Connect with us

BUSINESS

Băsescu: Dacă nu se finalizează Coridorul IV, “se va pierde asamblarea de la Piteşti”, la Dacia

Published

on

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, într-o emisiune difuzată luni de postul Look Tv, că nefinalizarea Coridorului IV paneuropean va duce la pierderea asamblării de la Piteşti, la uzinele Dacia, care deja extinde uzina din Maroc, scrie mediafax.ro.basescu

“Eu vă pot spune că în mine Guvernul va avea un adversar total pentru o astfel de abordare. România, dacă nu se conectează integral cu Coridorul IV la sistemele rutiere europene, este o ţară care rămâne enorm în urmă”, a declarat şeful statului.

El a mai arătat că România va pierde foarte multe investiţii dacă nu finalizează Coridorul IV, iar Dacia este ceva “sigur”.

“Este sigur că se va pierde asamblarea de la Piteşti, la uzinele Dacia, pentru că deja la Tanger sunt capacităţi de preluare existente. S-a trecut la faza a doua de extindere a capacităţii uzinei Dacia din Maroc. Acolo pui maşina direct în vapor, este portul la câţiva kilometri de fabrică, nu ca în România, unde Guvernul poate gândi să dea prioritatea la Bucureşti-Alexandria decât la Piteşti-Sibiu”, a mai spus Traian Băsescu.

Potrivit preşedintelui, tronsonul Piteşti-Sibiu trebuie făcut cu prioritate, altfel Coridorul IV este înterupt.

“Degeaba vin pe autostradă până la Piteşti şi de acolo înfund traficul într-o singură bandă. Degeaba plec de la Sibiu mai departe dacă până la Sibiu mă târâi pe o singură bandă şi cu tranzitul şi cu propriul transport”, a menţionat el.

Ambasadorul Philippe Gustin a declarat recent, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că este important ca România să aibă rapid infrastructură de autostrăzi şi feroviară conectată cu Europa Occidentală, întrucât firme precum Dacia exportă în Vest şi întârzierile la livrare influenţează costul maşinilor.

“E foarte important pentru România să aibă foarte rapid infrastructură de autostrăzi, drumuri, infrastructură feroviară, aeroportuară care să fie conectată cu restul Europei, cu Europa Occidentală, pentru că firmele care activează aici sunt adesea companii exportatoare. Să luăm ca exemplu Renault, cu 3% (contribuţie) la PIB-ul României, 10% din exporturile României. Maşinile sunt făcute la Piteşti pentru alte ţări europene, dar şi pentru piaţa mondială. Şi maşinile trebuie duse foarte rapid, cu tiruri, trenuri şi fiecare zi de întârziere, fiecare oră de întârziere are o influenţă asupra costului maşinii şi asupra competitivităţii Renault-Dacia. Bineînţeles că infrastructura e importantă pentru România, pentru dumneavoastră, pentru mine, pentru cei care călătoresc, pentru a ajunge mai uşor dintr-o localitate în alta, dar e la fel de importantă pentru investitori ca să fie legaţi de restul Europei”, a declarat Philippe Gustin.

Diplomatul francez a spus că Renault s-a plâns de mai multe ori de această problemă, precizând că ar fi bună o autostradă care să lege Piteştiul de Ungaria.

“Există deja autostrada Piteşti-Constanţa, pentru că o parte din maşini pleacă din Portul Constanţa, dar ar fi bună şi o legătură între Piteşti şi Ungaria, pentru conectarea cu autostrăzile spre Europa Occidentală, Germania, Franţa. Vedeţi unde ajung maşinile construite la Piteşti, e un succes Dacia, se exportă din ce în ce mai mult în ţările occidentale. Rezultatele pieţei auto din ianuarie arată că Dacia este marca ce a crescut cel mai mult în Franţa. Industria auto de la Dacia Renault trebuie ajutată pentru a deveni mai competitivă”, a spus ambasadorul Franţei.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

BUSINESS

Președintele ARICE: Este necesar să identificăm noi oportunități de afaceri, care să ducă la o creștere a exporturilor românești pe piața turcă

Published

on

© Rareș Burlacu - Facebook

Președintele Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior, Rareș Burlacu, a avut o întâlnire cu ambasadorul Turciei la Bucureşti, Özgür Kıvan, și Ufuk Tandoğan, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România, prilej cu care oficialul român a subliniat importanța identificării unor noi oportunități de afaceri, care să ducă la o creștere a exporturilor românești pe piața turcă. 

„Am accentuat, în timpul discuției, că este necesar să identificăm noi oportunități de afaceri, care să ducă la o creștere a exporturilor românești pe piața turcă, pentru a reduce și mai mult deficitul comercial, aflat oricum în scădere față de anul 2022. Potențialul de intensificare a colaborării există în domenii cum ar fi energie, transporturi, agricultură, IMM-uri, dar și în domeniul industrial, domnul ambasador anunțând un fapt îmbucurător și anume că România reprezintă prima destinaţie externă a investiţiilor turce în domenii industriale”, a transmis președintele ARICE într-un mesaj postat pe pagina de Facebook. 

De asemenea, Rareș Burlacu a reamintit mai multe rezultate importante ale relației economice româno-turce: „Turcia este cea mai mare țară de export din afara Uniunii Europene pentru companiile românești. La capitolul investiții, cele peste 18 mii de companii cu capital turcesc ridică cifra investițiilor la aproximativ 8-9 miliarde de euro, poziționând Turcia în primii 5 investitori din țara noastră. Schimburile comerciale dintre cele două țări depășesc 10 miliarde de euro doar anul trecut. Cifre impresionante.”

Continue Reading

BUSINESS

Alessio Menegazzo, director general al PPC România, a fost numit președinte interimar al Institutului Aspen România pentru un mandat de 12 luni

Published

on

Alessio Menegazzo, CEO & Country Manager al grupului de companii PPC în România (fostul Enel România), a fost numit la începutul lui 2024 în calitate de președinte interimar al Institului Aspen România, pentru un mandat de 12 luni, a anunțat vineri organizația.

“La începutul noului an, dorim să îi mulțumim domnului Teddy C. Dumitrescu, pentru excelenta sa activitate în calitate de Președinte interimar pe parcursul anului 2023 și să anunțăm recenta alegere a domnului Alessio Menegazzo, CEO & Country Manager al grupului de companii PPC în România (fostul Enel România), în calitate de Președinte interimar, pentru un mandat de 12 luni. Suntem recunoscători PPC România pentru sprijinul continuu acordat în calitate de membru corporativ, începând cu anul 2006, și în special domnului Alessio Menegazzo, a cărui implicare dedicată, atât în calitate de membru personal, cât și în numele membrului nostru corporativ, a contribuit enorm la creșterea și diversificarea activității noastre în general, și în special la dezvoltarea programului nostru de leadership dedicat sectorului public”, a transmis Institutul Aspen, într-un mesaj pe rețelele de socializare.

 

Alessio Menegazzo a fost numit de PPC, cel mai mare grup de energie din Europa de Sud-Est, în funcţia de director general şi country manager al companiilor deţinute în România în luna octombrie. Menegazzo s-a alăturat Enel România în 2009 şi a coordonat în ultimii ani echipa responsabilă de promovarea unui sistem de dezvoltare durabilă şi de integrarea sustenabilităţii în centrul culturii corporative.

Institutul Aspen România este o asociație non-profit, apolitică, ce are ca misiune promovarea unui dialog informat și critic pe diverse teme de interes pentru societatea românească.

Institutul este recunoscut pentru devotamentul cu care promovează deschiderea către un model de leadership inovativ și un dialog informat între reprezentanții sectorului public, mediului de afaceri şi ai societății civile.

Continue Reading

BUSINESS

Strategia Industrială a României 2023-2027, în dezbatere publică. Documentul a fost publicat pe site-ul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului

Published

on

© MEAT

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) a publicat în dezbatere publică Proiectul Strategiei Industriale a României, pentru perioada 2023 – 2027, potrivit unui comunicat difuzat vineri de MEAT.

“Documentul programatic are dublu scop, respectiv definirea viziunii naţionale asupra politicii industriale, prin raportare la contextul european şi internaţional şi propunerea de intervenţii de sprijin pentru sectorul industrial, ca urmare a procesului de adaptare al acestuia la dubla tranziţie, digitală şi verde”, se menţionează în comunicat.

Totodată, planul de acţiune al strategiei propune priorităţi şi acţiuni care să răspundă schimbărilor structurale din domenii precum: tehnologii avansate, inteligenţă artificială sau industrie 4.0. Prin urmare, Strategia industrială a României reuneşte măsurile şi răspunsurile pe care autorităţile cu responsabilităţi şi atribuţii cu impact asupra industriei naţionale le pot adopta pentru a răspunde ameninţărilor sau oportunităţilor identificate în document.

Prin această strategie, MEAT trebuie să ghideze transformarea industriei României în următorii 5 ani printr-un proces de retehnologizare, adaptare la procesele de digitalizare şi de tranziţie la o economie verde şi sustenabilă.

Scopul strategiei este cel de dezvoltare a unui sistem industrial eficient, competitiv şi orientat spre viitor, prin retehnologizare şi inovaţie, contribuind astfel la dezvoltarea economică şi prosperitatea ţării.

“Trebuie subliniat faptul că pentru elaborarea prezentei Strategii, MEAT a consultat principalele organizaţii şi asociaţii de profil din ţară, dintre care amintim: Alro SA, Asociaţia Constructorilor de Automobile din România – ACAROM, Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România – APMR, Asociaţia Producătorilor de Ţevi din România, Azomureş, Azur SA, Brenntag SRL, Chimcomplex SA, Federaţia Patronală din Industria Materialelor de Construcţii – PATROMAT, Liberty Steel Galati, Patronatul din Industria Cimentului şi Altor Produse Minerale pentru Construcţii din România – CIROM, ROMCHIMICA – Asociaţia Companiilor Chimice din Romania, Saint Gobain, Societatea Română de Metalurgie, Tenaris Silcotub, Uniunea Producătorilor de Oţel din România – UNIROMSIDER, Uniunea Romana a Producătorilor de Cosmetice şi Detergenţi – RUCODEM. Astfel, documentul a fost îmbunătăţit graţie contribuţiilor aduse de acestea în cadrul procesului de elaborare”, se precizează în documentul citat.

Persoanele și entitățile interesate pot consulta proiectul publicat pe site-ul MEAT (https://shorturl.at/gikrZ) și pot transmite propuneri, sugestii şi opinii privind proiectul de act normativ, în termen de 10 zile de la data publicării, prin Formularul pentru colectarea de propuneri , opinii, recomandări.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
U.E.14 hours ago

Premierul Poloniei a discutat cu omologul din Ucraina despre disputa legată de importurile de produse agricole ucrainene. Donald Tusk: ”Sunt aproape de o soluție”

ROMÂNIA16 hours ago

Ministrul Economiei, Ștefan-Radu Oprea, pregătește lansarea programelor Start-Up Nation, Femeia Antreprenor și româno-elvețian pentru o ”dezvoltare durabilă a României”

NATO17 hours ago

România și SUA au lansat campania “Born in NATO” pentru a marca 20 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică

Dan Motreanu17 hours ago

Eurodeputatul Dan Motreanu: Intrarea României în Schengen, rezultatul eforturilor președintelui Iohannis și miniștrilor PNL

EDUCAȚIE17 hours ago

Universitatea din București, singura universitate din România implicată strategic în proiectul Comisiei Europene de instituire a diplomelor europene în învățământul superior

ROMÂNIA17 hours ago

Ministrul Marcel Boloș anunță măsuri menite să protejeze investițiile implementate din bani europeni: Sunt măsuri pe care am promis că le vom adopta

INTERNAȚIONAL19 hours ago

Ultima convorbire telefonică cu Putin a fost în decembrie 2022, spune Olaf Scholz, reiterând mesajul de atunci: Germania va continua să sprijine Ucraina atât timp cât este necesar

RUSIA20 hours ago

Prieten cu Putin, fostul cancelar german Gerhard Schröder se oferă să ajute pentru o “soluție negociată” între Rusia și Ucraina

U.E.20 hours ago

Din Brazilia, Emmanuel Macron cere revizuirea propunerii acordului UE-Mercosur, pe care o consideră ”foarte proastă” pentru ambele părți: A fost negociată în urmă cu 20 de ani. Este învechită

REPUBLICA MOLDOVA21 hours ago

Marcel Boloș a discutat cu ministrul Finanțelor din R. Moldova despre aderarea acestei țări la UE: Vă vom fi alături cu orice aveți nevoie pentru implementarea eficientă a proiectelor finanțate din bani europeni

ROMÂNIA17 hours ago

Ministrul Marcel Boloș anunță măsuri menite să protejeze investițiile implementate din bani europeni: Sunt măsuri pe care am promis că le vom adopta

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Premierul Dorin Recean: Cu sprijinul necondiționat al României, R. Moldova și-a consolidat capacitatea de asigurare a securității

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Premierul Marcel Ciolacu subliniază că a venit vremea ”podurilor comerciale și de capital” între România și R. Moldova: Vrem să o ajutăm să facă pași mari și siguri către UE

INTERVIURI2 days ago

INTERVIU Siegfried Mureșan: Obiectivul grupului PPE este începerea negocierilor de aderare cu R. Moldova și Ucraina până la 30 iunie. Integrarea graduală în piața unică înseamnă că R. Moldova va avea beneficiile unui stat membru

CONSILIUL UE3 days ago

Ministrul Mediului, la Bruxelles: Tranziția către neutralitatea climatică trebuie să fie echitabilă și să țină cont de impactul socio-economic asupra comunităților, lucrătorilor și industriilor care pot fi afectate

REPUBLICA MOLDOVA7 days ago

Parlamentul R. Moldova a adoptat o Declarație cu privire la integrarea europeană: Doar aderarea la UE, partener de nădejde timp de decenii, va asigura viitorul țării

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Klaus Iohannis le solicită omologilor din UE sprijin pentru R. Moldova: Trebuie să adoptăm cadrele de negociere pentru aderare. Siguranța Republicii Moldova înseamnă siguranța spațiului european

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Klaus Iohannis: Decalogul pentru funcția de secretar general NATO a fost “foarte bine primit de aliați”. De Mark Rutte “ne deosebește istoria, geografia și viziuni ușor diferite despre viitorul NATO”

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Șefa Comisiei Europene pledează pentru utilizarea energiei nucleare în cadrul tranziției către o energie curată

INTERNAȚIONAL1 week ago

Volodimir Zelenski cere lumii democratice să redea fiecărei națiuni certitudinea că securitatea sa este de nezdruncinat: Regulile trebuie să funcționeze din nou pentru a proteja ordinea mondială

Trending