Connect with us

INTERNAȚIONAL

Avion prăbușit în Iran. Premierul canadian Justin Trudeau: Avem informații din partea aliaților și ale serviciilor noastre că avionul a fost doborât de o rachetă sol-aer iraniană

Published

on

© Youtube video caption

Premierul canadian Justin Trudeau a anunţat joi că mai multe surse din cadrul serviciilor de informaţii occidentale, inclusiv canadiene, afirmă că Boeingul 737, care s-a prăbuşit miercuri în apropiere de Teheran, a fost “doborât de o rachetă iraniană sol-aer”, probabil dintr-o eroare.

“Avem informaţii din surse multiple, în special ale aliaţilor noştri şi ale propriilor noastre servicii” care “indică faptul că avionul a fost doborât de o rachetă sol-aer iraniană. Aceasta nu s-a făcut poate intenţionat”, a declarat el într-o conferinţă de presă,  informează CBC News.

Premierul Canadei a estimat că aceste ultime evoluţii “întăresc necesitatea unei anchete aprofundate în acest caz”.

“Aşa cum am spus ieri, canadienii au întrebări care merită răspunsuri”, a insistat Trudeau, potrivit France Presse, notează Agerpres.

Declarația premierului canadian a survenit după ce mai multe surse americane au dezvăluit că există o ”probabilitate foarte mare” ca zborul 752 care a decolat miercuri de pe aeroportul din Teheran să fi fost doborât de sistemele antiaeriene ale Iranului.

Fără a se arăta la fel de explicit, preşedintele american Donald Trump îşi exprimase puţin mai devreme “îndoielile” cu privire la ipoteza unei defecţiuni mecanice.

“Am sentimentul că ceva teribil s-a petrecut”, declarase el, evocând o posibilă “eroare”.

Ulterior, Iranul a cerut Canadei să-i pună la dispoziţie informaţiile de care dispune despre un posibil tir cu rachetă iranian împotriva avionului ucrainean care se prăbuşise în ajun în apropiere de Teheran, potrivit AFP.

Într-un comunicat publicat ca “reacţie la unele regizări dubioase”, MAE iranian afirmă că “Republica Islamică Iran şi-a început ancheta cu scopul de a descoperi cauza căderii acestui avion în acord cu normele internaţionale şi reglementările” aviaţiei civile internaţionale.

Iranul, adaugă ministerul, “a invitat Ucraina în calitate de proprietară a aparatului şi Boeing, în calitate de fabricant al avionului, să participe la această anchetă”.

Un avion Boeing 737-NG al companiei Ukraine International Airlines s-a prăbuşit miercuri la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran. Aparatul de zbor a căzut în apropierea aeroportului şi a fost cuprins de flăcări.

82 de iranieni şi 63 de canadieni se aflau la bordul avionului, a indicat şeful diplomaţiei ucrainene, Vadim Pristaiko, potrivit AFP, informează Agerpres.

De asemenea, la bord se aflau şi 11 ucraineni (doi pasageri şi nouă membri ai echipajului), zece suedezi, patru afgani, trei germani şi trei britanici.

Tragedia s-a petrecut în aceeași zi în care peste 12 rachete au fost lansate din Iran împotriva bazelor Ain al-Assad şi Erbil din Irak, unde sunt staționate forțe militare americane și aliate.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

INTERNAȚIONAL

Coronavirus: Facebook acordă industriei mass-media un sprijin financiar de 100 de milioane de dolari: Jurnalismul este mai mult ca niciodată indispensabil

Published

on

Facebook a anunțat luni că va dona 100 de milioane de dolari companiilor mass-media, deja fragile din punct de vedere financiar și grav afectate de pandemia de coronavirus, pentru ca acestea să furnizeze informații într-o perioadă în care acestea sunt indispendabile, anunță AFP, citat de Agerpres.

Sectorul media lucrează în condiţii extraordinare pentru ca oamenii să continue să fie informaţi pe durata pandemiei de COVID-19”, a declarat Campbell Brown, directoarea departamentului de colaborări cu mass-media din cadrul Facebook, cea mai mare reţea de socializare din lume.

În momentul în care jurnalismul este mai mult ca niciodată indispensabil, încasările din publicitate scad din cauza impactului economic al virusului. Jurnaliştii locali sunt deosebit de afectaţi, într-o perioadă în care oamenii se întorc spre ei pentru a afla informaţii cruciale pentru siguranţa prietenilor, familiilor şi comunităţilor lor”, a subliniat Campbell Brown.

Fondul include suma de 25 de milioane de dolari, care va fi acordată în regim de urgenţă jurnalismului local, şi un sprijin de 75 de milioane de dolari sub forma unui ajutor de promovare.

Continue Reading

NEWS

Coronavirus: IKEA a început producția de echipamente de protecție pentru cadrele medicale care luptă împotriva pandemiei

Published

on

© IKEA

IKEA, cel mai mare brand de mobilier din lume, a anunţat marţi că a început să producă echipamente de protecţie, precum şorţuri şi viziere, pentru angajaţii din sectorul medical care luptă împotriva răspândirii noului coronavirus, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Cererea pentru obiectele sale de mobilier se menţine la un nivel constant, în contextul în care mulţi dintre angajaţii companiei suedeze lucrează de acasă din cauza epidemiei de COVID-19, a declarat Henrik Elm, directorul de achiziţii al Inter Ikea Group, care deţine brandul Ikea.

El a spus că fluctuaţiile lanţului de aprovizionare au crescut în ultima perioadă, pe măsură ce noul coronavirus s-a răspândit în Europa şi în cele două Americi, cele mai mari probleme fiind cauzate de cozile apărute la frontiere şi de închiderea acestora.

IKEA s-a pregătit din timp şi a reuşit să treacă relativ bine peste aceste dificultăţi, distribuindu-şi oferta de produse în depozite aflate în mai multe zone ale lumii, a precizat Henrik Elm.

Cu toate acestea, IKEA şi-a închis temporar magazinele din mai multe ţări.

Continue Reading

NATO

România felicită Macedonia de Nord pentru aderarea la NATO. Șeful diplomației române trebuia să efectueze o vizită la Skopje astăzi, amânată din cauza pandemiei COVID-19

Published

on

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut marţi, 31 martie, o convorbire telefonică cu ministrul afacerilor externe nord-macedonean, Nikola Dimitrov.

Convorbirea a avut loc în contextul amânării, din cauza evoluţiei pandemiei COVID 19, a vizitei oficiale a şefului diplomaţiei române la Skopje, care trebuia să aibă loc astăzi, 31 martie, informează MAE într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Cei doi miniştri au efectuat un schimb de opinii cu privire la stadiul combaterii pandemiei COVID 19, subliniind importanţa cooperării la nivel european şi a solidarităţii internaţionale.

Ministrul Bogdan Aurescu l-a felicitat pe omologul nord-macedonean pentru decizia adoptată recent, la nivel european, privind deschiderea negocierilor de aderare la UE a Republicii Macedonia de Nord. A reiterat susţinerea constantă pe care România a acordat-o perspectivei europene a Republicii Macedonia de Nord, inclusiv pe durata exercitării Preşedinţiei rotative a Consiliului UE, în cursul anului 2019. Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a dat asigurări cu privire la sprijinul pe care România îl va acorda în continuare Republicii Macedonia de Nord şi în viitoarele etape ale procesului de aderare.

Şeful diplomaţiei române l-a felicitat, totodată, pe omologul său pentru încheierea procesului de ratificare a Protocolului de aderare la NATO, exprimându-şi convingerea privind o excelentă colaborare cu R. Macedonia de Nord în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, care a devenit oficial, la finalul acestei luni, cel de al 30-lea stat aliat NATO.

Ministrul Nikola Dimitrov a exprimat regretul pentru amânarea vizitei, din motivele obiective cunoscute, precum şi mulţumirile deosebite pentru sprijinul constant şi consistent al României pentru aderarea la NATO şi pentru parcursul european al ţării sale, inclusiv pe perioada Preşedinţiei române a Consiliului UE, dar şi ulterior.

Cei doi miniştri au stabilit reprogramarea vizitei la Skopje, atunci când circumstanţele o vor permite, pentru a discuta pe larg stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale, modalităţile de a sprijini parcursul european al Republicii Macedonia de Nord şi cooperarea în cadrul NATO.

Continue Reading

Facebook

Guvernul României: Măsuri de prevenție coronavirus (COVID-19)

Măsuri de prevenție - COVID19

Măsuri de prevenție - COVID-19#Coronavirus #COVID19

Publicată de Guvernul României pe Miercuri, 11 martie 2020
Advertisement
Advertisement

Trending