Anca Dragu a susținut aderarea „cât mai curând” a României la Schengen în întâlnirea de la Bruxelles cu Valdis Dombrovskis

Anca Dragu a susținut aderarea „cât mai curând” a României la Schengen în întâlnirea de joi, 17 iunie, de la Bruxelles, cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro.

La întâlnire a fost prezent și senatorul USR PLUS de Diaspora Radu Mihail.

Întâlnirea a fost parte din programul vizitei oficiale a delegației Parlamentului României la Bruxelles.

Menționăm că președinta Senatului, Anca Dragu, s-a întâlnit miercuri, la Bruxelles, și cu președintele Parlamentului European, David Sassoli, căruia i-a transmis că toți cetățenii Uniunii Europene trebuie să beneficieze de acces necondiționat de vize în SUA. Aceasta l-a asigurat pe oficialul european că va continua să lupte pentru acest drept al cetățenilor români.

De asemenea, tot ieri, Anca Dragu a avut o întrevedere cu vicepreședintele Comisiei Europene, Věra Jourová, responsabilă pentru valori și transparență, căreia i-a transmis că ” România a făcut progrese semnificative în ceea ce privește respectarea statului de drept”. Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, oficialul român și-a exprimat convingerea că ”renunțarea la MCV este un țel realizabil în 2022”.

În cadrul discuției de joi au fost abordate subiecte precum aderarea României la Spațiul Schengen, Planul Național de Redresare și Reziliență, legislația privind domeniul achizițiilor publice și drepturile muncitorilor mobili. 

„România trebuie să adere la Spațiul Schengen cât mai curând. De asemenea, este necesară simplificarea legislației în domeniul achizițiilor publice pentru a facilita realizarea proiectelor asumate prin PNRR”, a declarat Anca Dragu

În prezent, spațiul Schengen fără controale la frontierele interne înseamnă peste 420 de milioane de persoane și 26 de state europene. Spațiul Schengen este format din toate țările UE, cu excepția Bulgariei, a României, a Croației, a Ciprului și a Irlandei. Din acest spațiu fac parte, de asemenea, patru țări din afara UE: Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein.

Pentru cetățenii UE, eliminarea controalelor la frontierele interne ale spațiului Schengen înseamnă o mai mare libertate de mișcare și o securitate sporită, prin adoptarea unor reguli comune ale statelor semnatare ale Convenției de punere in aplicare a Acordului Schengen.

Recent, Comisia Europeană a solicitat Consiliului să vină în întâmpinarea așteptărilor țărilor membre UE care sunt pregătite să adere la spațiul Schengen, printre care România, Bulgaria și Croația, argumentând că această extindere va face mai puternic și mai rezilient cel mai mare spațiu al libertății de circulație din lume

Parlamentul European a dat deja în 2011 undă verde pentru aderarea Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen, poziție reafimată de-a lungul vremii de mai multe ori până la cel mai înalt nivel, atât în ceea ce privește Comisia Europeană, cât și legislativul european.

De asemenea, în timpul discuțiilor s-a reiterat că libertatea de mișcare este o valoare fundamentală aflată la baza proiectului european, un element ce se reflectă prin creșterea gradului de mobilitate a forței de muncă între statele membre ale Uniunii Europene, dinspre România mai ales. 

„Problematica muncitorilor transfrontalieri – și în mod special a lucrătorilor sezonieri – este un subiect esențial pentru România”, a mai precizat senatorul Radu Mihail.

 Astfel, senatorul a subliniat importanța luării în considerare a acestei problematici în planurile de dezvoltare la nivel european.

În acest context, vicepreședintele Valdis Dombrovskis a ținut să asigure că subiectul este unul prioritar pentru Pilonul european al drepturilor sociale, iar aspectele legate de protecția socială sunt complementare cu cele ce privesc securitatea la locul de muncă.

Săptămâna viitoare, Comisia Europeană va veni cu o nouă propunere ce vizează drepturile muncitorilor transfrontalieri, un subiect prioritar pentru Diaspora ce urmează a fi urmărit îndeaproape.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare