Angela Merkel recunoaște gestionarea necorespunzătoare a situației șefului serviciilor de informații interne

Cancelarul german Angela Merkel a acceptat luni rezervele publice privind modul în care a gestionat o dispută privind viitorul şefului serviciului intern de informaţii şi a spus că îşi va dedica energia unor chestiuni care contează mai mult pentru germani.

„M-am axat prea mult pe procesele şi funcţionalitatea din Ministerul de Interne şi nu pe ceea ce îi impresionează pe oameni când aud despre promovarea cuiva. Regret foarte mult că aşa ceva s-a putut întâmpla”, a spus Merkel, potrivit Politico Europe.

„Este important ca acum să rezolvăm problemele poporului”, a adăugat ea. 

Hans-Georg Maassen, în vârstă de 55 de ani, s-a aflat în centrul unor controverse începând din 7 septembrie, după ce a fost dezvăluită informația conform căreia a furnizat partidului AfD de extremă dreapta din Germania un raport al instituției pe care o conduce cu 5 săptămâni înainte de publicarea oficială. Recent, acesta a afirmat că nu există nicio dovadă că protestele extremei drepte din oraşul Chemnitz situat în estul Germaniei au inclus acţiuni de hăituire la adresa străinilor, contrazicând-o astfel pe Angela Merkel.

Directorul BfV a fost acuzat de o apropiere prea mare de extrema dreaptă din Germania și a recunoscut că a avut întâlniri cu membri ai partidului, însă a negat că le-ar fi oferit acestora informații.

Coaliţia formată din trei partide a căzut de acord marţi să-l transfere pe şeful serviciului intern de informaţii Hans-Georg Maassen la Ministerul de Interne, după acuzaţiile că a exprimat opinii de extremă dreapta. 

Decizia lor a provocat însă nemulţumirea publicului din cauza faptului că postul ales pentru transferul lui Maassen a fost însoţit de o mărire de salariu. Unii membri ai Partidului social-democrat (SPD) – partener în coaliţia lui Merkel – au cerut ca partidul să părăsească coaliţia dacă decizia nu este revocată. 

După o întâlnire între liderii partidului desfăşurată duminică pentru a ajunge la un nou compromis, ministrul Horst Seehofer a spus că s-a ajuns la un acord ca Maassen să lucreze în Ministerul de Interne de acum înainte, dar că nu va beneficia de o mărire de salariu. Acesta va lucra în funcţia de consultant, deşi, pe baza unui acord încheiat vinerea trecută între partidele coaliţiei de guvernare, Maassen urma sa ocupe funcţie de secretar de stat în acest minister.

 

Citiți și: Germania: Șeful serviciului de informaţii interne a fost demis din funcție; acesta era acuzat de apropiere de extrema dreaptă

 

 

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.