• 2.134 texte adoptate în plen, dintre care 708 acte legislative
• 552 de lecturi publice organizate de comisiile Parlamentului European
• 6.880 de petiții primite de la cetățeni
• aproape 1,6 milioane de persoane au vizitat camerele plenare ale Parlamentului European

Principalele organisme de conducere din cadrul PE

Biroul, Conferința președinților și Conferința președinților de comisie, prezentate mai jos, sunt completate de alte organisme de guvernare și coordonare din cadrul Parlamentului, inclusiv Conferința președinților de delegație, Comitetul STOA și Grupul de coordonare și sprijin pentru democrație.

Biroul Parlamentului European
Biroul este organismul responsabil cu problemele financiare, organizatorice și administrative din cadrul Parlamentului.

Acesta este alcătuit din președinte și din 14 vicepreședinți, aleși cu o majoritate absolută a voturilor în plen, în ordinea în care aceștia au obținut majoritatea, determinând ordinea lor de prioritate. Cei cinci chestori, aleși în ședință plenară pentru a gestiona chestiuni administrative și financiare referitoare direct la deputați, participă, de asemenea, la Birou în calitate de consilieri, dar nu pot vota.

@Giulio Sabbati/European Parliamentary Research Service

Conferința președinților PE
Conferința președinților (CP) – compusă din președintele Parlamentului și președinții celor opt grupuri politice – stabilește ordinea de zi a ședinței plenare și stabilește orientările politice generale ale instituției.

Tabelul de mai jos prezintă membrii actuali ai CP, ordonați după mărimea grupurilor, în funcție de locurile lor în Parlament. Trei grupuri au copreședinți. Membrii neafiliați (NI) sunt reprezentați de un observator fără drept de vot.

@Giulio Sabbati/European Parliamentary Research Service

Comisiile parlamentare
În PE există 20 de comisii permanente (și două subcomitete), fiecare acoperind un domeniu de politică diferit. Ele întocmesc rapoarte pentru examinare în plen – atât în legătură cu ​​chestiuni legislative, cât și cu chestiuni nelegislative – și trag la răspundere executivul – Comisia Europeană.

În tabelul de mai jos sunt enumerate comisiile PE, ordonate după numărul de deputați care le compun. Acesta prezintă președinții, aleși de membrii fiecărui comitet, împreună cu grupul lor politic și naţionalitatea. Președinții comisiilor se întrunesc împreună în cadrul Conferinței președinților de comisie, care au ales-o pe Cecilia Wikström, președintele Comisiei pentru petiții (PETI), ca președinte pentru a doua jumătate a legislaturii actuale.

@Giulio Sabbati/European Parliamentary Research Service

Deputații din Parlamentul European

Mai puțin de jumătate dintre deputații europeni care și-au început mandatul în 2014 au fost angajați în cadrul Parlamentului European pentru prima dată. Aproximativ 51,5% au fost deputați în Parlamentul anterior. Grecia a avut cea mai mare proporție de deputați noi (90,5%).

La începutul mandatului, femeile europarlamentar reprezentau 36,9%, scăzând la 36,5% până la sfârșitul lui martie 2019.

@Giulio Sabbati/European Parliamentary Research Service

Vârsta medie a deputaților europeni la sfârșitul lunii martie 2019 era de 55 de ani, cel mai în vârstă având 90 de ani (din Franța) și cel mai tânăr 28 (din Belgia). 

La sesiunea constituantă din iulie 2014, media era de 53 de ani. Între iulie 2014 și martie 2019, 108 deputați europeni au fost înlocuiți din diferite motive. 43 de deputați au demisionat, 6 au decedat și 59 au fost numiți într-o poziție incompatibilă cu calitatea de membru al Parlamentului European – de exemplu, au devenit membri ai parlamentelor sau guvernelor lor naționale.

Graficul arată vârsta medie a deputaților în Parlamentul European, împreună cu vârsta maximă și minimă, pentru fiecare stat membru.

@Giulio Sabbati/European Parliamentary Research Service

De cât timp este nevoie pentru a trece o legislație?

Proiectul de lege este propus de către Comisie și trebuie să fie aprobat de către Parlamentul European și Consiliul UE înainte de a deveni parte din dreptul european. Europarlamentarii negociază cu guvernele UE pentru a ajunge la un acord comun cu privire la textul final al legislației. Parlamentul și Consiliul pot revizui și modifica textul legislativ propus în cadrul unei serii de lecturi. În funcție de complexitatea negocierilor, ar putea exista până la trei lecturi atât în Parlament, cât și în Consiliu.

Cele mai multe acte legislative din acest mandat au fost adoptate în cadrul primei lecturi, fiind necesare, în medie, 18 luni pentru adoptare. În cazul în care un act legislativ a trebuit să meargă la o a doua lectură, durata medie a procedurii a fost de 39-40 luni.

Graficul de mai jos prezintă costul anual de funcționare, împărțit la numărul de locuitori, pentru Parlamentul European, Bundestagul German, Camera Comunelor din Regatul Unit, Adunarea Națională din Franța și Camera Reprezentanților din SUA. Atenția este inevitabil necesară pentru a face comparații între costurile parlamentelor, fiecare având propria sa istorie, tradiții și o formă organizațională: alocările bugetare pentru un anumit scop într-un parlament național uneori nu pot avea un corespondent în altul, în timp ce resursele foarte diferite pot fi dedicate pentru sarcini aparent similare.

@Giulio Sabbati/European Parliamentary Research Service

Bugetul PE include, de exemplu, costurile de traducere și interpretare în și din 24 de limbi și de funcționare în trei centre – Bruxelles, Strasbourg și Luxemburg – în timp ce alte parlamente nu au această dimensiune pentru munca lor.

Partide politice la nivel național și european

Partidele politice naționale concurează în alegerile europene, dar, odată ce deputații europeni aleși sosesc în Parlament, aceștia formează grupuri parlamentare multinaționale. Numărul grupurilor parlamentare a rămas destul de stabil în decursul anilor. Între anii 2004 și 2014, în Parlament, au existat șapte grupuri, crescând la opt în ultimul mandat.

Cele opt grupuri politice din actualul Parlament în ordinea dimensiunilor sunt:

• Grupul Partidului Popular European (Creștin-Democrat) (PPE),
• Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European (S & D),
• Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR),
• Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE),
• Grupul Verzilor / Alianța Liberă Europeană (Verts / ALE),
• Grupul Confederal al Stângii Unite Europene / Stânga Verde Nordică (GUE / NGL),
• Grupul Europa Libertății și Democrației Directoare (EFDD),
• Europa Națiunilor și Libertății (ENF).

 

În plus, unii deputați sunt membri neafiliați (NI).

 

Dimensiunea grupurilor politice din PE per state membre (la 29 martie 2019)

@Giulio Sabbati/European Parliamentary Research Service

Numărul reprezentanților din partide politice naționale a fost în continuă creștere. În perioada 2004-2009, 168 de partide naționale aveau reprezentanți în PE . La începutul termenului curent, numărul acestora a ajuns la 191 și până la sfârșitul lunii martie 2019 a crescut la 232 de formațiuni politice de la nivel național.

Sistemul de vot pentru alegerile europene

În prezent, Parlamentul European are 751 deputați europeni, o reducere față de precedentul Parlament (2009-2014), în care au fost 766 deputați europeni (754 plus 12 pentru Croația, care s-a alăturat în 2013).

Deputații sunt aleși în cadrul sistemelor electorale naționale, însă procesul de selecție trebuie să respecte anumite principii comune stabilite în legislația UE, în special reprezentarea proporțională. Ca regulă generală, alegătorii pot alege între partide politice, candidați individuali sau ambii. În timp ce în unele state membre alegătorii pot vota doar o listă, fără posibilitatea de a schimba ordinea candidaților (listă închisă – între care și România), în altele alegătorii își pot exprima preferința pentru unul sau mai mulți candidați (vot preferențial). În locul unui sistem de listare, unele state membre realizează această din urmă opțiune de vot preferențial prin utilizarea formulei unice a votului transferabil (STV).

@Giulio Sabbati/European Parliamentary Research Service

Legislația UE permite statelor membre să stabilească praguri de până la 5% din totalul voturilor exprimate ca o condiție pentru ca orice partid să primească locuri în Parlamentul European. În 14 state membre există praguri formale de acest tip. (În mod logic, în statele membre sau în regiunile cu un număr relativ mic de deputați în Parlamentul European, există un prag de facto, dacă nu formal, de peste 5%.)