Aniversarea a 20 de ani de la aderarea României la NATO, celebrată în Congresul SUA, fiind evidențiată “ancorarea neclintită a României pe calea euroatlantică”

Ambasada României la Washington a organizat miercuri un eveniment în Capitoliul SUA pentru a celebra 20 de ani de la aderarea României la NATO. Au participat mai mulţi membri democraţi şi republicani ai Congresului din comisii relevante pentru consolidarea Parteneriatului Strategic România-SUA, precum cele pentru relaţii externe şi forţe armate.

Congresmenii au evidenţiat ancorarea neclintită a României pe calea euroatlantică, la scurt timp după ieşirea din comunism, şi sprijinul incontestabil al ţării noastre pentru eforturile americane în teatre de operaţii în Afganistan şi Irak, inclusiv anterior aderării la Alianţa Nord-Atlantică, relevă ambasada într-o postare pe Facebook.

Brad Wenstrup, congresmen de Ohio, a evocat momentele în care a luptat alături de militarii români în Irak, Thomas Kean, congresmen de New Jersey, care a vizitat România pentru prima dată în 1988, a apreciat transformarea radicală a ţării noastre de la România lui Ceauşescu la aliatul strategic al SUA, iar Deb Ross, reprezentată de Carolina de Sud şi co-preşedintă a grupului de prietenie cu Republica Moldova, a menţionat importanţa continuării susţinerii noastre indispensabile pentru parcursul european al ţării vecine.

La rândul său, congresmenul Pat Fallon din statul Texas, care a vizitat România în aprilie 2022, imediat după lansarea invaziei ruse în Ucraina, a catalogat România drept “unul dintre cei mai solizi şi mai de încredere aliaţi de pe Flancul Estic”, mulţumind pentru sprijinul continuu acordat Ucrainei şi reconfirmat recent prin decizia de a dona un sistem Patriot.

La eveniment, au fost, de asemenea, prezenţi membri ai delegaţiei economice a României la Select USA Investment Summit, cel mai mare forum de promovare a comerţului şi investiţiilor din Statele Unite.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare