Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Angajații Parlamentului European se plâng de creșterea prețurilor la cantina instituției. Prețurile unor feluri de mâncare au fost majorate cu 25% sau mai mult

Published

on

Angajații Parlamentului European sunt furioși din cauza creșterii prețurilor din cantina instituției europene, despre care aceștia spun că au lăsat cel mai democratic organism al Uniunii Europene cu cel mai puțin democratic meniu, informează Politico Europe, citat de Adevărul.ro.

Creșterile, operate în ultimele zile, în perioada în care europarlamentarii și staff-ul Parlamentului European se află în vacanță sau își continuă activitatea în afara Bruxelles-ului, au dus la majorarea prețurile unor mâncăruri cu 25% şi chiar mai mult şi au determinat uniunile de angajaţi să formuleze o plângere oficială.

O garnitură de cartofi prăjiţi, care înainte costa 2 euro, potrivit angajaţilor, acum costă 2,50 de euro, o creştere de 25%, în timp ce preţul supei zilei a crescut de la 80 de eurocenţi la 1 euro, tot cu 25%. 

Creşterile includ TVA-ul belgian, care înainte nu era inclus, precum şi măriri de preţuri care au coincis cu noi contracte încheiate cu furnizorin privaţi, care au intrat în vigoare pe 5 august.

O purtătoare de cuvânt a Parlamentului European a declarat că schimbările, inclusiv noul TVA din Bruxelles și planul de a încheia noi contracte cu noi furnizori, le-au fost comunicate europarlamentarilor și personalului atât înainte, cât și după licitația care a avut loc în luna decembrie a anului trecut.

Angajații Legislativului european s-au plâns că prețurile mari, care coincid cu contractele încheiate cu noii furnizori, nu au fost niciodată anunțate în avans.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Eugen Tomac

Eurodeputatul Eugen Tomac, despre noul președinte PPE, Donald Tusk: ”Alegerea unui lider din Europa de est în fruntea PPE este o premieră, iar pentru noi, un lucru extraordinar”

Published

on

© Eugen Tomac/ Facebook

Eurodeputatul Eugen Tomac (PMP, PPE) a participat la Congresul Partidului Popularilor Europeni din Zagreb, unde a votat noua echipă a ”celui mai mare și puternic partid din Europa, Partidul Popular European, parte a căruia este și PMP”, informează Eugen Tomac pe pagina oficială de Facebook.

Potrivit lui Eugen Tomac, ”alegerea unui lider din Europa de est în fruntea PPE este o premieră, iar pentru noi, un lucru extraordinar.”

”Președintele Tusk este un bun cunoscător al realităților est-europene, iar PPE sub conducerea sa va râmâne un promotor și sprijin real al statelor care vor să facă parte din familia europeană, atât în Balcani, cât și în Est”, a mai adăugat acesta în mesajul său.

Eugent Tomac consideră că Rezoluția adoptată la Zagreb cu prilejul celei de-a 10-a aniversări a Parteneriatului Estic reiterează faptul că ușile Uniunii Europene rămân deschise inclusiv pentru Republica Moldova atunci când criteriile relevante de aderare vor fi îndeplinite.

În postarea sa, deputatul european a enumerat mai multe direcții prioritare ale PPE în următorii ani: ”Combaterea pierderilor de TVA (România înregistrează unul dintre cele mai ridicate niveluri ale deficitului de TVA – 35,5%), creșterea ratei de vaccinare, precum și combaterea schimbărilor climatice sunt”.

Partidul Popular European și-a ales joi, la Congresul său statutar de la Zagreb, noua conducere pentru următorii trei ani, din care face parte și eurodeputatul român Siegfried Mureșan. După ce miercuri, în prima zi a Congresului, popularii europeni l-au ales pe Donald Tusk în funcția de președinte, devenind primul est-european în această poziție, cea mai mare familie politică european și-a completat echipa de conducere joi prin alegerea celor zece vicepreședinți, a secretarului general și a trezorierului.

Conform procedurii, secretarul general a fost desemnat de noul președinte al PPE, Donald Tusk, fiind păstrat în această poziție Antonio Lopez Isturiz.

Au fost aleși zece vicepreședinți: Mariya Gabriel (GERB, Bulgaria – 442 de voturi), David McAllister (CDU, Germania – 440 de voturi), Helen McEntee (Fine Gael, Irlanda – 430 de voturi), Johannes Hahn (OVP, Austria – 383 voturi), Esther de Lange (CDA, Olanda – 355 de voturi), Antonio Tajani (Forza Italia, Italia – 354 de voturi), Siegfried Mureșan (PNL, România – 331 de voturi), Franck Proust (Republicanii, Franța – 298 de voturi), Paulo Rangel (PSD, Portugalia – 294 de voturi) și Petteri Orpo (Kokoomus, Finlanda – 278 de voturi).

Rezoluția adoptată la Zagreb cu prilejul celei de-a 10-a aniversări a Parteneriatului Estic reiterează faptul că ușile Uniunii Europene rămân deschise inclusiv pentru Republica Moldova atunci când criteriile relevante de aderare vor fi îndeplinite.

Combaterea pierderilor de TVA (România înregistrează unul dintre cele mai ridicate niveluri ale deficitului de TVA – 35,5%), creșterea ratei de vaccinare, precum și combaterea schimbărilor climatice sunt, de asemenea, direcții prioritare ale PPE în următorii ani.

 

Continue Reading

Maria Grapini

Europarlamentarul Maria Grapini (PSD, S&D) a cerut Comisiei Europene măsuri împotriva discriminării agricultorilor români pe piața internă

Published

on

© Maria Grapini/ arhivă

Europarlamentarul Maria Grapini (PSD, S&D) a cerut Comisiei Europene măsuri împotriva discriminării agricultorilor români pe piața internă, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro.

Europarlamentarul Maria Grapini a revenit, recent, în cadrul demersurilor oficiale de sprijinire a fermierilor români, cu o întrebare directă, adresată Comisiei Europene, pe care a intitulat-o: Înlăturarea discriminării în interiorul pieței europene și deschiderea de noi piețe pentru producătorii agricoli.

,,Politica agricolă comună este necesară pentru viitorul Europei. Din păcate, de 12 ani de când România a devenit stat membru cu drepturi depline al UE, agricultorii din România, fermierii români, nu beneficiază de același nivel al subvenției ca ceilalți fermieri din statele membre. Ce va întreprinde Comisia Europeană pentru a elimina această discriminare existentă în interiorul pieței interne și totodată ce demersuri va întreprinde pentru deschiderea de noi piețe pentru producătorii europeni?”, a scris Maria Grapini Comisiei Europene.

În răspunsul oferit europarlamentarului român, CE precizează că suma totală disponibilă pentru sprijin în cadrul politicii agricole comune (PAC), inclusiv valoarea prealocărilor naționale pentru plățile directe, pentru schemele de ajutoare sectoriale și pentru dezvoltarea rurală, depinde de principiile și cuantumurile stabilite în cadrul financiar multianual și în legislația sectorială.

În comunicat se precizează că executivul european evită, practic, un răspuns tranșant, susținând că  suma pe care o poate primi un agricultor depinde de o serie de factori privind exploatația sa și modul în care statul membru pune în aplicare politica Uniunii, inclusiv valoarea cofinanțării naționale.

,,Pe lângă sprijinul PAC, situația economică a exploatațiilor individuale este, de asemenea, afectată de factori precum costul forței de muncă și al terenurilor, care variază în mod semnificativ de la un stat membru la altul. Comisia a propus continuarea convergenței plăților directe la nivelul statelor membre în cadrul PAC în perioada 2021-2027. Uniunea Europeană s-a angajat în direcția susținerii unei agende ambițioase în cadrul negocierilor comerciale și în favoarea punerii efective în aplicare a acordurilor comerciale. Acest lucru deschide noi piețe pentru producătorii din UE și contribuie la promovarea la nivel mondial a produselor de înaltă calitate din UE”, o informează CE pe Maria Grapini.

Concluzia instituției, transmisă europarlamentarului român: ,,Acțiunile de promovare care vizează țările terțe reprezintă cea mai mare parte din bugetul total alocat în acest scop (aproximativ 200 de milioane EUR pentru 2020)”.

Continue Reading

PARLAMENTUL EUROPEAN

Viktor Orban, după afirmațiile lui Donald Tusk privind o eventuală exludere a Fidesz din PPE: “Aşteptăm PPE să îşi clarifice viziunile şi planurile şi apoi vom lua şi noi o decizie”

Published

on

© EPP/ Flickr

Premierul Ungariei, Viktor Orban, are o primă reacție după ce noul președinte al Partidului Popular European (PPE), Donald Tusk, a anunțat joi la Zagreb că o decizie privind soarta partidului premierului ungar Viktor Orban, Fidesz, va fi luată până la finalul lunii ianuarie.

În acest sens, Partidul Fidesz aflat la guvernare în Ungaria va aștepta decizia finală a Partidul Popular European, iar membrii partidului maghiar, împreună cu premierul Viktor Orban, vor lua o deicize proprie, după ce aceștia au primit semnale diferite în legătură cu intenţiile PPE după suspendarea formaţiunii din grup, a declarat vineri premierul Viktor Orban, potrivit Reuters și Agerpres.

Într-un interviu acord vineri postului naţional de radio din Ungaria, Orban a spus că Fidesz îşi va menţine suspendarea din PPE. “Aşteptăm PPE să îşi clarifice viziunile şi planurile şi apoi vom lua şi noi o decizie”, a afirmat el.

“Întrebarea este dacă noul președinte (PPE) își poate opri deriva spre stânga. Dacă poate, avem un viitor comun. Dacă nu, va trebui să construim o altă comunitate politică”, a mai adugat premierul Ungariei.

Reamintim că Popularii Europeni au decis la 20 martie 2018 cu largă majoritate suspendarea calității de membru al PPE a partidului Fidesz, după mai multe apeluri ca partidul condus de premierul ungar Viktor Orban să fie supus unor măsuri disciplinare pentru încălcarea principiilor statului de drept.

Totodată, deputații din Fidesz ai premierului ungar Viktor Orbán rămân în grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, în ciuda faptului că au fost suspendați din partidul pan-european în sine, a declarat un membru senior al grupului pentru Politico.eu.

Donald Tusk va începe consultări intensive, iar ”intenţia mea este de a avea o decizie în această chestiune până la sfârşitul lunii ianuarie”, a precizat Tusk.

”Opinia mea este clară” în privinţa ”democraţiei puţin liberale care este principala idee a lui Orban”, a declarat el, adăugând totuşi că este vorba de ”o problemă delicată”.

Citiți și: Noul președinte al Partidului Popular European, Donald Tusk, a anunțat că o decizie privind eventuala excludere din PPE a partidului premierului ungar Viktor Orban va fi luată până la sfârșitul lunii ianuarie

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending