Connect with us

ROMÂNIA

Băsescu: Romii trebuie priviţi nu doar ca reprezentanţi ai unei etnii, ci drept cetăţeni ai Europei

Published

on

rp_traian-basescu-otopeni-300x199.jpgPreşedintele Băsescu a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Internaţionale a Romilor, susţinând că romii trebuie priviţi nu doar ca reprezentanţi ai unei etnii, ci şi ca cetăţeni ai Europei.

“Doresc să transmit urările mele cele mai calde comunităţilor rome cu prilejul Zilei Internaţionale a Romilor. Integrarea comunităţilor rome este un subiect prioritar pentru România, dar şi pentru întreaga Europă. Acest proces este unul de lungă durată şi nu va putea reuşi decât printr-un rol covârşitor acordat educaţiei, ca bază a unei bune inserţii sociale”, arată preşedintele Băsescu în mesajul dat publicităţii de Administraţia prezidenţială.

“Este important ca această zi să ne determine să ne gândim la modul în care percepem, la nivel individual şi la nivelul societăţii, comunitatea romă. Nu este suficient să condamnăm prin lege discriminarea, segregarea, actele de violenţă comise din ură rasială. Cel mai dificil este să încercăm să schimbăm mentalitatea colectivă, să conştientizăm faptul că romii trebuie priviţi nu doar ca reprezentanţi ai unei etnii, ci, deopotrivă, drept cetăţeni ai Europei”, precizează preşedintele Băsescu.

El menţionează că statutul de cetăţean reprezintă o sumă de drepturi şi de obligaţii care, odată interiorizate şi asumate, trebuie să ne ghideze în toate acţiunile, în vederea binelui comun.

“Cred că este necesar să percepem comunităţile rome ca pe un partener demn şi de încredere în construcţia României şi a unui viitor mai bun”, mai afirmă Traian Băsescu.

 

 

.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

#RO2019EU

Președintele Klaus Iohannis, reuniuni bilaterale la München cu Manfred Weber, Michel Barnier și Andrej Plenkovic

Published

on

Corespondență de la München

Președintele Klaus Iohannis avut sâmbătă la München, în marja participării sale la Conferința de Securitate, cinci reuniuni bilaterale, cu vicepreședintele SUA Mike Pence, cu liderul grupului PPE în Parlamentul European și candidatul PPE la șefia Comisiei Europene, Manfred Weber, cu negociatorul șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, cu premierul Croației, Andrej Plenkovic, și cu președintele Comitetului Evreiesc American, David Harris.

Prima întrevedere bilaterală a avut loc cu Manfred Weber, cu care șeful statului a discutat despre principalele provocări de pe agenda Președinției României a Consiliului UE, precum și pe viitoarele alegeri europarlamentare, din luna mai a acestui an.

© Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis ”a asigurat că țara noastră va continua să depună eforturi pentru a avansa agenda europeană într-o manieră consensuală și incluzivă, acționând ca mediator imparțial”.

Pe agenda discuțiile s-au mai aflat schimburi de opinii cu privire la obiectivele Summitului informal de la Sibiu din 9 mai, care va fi esențial pentru consolidarea proiectului european, și Cadrul Financiar Multianual, fiind subliniat de către cei doi interlocutori caracterul esențial al politicii de coeziune și al alocării de fonduri corespunzătoare pentru reducerea decalajului de dezvoltare dintre statele membre.

Ulterior, președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu președintele Comitetului Evreiesc American, organizație din partea căreia șeful statului a primit în 2017, la Washington, distincția ”Light Unto Nations”.

Întrevederea cu Michel Barnier, negociatorul șef al UE pentru Brexit, a avut loc în condițiile în care Klaus Iohannis a afirmat, în cadrul sesiunii la care a participat la Conferința de Securitate, că lucrurile au devenit mai complicate decât UE s-ar fi așteptat în privința Brexit-ului și a unei retrageri ordonate a Regatului Unit din marea familie europeană.

Reuniunile bilaterale ale lui Klaus Iohannis au culminat cu întâlnirea avută cu vicepreședintele SUA, Mike Pence, aceasta fiind prima întâlnire bilaterală dintre șeful statului și cel de-al doilea om al administrației Trump. În cadrul ei, vicepreședintele american și-a exprimat aprecierea față de modul în care președintele Klaus Iohannis susține Parteneriatul cu SUA și față de ”leadership-ul puternic” al șefului statului.

© Administrația Prezidențială

Discuțiile bilaterale de la München s-au încheiat cu o întrevedere cu Andrej Plenkovic, premierul Croației, țara care va închide trio-ul de președinții ale Consiliului UE deschis de România și din care mai face parte Finlanda.

Șeful statului a participat, alături de președintele Egiptului și cancelarul Germaniei, la sesiunea de deschidere a celei de-a doua zi a Conferinței de Securitate de la München, în calitate de reprezentant al președinției române a Consiliului Uniunii Europene.

Președintele Klaus Iohannis a luat parte la cea de-a 55-a ediție a prestigiosului forum care a debutat vineri sub semnul unor schimbări epocale care ar putea culmina cu sfârșitul ordinii internaționale liberale și la care sunt prezenți peste 100 de șefi de stat și de guvern, miniștri de Externe și miniștri ai Apărării și reprezentanți ai organizațiilor internaționale.

Regruparea pieselor pe arena internațională și debutul unei noi competiții strategice globale având în avangardă SUA, China și Rusia, iar în plan secund democrațiile liberale precum Franța, Germania, Marea Britanie sau Japonia, sunt elementele rezonante care reies din raportul anual al Conferinței de Securitate de la Münchence portretizează lumea într-un ”mare puzzle” și influențate de dilema ”cine va aduna piesele” în urma unei reașezări impredictibile a scenei internaționale.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Ce au discutat Klaus Iohannis și Mike Pence la întâlnirea de la München: Administrația Trump apreciază ”leadership-ul puternic” al președintelui României

Published

on

© Administrația Prezidențială

Corespondență de la München

Președintele Klaus Iohannis și vicepreședintele american Mike Pence au reiterat importanța Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite precum și cea a consolidării relației transatlantice, în cadrul întrevederii avute în marja participării lor la Conferința de Securitate de la München, conform unei postări pe Twitter a șefului statului.

”Am reiterat importanța parteneriatului nostru strategic și consolidarea în continuare a relației transatlantice, care se află la un nivel excelent”, a scris președintele pe Twitter.

Potrivit Administrației Prezidențiale, cei doi înalți oficiali au evocat stadiul excelent al Parteneriatului Strategic România-SUA și posibilitățile de aprofundare a acestuia, cu accent pe dimensiunea economică și cea de apărare.

”Președintele României a reiterat angajamentul consecvent al țării noastre pentru consolidarea Parteneriatului Strategic dintre România și SUA și pentru întărirea relației transatlantice”, arată sursa citată. 

De cealaltă parte, vicepreședintele american și-a exprimat aprecierea față de modul în care președintele Klaus Iohannis susține Parteneriatul cu SUA și față de ”leadership-ul puternic” al șefului statului, subliniind totodată excelenta relație pe care președintele României o are cu președintele Donald Trump.

În același timp, vicepreședintele Mike Pence a reamintit relația apropiată a președintelui SUA, Donald Trump, cu președintele Klaus Iohannis.

Nu în ultimul rând, Mike Pence a mulțumit pentru decizia recentă a Președintelui Klaus Iohannis de recunoaștere a lui Juan Guaidó ca președinte interimar al Venezuelei. Cei doi înalți oficiali au mai abordat și alte teme de actualitate internațională.

Președintele Klaus Iohannis s-a înâlnit la München cu vicepreședintele SUA, Mike Pence, ambii lideri aflându-se la a doua lor participare la prestigioasa Conferință de Securitate. Aceasta este prima întâlnire bilaterală dintre șeful statului și cel de-al doilea om al administrației Trump.

Șeful statului și vicepreședintele american s-au întâlnit după ce sâmbătă dimineața au participat la primele sesiuni de lucru ale Conferinței, Klaus Iohannis deschizând discuțiile alături de președintele Egiptului, în timp ce Mike Pence a participat la un dialog strategic sensibil la care au mai luat parte de Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei și  Yang Jiechi, un influent și proeminent diplomat din cadrul Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez.

Reamintim că președintele Klaus Iohannis a fost primul șef de stat din Europa Centrală și de Est primit la Casa Albă de președintele Donald Trump, la 9 iunie 2017.

Președintele Klaus Iohannis participă la cea de-a 55-a ediție a prestigiosului forum care a debutat vineri sub semnul unor schimbări epocale care ar putea culmina cu sfârșitul ordinii internaționale liberale și la care iau parte peste 100 de șefi de stat și de guvern, miniștri de Externe și miniștri ai Apărării și reprezentanți ai organizațiilor internaționale.

La München, președintele a mai avut întrevederi cu Manfred Weber, liderul grupului PPE în Parlamentul European, cu David Harris, președintele executiv al Comitetului Evreiesc American și cu Michel Barnier, negociatorul-șef al UE pentru Brexit.

 

Continue Reading

ROMÂNIA

Reuniune importantă pentru România la München: Președintele Klaus Iohannis, întâlnire bilaterală cu vicepreședintele SUA Mike Pence

Published

on

Corespondență de la München

Președintele Klaus Iohannis s-a înâlnit la München cu vicepreședintele SUA, Mike Pence, ambii lideri aflându-se la a doua lor participare la prestigioasa Conferință de Securitate. Aceasta este prima întâlnire bilaterală dintre șeful statului și cel de-al doilea om al administrației Trump.

Șeful statului și vicepreședintele american s-au întâlnit după ce sâmbătă dimineața au participat la primele sesiuni de lucru ale Conferinței, Klaus Iohannis deschizând discuțiile alături de președintele Egiptului, în timp ce Mike Pence a participat la un dialog strategic sensibil la care au mai luat parte de Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei și  Yang Jiechi, un influent și proeminent diplomat din cadrul Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez.

FOTO – Reuniune bilaterală Klaus Iohannis și Mike Pence

© Administrația Prezidențială

© Administrația Prezidențială

Reamintim că președintele Klaus Iohannis a fost primul șef de stat din Europa Centrală și de Est primit la Casa Albă de președintele Donald Trump, la 9 iunie 2017.

Președintele Klaus Iohannis participă la cea de-a 55-a ediție a prestigiosului forum care a debutat vineri sub semnul unor schimbări epocale care ar putea culmina cu sfârșitul ordinii internaționale liberale și la care iau parte peste 100 de șefi de stat și de guvern, miniștri de Externe și miniștri ai Apărării și reprezentanți ai organizațiilor internaționale.

La München, președintele a mai avut întrevederi cu Manfred Weber, liderul grupului PPE în Parlamentul European, cu David Harris, președintele executiv al Comitetului Evreiesc American și cu Michel Barnier, negociatorul-șef al UE pentru Brexit.

Regruparea pieselor pe arena internațională și debutul unei noi competiții strategice globale având în avangardă SUA, China și Rusia, iar în plan secund democrațiile liberale precum Franța, Germania, Marea Britanie sau Japonia, sunt elementele rezonante care reies din raportul anual al Conferinței de Securitate de la Münchenun raport ce portretizează lumea într-un ”mare puzzle” și influențate de dilema ”cine va aduna piesele” în urma unei reașezări impredictibile a scenei internaționale.

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Trending