Connect with us

ROMÂNIA

Angel Tîlvăr și omologul italian au reliefat importanța consolidării dialogului la nivel înalt, atât pe probleme de securitate, cât și pe subiecte concrete de cooperare pe diferite paliere

Published

on

© MApN

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a fost primit, luni, 25 septembrie, la sediul Ministerului Apărării al Italiei, de către omologul său, Guido Crosetto, cu ocazia unei vizite de lucru începute pe 24 septembrie și care va dura până miercuri, 27 septembrie, informează un comunicat remis caleaeuropeana.ro.

Agenda de discuții a inclus teme de actualitate cu privire la cooperarea în domeniul apărării, atât în format bilateral, cât și în context NATO și UE.

A fost evidențiată colaborarea excelentă pe dimensiunea de apărare și securitate din cadrul parteneriatului strategic dintre România și Italia și au fost avansate perspective de intensificare și dezvoltare a cooperării forțelor noastre armate, mai ales în contextul evoluțiilor de securitate din regiunea Mării Negre, generate de războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, un stat independent și suveran.

În context NATO, oficialul român a punctat nevoia continuării demersurilor de întărire a securității în regiunea Mării Negre, în contextul atacurilor Rusiei asupra porturilor Reni, Ismail și Chilia, subliniind importanța prezenței militare italiene la exerciții aliate desfășurate pe teritoriul național al României, precum şi contribuția cu personal de stat major la structurile de comandă şi control aliate constituite în România. În context, ministrul apărării naționale a transmis aprecierea părții române privind angajamentul Italiei pentru consolidarea posturii aliate de descurajare și apărare pe flancul estic și în regiunea Mării Negre, în special prin participarea constantă la misiunea de poliție aeriană întărită din România în anii 2019, 2022 și 2023, acestea reprezentând soluții eficiente de partajare a responsabilității la nivel aliat. O altă dovadă a solidarității italiene a reprezentat-o decizia de a afilia forțe la Brigada Multinațională de la Craiova, pentru instruire și exerciții.

„Între România și Republica Italiană există un parteneriat strategic puternic. Relația dintre țările noastre reprezintă nu doar o dovadă a cooperării în domeniul politico-militar, ci și o expresie clară a solidarității în cadrul NATO și UE, în aceste vremuri complicate pentru securitatea în regiunea Mării Negre”, a transmis ministrul Angel Tîlvăr.

În context bilateral,  a fost reliefată importanța consolidării dialogului la nivel înalt, atât pe probleme de securitate, cât și pe subiecte concrete de cooperare pe diferite paliere, la nivel de experți, pe subiecte de interes comun.

„Apreciez că există potențial și oportunități de consolidare a cooperării dintre țările noastre, inclusiv în domeniul industriei de apărare. Mai mult, este nevoie de continuarea dialogului politico-militar, la nivel înalt, dar și la nivel tehnic, astfel încât să putem avansa proiecte importante pentru creșterea interoperabilității dintre forțele noastre armate și pentru promovarea intereselor noastre comune”, a arătat ministrul român al apărării.

De asemenea, cei doi oficiali au subliniat importanța continuării sprijinului pe care atât România, cât și Italia îl acordă Ucrainei, Angel Tîlvăr evocând deopotrivă atenția specială și sprijinul pe care România le acordă Republicii Moldova, având în vedere riscurile și amenințările la adresa securității și stabilității regionale. Mai mult, securitatea regiunii Balcanilor de Vest a reprezentat un subiect important de pe agenda de discuții, fiind evocată nevoia continuării demersurilor comune, atât în cadrul NATO, dar și UE.

Cei doi oficiali au reiterat nevoia de cooperare în vederea contracarării riscurilor și amenințărilor la adresa securitatii, inclusiv din perspectiva abordării de 360 de grade, având în atenție provocările care provin deopotrivă din est și sud, cum ar fi fenomenul migrației.

De asemenea, programul delegației române a inclus și o întrevedere cu reprezentanții companiei Leonardo, care este prezentă în România.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

ROMÂNIA

Klaus Iohannis: Mandatul noului șef al Statului Major al Apărării trebuie să fie încă un pas în consolidarea capacității de apărare a României

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis succes în activitate noului şef al Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, subliniind că mandatul acestuia trebuie să constituie încă un pas în consolidarea capacităţii de apărare a României şi în creşterea prestigiului Armatei ca pilon de bază al societăţii noastre, garantul independenţei, suveranităţii şi unităţii statului, al integrităţii teritoriale a ţării şi al democraţiei constituţionale.

Acesta a participat, joi, la ceremonia de învestire a noului şef al Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, eveniment desfăşurat pe esplanada Monumentului Eroilor Patriei din faţa Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”.

“Domnule general – locotenent Gheorghiţă Vlad, preluaţi astăzi mandatul de şef al Statului Major al Apărării, într-un context de securitate deosebit de dinamic şi dificil. Dumneavoastră vă revine responsabilitatea de a continua procesul de adaptare a Armatei la noile provocări şi de a menţine un nivel ridicat de pregătire pentru luptă a forţelor. Din această perspectivă, se impune efectuarea unei analize strategice a apărării, pentru a determina dacă actuala structură de forţe a Armatei României şi nivelul aprobat de Parlament în urmă cu mai mult de două decenii mai corespund actualelor riscuri şi ameninţări, în continuă evoluţie. (…) Domnule şef al Statului Major al Apărării, mandatul dumneavoastră trebuie să constituie încă un pas în consolidarea capacităţii de apărare a României şi în creşterea prestigiului Armatei ca pilon de bază al societăţii noastre, garantul independenţei, suveranităţii şi unităţii statului, al integrităţii teritoriale a ţării şi al democraţiei constituţionale.Vă felicit pentru numirea în această funcţie de mare răspundere şi vă doresc mult succes”, a declarat Klaus Iohannis, citat de Știrile TVR.

 

Acesta a subliniat că este nevoie de măsuri mai hotărâte pentru relansarea industriei naţionale de apărare, inclusiv prin acţiuni de cooperare industrială.

“Avem în derulare şi în perspectivă programe majore de înzestrare, având în vedere că alocarea bugetară pentru Apărare a crescut în acest an la 2,5% din PIB .Este nevoie, însă, de măsuri mai hotărâte pentru relansarea industriei naţionale de apărare, inclusiv prin acţiuni de cooperare industrială, astfel încât să putem produce în ţară o parte mai mare din muniţia şi tehnica necesare. Acestea, alături de un nivel ridicat de instruire a militarilor, vor asigura o capacitate de apărare puternică şi credibilă, adaptată noilor provocări de securitate”, a declarat Iohannis.

El punctat faptul că se impune şi o atenţie permanentă pentru asigurarea unor condiţii bune de pregătire profesională a angajaţilor MApN.

“Personalul militar şi civil care-şi desfăşoară activitatea în cadrul Armatei României reprezintă cea mai importantă resursă şi, de aceea, se impune o atenţie permanentă pentru asigurarea unor condiţii bune de pregătire profesională şi, totodată, trebuie luate măsuri pentru creşterea atractivităţii profesiei militare”, a declarat Iohannis.

În context, șeful statului l-a felicitat pe generalul Daniel Petrescu, pentru modul în care a asigurat conducerea Statului Major al Apărării şi pentru realizările obţinute în mandatul său, în care s-a confruntat cu două crize majore, cea sanitară, determinată de pandemia de COVID-19, şi cea de securitate, generată de războiul declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, care a evidenţiat clar importanţa strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică.

“În acest mediu impredictibil şi dificil, Armata României, alături de aliaţi şi parteneri, a acţionat ferm pentru asigurarea unei posturi de descurajare şi apărare credibile pe Flancul Estic al NATO şi pentru sprijinirea Ucrainei. Consolidarea prezenţei aliate pe teritoriul naţional şi operaţionalizarea completă a structurilor de comandă NATO au adus un plus de securitate României, iar intensificarea procesului de instruire în context multinaţional a condus la creşterea nivelului de pregătire pentru luptă a Armatei”, a declarat Iohannis.

Președintele a subliniat că toate eforturile depuse de Armata României, precum şi de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii şi apărării au contribuit la consolidarea profilului ţării noastre de furnizor de securitate şi stabilitate la nivel regional şi aliat.

La ceremonia de învestire a noului şef al Statului Major al Apărării au mai participat, alături de alte oficialităţi, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, şi ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.

Continue Reading

ROMÂNIA

Premierul Ciolacu și ministrul Odobescu regretă dispariția lui Henry Kissinger: Un mare om de stat care a lăsat o amprentă de neșters asupra istoriei mondiale

Published

on

© Luminita Odobescu/ X

Premierul Marcel Ciolacu și ministrul de externe Luminița Odobescu l-au omagiat joi pe Henry Kissinger, fostul șef al diplomației americane și ex-consilier pentru securitate națională al președinților Nixon și Ford care a decedat la vârsta de 100 ani.

“Regret trecerea în neființă a unui mare om de stat, dr. Henry Kissinger. Contribuția sa va continua prin moștenirea sa în domeniul politicii externe și al ideilor politice și va rămâne o sursă de inspirație pentru generațiile viitoare de diplomați și lideri”, a scris premierul, pe rețeaua de socializare X.

“O voce importantă a diplomației internaționale a încetat din viață. Personalitate de excepție, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Henry Kissinger a fost una dintre figurile marcante ale secolului și a lăsat o amprentă de neșters asupra istoriei mondiale. Condoleanțe poporului american și familiei sale”, a scris Luminița Odobescu, pe platforma X (ex-Twitter).

Citiți și “Un gigant al istoriei”: Franța, Germania, UE, Rusia, China, Japonia și Ucraina l-au omagiat pe Henry Kissinger, decedat la vârsta de 100 de ani

Un actor cheie în diplomaţia mondială în perioada războiului rece, Henry Kissinger a murit joi, în casa sa din Connecticut. Evreu german născut pe 27 mai 1923 în Bavaria, Henry Kissinger el a continuat să fie faimos şi o voce influentă timp de decenii după ce şi-a părăsit responsabilităţile în planul afacerilor internaţionale.

Iniţiind apropierea de Moscova şi Beijing în anii 1970, acest laureat al Premiului Nobel pentru Pace şi-a văzut însă imaginea pătată de pagini întunecate din istoria Statelor Unite, precum sprijinul pentru lovitura de stat din 1973 din Chile sau invazia Timorului de Est în 1975 şi, desigur, războiul din Vietnam.

Continue Reading

NATO

Patru avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Turce au aterizat în România pentru misiuni de poliție aeriană întărită sub comanda NATO

Published

on

© NATO

Avioane F-16 ale Forţelor Aeriene Turce au aterizat în România pentru a efectua misiuni de Poliţie Aeriană Întărită sub comandă NATO, a anunţat joi MApN într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Potrivit sursei citate, patru aeronave F-16 din dotarea Forţelor Aeriene Turce au aterizat joi, 30 noiembrie, în Baza 86 Aeriană “Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniţă”, Borcea.

Detaşamentul, format din aproximativ 80 de militari (piloţi şi personal tehnic) şi patru aeronave F-16, va executa, împreună cu militarii Forţelor Aeriene Române, misiuni de Poliţie Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO, menţionează un comunicat transmis de Biroul de presă al MApN.

Misiunile de poliţie aeriană desfăşurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum şi la consolidarea interoperabilităţii între Forţele Aeriene Române şi Forţele Aeriene Turce.

Anunțul acestei misiuni de poliție aeriană a fost făcut încă din luna octombrie cu prilejul vizitei oficiale la Ankara a ministrului român al apărării naționale, Angel Tîlvăr.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
COMISIA EUROPEANA10 hours ago

Liderii instituțiilor UE fac un apel la “pornirea” apărării europene pentru a reflecta nivelul de ambiție al “Uniunii geopolitice”

ROMÂNIA12 hours ago

Klaus Iohannis: Mandatul noului șef al Statului Major al Apărării trebuie să fie încă un pas în consolidarea capacității de apărare a României

ROMÂNIA12 hours ago

Premierul Ciolacu și ministrul Odobescu regretă dispariția lui Henry Kissinger: Un mare om de stat care a lăsat o amprentă de neșters asupra istoriei mondiale

INTERNAȚIONAL12 hours ago

“Un gigant al istoriei”: Franța, Germania, UE, Rusia, China, Japonia și Ucraina l-au omagiat pe Henry Kissinger, decedat la vârsta de 100 de ani

NATO13 hours ago

Patru avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Turce au aterizat în România pentru misiuni de poliție aeriană întărită sub comanda NATO

CONSILIUL UE18 hours ago

Consiliul UE și Parlamentul European au ajuns la un acord privind legislația UE de protecție a jurnaliștilor și a apărătorilor drepturilor omului

COMISIA EUROPEANA18 hours ago

Guvernul britanic respinge ideea de a readera la UE după ce Ursula von der Leyen a sugerat că generația mai tânără va putea “repara” greșeala Brexit

INTERNAȚIONAL18 hours ago

A murit Henry Kissinger, figură marcantă a diplomației SUA și fost secretar de stat și consilier pentru securitate națională. Veteranul diplomat avea 100 de ani

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Comisia Europeană propune crearea unui spațiu european comun al datelor privind mobilitatea și consolidarea drepturilor călătorilor care achiziționează pachete de servicii

U.E.1 day ago

UE are un „interes strategic” pentru dezvoltarea unui cadru de dialog actualizat cu Turcia, bazat pe „relații de cooperare mai bune și reciproc avantajoase” (raport)

NATO3 days ago

Înaintea reuniunii miniștrilor de externe NATO, Stoltenberg reafirmă sprijinul aliaților pentru Ucraina: România a deschis un centru de pregătire F-16 pentru piloții ucraineni. Germania și Olanda au promis sprijin de 10 miliarde de euro

ROMÂNIA4 days ago

Ministrul Mediului îndeamnă „să începem hora reciclării”: Lansarea sistemului de garanție-returnare, „o investiție care folosește cele mai noi tehnologii”

ROMÂNIA4 days ago

Marcel Ciolacu: Lansarea sistemului de garanție-returnare va poziționa România pe o poziție de leadership european în protecția mediului și gestionarea ambalajelor, fiind al doilea cel mai mare astfel de sistem după cel din Germania

ROMÂNIA6 days ago

Rareș Burlacu, președintele ARICE, constată o schimbare a paradigmei economice în rândul investitorilor: Se observă o îngemănare între acțiunile unui guvern și forța economică degajată de sectorul privat

ROMÂNIA1 week ago

Klaus Iohannis, la finalul turneului politico-diplomatic în Africa: Am repus România pe radarul african. Neglijarea relației cu Africa, o eroare strategică în politica externă românească

PARLAMENTUL EUROPEAN1 week ago

Eurodeputata PPE Pernille Weiss evidențiază potențialul României de a atrage investiții în domeniul farmaceutic prin crearea unui mediu propice pentru inovatori și IMM-uri

ROMÂNIA1 week ago

Președintele Senatului consideră că ”mediul de afaceri are nevoie de încredere şi predictibilitate” pentru a se dezvolta astfel încât orice situaţie de criză să poată fi depăşită

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

Volodimir Zelenski, Maia Sandu și Charles Michel afirmă “calea europeană” a Ucrainei și Moldovei la zece ani de la EuroMaidan: Aderarea va întări frontiera estică a UE

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Marcel Ciolacu: Prin centrele de zi destinate sprijinirii copiilor expuși riscului de a fi separați de familie ne asigurăm că toți copiii au șanse egale de a-și dezvolta potențialul

ROMÂNIA2 weeks ago

Tanzania poate conta pe România în ceea ce privește promovarea și dezvoltarea relațiilor cu UE, îi transmite Klaus Iohannis președintei țării africane

Trending