Fondatorul și CEO-ul Facebook, cea mai mare rețea de socializare din lume, a oferit marți explicații în Senatul Statelor Unite după scandalul Cambridge Analytica, într-o audiere istorică care a durat peste trei ore și în care a promis că se va asigura că Facebook va fi folosit ”în slujba binelui”.
Zuckerberg, aflat în premieră în sala de audieri a legislativului american, a fost chemat să depună mărturie de către legiuitorii american asupra modului în care platforma de socializare a permis unei companii de extracție a datelor să obțină informații personale de la cel puțin 87 milioane de utilizatori. Facebook a fost acuzată de senatori că nu a luat suficiente măsuri pentru a-i proteja pe cei care au avut încredere să pună la dispoziţia reţelei datele lor personale.
”Facebook este o companie idealistă şi optimistă. Mare parte din existenţa noastră ne-am concentrat pe latura benefică pe care conectarea oamenilor o poate avea (…) Nu am conştientizat responsabilitatea enormă pe care o avem și aceasta a fost o mare greșeală. A fost greșeala mea și îmi pare rău. Am început Facebook, o conduc și sunt responsabil pentru ceea ce se întâmplă aici” a spus Zuckerberg în debutul audierii transmise LIVE de agențiile internaționale de presă, inclusiv pe Facebook.
Mark Zuckerberg: Responsabilitatea noastră nu se opreşte la a dezvolta astfel de instrumente, ci trebuie să ne asigurăm că sunt folosite în slujba binelui
De altfel, în debutul discursului său, fondatorul Facebook a insistat asupra beneficiilor pe care această rețea, fondată de el în anul 2004, le-a adus utilizatorilor.
”Pe măsură ce Facebook s-a dezvoltat, oameni de pretutindeni au primit un instrument nou şi puternic cu ajutorul căruia pot ţine legătura cu cei dragi, îşi pot face vocea auzită şi pot construi comunităţi şi afaceri. Recent, am văzut mişcarea #metoo şi “Marşul pentru vieţile noastre” au prins viaţă, în mare parte, pe Facebook. După uraganul Harvey, oamenii au strâns peste 20 de milioane de dolari pentru victime. Şi peste 70 de milioane de afaceri mici folosesc în acest moment Facebook pentru a se dezvolta şi pentru a crea noi locuri de muncă”, a declarat Mark Zuckerberg, potrivit transcrierii integrale a discursului său, furnizată de Washington Post.
Acesta a admis din nou, după declarațiile recente, că el și compania sa nu au luat suficiente măsuri pentru a preveni ca rețeaua de socializare să fie folosită în scopuri malițioase și rău intenționate, enumerând ”răspândirea de ştiri false, implicarea forţelor străine în alegeri, discursuri bazate pe ură, precum şi în ce priveşte şi confidenţialitatea datelor”.
”Aşa că acum trebuie să reevaluăm toate aspectele relaţiei noastre cu utilizatorii şi să ne asigurăm că ne ridicăm la nivelul responsabilităţii pe care o avem. Nu este suficient doar să ne asigurăm că punem oamenii în legătură, trebuie să ne asigurăm că aceste conexiuni sunt pozitive. Nu este suficient să oferim oamenilor o platformă pentru a-şi face vocea auzită, ci trebuie să ne asigurăm că oamenii nu se folosesc de această oportunitate pentru a face rău sau pentru a dezinforma. Nu este suficient să le dai oamenilor control asupra datelor lor, trebuie să ne asigurăm că dezvoltatorii care beneficiază de ele le protejează la rândul lor. Responsabilitatea noastră nu se opreşte la a dezvolta astfel de instrumente, ci trebuie să ne asigurăm că sunt folosite în slujba binelui”. (Mark Zuckerberg în cadrul audierii sale din Senatul SUA, 10 aprilie 2018)
Scandalul Cambridge Analytica a izbucnit în luna martie, atunci când a fost raportat faptul că firma susţinută de Robert Mercer, simpatizant al lui Donald Trump, şi condusă în trecut de Steve Bannon, fost consilier al actualului preşedinte american, a obţinut informaţii personale a 50 de milioane de utilizatori Facebook fără a avea permisiunea. Aceste informaţii au fost folosite pentru a influenţa procesul electoral din 2016.
Peste 100.000 de români afectați de scandal. Află AICI dacă te afli printre românii ale căror date au fost colectate de Cambridge Analytica
Cifra s-a dovedit a fi mult mai mare, iar reprezentanţi ai Facebook au transmis că peste 70 de milioane dintre cei 87 de milioane de utilizatori afectaţi sunt din Statele Unite, peste 1 milion, din Filipine, Indonezia şi Marea Britanie. Alte aproximativ 2,7 milioane de utilizatori din Uniunea Europeană au fost afectați, între care peste 100.000 de români.
De altfel, într-un răspuns pentru postul de televiziune Digi24, Facebook a precizat că în România au fost afectați 112.343 de utilizatori. 78 de români şi-au instalat aplicaţia „This is your digital life”, cea care colecta datele personale şi le oferea apoi Cambridge Analytica. Mai mult, alţi 112.343 de români, care erau în cercul de prieteni al celor 78, ar fi afectaţi de această problemă, iar datele personale are acestora ar fi ajuns la firma de consultanţă britanică. În total, conform Facebrands, numărul conturilor de Facebook deţinute de către utilizatori români a ajuns la 9,6 milioane.
Citiți și
Scandalul Cambridge Analytica. Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg: Nu am avut o viziune destul de largă a responsabilităţii noastre şi asta a fost o mare eroare
Mark Zuckerberg anunță că Facebook va pune în aplicare standardele UE de confidențialitate a datelor
Măsurile anunțate de Facebook în urma scandalului Cambridge Analytica
– Au fost promise măsuri şi restricţii în perspectiva alegerilor care vor avea loc anul viitor în mai multe state, pentru a evita amestecul în procesul electoral;
– Aproximativ 2,2 miliarde de utilizatori vor fi înștiințați cu privire la aplicațiile pe care le utilizează și la informațiile pe care acestea le-ar fi putut folosi;
– Zuckerberg a postat luni o scrisoare pe Facebook, cerându-și scuze față de utilizatori, spunând că prevenirea „implicării și dezinformării” în alegerile din 2018 se numără printre prioritățile sale;
– De asemenea, a anunțat că planifică dezvoltarea unor noi instrumente de inteligență artificială, care vor „elimina” mii de conturi false, vor verifica orice agent de publicitate politică și vor înființă o comisie independentă de cercetare electorală.
.