dacă ne referim numai la două exemple – Nord Stream și exigențele privind bugetul NATO. În schimb, iese în evidență o idee pe care am mai interpretat-o în această cheie: președintele Macron este la începutul unei epoci, pe când cancelarul Merkel și coaliția CDU-SPD se confruntă cu mari incertitudini politice pe fondul aflării lor la capătul unor decenii de dominație. Cei un an și jumătate care au mai rămas până la alegerile legislative din Germania vor fi pentru Franța lui Emmanuel Macron o continuă temporizare către necunoscut, mai ales că puterea politică a Franței nu poate suplini, în numele Europei, forța economică a Germaniei. Pentru Occidentul transatlantic ar putea fi respiro-ul de care are nevoie.

Despre Europa, ca întreg, câteva gânduri. Proaspăt instalată instituțional cu o Comisie geopolitică, Uniunea Europeană a vorbit la München și de pe palierul supranațional și de pe palierul statal. Actorii principali din Est, Polonia și România, au vorbit în mod clar despre importanța relației transatlantice, despre complementaritatea NATO-UE, cu accent mai mult din partea României și pe componenta de integrare europeană. În schimb, aceleași țări, la care se adaugă și Croația, sunt nemulțumite de evoluția negocierilor privind bugetul UE și baza financiară de la care acesta pornește. Noua Comisie geopolitică a Ursulei von der Leyen, extrem de solid reprezentată, a vorbit despre marile ei ambiții. În schimb, realitatea politică din prezent ne arată o schemă de buget european care prevede creșteri numai pentru obiectivul arzător al schimbărilor climatice, în rest reduceri de la toate domeniile, inclusiv securitate și apărare. În același timp, șeful diplomației europene a utilizat în ultima zi a Conferinței o frază sublimă: ”Europa trebuie dezvolte un apetit pentru putere”. Dar ce apetit pentru putere poate fi edificat atunci când în interiorul Uniunii Europene există un clivaj de percepție și atitudine privind relația transatlantică, privind dialogul cu Rusia și, mai ales, privind echiparea ambițiilor cu alocarea financiară corespunzătoare. Emanciparea strategică a Europei nu se face doar declarativ și fără a avea o poziție unitară, respectând toate părțile implicate. Altfel, este doar o ”geopolitică în șlapi”. Când ea se face de fapt în bocanci, eventual impermeabili.

2. SUA, NATO, Europa Centrală și de Est = ”Reduta Occidentului”

Respinse de vest-europeni în ce privește recunoașterea Chinei ca mare amenințare strategică, dar susținute de est-europeni în ce privește provocările din partea Rusiei, Statele Unite au căutat să atenueze abordarea declinistă european în ce privește slăbirea Occidentului. Cu un discurs ”a la Trump”, șeful diplomației americane a proiectat fraza ”Occidentul câștigă” după ce a lansat săgeți înspre vest-europeni și după ce le-a cerut aliaților de pe continent să nu se lase ”păcăliți” de Rusia și de China. Poziția Washington-ului nu înseamnă că Statele Unite resping competiția globală. Din contră, vest-europenii au dreptate când spun că drumul către o nouă ordine globală a fost deschis de politica de confruntare pe care administrația Trump o etalează din 2017 încoace. Ceea ce este fundamental în înțelegerea acestei aserțiuni este faptul că Statele Unite au împins starea relațiilor internaționale într-o nouă eră a competiției strategice și a luptei pentru balanța de putere pentru a stăvili ascensiunea Chinei și pentru a evita un cuplaj Moscova – Beijing, în care două puteri mari, dar inferioare Statelor Unite, pot răsturna actorul dominant al relațiilor internaționale, mai ales că acesta din urmă nu își poate sincroniza pașii cu aliatul său tradițional, Europa. Cu toate acestea, SUA, NATO și Europa Centrală și de Est au întruchipat la München imaginea unei ”redute a Occidentului”. Poziționarea secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, deși exprimată anterior discursurilor lui Mike Pompeo și Mark Esper, a fost o prelungire a argumentației americane.

Ca și anul trecut, Jens Stoltenberg a oferit, poate, cel mai bun discurs, axat pe trei coordonate esențiale: 1) NATO este expresia supremă a Occidentului; 2) Orice încercare de a distanța Europa de America de Nord riscă și divizarea Europei; 3) Rusia vrea revenirea la sfere de influență, iar balanța globală de putere se schimbă în urma ascensiunii Chinei. Pe fond, NATO este într-un efort deja susținut de poziționare în raport cu Beijing-ul, numai dacă amintim faptul că Declarația reuniunii aliate de la Londra a cuprins în premieră o mențiune privind China și provocarea strategică pe care o reprezintă. Nuanța lui Stoltenberg privind riscul divizării Europei prin distanțarea dintre cele două maluri ale Atlanticului de Nord nu este întâmplătoare: marii aliați europeni din Est, România și Polonia, secondați de țările baltice, consideră indispensabilă alianța transatlantică cu SUA și nu se vor prinse într-un vârtej al decuplării și ne-complementarității între Alianță și o uniune a apărării europene. Iar aceste mesaje dinspre Est au fost reluate la München, cu accent inclusiv pe valorile lumii occidentale.

Tot în același cadru a venit și anunțul administrației americane privind investiții de un miliard de dolari în proiectele energetice ale Inițiativei celor Trei Mări, platformă de interconectare regională în materie de infrastructură, energie și digital și formată din 12 state membre ale UE riverane la mările Adriatică, Baltică și Neagră. Mai mult, la Conferința de Securitate de la München a fost organizată și o masă rotundă sugestiv intitulată: “The Three Seas Initiative: Completing Europe in an Era of Great Power Competition”.

La München, SUA, NATO, Europa Centrală și de Est au reprezentat ”Reduta Occidentului”.

3. Rusia și China, calea spre autocrație. Moscova încearcă refacerea formatelor de putere pentru a redeveni mare putere globală

Cele două puteri și-au continuat nota discursurilor cu care au obișnuit audiența de la Conferința de Securitate de la München. Reprezentate de miniștrii lor de externe, China și Rusia au fost mai mult in the spotlight prin prisma modului deteriorat în care Occidentul s-a raportat la ele, unde a dominat pledoaria Washington-ului spre recunoașterea Chinei drept principala amenințare strategică. Șeful diplomației chineze Wang Yi, aflat și sub presiunea internațională a efectelor create de coronavirus, a etalat o Chină deloc dispusă să intre direct și deschis într-o competiție globală și lezată de acuzațiile care i se aduc de către SUA. Marea element distinctiv în această rubrică a venit din partea lui Serghei Lavrov, ministrul de externe rus prevalându-se, asemenea tradiției, de argumentul istoriei. Invocând rolul militar sovietic în înfrângerea Germaniei naziste acum 75 de ani ca origine a arhitecturii ordinii internaționale postbelice, șeful diplomației ruse a reluat noua ambiție a lui Vladimir Putin: organizarea unui summit la nivelul liderilor celor cinci puteri permanente din Consiliul de Securitate al ONU – China, Franța, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite. Lezată de definirea sa cu ani în urmă drept o putere regională și ofensată de pierderea statutului de mare putere a lumii, Rusia încearcă să profite de un Occident debusolat în drumul către o nouă epocă pentru a-și reface poziția pe arena globală într-un format în care, alături de China, ar putea contrabalansa decisiv Occidentul erodat. În timp ce liderii occidentali găsesc cu dificultate o armonie, calea similară spre autocrație a lui Vladimir Putin și a lui Xi Jinping sudează mai mult legăturile între Moscova și Beijing.

+ 1. România, una dintre cele mai numeroase prezențe politice la München. Ce înseamnă acest lucru?

Pentru lumea relațiilor internaționale, München-ul este scena geopolitică și strategică unde se ia pulsul dimensiunii de securitate globală, iar Davos-ul este cadrul de referință pentru trend-ul, direcția și ritmul economiei globale, a fenomenului globalizării și a revoluțiilor economice. Pentru România, Davos-ul rămâne în mare parte un miraj, un obiectiv neatins la nivel de reprezentare guvernamentală. Însă München-ul reprezintă o necesitate îmbracată într-o constantă. Continuând linia edițiilor anterioare, când Bucureștiul a fost reprezentat în două rânduri de președintele Klaus Iohannis (2016 și 2019) și în alte două rânduri de miniștrii de externe (2017) și de apărare (2018), în 2020 România a avut una dintre cele mai numeroase delegații politice condusă de prim-ministrul Ludovic Orban și formată din ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, de ministrul apărării naționale Nicolae Ciucă, de consilierul prezidențial pentru securitate națională Ion Oprișor și de ambasadorul României la Berlin Emil Hurezeanu. Mesajul este unul dublu, având valențe mai ales de politică externă și de securitate, dar și de politică internă. Participarea prim-ministrului Ludovic Orban, deși cu statut de premier interimar într-o țară aflată artificial într-o criză politică menită să conducă spre alegeri anticipate, semnifică un lucru: actualul șef al Guvernului nu este doar un om politic de sacrificiu, ci cum se spune în stil american –  ”he is here to stay”. România a punctat din nou, la München, la capitolul relației strategice cu Statele Unite, cuplându-se imediat ca actor ce a ventilat puternic anunțul administrației americane privind investiții de un miliard de dolari în Inițiativa celor Trei Mări, o platformă la a cărei maturitate politică Bucureștiul a contribuit decisiv prin summitul organizat în România în 2018. Mai mult, la Conferința de Securitate de la München a fost resimțită și influența și pe care România încearcă să și-o dobândească la nivelul configurării gândirii și culturii strategice transatlantice. Exemplul acestei aserțiuni stă în organizarea unei reuniuni dedicate securității la Marea Neagră printr-un parteneriat româno-american la nivel de think tank-uri (New Strategy Center și CEPA). În plan european, au existat tatonări politice pentru îndeplinirea obiectivelor României în ce privește aderarea la Schengen, finalizarea Mecanismului de Cooperare și Verificare, iar prezența la nivel de prim-ministru pe scena Conferinței a facilitat încă o dată limpezirea unei poziții strategice care vine în favoarea lumii occidentale: România este partenerul strategic al SUA și este implicată și ancorată deplin în apartenențele sale la UE și la NATO.

“Westlessnes” rămâne astfel mai mult decât titlul unui raport al Conferinței care de peste cinci decenii oferă claritate realității strategice globale. Occidentul nu suferă pentru că dominația sa este în recul, ci pentru că nu joacă o partitură comună în drumul către o inevitabilă nouă epocă a marilor puteri.

Continue Reading

EDITORIALE

Desant politic românesc în Europa. Care sunt mizele vizitelor lui Klaus Iohannis și Ludovic Orban în Bavaria și la Bruxelles

Published

on

© Administrația Prezidențială

Desant politic românesc în fief-urile politice și economice din Europa, Bruxelles și Bavaria. Pentru prima dată după reconcilierea politică între Palatele executive, posibilă prin înscăunarea guvernului Ludovic Orban și realegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte al României, prim-ministrul și șeful statului se vor afla în zilele următoare, la Bruxelles și în Bavaria, acolo unde vor efectua două vizite de lucru.

Klaus Iohannis va fi prezent marți, în Bavaria, la ședința guvernului celui mai puternic land german din punct de vedere economic și la reuniunea anuală a grupului parlamentar în Bundestag al Uniunii Creștin Sociale din Bavaria, partidul junior al coaliției cu Uniunea Creștin-Democrată a Angelei Merkel și formațiunea din care provine Manfred Weber și care l-a propulsat în poziția de lider al grupului PPE în Parlamentul European și de fost candidat al popularilor europeni la șefia Comisiei Europene, dar înfrânt de negocierile din Consiliul European care au adus-o pe scenă pe Ursula von der Leyen, cel mai vechi ministru din guvernele federale ale lui Merkel.

Iohannis, discurs în Bavaria despre viziunea României privind viitorul Europei

În ambele instanțe, șeful statului va susține discursuri privind viziunea României referitoare la viitorul Europei, într-un context pe care Administrația Prezidențială a ținut cu prisosință să-l evidențieze: ”întâlnirea este cu atât mai relevantă cu cât, în a doua jumătate a anului 2020, Germania va deține președinția Consiliului Uniunii Europene”.

De la 1 iulie 2020, Germania condusă încă de Angela Merkel va prelua cârma președinției Consiliului UE cu o densitate de dosare majore ce vor rămâne în sarcina sa – de preconizat viitorul cadru financiar multianual, inclusiv cu componenta bugetară distinctă pentru eurozonă, viitoarele relații comerciale și de securitate cu Marea Britanie, Conferința privind viitorul Europei și inclusiv cuplajul în ambiții cu Comisia Europeană a fostului ministru german al apărării, Ursula von der Leyen. În toate aceste privințe, România are interesul să fie un actor care să conteze la masa deciziilor europene.

Iohannis este un oaspete tradițional în Bavaria, acolo unde a efectuat mai multe vizite, două la Conferința de Securitate de la Munchen (2016 și 2019) și una când a primit Premiul Franz Josef Strauss (2018) pentru meritele sale la consolidarea independenței justiției și a statului de drept în România.

În termeni de substanță, vizita președintelui în Bavaria constituie recunoașterea unui capital politic pozitiv de care Iohannis se bucură și pe care are oportunitatea să-l fructifice pentru România. În anii anteriori, când șefia CSU era încă deținută de Horst Seehofer, actualul ministrul de interne al Germaniei, printre invitații la reuniunea parlamentarilor CSU se număra Viktor Orban, premierul Ungariei, devenit, între timp, un lider din ce în ce mai puțin frecventabil.

În 2020, Iohannis merge la reuniunea anuală CSU din postura președintelui țării care a asigurat în primele șase luni ale lui 2019 președinția Consiliului UE și a livrat, împreună cu ceilalți lideri europeni, Declarația Summitului de la Sibiu, consemnată prin zece angajamente ce stau la baza Agendei Strategice a UE. Aceste argumente, alături de atitudinea sa politică în ce privește calea europeană a României, i-au adus lui Klaus Iohannis și Premiul Charlemagne, ce îi va fi acordat la Aachen, la 21 mai, pentru contribuția adusă la unificarea proiectului european.

Ludovic Orban, al doilea premier din UE primit de Ursula von der Leyen la Bruxelles

La Bruxelles, de marți până joi, premierul Ludovic Orban va avea un maraton de întâlniri care îi cuprinde pe președinții Consiliului European, Parlamentului European și Comisiei Europene, pe cei trei vicepreședinți executivi ai Comisiei, responsabili de domeniile cheie ale executivului european, pe negociatorul-șef al UE pentru Brexit, pe alți trei comisari europeni, pe liderii grupurilor politice din Parlamentul European și, nu în ultimul rând, pe secretarul general al NATO.

Vizita premierului poate fi privită în resorturi diferite. Aflat pentru prima oară într-o vizită de lucru în această capacitate politică, Ludovic Orban continuă tradiția majorității predecesorilor săi de la București, care și-au început prestația externă la Bruxelles. De asemenea, el va fi al doilea prim-ministru din UE, după cel al Poloniei, primit la Bruxelles de Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene. Anterior întrevederii cu Orban, von der Leyen se va afla la Londra pentru a discuta ultimele evoluții și detalii privind Brexit cu premierul britanic Boris Johnson. Dincolo de întrevederile cu vicepreședinții executivi Frans Timmermans, Margrethe Vestager și Valdis Dombrovskis, premierul Orban se va întâlni cu comisarii europeni pentru vecinătate, Oliver Varhelyi, pentru buget, Johannes Hahn, și pentru transporturi, Adina Vălean, întruchipând câteva dintre prioritățile majore pe plan european pentru România, fie că vorbim despre coordonarea dintre România și instituțiile UE în ce privește Republica Moldova, pledoaria Bucureștiului pentru menținerea unor alocări financiare semnificative în privința politicilor de coeziune și agricolă comună în viitorul cadru financiar multianual, finanțarea proiectelor de infrastructură ale țării noastre sau stabilitatea macro-economică a României în contextul unui deficit de peste 3% din PIB la nivel bugetar.

Vizita prim-ministrului României la Bruxelles coincide și cu perioada de debut de mandat pentru Comisia Europeană, dar și pentru președintele Consiliului European, iar România trebuie să își facă vocea auzită în contextul în care marile politici ale instituțiilor UE vizează redesenarea modului de alocare a banilor europeni pentru atingerea obiectivului neutralității climatice și modernizarea politicilor în direcția înfăptuirii acestui ținte până la orizontul anului 2050.

Cum răspunde NATO la provocările din Orientul Mijlociu și care este rolul României

Întrevederile de la NATO, atât cu secretarul general Jens Stoltenberg, cât și cu secretarul general adjunct Mircea Geoană, au loc în timp ce mediul internațional de securitate este prins în vârtejul provocărilor din Orientul Mijlociu la acest început de an, care s-au acutizat în urma raidului forțelor americane ce a culminat cu uciderea generalului iranian Qassem Soleimani și care se resfrâng și asupra Alianței Nord-Atlantice. NATO și-a suspendat temporar activitățile misiunii sale de consiliere și instruire a forțelor de securitate irakiene, în contextul în care Parlamentul de la Bagdad a votat o rezoluție, ce depinde de o decizie finală din partea guvernului, care solicită retragerea trupelor străine, și implicit a forțelor americane, a forțelor NATO și a Coaliției globale împotriva grupării Stat Islamic. De asemenea, sursa originară a actualei situații tensionate – încordările politice și militare între Statele Unite și Iran – continuă să capete amploare, mai ales că Iranul a decis să nu mai respecte prevederile acordului nuclear încheiat cu marile puteri și să nu mai limiteze capacitatea de îmbogățire a uraniului, o pre-condiție pentru dezvoltarea de arme nucleare. La aceste provocări pot fi adăugate și pregătirile Turciei pentru o intervenție militară în Libia și dinamica extrem de spectaculoasă, dar neconvingătoare, a contactelor politice la scară globală.

În acest peisaj, ambasadorii țărilor NATO sunt reuniți luni de urgență la nivelul Consiliului Nord-Atlantic pentru a determina poziția Alianței.

Poziția României, exprimată la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, a relevat deopotrivă o îngrijorare și un apel la descaladarea tensiunilor, precum și o contextualizare prudentă și de sprijin la nivel aliat prin calificarea acțiunilor SUA drept măsuri preventive și de protecție. Pe de altă parte, România are o poziție strategică care cu siguranță este cuantificată în aceste zile la nivel aliat, atât prin prisma bazei militare aeriene de la Mihail Kogălniceanu, importantă în contextul unei potențiale retrageri occidentale din Irak, cât și a facilității antirachetă de la Deveselu, un scut compus din interceptori defensivi de rachete care pot proveni din afara ariei de securitate euro-atlantică. De asemenea, România are un contingent militar important, al patrulea ca dimensiune, desfășurat la nivelul misiunii NATO din Afganistan, dar și un context istoric: implicarea militară în Afganistan și în Irak, în anii 2002-2003, au pavat calea aderării la NATO.

În vreme ce vizita președintelui în Bavaria are un puternic profil politic și orientat mai degrabă în dimensiune europeană cu un accent interesant pe viitoarea președinție germană a Consiliului UE, deplasarea premierului la Bruxelles are mize politice europene și euro-atlantice îmbinate cu evoluții îngrijorătoare ale situației de securitate la nivel global.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending