Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Băsescu: Am cerut preşedintelui PE adoptarea unei rezoluţii extrem de severe privind PVV

Published

on

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, vineri, că în Consiliul European i-a cerut preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, adoptarea de către PE a unei rezoluţii “extrem de severe legate de PVV olandez”.

“Olanda poate să spună ce vrea ea, nu cerem Olandei un cec în alb. Ce cerem Olandei este să respecte Tratatul de aderare“, a spus Băsescu.

Preşedintele a ţinut să menţioneze că a cerut preşedintelui PE adoptarea unei rezoluţii extrem de severe privind PVV.

“Preşedintele Schultz a fost foarte dur şi în Consiliu acum legat de Olanda, nu numai public. A avut şi declaraţii publice. Vă pot spune că în Consiliu, profitând de prezenţa preşedintelui Schultz, eu am atenţionat că este extrem de important ca pe 13 martie, când se va dezbate cazul site-ului unui partid alfat la guvernare în Olanda, Parlamentul European să aibă o rezoluţie extrem de severă, pentru că altfel, ocazionat de măsurile de austeritate abordate de mai toate ţările, riscăm să încurajăm avansul partidelor extremiste în guvernele UE şi dacă vor mai fi câteva guverne cu partide ca PVV-ul din Olanda, ne întrebăm ce se mai alege din Uniunea Europeană. De aceea am cerut în Consiliu preşedintelui Parlamentului European să se încerece adoptarea unei rezoluţii extrem de severe legate de PVV-ul olandez”, a spus Băsescu, citat de Mediafax.

Sursa foto: masuriasumate.wordpress.com
Sursa articol: Mediafax.ro 

Vlad Nistor

Vlad Nistor: Franța încearcă să umple un vid pe partea de securitate după retragerea Regatului Unit din UE

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Franța încearcă să umple un vid pe partea de securitate după retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, a afirmat eurodeputatul Vlad Nistor (PNL, PPE), într-un interviu pentru caleaeuropeana.ro, cu referire la propunerea președintelui francez Emmanuel Macron ca UE și aliații din NATO să elaboreze o propunere privind arhitectura de securitate europeană, pe care să o înainteze Rusiei.

„Franța a avut o poziție specială față de NATO de la Charles de Gaulle încoace și are în continuare veleități de mare putere și de mare putere militară. Pentru că, dacă principalul actor economic din Uniunea Europeană, Republica Federală Germania nu este neapărat și principalul actor militar, este probabil ca Franța să umple un vid apărut în noile condiții politice în care Regatul Unit a părăsit Uniunea. Probabil că aceasta este explicația pentru care Franța insistă cu tenacitate către constituirea unei armate europene”, a declarat Vlad Nistor. 

Președintele francez Emmanuel Macron a prezentat în plenul de la Strasbourg prioritățile președinției franceze a Consiliului UE, care a debutat la 1 ianuarie, pledând pentru o propunere comună europeană împreună cu NATO pentru o nouă ordine de securitate europeană bazată pe reguli și promovând din nou ideea unui dialog cu Rusia pe marginea acestui aspect. Totodată, el a cerut o „doctrină europeană de securitate complementară cu NATO” pentru ca Europa să nu depindă de alegerile celorlalte mari puteri.

Președintele francez a pledat astfel pentru o ordine europeană bazată pe reguli și principii astfel cum a fost convenită acum trei decenii împreună cu Rusia. De aceea, a promis Macron, Franța va continua cu Germania, în formatul Normandia, să caute un răspuns la conflictul din Ucraina și a lansat ideea unei propuneri comune europene pentru o ordine de securitate, care să fie discutată cu Rusia.

„Ne vom asigura că Europa își va face auzită vocea sa unică și când vine vorba de argumente strategice, de arme convenționale, de transparența activităților militare și de respectarea suveranității tuturor statelor europene, indiferent de istoria lor. În următoarele luni ar trebui să venim cu o propunere europeană pentru a construi o nouă ordine de securitate și stabilitate”, a punctat președintele Franței.

„Ar trebui să construim acest lucru ca europeni, lucrând cu alți europeni, lucrând cu aliații noștri din NATO, și apoi să îl propunem spre negociere cu Rusia”, a conchis Emmanuel Macron un capitol al intervenției sale în care a reliefat și importanța busolei strategice a UE care va fi adoptată în luna martie, cooperarea cu NATO.

Occidentul acuză Rusia că a masat tancuri, artilerie și aproximativ 140.000 de soldați la granița de est a Ucrainei cu intenția de a invada această țară, a cărei integritate teritorială a fost deja violată prin ocuparea Peninsulei Crimeea de către forțele ruse în 2014. 

Însă, Kremlinul insistă că desfășurarea militară este un răspuns la ceea ce consideră a fi o prezență tot mai mare a NATO în Europa de Est, și anume unitățile de luptă ale Alianței în Polonia și în republicile baltice Estonia, Letonia și Lituania. 

La 17 decembrie, Ministerul rus de Externe a publicat două proiecte de acorduri care prezintă un set de „garanții de securitate” pe care Kremlinul le cere de la SUA și de la NATO, inclusiv încetarea oricărei extinderi suplimentare a NATO și un angajament din partea Alianței de a nu desfășura trupe suplimentare în țări în care nu erau deja prezente forțe terestre ale NATO înainte de 1997. Printre acestea se numără Polonia, Ungaria, Republica Cehă și statele baltice, care sunt toate membre ale Alianței.

De asemenea, Rusia dorește ca NATO să anuleze o promisiune din 2008 potrivit căreia Ucraina ar putea într-o zi să se alăture alianței militare.

Cu toate acestea, după aproape două săptămâni de discuții fără rezultat cu Rusia, aliații occidentali mențin o poziție unită asupra sprijinului pentru menținerea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei și pentru deciziile suverane ale statelor de a-și forma propriile alianțe, precum și pentru un răspuns dur la adresa Moscovei dacă această face o nouă incursiune militară în Ucraina. De asemenea, aliații occidentali resping pretențiile Rusiei de a rescrie regulile pe care funcționează întreaga arhitectură de securitate europeană de mai bine de trei decenii. 

Continue Reading

Vlad Nistor

Vlad Nistor: O prezență militară suplimentară din partea Franței și a SUA sub egida NATO în România, pentru contracararea Rusiei, fundamentată de poziția de aliat de nădejde a țării

Published

on

© captură de ecran/EbS

O prezență militară suplimentară din partea Franței și a SUA sub egida NATO în România, pentru contracararea Rusiei, este fundamentată de poziția de aliat de nădejde a țării din punct de vedere militar, politic și geostrategic, a declarat eurodeputatul Vlad Nistor (PNL, PPE), pentru caleaeuropeana.ro.

„România este într-o situație geografică extrem de proastă, cum a fost întotdeauna în istoria ei, dar astăzi este într-o situație politică avantajoasă, iar avantajul acestei situații ține de evoluțiile democratice din România și de faptul că este un aliat de nădejde al NATO. S-a dovedit a fi așa încă de pe vremea când nu era membru NATO și mă refer la războiul din Kosvo, atunci când România a fost cel mai cooperant aliat posibil al Alianței și al Statelor Unite; s-a dovedit cu prisosință în Afganistan și toate acestea sunt bile albe care se adaugă la palmaresul militar, politic și geostrategic al României”, este de părere Vlad Nistor.

Președintele american Joe Biden a anunțat că Statele Unite vor crește prezența lor militară în Polonia, România și celelalte țări de pe flancul estic al NATO dacă Rusia va invada Ucraina, gest salutat de președintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă și ministrul de externe Bogdan Aurescu. „Avem o obligație sacră în Articolul 5 de a apăra aceste țări”, a spus Biden.

Un alt anunț de acest tip a venit și din partea Franței, care prin intermediul președintelui Emmanuel Macron și-a afirmat disponibilitatea de a participa cu o prezență militară avansată a NATO în România. La rândul său, acest anunț a fost salutat de președintele Klaus Iohannispremierul Nicolae Ciucă și ministrul de externe Bogdan Aurescu. O astfel de decizie ar însemna că Franța ar putea fi națiunea-lider a unui batalion NATO în România, un tip de grup de luptă pe care Alianța le-a instalat doar în Polonia și țările baltice. Însă, pentru o astfel de desfășurare militară sub umbrelă aliată este necesară o decizie oficială la nivelul Alianței Nord-Atlantice. Terenul pentru o astfel de decizie ar putea fi netezit la reuniunea miniștrilor apărării aliați din luna februarie și adoptată oficial la summitul NATO de la Madrid din luna iunie.

O astfel de decizie din partea Franței vine și pe fondul legăturii strategice tradiționale cu România, mai spune eurodeputatul Vlad Nistor.

„Punerea de-a valma a României și a Bulgariei de data aceasta nu este foarte bine aleasă, deoarece în România decidenții politici și societatea sunt mult mai favorabili NATO și cu mult mai puțin favorabili ca simpatii Federației Ruse. Amintesc aici declarațiile recente ale președintelui bulgar care afirma că Republica Bulgaria nu are nevoie de prezență NATO suplimentară pe teritoriul său. Iar în ceea ce privește anunțul lui Macron, lucrurile sunt mai clare decât atât: în primul rând, România este un aliat strategic tradițional important al Republicii Franceze și, în al doilea rând, în calitatea lui de cel mai vizibil și interesant lider politic european, își dorește de multă vreme și o afirmă cu multe ocazii, o formă de asociere militară suplimentară NATO, care să fie aceea a unei forțe militare de intervenție rapidă a Uniunii Europene. Contextul de la Strasbourg mă face să cred că despre asta este vorba”, a mai adăugat eurodeputatul PPE.

Rusia a masat 140.000 de trupe la granița cu Ucraina, sub pretextul unei mobilizări defensive în raport cu apropierea prea mare a NATO de teritoriul său, însă aliații occidentali acuză Moscova că pregătește o nouă incursiune militară în Ucraina, după anexarea Crimeei în 2014. 

De asemenea, forţe şi echipamente militare ruse au început să sosească în Belarus în această săptămână pentru a participa la exerciţiile ‘Allied Resolve’, care se vor desfăşura în apropierea frontierei fostei republici sovietice cu Polonia şi Lituania, state membre ale NATO.

 

Continue Reading

Vlad Nistor

Vlad Nistor: Operațiunea militară a Federației Ruse la granița cu Ucraina, desfășurată pentru a convinge o bună parte a societății de forța regimului Putin

Published

on

© vladnistor.ro

Operațiunea militară a Federației Ruse la granița cu Ucraina este desfășurată atât pentru a pentru a convinge o bună parte a societății de forța regimului Putin, dar și pentru a testa capacitatea de răspuns a Occidentului, a declarat eurodeputatul Vlad Nistor (PNL,PPE), pentru caleaeuropeana.ro.

„Cred că Federația Rusă dorește să testeze felul în care aliații Occidentali vor reacționa, pentru că altminteri, demonstrația de forță nu ar avea niciun sens. Pe de altă parte, probabil că această operațiune are efecte și asupra opiniei publice ruse și este în bună măsură manifestă și pentru a convinge o bună parte a societății ruse de forța pe care regimul Putin o are astăzi”, a afirmat eurodeputatul Vlad Nistor.

El a mai spus că mișcările de trupe rusești de la granița cu Ucraina nu exclud, însă, faptul că „s-ar putea ca Federația Rusă să-și consolideze regimul în zone care au fost deja anexate, cum este Crimeea”. Însă, „o nouă anexare probabil că nu se va întâmpla și Rusia nici nu cred că-și dorește. Dacă, însă, se va ajunge acolo, atunci realitățile europene, mondiale, întreaga hartă politică a lumii va fi pusă în discuție”, a atenționat Vlad Nistor.

„Este clar o demonstrație de forță care are un sens și care ține cu siguranță de dificultățile prin care Federația Rusă trece la nivelul politicii interne. Atunci când pui pretenții care sunt apriori inacceptabile, nu cred că vrei cu adevărat ca acele pretenții sa fie satisfacute, pentru că ceea ce cere Federația Rusă este întreaga arhitectură de securitate europeană de dupa 1990 încoace, iar așa ceva este cu siguranță inadmisibil. Dacă NATO ar accepta solicitările tranșante ale Federației Ruse, nu ar mai exista ca organizație. Ori așa ceva nu se va întâmpla, mai ales în momentul acesta”, a insistat eurodeputatul român.

Rusia a masat 140.000 de trupe la granița cu Ucraina, sub pretextul unei mobilizări defensive în raport cu apropierea prea mare a NATO de teritoriul său, însă aliații occidentali acuză Moscova că pregătește o nouă incursiune militară în Ucraina, după anexarea Crimeei în 2014. 

De asemenea, forţe şi echipamente militare ruse au început să sosească în Belarus în această săptămână pentru a participa la exerciţiile ‘Allied Resolve’, care se vor desfăşura în apropierea frontierei fostei republici sovietice cu Polonia şi Lituania, state membre ale NATO.

 

Continue Reading

Facebook

NATO4 hours ago

NATO respinge categoric cererea Rusiei privind retragerea militară aliată din România și Bulgaria și denunță ideea sferelor de influență

CONSILIUL EUROPEAN6 hours ago

Olaf Scholz îl primește marți, la Berlin, pe Emmanuel Macron, după împlinirea a 59 de ani de la “reconcilierea franco-germană” prin Tratatul de la Elysee

NATO6 hours ago

Secretarul general adjunct al NATO exclude orice negociere a prezenței militare aliate în România: Nu este problema Federaţiei Ruse

INTERNAȚIONAL7 hours ago

Antony Blinken și Serghei Lavrov au stabilit că SUA vor oferi un răspuns la propunerile Rusiei, însă Washington-ul invocă o “regulă inviolabilă”: Nimic despre NATO fără NATO, nimic despre Europa fără Europa

Vlad Nistor8 hours ago

Vlad Nistor: Franța încearcă să umple un vid pe partea de securitate după retragerea Regatului Unit din UE

ONU8 hours ago

Secretarul general al ONU apreciază că lumea se află într-o situație mai rea decât acum cinci ani și consideră că diplomația este ”cea mai rațională cale” în criza Rusia-Ucraina

Vlad Nistor8 hours ago

Vlad Nistor: O prezență militară suplimentară din partea Franței și a SUA sub egida NATO în România, pentru contracararea Rusiei, fundamentată de poziția de aliat de nădejde a țării

Vlad Nistor9 hours ago

Vlad Nistor: Operațiunea militară a Federației Ruse la granița cu Ucraina, desfășurată pentru a convinge o bună parte a societății de forța regimului Putin

ROMÂNIA10 hours ago

Ministrul Finanțelor, despre când ar putea adopta România moneda euro: ”Anul 2029 este o țintă viabilă”

COMISIA EUROPEANA10 hours ago

Finlanda a primit de la Comisia Europeană 271 de milioane de euro prefinanțare în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență

INTERVIURI12 hours ago

INTERVIU Patriciu Achimaș-Cadariu: Noul Plan Național de Combatere a Cancerului este echivalentul unui ”PNRR al cancerului”. Există proiecte destinate finanțărilor europene

Daniel Buda1 day ago

Parlamentul European a adoptat cu largă majoritate rapoartele lui Daniel Buda prin care este asigurată bunăstarea animalelor în timpul transportului, protejând în același timp interesele fermierilor

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Ursula von der Leyen, la Forumul Economic Mondial: Vom propune o Lege Europeană privind Cipurile în februarie

PARLAMENTUL EUROPEAN2 days ago

Liderul Renew Europe îndeamnă președinția franceză la Consiliul UE să fie foarte „îndrăzneață” în ceea ce privește sprijinirea tinerilor și egalitatea de gen

CONSILIUL UE2 days ago

De la pupitrul democrației europene, Emmanuel Macron pledează pentru o perspectivă clară de aderare la UE pentru țările din Balcanii de Vest, regiune ”aflată în inima continentului european”

CONSILIUL EUROPEAN2 days ago

Emmanuel Macron promite că Parlamentul European va dobândi drept de inițiativă legislativă și cere apărarea statului de drept, al cărui sfârșit ar însemna o întoarcere la regimuri autoritare și la bâlbâiala istoriei

U.E.2 days ago

Emmanuel Macron subliniază urgența abordării schimbărilor climatice pentru ca UE să poată asigura progresul economic promis

CONSILIUL EUROPEAN2 days ago

Emmanuel Macron cere o propunere comună europeană împreună cu NATO pentru “o nouă ordine de securitate” care “să fie negociată cu Rusia”

CONSILIUL UE2 days ago

Emmanuel Macron face apel la fermitate din partea UE în relația cu Regatul Unit: Pentru a rămâne prieteni, acordurile încheiate trebuie respectate

U.E.2 days ago

Emmanuel Macron: Provocarea UE este de a construi o piață unică digitală care să genereze inițiative emblematice și campioni europeni

Advertisement

Team2Share

Trending