Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Andrei Pleşu este Cetăţeanul European al anului 2014

Published

on

Plesu 2Andrei Pleşu, fondatorul Colegiului Noua Europă, a fost desemnat câştigător al Premiului Cetăţeanului European, ediţia 2014, distincţie acordată anual de Parlamentul European pentru realizări excepţionale în dezvoltarea colaborării culturale transnaţionale în Uniunea Europeană, informează Adevărul.

Andrei Pleşu va primi prestigioasa distincţie pentru activitatea sa ca fondator şi rector al Colegiului Noua Europă (NEC, New Europe College – Institut de Studii Avansate), conform unui comunicat citat de Mediafax. Cancelaria Premiului Cetăţeanului European a acordat distincţia la propunerea europarlamentarului Cristian Preda, care a motivat oportunitatea recomandării prin înalta calitate şi impactul european ale activităţii de cercetare şi ale programelor de burse implementate de NEC de-a lungul existenţei sale.

„Anul acesta s-au împlinit 20 de ani de la înfiinţarea Colegiului Noua Europă. Prin programul său de burse, NEC a contribuit, din 1994 şi până în prezent, la dezvoltarea cercetării în ştiinţe umane în România. NEC a jucat astfel un rol major în europenizarea elitelor universitare, politice şi administrative din România, cu sprijinul financiar al partenerilor europeni din Germania, Austria, Franţa”, se arată în propunerea europarlamentarul Cristian Dan Preda.

„În acelaşi timp, NEC a contribuit prin seminariile şi publicaţiile sale la stimularea dezbaterii publice pe teme europene în România. Reţeaua cercetătorilor ce au beneficiat de susţinerea NEC s-a extins gradual pentru a include cercetători din ţările vecine şi din întreaga lume. NEC a devenit astfel un nucleu puternic pentru cooperarea transnaţională în sfera ştiinţelor umane. Recomand cu căldură acordarea Premiului Cetăţeanului European 2014 rectorului Colegiului Noua Europă, dl. Andrei Pleşu, fondatorul unei instituţii ce a contribuit în mod substanţial de-a lungul existenţei sale la consolidarea spiritului european în România şi la difuzarea valorilor europene în vecinătate şi în lume”, a mai explicat Cristian Dan Preda.

Premiul va fi conferit la o ceremonie naţională publică, care va avea loc pe 20 februarie, la sediul Biroului de Informare al Parlamentului European în România. Evenimentul central de premiere, la care vor participa toţi câştigătorii ediţiei 2014 a Premiului Cetăţeanului European, din toate statele Uniunii Europene, va fi organizat la Bruxelles, la finalul lunii februarie.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community în cadrul World Economic Forum și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

ALEGERI EUROPENE 2019

Europarlamentarul Marian Jean-Marinescu: Am votat pentru o Românie puternică, aflată în primul rând al deciziilor UE

Published

on

©️ Marian Jean-Marinescu/ Facebook

Am votat pentru o Românie puternică, aflată în primul rând al deciziilor UE, a scris într-o postare pe pagina sa de Facebook europarlamentarul Marian Jean-Marinescu PNL, vicepreședintele PPE.

”Am votat în #Oltenia mea dragă pentru o Românie puternică, aflată în primul rând al deciziilor #UE. Am votat pentru scoaterea Olteniei din sărăcie prin folosirea fondurilor europene. Am votat pentru reașezarea valorilor, pentru ca cei buni și cinstiti să conducă țara, iar nu incompetenții și infractorii. Să fim cu toții sănătoși și voioși!”, a fost mesajul transmis de eurodeputatul român în postarea amintită mai sus care îl înfățișează exercitându-și dreptul de vot.

Și președintele Partidului Național Liberal (PNL) a votat duminică la alegerile europarlamentare și la referendum.

”Am votat ca să fiu sigur că România va fi condusă de oameni cinstiți și corecți, să fiu sigur că guvernul nu va mai putea emite ordonanțe de urgență care să calce în picioare independența justiției” a declarat Orban.

Cetățenii români, alături de cetățenii din alte 20 de state membre ale Uniunii Europene, își aleg duminică reprezentanții în Parlamentul European pentru următorii cinci ani în cadrul unor alegeri europene cruciale ce vor da startul deopotrivă unei schimbări la nivelul de vârf al ierarhiei instituțiilor europene și unui nou ciclu decizional pentru viitorul Uniunii Europene.

Desfășurat la 40 ani distanță de la primele alegeri directe pentru Parlamentul European – cele din 1979 -, scrutinul din 2019 are loc în aceeași perioadă în care România asigură, pentru prima dată în istorie, președinția Consiliului Uniunii Europene, mandat pe care îl va încheia la 30 iunie 2019. În România, alegerile din 26 mai coincid și cu referendumul național convocat de președintele Klaus Iohannis pe tema justiției și a luptei anticorupție în țara noastră. (Urmăriți și LIVE UPDATE Referendum național: Cetățenii români sunt chemați la urne să se pronunțe asupra viitorului luptei anticorupție în România).

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Euroaparlamentarul Cristian Bușoi: „Am votat cu gândul că România trebuie să își consolideze parcursul său european”

Published

on

© PNL/ Facebook
LIVE UPDATE Pentru prima dată în istorie, România organizează alegeri europene din postura de președinție a Consiliului UE. Cetățenii români votează astăzi pentru a-și desemna cei 32 de reprezentanți în Parlamentul European.

Europarlamentarul Cristian Bușoi s-a prezentat la secția de vot și a votat „pentru reprezentarea României în Parlamentarul European de către oameni capabili care au avut rezultate fie la Bruxelles, fie în administrația publică locală, fie în politica românească, am votat cu gândul că România trebuie să își consolideze parcursul său european.”, a declarat acesta.

UPDATE BEC – prezență la vot la europarlamentare, ora 13:00: Participare record, peste 3,5 milioane de români au votat

Europarlamentarul Cristian Bușoi (PNL, PPE) este membru în Comisia pentru industrie, cercetare și energie, în Delegația la Comitetul parlamentar de asociere UE-Ucraina și în Delegația la Adunarea Parlamentară Euronest. Totodată este membru supleant în Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, în Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor, în Delegația la Comisia parlamentară mixtă UE-Turcia și în Delegația pentru relațiile cu India.

Acesta candidează pentru un nou mandat de eurodeputat pe lista PNL pentru europarlamentare, unde ocupă locul 9.

Întreaga activitate a europarlamentarului AICI.

CaleaEuropeană.ro vă va ține la curent cu cele mai importante evoluții – prezența la urne, declarații politice, proiecții și rezultate – pe parcursul acestor alegeri pe care România le organizează, în premieră, din postura de țară ce asigură președinția Consiliului Uniunii Europene.

 

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Eurodeputatul Daniel Buda a votat ,,pentru o Românie respectată în Europa”

Published

on

©Daniel Buda/Facebook

Daniel Buda, actualmente eurodeputat și candidatul numărul 6 pe lista Partidului Național Liberal pentru alegerile europarlamentare, a votat ,,pentru o Românie respectată în Europa”, potrivit declarației acestuia de pe pagina personală de Facebook. 

Politicianul, deputat de Cluj, s-a prezentat la urne alături de colegii săi liberali, primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, deputații Florin Stamatian, Adrian Oros, Sorin Moldovan, viceprimarul Municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea și consilierii locali Radu Moisin și Radu Rațiu.

Potrivit declarației lui, Daniel Buda a votat ,,pentru o echipă care s-a validat de-a lungul timpului prin fapte concrete și nu prin vorbe și care are capacitatea, mai departe,  să reprezinte cu cinste România în Europa și care știe cum să se lupte în Parlamentul European pentru adevăratele priorități ale românilor. ”. Acesta a adăugat că a votat ,,pentru o Românie respectată în Europa”.

Daniel Buda consideră că, prin votul de astăzi, ,,românii pot schimba direcția greșită în care se îndreaptă România”, fiind convins că locul țării noastre este în sânul familiei europene: ,,Europa este România, România este Europa!”, este mesajul transmis de eurodeputatul român. 

Daniel Buda este membru al Parlamentului European din 2014, unde activează îndeosebi în Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală. De-a lungul acestei legislatură a depus o serie de amendamente menite să ducă la simplificarea procedurilor de absorbție a fondurilor europene alocate prin Politica Agricolă Comună. De asemenea, a reușit ca în noul exercițiu financiar să obțină o creștere a subvențiilor respectiv a cuantumului plăților directe la hectar pentru fermierii români. Această creștere a subvențiilor îi va ajuta să devină competitivi pe piața europeană și să obțină performanțe în agricultură. (Mai multe despre activitatea lui Daniel Buda aici)

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending