Cancelarul german Angela Merkel a avertizat că pandemia Covid-19 ar putea pune în pericol progresele înregistrate în ceea ce privește egalitatea de gen, deoarece femeile își asumă cea mai mare parte a sarcinii de îngrijire a copiilor în timpul restricțiilor sociale și sunt mai susceptibile să lucreze la locuri de muncă cu risc, informează dpa, preluat de Agerpres.
„Trebuie să ne asigurăm că pandemia nu ne determină să cădem înapoi în vechile tipare de gen pe care credeam că le-am depășit”, a spus Merkel într-un mesaj video, înainte de Ziua Internațională a Femeii, care este celebrată luni, 8 martie.
Femeile au fost afectate în mod disproporționat de pandemie, a spus ea, în timp ce sunt subreprezentate în funcțiile de luare a deciziilor.
„Încă o dată, femeile trebuie să stăpânească mai des acțiunea de echilibrare între educația la domiciliu, îngrijirea copiilor și propriile locuri de muncă”, a spus Merkel.
De altfel, înaintea Zilei Internaționale a Femeii, Comisia Europeană și-a publicat raportul din 2021 privind egalitatea de gen în UE, care arată impactul negativ al pandemiei de COVID-19 asupra femeilor. Pandemia a exacerbat inegalitățile existente între femei și bărbați în aproape toate domeniile vieții, atât în Europa, cât și în afara acesteia; ca urmare, au fost compromise realizări cu greu dobândite în ultimii ani.
De asemenea, femeile sunt mai numeroase decât bărbații în profesiile de îngrijire într-un moment în care aceste locuri de muncă sunt deosebit de provocatoare, a adăugat ea.
„Peste 75% dintre cei care lucrează în sectorul sănătății sunt femei, de la cabinete medicale și spitale, până la laboratoare și farmacii”, a spus Merkel – totuși femeile reprezintă abia 30% din funcțiile de conducere din aceste zone.
„Nu se poate ca femeile să poarte pe umerii lor într-o mare măsură societatea noastră, dar în același timp să nu fie implicate în mod egal în decizii politice, economice și societale importante”, a spus ea.
Potrivit The Guardian, legislația recentă impune companiilor germane să includă mai multe femei în consiliile lor executive. Însă, cancelarul german a spus că ar trebui făcute mai multe pentru a sprijini femeile, inclusiv prin extinderea facilităților de îngrijire a copiilor și a remunerării egale.
„Femeile trebuie să câștige la fel ca bărbații”, a subliniat ea.
Germania are una dintre cele mai mari diferențe salariale din UE, femeile câștigând în medie cu 19% mai puțin decât bărbații în 2019 – parțial pentru că multe femei germane lucrează cu jumătate de normă.




