Angela Merkel, după atacurile din Londra: Germania este în mod ferm alături de Marea Britanie în lupta împoriva tuturor formelor de terorism

Germania este în mod ferm alături de Marea Britanie după noul atentat de la Londra, soldat cu șase morți, a precizat duminică, la Berlin, cancelarul german, Angela Merkel, care și-a exprimat compasiunea si solidaritatea cu Regatul Unit din partea statului său, potrivit AFP și DPA, anunță Agerpres.

Foto: Bundesregierung

Suntem astăzi legați dincolo de toate granițele, prin teroare și durere, dar și prin determinare“, a declarat cancelarul într-un comunicat scurt.

Confirm pentru Germania: în lupta împotriva tuturor formelor de terorism, suntem în mod ferm alături de Marea Britanie“, a adăugat ea.

Sâmbătă seara, în jurul orelor 11, trei atacatori aflați la bordul unei camionete au intrat în plin în mulțimea aflată în zona Podului Londrei, după care au ieșit din automobil și au atacat trecătorii cu cuțite, genturi soldate cu șase morți și zeci de răniți, înainte ca aceștia să fie uciși de poliție.

Acesta este cel de-al treilea atac cu care Marea Britanie se confruntă în mai puțin de trei luni.

“În aceste clipe, mă gândesc cu solidaritate și compasiune la adresa prietenilor noștri britanici și la toți locuitorii Londrei”, a mai adăugat Angela Merkel în declarație, insistând că Germania este “fermă și hotărâtă” de partea Marii Britanii în lupta împotriva terorismului.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare