Președintele american Barack Obama a estimat marți că este “posibil” ca Rusia să se afle în spatele scurgerii de e-mail-uri către WikiLeaks din Comitetul Național Democrat pentru a interveni în alegerile prezidențiale din SUA, în noiembrie, relatează EFE.
“Totul este posibil”, a declarat Obama într-un interviu acordat NBC News, întrebat dacă Rusia poate să intervină în campania electorală americană, scrie Agerpres.

“Știm că rușii piratează sistemele noastre, nu doar pe cele guvernamentale, ci și pe cele private. Nu pot spune deschis care sunt motivele scurgerii. Ceea ce știu este că Donald Trump și-a exprimat admirația față de Vladimir Putin în mod repetat“, a insinuat Obama, care a constatat că Trump s-a bucurat de o “presă bună” în Rusia, încheie sursa citată.
Cele 19.252 de e-mailuri publicate de Wikileaks arată clar cât de dificilă a fost confruntarea cu senatorul Bernie Sanders din alegerile primare democrate. Într-unul dintre e-mailuri, șefa Partidului Democrat, Debbie Wasserman Schultz, îl numește „mincinos afurisit” pe un reprezentant al lui Sanders.
Alte e-mailuri detaliază cum donatorii primesc ca recompense acces la petreceri și bilete gratuite la diferite evenimente.
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a respins într-o manieră ironică și cu referire la un limbaj trivial acuzațiile potrivit cărora Moscova s-ar afla la originea unui atac informatic asupra Partidului Democrat din SUA care să îi favorizeze candidatului republican, Donald Trump, drumul spre Casa Albă.
Și Donald Trump a spus că aceste acuzații reprezintă ”una dintre cele mai ciudate teorii ale conspirației” pe care le-a auzit.
.




