Connect with us

RUSIA

Antony Blinken l-a sunat pe Lavrov pentru a cere eliberarea jurnalistului american. Cei doi au discutat și despre importanța ”creării unui mediu care să permită misiunilor diplomatice să își desfășoare activitatea”

Published

on

Secretarul de stat american, Antony Blinken, și ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, au avut duminică o discuție telefonică în cadrul căreia au abordat arestarea reporterului de la Wall Street Journal, Evan Gershkovich, acuzat de spionaj în Rusia.

”Partea americană a inițiat convorbirea telefonică”, a declarat Ministerul rus de Externe pe Telegram, conform Deutsche Welle.

”Secretarul Blinken a transmis îngrijorarea profundă a Statelor Unite cu privire la reținerea inacceptabilă de către Rusia a unui jurnalist cetățean american. Secretarul a solicitat eliberarea imediată a acestuia. De asemenea, secretarul Blinken a îndemnat Kremlinul să îl elibereze imediat pe cetățeanul american Paul Whelan, reținut pe nedrept. Secretarul și ministrul de externe Lavrov au discutat, de asemenea, despre importanța creării unui mediu care să permită misiunilor diplomatice să își desfășoare activitatea”, detaliază Departamentul de Stat american într-un comunicat.

Serviciile de securitate ruse l-au reținut pe Evan Gershkovich la Ekaterinburg, în Urali, fiind acuzat de spionaj, un caz fără precedent în istoria recentă a țării.

Înaltul Reprezentat al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, a condamnat acest gest și a criticat ”disprețul sistematic” pentru care Moscova îl manifestă față de libertatea presei.

Un mesaj similar a venit și din partea României, prin vocea lui Bogdan Aurescu, care a calificat ”astfel de atacuri flagrante asupra libertății presei, un element fundamental al democrației” drept ”inacceptabile”.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

RUSIA

Rusia s-a retras în mod oficial din Tratatul privind Forțele Armate Convenționale din Europa

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Rusia s-a retras în mod oficial din Tratatul privind Forțele Armate Convenționale din Europa (FACE), un acord semnat în 1990 după căderea Zidului Berlinului, care a stabilit limite pentru categorii cheie de echipamente militare convenționale în Europa și a impus distrugerea armamentului în exces, informează Reuters, preluat de Agerpres.

„Documentul juridic internațional, a cărui valabilitate a fost suspendată de țara noastră încă din 2007, a devenit în cele din urmă istorie pentru Rusia”, a declarat Ministerul de Externe într-un comunicat luni seara.

Potrivit declarației, alte două acorduri cu caracter juridic obligatoriu, acordul de la Budapesta din 1990 și documentul privind Zonele de Flancuri ale CFE, care erau legate de tratat, sunt, de asemenea, retrase.

Ministerul a explicat că tratatul nu răspundea intereselor Rusiei, susținând că țările NATO au început să ocolească restricțiile impuse odată cu extinderea Alianței.

„Astfel, Tratatul CFE în forma sa originală a pierdut contactul cu realitatea, iar Rusia a început să se străduiască să îl adapteze la noua situație”, a declarat instituția, adăugând că un acord adaptat a fost semnat în 1999, dar nu a intrat niciodată în vigoare.

Statele Unite au încercat să păstreze tratatul original și, eventual, să negocieze noi concesii din partea Rusiei în ceea ce privește retragerea trupelor sale din țările post-sovietice, susținea acesta. Ministerul a acuzat Washingtonul că i-a împiedicat pe aliații săi să ratifice acordul.

„Rusia a lăsat ușa deschisă dialogului privind modalitățile de restabilire a viabilității Tratatului CFE prin suspendarea participării sale, dar Occidentul nu a profitat de această oportunitate și a ales, în schimb, să își construiască politica pe o „bază de bloc antirusesc”, a mai menționat Ministerul de Externe rus.

„Rusia își ia în sfârșit adio de la Tratatul CFE fără regrete și cu toată încrederea că are dreptate. Experiența dobândită în timpul creării și implementării sale – atât pozitivă, cât și negativă – va fi luată în considerare”, a conchis instituția.

CFE a fost un acord istoric de control al armelor de după Războiul Rece, semnat la 19 noiembrie 1990, la Paris, între două blocuri militare, NATO și Pactul de la Varșovia.

Acesta a impus limite pentru cinci categorii cheie de echipamente militare convenționale în Europa – tancuri, vehicule blindate, artilerie, elicoptere și avioane de luptă – și a impus distrugerea armamentului în exces.

În 1999, un tratat FACE actualizat a fost redactat și aprobat la Istanbul, în Turcia, luând în considerare noile realități, cum ar fi dizolvarea Pactului de la Varșovia și extinderea NATO.

Deoarece țările NATO nu au ratificat acordul, președintele rus Vladimir Putin a suspendat participarea Rusiei la Tratatul FACE în 2007.

La începutul lunii mai, Putin a semnat un decret de denunțare a CFE, la aproape două săptămâni după ce legiuitorii ruși au aprobat retragerea Moscovei din tratat.

Continue Reading

ROMÂNIA

România, replică cu argumente istorice pentru Rusia: O carte publicată la St. Petersburg de principele Dimitrie Cantemir, dovadă științifică că aşa-zisa limbă “moldovenească” nu există, ci doar limba română

Published

on

© MAE

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Radu Filip, i-a răspuns purtătoarei de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, care a făcut referire la limba moldovenească, şi a afirmat că există dovezi ştiinţifice că aceasta nu există, fiind doar limba română.

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a transmis, vineri, un mesaj la marcarea a 350 de ani de la naşterea lui Dimitrie Cantemir, care “a adus o mare contribuţie la păstrarea şi întărirea statalităţii moldoveneşti şi identitatea naţională, precum şi la dezvoltarea relaţiilor ruso-moldoveneşti”.

“Moldova este o ţară cu o istorie şi o cultură bogată şi străveche. Formarea statalităţii sale datează de la mijlocul secolului 14. Unele state şi limbi europene nu existau în acel moment. Prima carte care conţine termenul ‘pământ moldovenesc’ datează din 1360. Formarea limbii moldoveneşti datează de la mijlocul mileniului trecut. În secolul XVI a apărut primul dicţionar, a cărui scriere se baza pe alfabetul chirilic. S-au păstrat monumente literare din secolul al XVII-lea în limba moldovenească”, a afirmat oficialul de la Moscova, cu această ocazie.

“Îi reamintim doamnei Zaharova că tocmai Principele Dimitrie Cantemir a scris limpede, chiar într-o carte publicată la Sankt Petersburg, că locuitorii principatelor Valahia şi Moldova vorbesc una şi aceeaşi limbă. Este o dovadă ştiinţifică solidă şi de netăgăduit, de dincolo de secole, că aşa-zisa limbă “moldovenească” nu există. Există doar limba română”, a replicat purtătorul de cuvânt al MAE român, într-un mesaj transmis Agerpres și difuzat pe rețeaua de socializare X.

Prima şedinţă comună a guvernelor României şi Ucrainei, care a avut loc în luna octombrie, la Kiev, a determinat anunțul deciziei Ucrainei prin care “limba oficială pentru minoritatea română din Ucraina este limba română“. Măsura a fost adoptată în contextul obligaţiei îndeplinirii de către Ucraina a criteriilor de aderare la Uniunea Europeană, unul dintre criterii referindu-se şi la drepturile minorităţilor naţionale.

Decizia a fost imediat salutată de artizanii acestei înțelegeri, președinții Iohannis și Zelenski.

Această primă reuniune a celor două guverne și noul impuls dat cooperării dintre București și Kiev vine ca urmare a vizitei de săptămâna trecută în România a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, în cadrul căreia președintele ucrainean și omologul român Klaus Iohannis au semnat o declarație politică prin care au decis ridicarea relației bilaterale la nivel de parteneriat strategic.

Citiți și Iohannis și Zelenski au hotărât că România și Ucraina vor rezolva fără întârziere distincția artificială dintre limba română și “moldovenească”. Cele două guverne se reunesc la Kiev luna aceasta

În respectiva declarație, cei doi lideri “remarcă importanța unei cooperări efective care să vizeze asigurarea drepturilor persoanelor aparținând minorității naționale ucrainene din România și ale persoanelor aparținând minorității naționale române din Ucraina, inclusiv prin dezvoltarea cadrului juridic bilateral, bazat pe principiul nivelului echivalent de protecție a drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina și ale persoanelor aparținând minorității ucrainene din România, ținând cont de obligațiile și standardele internaționale”.

Declarația “a însărcinat guvernele să rezolve, fără întârziere, problema distincției artificiale dintre limba română și limba «moldovenească», cu respectarea tuturor aspectelor juridice”.

Continue Reading

RUSIA

130 de persoane și entități care aprovizionează Rusia cu tehnologie și echipamente militare pentru continuarea războiului ”odios” împotriva Ucrainei, incluse de SUA pe lista sancțiunilor

Published

on

© European Union, 2023/ Source: EC - Audiovisual Service

Statele Unite, prin Departamentul Trezoreriei, continuă să întrerupă rețelele și canalele prin care Rusia încearcă să își sprijine armata invadatoare, impunând o nouă serie de sancțiuni care vizează 130 de persoane și entități care sprijină ”războiul inadmisibil al Rusiei împotriva Ucrainei”, furnizând Moscovei ”tehnologie și echipamente necesare din țări terțe”.

Potrivit unui comunicat al instituției americane, măsurile punitive vizează baza industrială internă a Rusiei, care încearcă să se reinventeze ca întreținător al mașinii de război a Rusiei.

”Rusia este dependentă de persoane și entități din țări terțe dispuse să se aprovizioneze din nou cu arme și să își perpetueze războiul odios împotriva Ucrainei și nu vom ezita să le tragem la răspundere. Coaliția noastră globală de sancțiuni a sufocat accesul Rusiei la inputuri-cheie pentru complexul său militar industrial și a subminat capacitatea Kremlinului de a-și duce războiul neprovocat. Acțiunile de astăzi demonstrează hotărârea noastră de a continua să perturbăm fiecare verigă a lanțului de aprovizionare militară a Rusiei și de a viza actorii externi care ar căuta să sprijine efortul de război al Rusiei”, a declarat secretarul Trezoreriei Janet L. Yellen.

Incapabilă să producă pe plan intern o mare parte din tehnologia, echipamentele și alte materiale de care are nevoie pentru a-și susține și întreține complexul militar-industrial, Rusia a externalizat această producție, bazându-se pe furnizori din țări terțe pentru a achiziționa bunurile de care are nevoie, explică Departamentul Trezoreriei.

Rusia continuă să exploateze relațiile economice, altfel legitime, cu Republica Populară Chineză (RPC), Turcia și Emiratele Arabe Unite (EAU), care au devenit centre de export și transbordare către Rusia a tehnologiei și echipamentelor fabricate în străinătate.

Astfel, entitățile cu sediul în China, Turcia și EAU continuă să trimită în Rusia bunuri cu dublă utilizare de înaltă prioritate, inclusiv componente critice pe care Rusia se bazează pentru sistemele sale de armament.

SUA dau asigurări că nu vor ezita să adopte măsuri pentru a împiedica Rusia să folosească sistemele financiare americane și internaționale pentru a-și susține războiul de agresiune împotriva Ucrainei.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
NATO20 mins ago

Șeful Pentagonului, după întâlnirea cu premierul Ciolacu: Rolul puternic al României în regiunea Mării Negre, vital pentru a combate agresiunea Rusiei

INTERNAȚIONAL27 mins ago

Marcel Ciolacu, primit la Pentagon de secretarul american al apărării: Centrul F-16 din România, investiții comune în domeniul apărării și stabilitatea R. Moldova, printre temele discutate

ROMÂNIA6 hours ago

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, subliniază că ”viitorul nostru este în UE şi în NATO” și îndeamnă la reflecție pentru că ”deciziile de azi vor deveni istoria de mâine a României”

U.E.7 hours ago

Schengen: Germania va prelungi controalele temporare la frontierele cu Polonia, Cehia și Elveția pentru a combate migrația ilegală

SUA7 hours ago

Casa Albă semnalează Congresului că SUA rămân fără bani pentru sprijinirea Ucrainei: Nu există un vas magic cu fonduri disponibile. Lipsa acțiunii riscă să ” îngenuncheze Ucraina pe câmpul de luptă”

ROMÂNIA8 hours ago

UE sprijină România cu 34 milioane de euro pentru remedierea pagubelor importante provocate de secetă și incendii de vegetație

SUA9 hours ago

Vicepreședinta SUA a discutat telefonic cu președintele israelian și cu liderul palestinian despre situația din Cisiordania și a subliniat angajamentul față de o soluție cu două state

U.E.10 hours ago

Premierul Ungariei pare hotărât să submineze deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina: Este limpede că recomandarea Comisiei Europene este nefondată

MAREA BRITANIE10 hours ago

David Cameron face prima sa vizită în SUA ca șef al diplomației britanice, pentru a „reafirma forța relației Marii Britanii cu cel mai apropiat aliat strategic al său”

NATO12 hours ago

Trebuie să fim pregătiți pentru ”vești proaste” din Ucraina, semnalează secretarul general al NATO: ”Trebuie să sprijinim Ucraina atât în momentele bune, cât și în cele rele”

ROMÂNIA6 hours ago

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, subliniază că ”viitorul nostru este în UE şi în NATO” și îndeamnă la reflecție pentru că ”deciziile de azi vor deveni istoria de mâine a României”

ROMÂNIA3 days ago

Klaus Iohannis le mulțumește românilor pentru sprijinul acordat națiunii: O economie solidă, investiții și securitatea cetățenilor nu ar fi fost posibile dacă nu am fi avut o guvernare stabilă, fără blocaje toxice

ROMÂNIA3 days ago

Klaus Iohannis, discurs către români de Ziua Națională: Maratonul electoral din 2024 va fi decisiv pentru viitorul României, la 35 de ani de la Revoluție

NATO1 week ago

Înaintea reuniunii miniștrilor de externe NATO, Stoltenberg reafirmă sprijinul aliaților pentru Ucraina: România a deschis un centru de pregătire F-16 pentru piloții ucraineni. Germania și Olanda au promis sprijin de 10 miliarde de euro

ROMÂNIA1 week ago

Ministrul Mediului îndeamnă „să începem hora reciclării”: Lansarea sistemului de garanție-returnare, „o investiție care folosește cele mai noi tehnologii”

ROMÂNIA1 week ago

Marcel Ciolacu: Lansarea sistemului de garanție-returnare va poziționa România pe o poziție de leadership european în protecția mediului și gestionarea ambalajelor, fiind al doilea cel mai mare astfel de sistem după cel din Germania

ROMÂNIA1 week ago

Rareș Burlacu, președintele ARICE, constată o schimbare a paradigmei economice în rândul investitorilor: Se observă o îngemănare între acțiunile unui guvern și forța economică degajată de sectorul privat

ROMÂNIA2 weeks ago

Klaus Iohannis, la finalul turneului politico-diplomatic în Africa: Am repus România pe radarul african. Neglijarea relației cu Africa, o eroare strategică în politica externă românească

PARLAMENTUL EUROPEAN2 weeks ago

Eurodeputata PPE Pernille Weiss evidențiază potențialul României de a atrage investiții în domeniul farmaceutic prin crearea unui mediu propice pentru inovatori și IMM-uri

ROMÂNIA2 weeks ago

Președintele Senatului consideră că ”mediul de afaceri are nevoie de încredere şi predictibilitate” pentru a se dezvolta astfel încât orice situaţie de criză să poată fi depăşită

Trending