Connect with us

CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ

Angajament important al liderilor NATO la Varșovia împotriva Rusiei: Articolul 3 din tratat se va aplica și amenințărilor hibride

Published

on

Corespondență CaleaEuropeana.ro de la Varșovia – Robert Lupițu

Un angajament întărit al celor 28 de lideri euro-atlantici a fost convenit vineri seara la finalul reuniunii Consiliului Nord-Atlantic din prima zi a summitului NATO de la Varșovia. Dincolo de consolidarea și adaptarea prezenței aliate în întreg flancul estic, transferarea scutului antirachetă de la Deveselu dinspre comanda americană spre comandă NATO, recunoașterea spațiului cibernetic ca domeniu operațional și relațiile cu Rusia, țările membre NATO au decis să își asume un angajament pentru creșterea rezilienței aliate în fața oricăror amenințări, inclusiv cele hibride.

FOTO: Administrația Prezidențială

FOTO: Administrația Prezidențială

Subiectul este unul esențial și tributar prevederilor articolului 3 al Tratatului Atlanticului de Nord care prevede că ”pentru a-și atinge obiectivele de apărare colectivă, țările membre, separat și împreună, vor menține și vor dezvolta capacitatea lor individuală și colectivă de a rezista în caz de atac armat”. Observăm, astfel, faptul că aliații au agreat o actualizare fundamentală în termeni de abordare practică în dimensiunea rezistenței împotriva amenințărilor de securitate, inclusiv cele de natură hibridă a căror proveniență este considerată a fi dinspre Rusia.

Suntem uniți în menținerea și dezvoltarea capacităților noastre individuale și colective de a rezista la orice formă de atac armat. În acest context, ne asumăm un angajament de consolidare a rezilienței noastre împotriva întregului spectru de amenințări, inclusiv amenințări hibride, din orice direcție. Reziliența este fundamentul esențial pentru o apărare și o descurajare credibilă și eficace”, au declarat liderii, potrivit unei declarații comune remise CaleaEuropeana.ro.

Alianța va pune un accent sporit pe creșterea rezilienței, ceea ce înseamnă că măsuri prestabilite precum continuitatea guvernării în situații de criză, continuitatea furnizării serviciilor esențiale, gestionare a resurselor și furnizare celor necesare populației în caz de criză sau prezervarea și securitatea infrastructurii critice, inclusiv în domeniul energiei, transportului și comunicațiilor vor reprezenta principalele activități de implementat în baza acestui principiu consolidat. Mai mult, NATO va furniza servicii de evaluare ale capacităților individuale și colective ale statelor.

Documentul convenit de lideri face referire și la tehnica militară rusă. Aceștia și-au sumat consolidarea rezilienței prin investiții în capabilități militare interoperaționale, flexibile și robuste care să sprijine protejarea lanțului de aprovizionare militară și care să abordeze dependențele existente de echipamentele de producție rusă rămase în actualele țări membre NATO după prăbușirea regimului comunist.

Creșterea rezilienței este un anunț firesc și important în contextul în care Alianța a decis recunoașterea spațiului cibernetic drept operațional și ca urmare a Declarației Comune UE-NATO. 

Citiți și Parteneriatul UE-NATO se transformă radical: Exerciții coordonate și paralele din 2017 împotriva amenințărilor hibride/ NATO va sprijini dezvoltarea capabilităților de apărare ale țărilor UE

Uniunea Europeană și NATO au decis să demareze din 2017 și 2018 exerciții coordonate și paralele pentru contracararea amenințărilor hibride, provocare în care cele două entități urmează să lucreze împreună în domeniul analizei, prevenției și detectării situațiilor de iminent pericol. Amenințările hibride vor fi preîntâmpinate prin intermediul schimbului de informații și intelligence între staff-uri și prin cooperarea în dimensiunea comunicării strategice, prevede declarația semnată de ieri de Jens Stoltenberg, Jean-Claude Juncker și Donald Tusk.

În declarația lor comună, liderii NATO au făcut referire la faptul că acțiunile și angajamentele aliaților euro-atlantici în alte organizații internaționale, precum Uniunea Europeană, vor contribui la consolidarea rezilienței. Mai mult, aliații NATO și-au luat angajamentul pentru ca parteneriatul UE-NATO să joace un rol esențial în abordarea vulnerabilităților, inclusiv în vecinătățile comune.

Documentul integral este disponibil aici.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ

Peste 2.000 de politicieni PPE se reunesc la Congresul de la Zagreb: O nouă conducere, combaterea schimbărilor climatice, sprijinirea tinerilor și Balcanii de Vest

Published

on

Dan Cărbunaru

Liderii PPE se reunsesc, în această săptămână, la Zagreb, unde timp de două zile – miercuri și joi – are loc Congresul popularilor europeni, cea mai importantă forță politică din Uniune.

Singur candidat la poziția de Președinte PPE, polonezul Donald Tusk îl va înlocui pe francezul Joseph Daul. Acesta din urmă va găzdui Congresul, alături de premierul croat Andrej Plenkovic și secretarul general al PPE, Antonio Lopez Isturiz.

Pe lângă alegerea noii garnituri de lideri – președinte, 10 vicepreședinți, secretar general și trezorier -, cei peste 2000 de participanți din 40 de țări vor discuta despre soluțiile de combatere a schimbărilor climatice, sprijinirea tinerei generații și despre Balcanii de Vest, zonă care a resimțit din plin efectele veto-ului președintelui francez Emanuel Macron din Consiliul European, care a blocat începerea negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia de Nord.

Între delegațiile naționale prezente la Congres se află și cea a Partidului Național Liberal, care va participa cu 30 de delegați, începând cu președintele Klaus Iohannis, președintele PNL și prim-ministrul Ludovic Orban, cei zece eurodeputați din partea PNL și alți 18 delegați naționali.

Președintele Klaus Iohannis și-a anunțat deja prezența la Zagreb, unde va sosi a doua zi după dezbaterea organizată de SNSPA în cadrul campaniei pentru alegerile prezidențiale.

Urmăriți corespondența noastră de la Zagreb pentru a afla care sunt deciziile luate de liderii PPE și cum va fi reprezentată România.

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Galerie FOTO/VIDEO din Bruxelles: Peste 1000 de români așteaptă să voteze la una dintre cele 8 secții de votare din Belgia

Published

on

©️ CaleaEuropeană.ro
Corespondență din Bruxelles

Corespondentul Calea Europeană, directorul Dan Cărbunaru, se află la Bruxelles de unde relatează cele mai proaspete informații privind alegerile pentru Parlamentul European, pe măsură ce acestea vor fi difuzate.

Duminică, sediul Parlamentului European din Bruxelles este transformat într-un uriaș centru de informare, în care aproximativ 1.300 de jurnaliști din țări UE și non-UE vor relata despre alegerile europene, considerate cruciale pentru viitorul Uniunii Europene, informează Parlamentul European printr-un comunicat.

S-au format cozi deja la secțiile de votare din principalele orașe din Europa. Sute de români așteaptă să-și exercite dreptul la vot. În Bruxelles există 8 secții de votare, iar la secția de votare de pe strada Montoyer peste 1000 de români așteaptă să voteze. În 2 ore s-a avansat maxim 20-30 de metri.  Există și o coadă specială pentru familiile care au venit împreună cu copiii. Coada formată de oameni se întinde deja pe o distanță de 3 străzi, informează jurnalistul Dan Cărbunaru.

UPDATE 26 mai, ora 14:55 

Poliția este prezentă în Belgia pe strada Montoyer din Bruxelles, unde zeci de români împreună cu familiile așteaptă să voteze atât pentru alegerile europarlamentare, cât și pentru referendum.

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

Cetățenii români, alături de cetățenii din alte 20 de state membre ale Uniunii Europene, își aleg duminică reprezentanții în Parlamentul European pentru următorii cinci ani în cadrul unor alegeri europene cruciale ce vor da startul deopotrivă unei schimbări la nivelul de vârf al ierarhiei instituțiilor europene și unui nou ciclu decizional pentru viitorul Uniunii Europene.

Votul în cadrul celor 441 de secţii organizate în străinătate se va desfăşura pe durata a 33 de ore, în intervalul 25 mai ora 22.00 – 27 mai ora 7.00 (orele României), când se vor închide secţiile de votare de pe coasta de vest a Statelor Unite ale Americii (Los Angeles, San Francisco, Sacramento, Seattle, Las Vegas, Phoenix, Portland) şi cea de la Vancouver (Canada), conform paginii de internet a Ministerului Afacerilor Externe.

Alegătorii români şi comunitari care se află în străinătate în ziua votului pot vota pentru ambele scrutine la oricare dintre aceste secţii între orele locale 07.00 – 21.00. Alegătorii care la ora închiderii se vor afla în sala în care se votează pot să îşi exercite dreptul de vot.

Citiți și: Alegeri europene 2019: Românii din diaspora au format deja cozi la vot. LISTA COMPLETĂ a celor 441 de secții unde votează românii din străinătate

La secţiile de votare organizate în străinătate pot vota cetăţenii români cu drept de vot, cu domiciliul sau reşedinţa în străinatate. De asemenea, pot vota cetăţenii cu drept de vot din alte state membre ale Uniunii Europene care s-au înscris pe listele speciale pentru a vota membrii din România în Parlamentul European.

În străinătate se poate vota cu paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; cartea de identitate; cartea de identitate provizorie; cartea electronică de identitate; buletinul de identitate.

Nu se poate vota pe baza titlului de călătorie şi nu se utilizează cărţile de alegător.

CaleaEuropeană.ro vă va ține la curent cu cele mai importante evoluții – prezența la urne, declarații politice, proiecții și rezultate – pe parcursul acestor alegeri pe care România le organizează, în premieră, din postura de țară ce asigură președinția Consiliului Uniunii Europene.

Continue Reading

CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ

Președintele PE, Antonio Tajani, reiterează poziția de susținere pentru candidatura Laurei Codruța Kövesi la funcția de procuror-șef european, arătând că nu este dispus să facă nicio concesie Consiliului pentru deblocarea negocierilor în favoarea candidatului francez

Published

on

Corespondență Bruxelles

Antonio Tajani, președintele Parlamentului European, a reiterat sprijinul instituției pentru candidatura Laurei Codruța Kövesi la funcția de procuror-șef al Parchetului European într-un moment în care nu se cunoaște data la care vor fi reluate discuțiile eșuate cu Consiliul UE, transmite corespondentul CaleaEuropeană.ro de la Bruxelles.

,,Poziția Parlamentului European este foarte clară: avem un candidat român și pe acesta îl susținem pentru funcția de procuror-șef european”, a răspuns Tajani la o întrebare adresată de un jurnalist cu privire la felul în care s-ar putea soluționa blocajul din procesul de negociere pe această chestiune între Consiliu și Parlament. ,,Dezbaterea rămâne deschisă”, a adăugat acesta fără a indica că PE ar putea face o concesie Consiliului UE, respectiv statelor membre, în favoarea alegerii candidatului francez Jean-Francois Bohnert. 

De altfel, după cea de-a treia rundă de negocieri interinstituționale, care s-a încheiat fără vreun rezultat săptămâna trecută, PE a acuzat Consiliul UE că ,,cedează presiunii guvernului român de a susține un candidat mult mai slab”, fiind esențial ca acesta ,,să aleagă un candidat care să facă instituția (Parchetul European n.r.) puternică și credibilă”, afirma Ingeborg Gräßle (PPE, Germania), președintele comisiei pentru control bugetar (CONT) a Parlamentului.

De asemenea, Judith Sargentini (Grupul Verzilor, Olanda), vicepreședintele Comisiei pentru Libertăți Civile, justiție și afaceri interne (LIBE), declara tot atunci că ,,opoziția cu care se confruntă în prezent dna. Kövesi din partea autorităților române scoate în evidența curajul și independența sa, ambele fiind cerințe esențiale pentru funcționarea eficientă a Parchetului European”. Sargentini punea blocajul apărut în negocierile dintre Parlament și Consiliu pe seama faptului că ,,hărțuirea din partea guvernului român (a Laurei Codruța Kövesi n.r.) a condus și la o discreditare totală a candidatului Consiliului”, care pare acum singurul instrument la îndemâna statelor membre pentru a o bloca pe Kövesi, de altfel, ,,de departe cel mai puternic și mai promițător candidat pentru acest post”.

Amintim faptul că cele două comisii, LIBE și CONT au avut un rol esențial în evaluarea celor trei candidați aflați în cursa pentru ocuparea funcției de procuror-șef european. 

Cea de-a patra rundă de negocieri între Parlament și Consiliu ar fi trebuit să aibă loc astăzi, 10 aprilie, însă a fost anulată pe fondul urgențelor prezentate de Brexit. Consiliul UE s-a arătat deschis la continuarea tratativelor săptămâna aceasta, însă Parlamentul European nu a dat curs acestei propuneri, au declarat surse europene în exclusivitate pentru CaleaEuropeană.ro.

,,Parlamentul nu a răspuns la propunerea Consiliului de a continua negocierile. Discuțiile pe actuala legislatură mai pot avea loc maxim până la data de 18 aprilie”, au explicat sursele citate, arătând astfel că în cazul nu care nu se va ajunge la un compromis între cele două instituții, numirea procurorului-șef european va fi amânată până la formarea noii configurații a Parlamentului European. De altfel, chiar Consiliul recunoștea săptămâna trecută, într-un comunicat de presă, că ,,în cazul în care negocierile nu vor fi încheiate până săptămâna viitoare, este probabil ca acestea să fie reluate odată ce noul Parlament intră în funcțiune”.

În orice caz, procurorul-şef trebuie să fie numit de comun acord de către Parlamentul European şi Consiliu în urma negocierilor, pentru un mandat de șapte ani. Astfel, cele două instituții vor fi nevoite să găsească o cale de a ieși din impas, în condițiile în care co-legislativul european o susține pe Laura Codruța Kövesi, spre deosebire de preferințele Consiliului UE, unde țările membre au optat prin vot secret pentru candidatul francez Jean-Francois Bohnert.

Parchetul European se așteaptă să devină operațional în 2020 și este creat pe baza cooperării consolidate între 22 de state membre. Cele 6 state care nu participă sunt: Suedia, Ungaria, Polonia, Marea Britanie, Irlanda și Danemarca, însă se vor putea alătura în orice moment cooperării dacă doresc, cu excepția Danemarcei care are drept de opt-out asupra chestiunilor ce țin de afaceri interne și justiție și a Marii Britanii, care se va retrage din UE.

Antonio Tajani a făcut această declarație în cadrul evenimentului ,,Choose Your Future”, organizat de Parlamentul European pentru presa din statele membre, ca parte a campaniei de promovare a alegerilor europene din 23-26 mai 2019. Evenimentul se desfășoară la Bruxelles în perioada 9-10 aprilie. 

Continue Reading

Facebook

U.E.1 hour ago

Ambasadoarea Franței Laurence Auer: Conferința privind viitorul Europei se va baza pe cele 10 angajamente ale Declarației Summitului de la Sibiu

U.E.2 hours ago

Ambasadorul german Cord Meier-Klodt: Spiritul franco-german de la Elysée a trasat cursul acordului de 750 de miliarde de euro privind redresarea UE

PPE2 hours ago

Sorin Cîmpeanu, mesaj pentru miniștrii educației din UE: Investițiile în educație, un reper pentru recuperarea impactului socio-economic generat de pandemie

ROMÂNIA2 hours ago

Ambasadoarea Franței la București salută sprijinul României privind mecanismul UE pentru statul de drept: Statul de drept este inima contractului politic care ne leagă

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 hours ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu susține propunerea de modificare a Regulamentului FEAD: Sprijinul pentru oamenii aflați în dificultate trebuie să continue neîntrerupt

RUSIA2 hours ago

Președintele Consiliului European l-a informat pe Vladimir Putin că UE pregătește revizuirea relațiilor cu Rusia în martie și i-a solicitat eliberarea lui Aleksei Navalnîi

ROMÂNIA2 hours ago

Ambasadorul Germaniei la București: Ne-am bucura să întâmpinăm România în zona euro de îndată ce condițiile sunt îndeplinite

ENGLISH2 hours ago

French-German Day. Ambassadors Laurence Auer and Cord Meier-Klodt: Europe was made possible because two countries decided to reconciliate. The spirit of the Elysée Treaty shaped EU’s recovery fund

PPE3 hours ago

Grupul PPE-CoR la lansarea Platformei Broadband 2021: Tehnologia digitală, imperativă pentru a asigura continuarea vieții profesionale și private în contextul pandemiei COVID-19

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, mesaj pentru președintele turc Recep Tayyip Erdogan: Dialogul este esenţial, dar aşteptăm gesturi credibile pe teren

Dragoș Pîslaru2 days ago

Dragoș Pîslaru: Statele membre ar trebui să profite de majorarea de 3% din FEAD pentru a sprijini persoanele defavorizate în timpul pandemiei COVID-19

Eugen Tomac2 days ago

Eugen Tomac i-a solicitat șefului politicii externe a UE să creeze mecanisme care să condiționeze sprijinul financiar acordat partenerilor de garantarea accesului minorităților naționale la educație în limba maternă

RENEW EUROPE2 days ago

Președintele Consiliului European îi propune lui Joe Biden ca în prima zi de mandat la Casa Albă să construiască un nou pact fondator cu UE pentru „o lume mai bună”

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Președinta Comisiei Europene: Jurământul lui Joe Biden, un mesaj de speranță pentru o lume care așteaptă ca SUA să revină în cercul de state cu idei similare

Eugen Tomac3 days ago

Eurodeputatul Eugen Tomac: Rusia de astăzi se transformă într-un gulag și UE are obligația să acționeze

ROMÂNIA6 days ago

Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat împotriva COVID-19: Am vrut să dau un semnal românilor să se vaccineze

U.E.1 week ago

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan dorește să ”repună pe șine” relațiile Turciei cu UE: Este prioritatea noastră să facem din 2021 un an de succes

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Intenţia noastră este ca de la jumătatea săptămânii viitoare să trecem la etapa a doua de vaccinare

Gheorghe Falcă4 weeks ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă se va vaccina împotriva COVID-19 și îndeamnă la responsabilitate pentru „noi și cei de lângă noi”: Vaccinarea, testul nostru de maturitate

ROMÂNIA4 weeks ago

Campania de vaccinare anti-Covid în România începe cu asistenta care a preluat primul pacient infectat cu virusul SARS-CoV-2

Advertisement
Advertisement

Trending