Connect with us

MEDIU

Apelul Civic pentru Dezvoltare Durabilă, adresat factorilor decidenți pentru aplicarea unor măsuri concrete în domeniu, lansat la 30 de ani de la constituirea Fundației AER

Published

on

În prezența Reprezentantului Consilierului de Stat László BORBÉLY, Șeful Departamentului de Dezvoltare Durabilă al Guvernului României, în contextul marcării a 30 de ani de la constituirea Fundației ,,Acțiunea Ecologică Română” (AER), la sediul Agenției pentru Eficiență Energetică și Protecția Mediului (AEEPM), în parteneriat cu Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (CIO-SUERD), în data de 11 decembrie 2019, a avut loc lansarea și semnarea APELULUI CIVIC pentru DEZVOLTARE DURABILĂ.

Acest moment s-a desfășurat cu ocazia Simpozionului național ,,Mijloacele de trecere la Dezvoltarea Durabilă”, în baza aplicării în practică a obiectivelor de dezvoltare durabilă (SDG din cadrul Agendei ONU 2030), precum și a transpunerii Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă a României (SNDD).

Inițiatorii se adresează, în principal, factorilor decidenți în vederea trecerii de urgență la aplicarea unui prim set de măsuri concrete în domeniu:

1. Crearea și implementarea Programului de Educație Națională pentru Dezvoltare Durabilă, la toate nivelurile de competență și responsabilitate implicate de complexitatea reformei în curs;

2. Înființarea unor organisme consultative privind implementarea SNDD, inclusiv continuarea procesului prin elaborarea Planului de Acțiune Strategică;

3. Urgenta legiferare a blocării procesului defrișărilor din cadrul fondului forestier;

4. Adoptarea Programului Național de Reconstrucție Ecologică, atât a fondului forestier, cât și a terenurilor agricole degradate și a ”diasporei verzi”;

5. Formularea și aplicarea de măsuri urgente prin Planul de Acțiune mai sus menționat privind tranziția la Economia Ecologică în România.

Printre instituțiile și personalitățile invitate care au avut intervenții speciale cu referire la documentul lansat și la propriile abordări științifice și practice în domeniu s-au numărat: Societatea Meteorologică Română – Președinte Dr. Ion SANDU; Reprezentantul pentru Economie Circulară al Comisiei Europene în România – IRCEM ”Ernest Lupan” Cluj Napoca; Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare ”Delta Dunării” Tulcea – Dr. Iulian NICHERSU; Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului (INCDPM); ANSVSA; Institutul de Economie Mondială al Academiei Române – Prof. Petre PRISECARU; Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române – Conf. Dr. Ionuț IFRIM; Grupul de Inițiativă Ecologică și Dezvoltare Durabilă – A.S. Michel de LAUFENBURG; USH Pro Business / Secretariatul Executiv al Consiliului Consultativ SUERD – Dr. Costin LIANU; Academia Oamenilor de Știință – Conf. Dr. Gheorghe IONAȘCU; Parcul Natural Văcărești / Asociația Kogayon (Vâlcea) – Președinte Florin STOICAN; Agenția pentru Eficiență Energetică și Protecția Mediului – Ing. Gheorghe HRISCU.

Totodată, în cadrul Simpozionului național a fost prezentată o proiecție științifică realizată de coordonatorul Centrului de Cercetare Aplicată în Ecologia Sistemică (CCAES) / Președintele AER, Prof. Teclu CODREȘI, care reprezintă implicit o propunere de schimbare radicală a paradigmei teoretice privind dezvoltarea durabilă în genere, precum și conexiunile deosebit de semnificative ce se realizează sau se vor putea realiza în viitor cu ”economia ecologică”, teren de reflecție și zonă de studii ce vor constitui preocuparea grupurilor de lucru anunțate că se vor forma în cadrul evenimentului.

La final, Fundația AER a conferit unor instituții și personalități Plachete Aniversare și Diplome de Excelență pentru contribuția deosebită adusă unor procese ale Dezvoltării Durabile în România.

Informații suplimentare: http://ciosuerd.houseofeurope.ro/dezvoltare-durabila sau http://aer-fundatie.ro/dezvoltare-durabila

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană solicită ca sustenabilitatea mediului să se afle în centrul sistemelor de învățământ din UE

Published

on

© European Commission/ Facebook

Comisia Europeană a  publicat vineri o propunere de recomandare a Consiliului privind educația în scopul dezvoltării durabile a mediului. Scopul propunerii este de a sprijini statele membre, școlile, instituțiile de învățământ superior, organizațiile neguvernamentale în vederea dotării elevilor cu cunoștințe și competențe în materie de durabilitate, schimbări climatice și mediu, informează comunicatul oficial. 

De asemenea, un nou cadru european de competențe privind durabilitatea, publicat de Centrul Comun de Cercetare prezintă competențele necesare pentru tranziția ecologică, inclusiv gândirea critică, spiritul de inițiativă, respectul față de natură și înțelegerea impactului pe care acțiunile și deciziile zilnice îl au asupra mediului și a climei globale.

„Participarea tinerilor a revoluționat modul în care privim clima și mediul înconjurător. Prin intermediul programelor noastre pentru tineret, Corpul european de solidaritate și DiscoverEU, promovăm campania de dezvoltare durabilă prin implicarea tinerilor noștri. Acesta este un pas înainte în activitatea de integrare a sustenabilității în educație”, a declarat vicepreședintele pentru promovarea stilului de viață european, Margaritis Schinas.

Propunerea Comisiei invită statele membre: 

  • să asigure accesul elevilor de toate vârstele la educație și formare de înaltă calitate și favorabilă incluziunii în ceea ce privește schimbările climatice, biodiversitatea și durabilitatea;
  • să stabilească educația pentru mediu ca domeniu prioritar în cadrul politicilor și programelor de educație și formare, pentru a sprijini și a permite sectorului să contribuie la tranziția ecologică;
  • să încurajeze și să sprijine abordările întregii instituții în ceea ce privește durabilitatea, care să cuprindă predarea și învățarea; elaborarea de viziuni, planificarea și guvernanța; implicarea activă a studenților și a personalului;
  • să mobilizeze fondurile naționale și ale UE pentru investiții în infrastructuri durabile și ecologice, formare, instrumente și resurse pentru a spori rezistența și pregătirea educației și a formării pentru tranziția ecologică.

Întrebați într-un sondaj Eurobarometru care ar trebui să fie principalele priorități ale UE în anii următori, tinerii au spus că protecția mediului și lupta împotriva schimbărilor climatice (67%), urmată de îmbunătățirea educației și a formării profesionale (56%) sunt prioritare.

Programul Erasmus+ 2021-2027 pune, de asemenea, un accent puternic pe tranziția ecologică în domeniul educației și formării profesionale. Pentru programul din 2022, se va acorda prioritate proiectelor care dezvoltă competențe și abilități ecologice, programe de studii orientate spre viitor și abordări planificate ale sustenabilității de către furnizorii de educație.

O cerere de propuneri specifice pentru proiecte la scară largă va oferi finanțare pentru identificarea, dezvoltarea și testarea unor abordări inovatoare în domeniul educației pentru durabilitatea mediului. Comisia va oferi, de asemenea, oportunități de formare pentru profesori prin intermediul School Education Gateway și eTwinning.

Noul portal al spațiului european al educației al Comisiei permite un acces facil la informații privind educația și formarea profesională în UE, inclusiv informații specifice privind educația ecologică. Propunerea Comisiei va fi discutată de statele membre și apoi adoptată de miniștrii educației din UE. Comisia va sprijini punerea în aplicare a recomandării prin învățare și schimburi între statele membre, părțile interesate și țările partenere.

Continue Reading

MEDIU

Ministerul Mediului: Acordul între România și Republica Moldova pentru construirea unor apeducte pe sub Prut a fost aprobat

Published

on

© Ambasada României în Republica Moldova/ Facebook

Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind reglementarea construirii unor apeducte cu subtraversarea râului Prut pentru alimentare cu apă potabilă din judeţul Iaşi (România) în raioanele Nisporeni, Ungheni, Glodeni şi Făleşti (Republica Moldova) a fost aprobat, miercuri, de către Executivul de la Bucureşti, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

Ținând cont de faptul că Republica Moldova face parte din categoria țărilor cu insuficiență de apă și cu risc sporit la impactul schimbărilor climatice, cooperarea privind integrarea europeană reprezintă una din prioritățile României, prin sprijinirea autorităților naționale și locale din Moldova în implementarea directivelor europene din domeniul apei, în special, a celei privind calitatea apei destinate consumului uman, informează comunicatul oficial

În ultimii ani, în România, au fost realizate investiții majore în domeniul infrastructurii de apă potabilă și apă uzată, existând acum capacități suplimentare care ar putea fi utilizate pentru furnizarea de servicii în localități din zona de graniță a Republicii Moldova.

„Având în vedere relaţiile speciale dintre România şi Republica Moldova, mă bucur că am reuşit să aprobăm acest acord care reprezintă încă un pas în continuarea şi dezvoltarea cooperării pentru a identifica soluţii durabile la problemele comune. Acordul constituie baza legală pentru realizarea lucrărilor de traversare a frontierei de către conductele de alimentare cu apă potabilă, iar după intrarea în vigoare, se va stabili exact amplasamentul apeductului între localităţile Ungheni din România şi Ungheni din Republica Moldova, prin hotărârea Comisiei Hidrotehnice interguvernamentale”, a afirmat ministrul Mediului, Barna Tanczos.

Pe 20 mai 2021, România și Republica Moldova au semnat, în baza Memorandumului aprobat în şedinţa Guvernului din 3 martie 2021, Acordul privind reglementarea construirii unor apeducte ce cuprinde aspecte referitoare la amplasarea apeductelor și modalitatea de efectuare a lucrărilor, astfel încât să nu afecteze linia frontierei de stat, precum și autorizarea activităților de construcție și rezolvarea unor potențiale diferende.

Vor fi furnizate resurse naturale pentru alimentarea cu apă potabilă a populației din raioanele Ungheni, Nisporeni, Glodeni și Fălești din Republica Moldova unde nu există surse și rețele centralizate în exploatare de apă potabilă pentru aprovizionarea consumatorilor casnici și de menire socială.

Investiţiile vor fi realizate din bugetul S.C. Apavital S.A., iar în prima etapă se prevede construcţia unei subtraversări a râului Prut, între localităţile Măcăreşti (România) – Măcăreşti (Republica Moldova), care se adresează cetăţenilor din 13 localităţi din Raioanele Ungheni şi Nisporeni, cu o populaţie de aproximativ 30.000 de locuitori. În acest caz există proiectul tehnic şi finanţare.

Totodată, prin proiectele existente se prevăd patru traversări (două subtraversări şi două supratraversări) între localităţile Măcărăşti (România) – Măcărăşti (Republica Moldova), Sculeni (România) – Sculeni (Republica Moldova), Tabăra (România) – Viilor (Republica Moldova) şi traversarea pe viitorul pod Ungheni (România) – Ungheni (Republica Moldova).

Conform MMAP, în perspectiva următorilor ani, după demararea proiectului, vor putea fi deservite cu apă potabilă cel puţin patru oraşe din Republica Moldova (Glodeni, Nisporeni, Ungheni şi Făleşti) şi aproximativ 100 de comune, cu o populaţie de aproximativ 250.000.

Continue Reading

MEDIU

Klaus Iohannis a decis înființarea la nivelul Administrației Prezidențiale a unui grup de lucru pe tema „Combaterea schimbărilor climatice: o abordare integrată”

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a decis înființarea la nivelul Administrației Prezidențiale a unui grup de lucru pe tema „Combaterea schimbărilor climatice: o abordare integrată”, această inițiativă făcând parte din angajamentul președintelui de a se implica în efortul național de combatere a schimbărilor climatice și de consolidare a politicilor aplicabile acestui domeniu.

Grupul de lucru va reuni experți naționali și internaționali, membri de prestigiu ai comunității academice din țară și din afara ei, reprezentanți ai instituțiilor publice, ai mediului non-guvernamental, financiar și economic, cu experiență solidă privind schimbările climatice, se arată într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Primul obiectiv al grupului de lucru constă în elaborarea unui cadru de abordare integrată a schimbărilor climatice la nivelul țării noastre. Astfel, vor fi identificate o serie de priorități cheie pentru România în combaterea schimbărilor climatice, pe termen mediu și lung.

Rezultatele consultărilor din grupul de lucru vor fi prezentate constant publicului și înaintate Guvernului pentru a contribui la fundamentarea strategiilor și planurilor naționale privind schimbările climatice, care trebuie finalizate de Guvern în perioada 2022-2023.

Efectele schimbărilor climatice sunt din ce în ce mai vizibile la nivelul României și la nivel internațional, fie că este vorba de valuri de căldură intensă, de secetă care distruge producția agricolă, de inundații sau de amenințări la adresa biodiversității provocate de incendiile de vegetație.

În 2021, țara noastră s-a confruntat cu un număr record de avertizări de vreme severă imediată (cod roșu) emise de Administrația Națională de Meteorologie, iar specialiștii avertizează că acestea vor deveni tot mai frecvente în contextul schimbărilor climatice. Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice al ONU a publicat în vara anului trecut noi date care indică accelerarea schimbărilor climatice și nevoia de acțiune fermă.

Ca răspuns la aceste evoluții, la conferința globală privind schimbările climatice de la Glasgow, COP26, din noiembrie 2021, statele și-au luat angajamente suplimentare de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Aceste angajamente vor necesita implementarea de noi măsuri și politici de reducere a emisiilor. La nivelul Uniunii Europene, este în prezent discutat și negociat Pachetul Fit for 55, care conține o serie de măsuri menite să reducă emisiile până în 2030. Traversăm, așadar, o perioadă de reajustare a priorităților și politicilor climatice internaționale și europene, la care România este parte.

Tranziția verde poate genera pentru România și români nu numai un mediu curat și sănătos, prevenirea unor fenomene meteo extreme și a unor dezastre naturale asociate, dar și acces larg la energie curată, creștere economică verde și noi locuri de muncă. Pentru a beneficia de efectele pozitive ale tranziției verzi, trebuie să armonizăm varii interese în cadrul unei abordări integrate, ghidate de știință și expertiză, ca răspuns la COP26 și la Pachetul Fit for 55. Grupul de lucru înființat la nivelul Administrației Prezidențiale este menit să susțină acest demers național.

Continue Reading

Facebook

COMISIA EUROPEANA58 mins ago

UE anunță un nou pachet de sprijin financiar de 1,2 mld. euro pentru Ucraina în contextul conflictului cu Rusia

NATO1 hour ago

NATO trimite avioane și nave, inclusiv la Marea Neagră, pentru a apăra Europa de Est: Înainte de anexarea Crimeei de către Rusia, nu existau forțe NATO în partea estică a Alianței

NATO1 hour ago

Ministrul de externe al Republicii Moldova a discutat la Bruxelles cu secretarul general al NATO despre importanța evitării acţiunilor militare în contextul actualei crize de securitate

PARLAMENTUL EUROPEAN2 hours ago

Liderul Grupului PPE din PE, Manfred Weber, mesaj de 24 ianuarie: La mulți ani, România! La mulți ani tuturor românilor!

Eugen Tomac3 hours ago

Ziua Unirii Principatelor Române. Eugen Tomac: A fost primul pas spre făurirea României întregi. Astăzi, la 163 de ani distanță, românii continuă să lupte pentru unitatea țării

CONSILIUL UE3 hours ago

Bogdan Aurescu pledează ca “UE să fie vizibilă și vocală” și să pregătească sancțiuni la adresa Rusiei: Conceptul de sfere de influență este învechit pentru securitatea europeană

ROMÂNIA3 hours ago

24 Ianuarie | Președintele Senatului, Florin Cîțu: Liberalismul rămâne singura soluție pentru a continua ceea ce au început înaintașii noștri

U.E.3 hours ago

Șeful diplomației UE, după ce SUA au rechemat familiile diplomaților de la Kiev: Nu vom face acelaşi lucru pentru că nu cunoaştem niciun motiv specific. Nu ar trebui să dramatizăm situaţia

POLITICĂ4 hours ago

Klaus Iohannis, la 163 de ani de la Unirea Principatelor Române: 24 Ianuarie 1859 demonstrează cât de importantă este existența unui proiect care să coaguleze energiile poporului nostru

POLITICĂ4 hours ago

Cristian Diaconescu, mesaj de Ziua Unirii Principatelor Române: Determinarea cu care politicienii vremii au acționat pentru realizarea Micii Uniri trebuie să reprezinte un exemplu

INTERVIURI3 days ago

INTERVIU Patriciu Achimaș-Cadariu: Noul Plan Național de Combatere a Cancerului este echivalentul unui ”PNRR al cancerului”. Există proiecte destinate finanțărilor europene

Daniel Buda4 days ago

Parlamentul European a adoptat cu largă majoritate rapoartele lui Daniel Buda prin care este asigurată bunăstarea animalelor în timpul transportului, protejând în același timp interesele fermierilor

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Ursula von der Leyen, la Forumul Economic Mondial: Vom propune o Lege Europeană privind Cipurile în februarie

PARLAMENTUL EUROPEAN5 days ago

Liderul Renew Europe îndeamnă președinția franceză la Consiliul UE să fie foarte „îndrăzneață” în ceea ce privește sprijinirea tinerilor și egalitatea de gen

CONSILIUL UE5 days ago

De la pupitrul democrației europene, Emmanuel Macron pledează pentru o perspectivă clară de aderare la UE pentru țările din Balcanii de Vest, regiune ”aflată în inima continentului european”

CONSILIUL EUROPEAN5 days ago

Emmanuel Macron promite că Parlamentul European va dobândi drept de inițiativă legislativă și cere apărarea statului de drept, al cărui sfârșit ar însemna o întoarcere la regimuri autoritare și la bâlbâiala istoriei

U.E.5 days ago

Emmanuel Macron subliniază urgența abordării schimbărilor climatice pentru ca UE să poată asigura progresul economic promis

CONSILIUL EUROPEAN5 days ago

Emmanuel Macron cere o propunere comună europeană împreună cu NATO pentru “o nouă ordine de securitate” care “să fie negociată cu Rusia”

CONSILIUL UE5 days ago

Emmanuel Macron face apel la fermitate din partea UE în relația cu Regatul Unit: Pentru a rămâne prieteni, acordurile încheiate trebuie respectate

U.E.5 days ago

Emmanuel Macron: Provocarea UE este de a construi o piață unică digitală care să genereze inițiative emblematice și campioni europeni

Advertisement

Team2Share

Trending