Connect with us

ROMÂNIA

Autoritatea Electorală Permanentă a primit cereri pentru înfiinţarea a 100 de secţii de votare în Germania

Published

on

© Calea Europeana

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, a anunţat că până în prezent există cereri pentru înfiinţarea a 100 de secţii de votare în Germania şi 46 în Austria, dar a subliniat că pentru crearea acestora este foarte important ca românii din afara ţării să se preînregistreze pe platforma online a AEP, relatează Agerpres.

Reamintim că în urmă cu două săptămâni Autoritatea Electorală Permanentă a lansat site-ul votstrainatate.ro, o platformă online pe care cetăţenii români din diaspora care vor să voteze la alegerile prezidenţiale din acest an se pot preînregistra.

Citiți și: AEP: ”Votstrainatate.ro” este noua platformă online pe care cetăţenii români din diaspora se pot preînregistra pentru alegerile prezidențiale

Alegerile prezidențiale 2019 vor avea loc în 10 noiembrie, primul tur de scrutin, și 24 noiembrie, al doilea tur de scrutin, a anunțat premierul Viorica Dăncilă la începutul ședinței de Guvern.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi legea privind votul anticipat şi prin corespondenţă pentru românii din străinătate. În cadrul unei alocuțiuni susținută la Palatul Cotroceni cu ocazia semnării de către UDMR și grupul parlamentar al minorităților naționale a Acordului Politic Național pentru consolidarea parcursului european al României președintele Klaus Iohannis și-a întrerupt discursul pentru a semna decretul de promulgare.

Citiți și: Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind votul anticipat şi prin corespondenţă pentru românii din Diaspora

Precizările AEP au fost făcute într-o conferinţă de presă privind modificările legislaţiei electorale pentru alegerile prezidenţiale din acest an, cu precădere cele referitoare la votul alegătorilor români din străinătate.

“Am primit deja şi primim în continuare – inclusiv azi am primit – solicitări de înfiinţare de secţii de votare în străinătate, la misiunile diplomatice, care deja au avut consultare publică cu cetăţenii din statele gazdă. (…) Baza trebuie să fie preînregistrarea, pentru a crea secţie de votare, pentru că la nivelul consultărilor se întâlnesc 100 – 200 de cetăţeni. Avem o misiune diplomatică care a cerut înfiinţarea a 100 de secţii de votare, respectiv în Germania, şi are o evidenţă, dar nu cu nume, prenume şi CNP. Îi rugăm pe cetăţeni, chiar dacă participă la aceste întâlniri, să se preînregistreze. O pot face exact aşa cum susţin o petiţie online. Intră pe platforma online a AEP, dau copia actului de identitate şi se preînregistrează pentru a înfiinţa secţii de votare. Potrivit legii, este nevoie în principal de preînregistare pentru a şti cu certitudine că îşi doresc cetățenii”, a afirmat el.

Accesați platforma aici: votstrainatate.ro

Context: 

Cetățenii români care în ziua votului din 26 mai s-au aflat în străinătate au putut vota la una dintre cele 441 de secții de votare. Acestea au fost organizate în sediile misiunilor diplomatice și consulare ale României, în sediile institutelor culturale din străinătate, în cadrul consulatelor onorifice, dar și în alte locații. Chiar dacă a existat un număr record de secții de votare, românii din diasporă au stat la cozi interminabile în orașele principale din Europa și au aștepat chiar și o zi întreagă, neputând să își exercite dreptul la vot din cauza aglomerației.

Citiți și: Galerie FOTO/VIDEO din Bruxelles: Peste 1000 de români așteaptă să voteze la una dintre cele 8 secții de votare din Belgia

Diana Zaim este foto jurnalist, premiată în cadrul #România@10EU, concurs de fotografie organizat cu ocazia a 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Studentă la secția germano-portugheză în cadrul Universității din București și pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

ROMÂNIA

România va primi 25.157 de flacoane de Remdesivir, a doua cea mai mare cantitate pentru o țară UE, pentru tratarea a peste 1.200 de pacienți COVID-19

Published

on

© EU Medicines Agency/ Twitter

România va beneficia de o cantitate de 25.157 flacoane Veklury (Remdesivir), în trei tranșe, pentru tratarea pacienților cu COVID -19 eligibili, în cadrul contractului finanțat și semnat de Comisia Europeană cu compania farmaceutică producătoare. Astfel, în data de 7 august 2020, țării noastre îi vor fi repartizate 6026 flacoane Remdesivir, cantitate care ajunge pentru asigurarea tratamentului unui număr de peste 1200 pacienti eligibili (5 flacoane/pacient), anunță Ministerul Sănătății într-un comunicat de presă.

Repartiția realizată de reprezentanții Comisiei Europene ține cont de numărul cazurilor la 14 zile și, în acest context, România a primit a doua cea mai mare cantitate dupa Spania, precizează sursa citată.

Conform calendarului transmis de către Bruxelles, în data de 11 septembrie 2020 vor fi primite alte 10.336 de flacoane pentru aproximatic 2067 pacienți eligibili, iar în data de 9 octombrie 2020, un număr de 8.795 flacoane care vor ajunge pentru asigurarea tratamentului a încă aproximativ 1759 de pacienți eligibili.

Ultimele două tranșe vor fi evaluate în funcție de evoluția epidemiologică la 14 zile.

Livrarea cantităților se va face în depozitele Companiei Unifarm SA de unde vor fi distribuite către unitățile sanitare desemnate în cadrul Ordinului ministrului Sănătății nr. 555/2020, în functie de numărul de cazuri medii si severe eligibile.

În data de 28 iulie, Veklury a fost primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul COVID-19. Începând cu prima parte a lunii august vor fi puse la dispoziția statelor membre și a Regatului Unit, loturi de Veklury, cu coordonarea și cu sprijinul Comisiei Europene, pentru a răspunde nevoilor imediate.

Comisia Europeană va finanța contractul, în valoare totală de 63 de milioane EUR. Astfel, va fi asigurat tratamentul a aproximativ 30.000 de pacienți din spațiul european care prezintă simptome severe de COVID-19.

Continue Reading

ROMÂNIA

INS: Vizitele turistice în România, în scădere cu 62% în primele șase luni ale anului față de aceeași perioadă în 2019

Published

on

© European Union, 2020/Source: EC - Audiovisual Service

În primele șase luni ale anului, unitățile de cazare turistică din România au înregistrat cu aproximativ 62% mai puține sosiri față de aceeași perioadă în 2019, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică. De asemenea, din numărul total de turiști, 86% au fost turiști români, iar restul turiști străini, majoritatea provenind din țări ale Uniunii Europene, în special Germania, Italia, Franța și Regatul Unit. Principalele destinații de vacanță au fost județele București, Brașov, Constanța sau Cluj.

Sosiri şi înnoptări în structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare în primele șase luni ale anului 2020

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1.01.-30.06.2020 au însumat 2148,2 mii, în scădere cu 61,8% faţă de perioada 1.01.-30.06.2019. Din numărul total de sosiri, în perioada 1.01.-30.06.2020, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 86,1%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 13,9%.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,8% din total turişti străini), iar dintre aceştia 72,2% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1.01.-30.06.2020 au însumat 4280,0 mii, în scădere cu 62,5% faţă de cele din perioada 1.01.-30.06.2019. Din numărul total de înnoptări, în perioada 1.01.-30.06.2020, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 84,9%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 15,1%.

În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (73,0% din total turişti străini), iar dintre aceştia 70,8% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene. Durata medie a şederii în perioada 1.01.-30.06.2020 a fost de 2,0 zile la turiştii români şi de 2,2 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în perioada 1.01.-30.06.2020 a fost de 19,4% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 9,0 puncte procentuale faţă de perioada 1.01.-30.06.2019. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în perioada 1.01.-30.06.2020 s-au înregistrat la bungalouri (23,7%), hoteluri (23,0%), vile turistice (16,7%), hosteluri (16,2%), pensiuni turistice (15,1%) cabane turistice (13,5%), pensiuni agroturistice (13,0%) şi spații de cazare pe nave (11,9%).

Pe judeţe, în perioada 1.01.-30.06.2020, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în Municipiul Bucureşti (324,4 mii), Braşov (277,0 mii), Constanța (133,8 mii), Prahova (115,8 mii), Cluj (102,3 mii), Bihor (89,9 mii), Mureș (88,4 mii), Sibiu (81,3 mii) şi Suceava (79,6 mii) iar înnoptările turiştilor au înregistrat valori mai mari în: Municipiul Bucureşti (580,0 mii), Braşov (564,7 mii), Constanța (365,7 mii), Prahova (249,2 mii), Bihor (188,6 mii), Cluj (184,7 mii), Vâlcea (180,5 mii), Timiș (172,2 mii), Mureș (169,1 mii) şi Suceava (161,7 mii).

Pe țări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi in structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania (32,1 mii), Israel (27,2 mii), Italia (27,1 mii), Regatul Unit (18,5 mii) şi Franţa (17,1 mii).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada de referință 1.01.-30.06.2020 de 2724,8 mii, în scădere cu 50,8% faţă de aceeași perioadă a anului trecut. Mijloacele de transport rutier și aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile vizitatorilor străini în România, reprezentând 79,7%, respectiv 17,6% din numărul total al sosirilor.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1.01.-30.06.2020 de 5121,0 mii, în scădere cu 49,6% comparativ cu perioada 1.01.-30.06.2019. Mijloacele de transport rutier și aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 68,8%, respectiv 30,5% din numărul total de plecări.

Continue Reading

ROMÂNIA

Ministerul Economiei: Au fost aprobate granturile în valoare de un miliard de euro pentru IMM-uri

Published

on

euro bani moneda
© Calea Europeană/ Zaim Diana

Guvernul României a adoptat Ordonanța de urgență pentru deschiderea a 3 scheme de finanțare pentru IMM-urile care au fost puternic afectate de criza coronavirusului COVID-19, proiect cuprins în Planul național de investiții și relansare economică, inițiat de Ministerul Fondurilor Europene și administrat de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, se arată în comunicatul oficiail.

Măsurile adoptate de Executiv vizează sprijinirea din fonduri europene nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014 – 2020, în cuantum de 1 miliard de euro, a întreprinderilor mici și mijlocii, prin acordarea de microgranturi, granturi pentru capital de lucru și granturi pentru investiții.

„Prin măsurile adoptate astăzi, un miliard de euro intră direct în economie, prin IMM-urile care vor primi o injecție directă de capital de lucru și fonduri pentru extinderea sau realizarea de capacități de producție. Banii trebuie să ajungă la firme până la sfârșitul acestui an. Este un proiect ambițios, pe care ne-am angajat că îl vom duce la bun sfârșit și așa vom face”, a declarat ministrul Virgil Popescu despre fondurile care ar urma să ajungă, potrivit estimărilor Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, la circa 100.000 de afaceri.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending