Connect with us

U.E.

Angela Merkel își exprimă “furia” după asaltul “insurgenților” asupra Congresului SUA: Democrația americană se va dovedi însă mai puternică

Published

on

© European Union, 2020

Cancelarul german Angela Merkel și-a exprimat joi furia față de violențele fără precedent în ultimii 200 de ani asupra Capitoliului SUA, clădirea care adăpostește Camera Reprezentanților, Senatul și Curtea Supremă, unde manifestanții pro-Trump au luat cu asalt clădirea în timp ce Congresul american era reunit pentru a valida victoria lui Joe Biden la alegerile prezidențiale din noiembrie anul trecut.

Am văzut cu toții ieri imaginile neliniștitoare ale asaltului Congresului SUA și aceste fotografii m-au înfuriat și, de asemenea, m-au întristat“, a declarat Merkel la o întâlnire a conservatorilor germani, conform unei postări pe Twitter a purtătorului său de cuvânt

“Regret faptul că din noiembrie președintele Trump nu și-a recunoscut înfrângerea”, a adăugat ea.

Merkel i-a numit pe sutele de susținători ai lui Trump care au luat cu asalt Capitoliul drept “atacatori și insurgenți” și a spus că este încrezătoare că Biden va fi inaugurat în funcția de președinte al SUA în două săptămâni.

Sunt sigură că democrația americană se va dovedi mai puternică decât atacatorii și insurgenții“, a conchis ea.

Reacția cancelarului german a apărut după ce Congresul Statelor Unite a validat rezultatele alegerilor prezidențiale din noiembrie anul trecut, Joe Biden urmând să devină cel de-al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii la 20 ianuarie, context în care Trump a acceptat rezultatul, a asigurat o tranziție ordonată a puterii, dar nu și-a recunoscut înfrângerea.

Procesul de certificare a alegerii lui Joe Biden în funcția de președinte al SUA de către Congresul american reprezintă ultima etapă înaintea ceremoniei de inaugurare din 20 ianuarie, după ce fostul vicepreședinte a câștigat alegerile prezidențiale din 3 noiembrie 2020 cu peste 81 de milioane de voturi, iar la 14 decembrie a obținut și majoritatea voturilor, 306 la 232, în Colegiul Electoral în urma competiției cu Donald Trump.

Camera Reprezentanților și Senatul SUA s-a întrunit miercuri pentru validarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale. Mii de susţinători ai preşedintelui în exerciţiu al SUA, Donald Trump, s-au adunat în faţa Capitolului din Washington şi au dărâmat mai multe bariere de securitate, ceea a dus la ciocniri cu poliţia şi la scene haotice în faţa intrării în Congresul SUA, unde congresmenii s-au reunit pentru a valida oficial victoria electorală a democratului Joe Biden.

Mai mult, susţinătorii preşedintelui în exerciţiu Donald Trump au pătruns miercuri în plenul Camerei Reprezentanţilor, care fusese deja evacuată, şi s-au implicat într-o confruntare armată cu agenţii de securitate de la Capitoliu, într-o demonstrație violentă fără precedent în ultimele două secole pentru clădirea Congresului american.

Patru persoane au decedat şi 52 au fost arestate în timpul protestelor violente desfăşurate la Capitoliu, iar la Washington a fost declarată stare de urgență.

Ulterior, Congresul Statelor Unite şi-a reluat sesiunea consacrată certificării victoriei lui Joe Biden la prezidenţiale.

În urma unui apel lansat de președintele ales Biden, care i-a cerut lui Trump să adreseze un mesaj în care să ceară încetarea “asaltului” asupra clădirii Capitoliului, liderul în funcție a făcut apel la protestatarii de la Washington, într-un mesaj video postat pe Twitter, să meargă acasă, spunând că “trebuie să avem pace”.

Cu toate acestea, liderul de la Casa Albă continuă să acuze că alegerile au fost fraudate și a cerut vicepreședintelui său și republicanilor din Congres să blocheze certificarea victoriei lui Biden.

Înainte, vicepreşedintele american Mike Pence a afirmat că nu se va opune certificării victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale, invocând ”constrângerile” prevăzute în Constituţie, acesta fiind criticat apoi de Donald Trump.

În acest context, liderul de la Casa Albă este la rândul său criticat de politicienii americani și de comunitatea internațională occidentală că a instigat împotriva democrației americane. Reacții internaționale de condamnare a violențelor și de sprijin pentru tranziția pașnică de putere au venit din partea președinților Parlamentului European, Comisiei Europene și Consiliului European, a Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, a secretarului general al NATO, a președintelui Franței și a prim-miniștrilor Marii Britaniei, Spaniei sau Olandei. De asemenea, Franța, Germania și România au reacționat prin intermediul miniștrilor săi de externe.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

COMISIA EUROPEANA

Comisar european: Energia nucleară are un rol de jucat în construirea unui sistem energetic mai rezilient și mai curat

Published

on

© European Union, 2025/Source: EC - Audiovisual Service

Uniunea Europeană va avea nevoie de investiții de aproximativ 241 miliarde de euro până în 2050 pentru a extinde durata de viață a reactoarelor nucleare existente și pentru a construi noi reactoare de mari dimensiuni, potrivit celui de-al optulea Program Ilustrativ pentru Energie Nucleară (PINC), publicat de Comisia Europeană. Investiții suplimentare vor fi necesare pentru dezvoltarea reactoarelor modulare mici (SMR), reactoarelor modulare avansate (AMR), microreactoarelor și fuziunii nucleare pe termen lung.

Comisia subliniază că, pentru unele state membre, energia nucleară este o componentă esențială în strategiile de decarbonizare, competitivitate industrială și securitate energetică. Se estimează că, până în 2040, peste 90% din energia electrică produsă în Uniunea Europeană va proveni din surse decarbonizate – în principal energie regenerabilă, completată de energia nucleară.

Capacitatea instalată de energie nucleară în UE este preconizată să crească de la 98 GWe în 2025 la aproximativ 109 GWe în 2050.

„Pentru a realiza cu adevărat tranziția către energie curată, avem nevoie de toate soluțiile energetice cu emisii zero și scăzute de carbon. Energia nucleară are un rol de jucat în construirea unui sistem energetic mai rezilient și mai curat. Asigurarea condițiilor-cadru necesare va permite UE să își mențină leadershipul industrial în acest sector, păstrând în același timp cele mai înalte standarde de siguranță și o gestionare responsabilă a deșeurilor radioactive”, a declarat Dan Jørgensen, comisar european pentru Energie și Locuințe.

Comisia atrage atenția că păstrarea standardelor ridicate de siguranță nucleară, securitate și garanții, precum și gestionarea responsabilă a deșeurilor radioactive, rămân priorități esențiale. Sunt necesare progrese în dezvoltarea infrastructurii pentru depozitarea deșeurilor și combustibilului nuclear uzat, dar și în eficientizarea proceselor de dezafectare.

Programul PINC mai evidențiază nevoia de cooperare între autoritățile naționale de reglementare pentru accelerarea proceselor de licențiere, precum și colaborarea internațională cu parteneri de încredere pentru diversificarea surselor de combustibil nuclear.

Totodată, Comisia susține formarea profesională a forței de muncă, atragerea de talente noi și sprijinirea startup-urilor inovatoare din domeniul nuclear, în paralel cu promovarea și comercializarea noilor tehnologii de vârf – precum SMR-urile, AMR-urile și fuziunea nucleară.

Prin acest program, UE urmărește să consolideze poziția industriei nucleare europene într-un sector strategic, care să contribuie decisiv la atingerea obiectivelor climatice ale continentului.

Continue Reading

G7

În preambulul summitului G7, Ucraina primește din partea Comisiei Europene o nouă tranșă de un miliard de euro, parte din contribuția UE la inițiativa G7

Published

on

© European Union, 2023/ Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană a plătit cea de-a cincea tranșă din împrumutul excepțional de asistență macrofinanciară (AMF) acordat Ucrainei, în valoare de 1 miliard de euro.

Gestul, care vine înainte de summitul G7 din Canada, consolidează și mai mult rolul UE de cel mai mare donator al Ucrainei de la începutul războiului de agresiune al Rusiei, cu un sprijin total care se apropie de 150 de miliarde de euro.

Asistența macrofinanciară (AMF) în valoare de 18,1 miliarde de euro acordată de UE face parte din inițiativa privind accelerarea veniturilor extraordinare (ERA) condusă de G7, care urmărește să ofere Ucrainei sprijin în valoare de aproximativ 45 de miliarde de euro.

Aceste împrumuturi urmează să fie rambursate folosind veniturile provenite din inghețaea activelor statului rus deținute în UE, arată Comisia Europeană într-un comunicat

Cu această ultimă plată, totalul împrumuturilor acordate de Comisie Ucrainei în cadrul mecanismului mai sus menționat ajunge la 7 miliarde de euro de la începutul anului 2025.

După cum au convenit liderii europeni în cadrul Consiliului European extraordinar de la începutul lunii martie și după cum a reiterat președinta Ursula von der Leyen, Comisia este pregătită să suplimenteze contribuția UE la inițiativa împrumuturilor ERA, dacă este necesar. Comisia rămâne în contact strâns cu autoritățile ucrainene în ceea ce privește plățile viitoare.

În cazul în care Ucraina prezintă o cerere, Comisia este pregătită să răspundă rapid.

Acest lucru ar permite UE să sprijine orice creștere esențială a cheltuielilor militare în săptămânile și lunile următoare, contribuind la asigurarea unei poziții puternice a Ucrainei înaintea oricăror potențiale negocieri de pace.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Germania va acorda Ucrainei un nou ajutor militar în valoare de 9 mld. de euro. O parte a finanțării va acoperi producția de arme cu rază lungă de acțiune

Published

on

© President of Ukraine Official Website

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit joi, la Kiev, cu ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, pentru a discuta despre dezvoltarea comună a unor sisteme de armament moderne, precum rachetele de croazieră cu rază lungă de acțiune, dronele și rachetele tactice. Cu acest prilej, oficialul german a anunțat un nou pachet de sprijin militar pentru Ucraina în valoare de 9 miliarde de euro, relatează DW.

„Imaginea războiului s-a schimbat”, a declarat Pistorius în cadrul vizitei. „Dacă la început erau în centrul atenției avioanele de luptă și tancurile, apoi mulți ani a fost vorba despre artilerie — și încă este —, acum conflictele moderne se concentrează tot mai mult pe războiul electromagnetic și pe drone”, a subliniat ministrul german.

Cei doi oficiali au discutat despre localizarea producției de sisteme de apărare aeriană în Ucraina și au convenit asupra unor investiții suplimentare în industria de apărare – în special creșterea producției comune de arme atât în Ucraina, cât și în Germania, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale de la Kiev.

„Când vorbim despre producție, ne referim la capacitățile noastre pe distanțe lungi – dronele noastre, tehnologiile ucrainene în domeniul rachetelor și alte instrumente cu rază lungă de acțiune”, a declarat Zelenski.

La rândul său, ministrul german al apărării a subliniat eficacitatea dronelor ucrainene, utilizarea lor pe câmpul de luptă și expertiza tehnologică dobândită de Ucraina în lupta împotriva agresiunii ruse.

„Cu toții trebuie să învățăm din asta. Și cred că trebuie să avansăm și în sectorul industrial. De aceea vorbim despre parteneriatele pe care vrem să le construim. Vrem mai multe astfel de parteneriate, atât în Germania, cât și în Ucraina, pentru a accelera producția de arme în interesul comun și pentru a ne consolida astfel capacitățile de descurajare și apărare”, a declarat Boris Pistorius.

Conform planului, Germania va contribui cu finanțarea, în timp ce Ucraina va furniza expertiza tehnică. Primele sisteme produse în comun ar putea deveni operaționale în următoarele luni.

În cadrul aceleiași vizite, Pistorius a anunțat un nou pachet de sprijin militar pentru Ucraina în valoare totală de 9 miliarde de euro pentru anul 2025, reafirmând astfel angajamentul noii guvernări germane față de Kiev. „Vizita mea subliniază sprijinul constant al Germaniei pentru Ucraina”, a declarat oficialul. O parte a finanțării va fi direcționată spre producția de arme cu rază lungă de acțiune.

Totuși, Pistorius a reiterat poziția Berlinului privind refuzul de a livra rachete de croazieră Taurus Ucrainei, în ciuda cererilor repetate ale autorităților de la Kiev.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
COMISIA EUROPEANA13 hours ago

Comisar european: Energia nucleară are un rol de jucat în construirea unui sistem energetic mai rezilient și mai curat

G714 hours ago

În preambulul summitului G7, Ucraina primește din partea Comisiei Europene o nouă tranșă de un miliard de euro, parte din contribuția UE la inițiativa G7

ENERGIE14 hours ago

Burduja, la inaugurarea parcului fotovoltaic de la Albina, unul dintre cele mai mari din România: Adăugăm încă 60 MW pentru producția energetică verde, locală și accesibilă

IRAN14 hours ago

Trump avertizează Iranul după ce Israel a atacat instalații nucleare iraniene: “Încheiați un acord înainte să nu mai rămână nimic”

INTERNAȚIONAL15 hours ago

Germania va acorda Ucrainei un nou ajutor militar în valoare de 9 mld. de euro. O parte a finanțării va acoperi producția de arme cu rază lungă de acțiune

U.E.15 hours ago

UE, îngrijorată de situația din Orientul Mijlociu după atacurile israeliene asupra Iranului: Suntem gata să sprijinim orice eforturi diplomatice de dezescaladare

BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ15 hours ago

China pledează pentru o colaborare consolidată cu Banca Centrală Europeană

ROMÂNIA16 hours ago

Cătălin Predoiu, la 35 de ani de la „Fenomenul Piața Universității”: Lupta pentru democrație și apartenență occidentală continuă

NATO16 hours ago

„O pace justă și durabilă trebuie să includă garanții de securitate adecvate pentru Ucraina”, afirmă aliații Kievului, care pledează pentru „o abordare 360° a securității euro-atlantice”

NATO17 hours ago

Fost șef al Comitetului Militar NATO, președintele ceh cere o “autonomie” europeană mai mare în NATO: Rolul SUA în securitatea Europei s-a modificat

INTERNAȚIONAL18 hours ago

Premierul Spaniei le cere scuze cetățenilor pentru scandalul de corupție din Partidul Socialist: Sunt „profund indignat”. Trebuie să existe toleranță zero față de corupție

INTERNAȚIONAL2 days ago

Zelenski, după trilaterala cu Maia Sandu și Nicușor Dan: Împreună cu România vom ajuta Moldova să reziste influenței distructive a Rusiei

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Sebastian Burduja i-a transmis comisarului european pentru Energie că închiderea centralelor pe cărbune în 2026 nu este fezabilă în lipsa unor alternative solide: Ar vulnerabiliza sistemul energetic național

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul interimar Cătălin Predoiu: Italia și România dau împreună voce unei Europe coerente, hotărâte și solidare

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Boloș anunță că trei jaloane suspendate din PNRR au termen de soluționare luna noiembrie: Negociem cu Comisia Europeană pentru a crește la 5,7 miliarde de euro valoarea cererii de plată patru

U.E.2 weeks ago

Slovacia nu acceptă „să primească lecții” din partea Germaniei. Fico: Poziția suverană se bazează pe interesele naționale. Nimeni nu ne poate amenința

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE3 weeks ago

Aderarea României la OCDE este un proces ”extrem de important”, subliniază ministrul Daniel David: Educația este domeniul fundamental într-o societate

NATO3 weeks ago

”Revizionismul agresiv al Rusiei amenință nu doar securitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, ci și securitatea noastră comună în Europa”, subliniază Friedrich Merz din Lituania

ROMÂNIA3 weeks ago

Boloș: Renegocierea PNRR va fi finalizată până la finalul lunii mai. Cererile de plată vor fi restructurate pentru a asigura absorbția fondurilor până în 2026

U.E.4 weeks ago

Von der Leyen: Bugetul actual al UE a fost proiectat pentru o lume care nu mai există. Următorul trebuie să fie flexibil, coerent, descentralizat și simplificat

Trending