Connect with us

ROMÂNIA

Băsescu: Scutul antirachetă a fost operaţionalizat. Cel puţin sudul României este protejat

Published

on

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, potrivit Mediafax, că, în urma deciziei luată de NATO, de operaţionalizare a primei faze a scutului antirachetă, cel puţin sudul României este protejat antibalistic, din 2015 protecţia urmând să fie extinsă pe întreg teritoriul.

“În momentul de faţă, prin capacitate interimară nu înseamnă o soluţie definitivă, după cum spune chiar numele deciziei adoptate astăzi. Înseamnă că NATO încă nu şi-a atins obiectivul de a avea protejate toate statele membre NATO din Europa, dar pe o geometrie variabilă, partea de Sud-Est a Europei este protejată în momentul de faţă, începând de astăzi. Aţi observat, probabil, în discursul meu, că punctul de vedere al României a fost că trebuie făcut public acest document, cu toată geografia lui. Vom vedea dacă aşa va fi sau nu, dar vă pot spune că, în unele perioade, măcar parţial, teritoriul României în momentul de faţă este protejat de lovituri ale unor rachete balistice. În opinia mea, dincolo de a fi o decizie tehnică, această decizie este una politică şi ea vine să garanteze cetăţenilor din statele membre NATO, în primul rând că ne ducem la îndeplinire obiectivele“, a afirmat preşedintele Băsescu, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele a precizat că a reiterat în Consiliul Nord Atlantic şi poziţia României referitoare la Rusia.

“În ceea ce priveşte poziţia faţă de Rusia, am prezentat-o şi în Consiliu. România susţine o transparenţă totală a informaţiilor în raport cu Federaţia Rusă, pentru a crea condiţia de încredere. În acelaşi timp, România respinge orice soluţie prin care un terţ din afara NATO ar putea să ridice probleme de legitimitate sau să pună condiţii legate de dreptul nostru de a implementa acest sistem de protejare a cetăţenilor noştri şi a teritoriului României, într-o lume care adesea are accente de nesiguranţă”, a mai declarat Băsescu.

Sursa: Mediafax.ro

Foto: presidency.ro

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

POLITICĂ

Klaus Iohannis, mesaj ferm: România nu este în faza unei relaxări a măsurilor stricte. Numai dacă respectăm regulile impuse de autorități, vom ajunge să ne reluăm aproape normal viața

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat miercuri că măsurile impuse de autorităţi pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus trebuie respectate cu stricteţe pentru a se ajunge la o relaxare a acestora, șeful statului menționând că România nu este în faza relaxării unor măsuri precum anunță alte state membre ale Uniunii Europene.

“Vremea este frumoasă, auzim la ştiri că sunt unele ţări unde se face un plan pentru relaxare. Oricât de rău îmi pare, trebuie să vă spun clar, pe faţă: noi, în România, nu suntem în această fază; la noi, în România, din păcate, numărul de cazuri creşte, numărul de persoane care sunt tratate în urgenţe creşte şi chiar dacă ne dorim cu toţii să se termine cât mai repede această criză, vă spun că la noi încă nu suntem în faza în care putem să ne relaxăm. Depinde de noi cât mai durează până putem să venim cu un plan de relaxare a măsurilor, fiindcă această infecţie, acest virus merge de la om la om. Dacă respectăm, aş spune chiar cu sfinţenie, regulile impuse de autorităţi – să nu ne întâlnim cu persoane, să evităm contactul fizic, să ne izolăm, să ieşim din casă numai atunci când trebuie -, atunci cu siguranţă vom putea mai repede să ajungem la faza de relaxare, să ne reluăm aproape normal viaţa”, a afirmat Iohannis după ce a vizitat Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei.

El a spus că dacă va exista o relaxare prea rapidă, se poate ajunge “în faza în care aceste măsuri trebuie prelungite încă luni de zile şi nimeni nu-şi doreşte aşa ceva”.

“Măsurile trebuie respectate cu stricteţe în continuare pentru a ajunge şi noi la momentul potrivit, în situaţia să relaxăm unele dintre aceste măsuri”, a arătat şeful statului.

Până în prezent, Austria și Danemarca și-au manifestat public intențiile de a ridica treptat, după Paștele catolic, măsurile stricte luate în contextul stopării răspândirii pandemiei cu noul coronavirus, iar Germania plănuiește, de asemenea, o reluare graduală a vieții publice. În contextul acestor anunțuri, Comisia Europeană va prezenta săptămâna viitoare recomandări pentru a asigura o ieşire coordonată din perioada de izolare impusă pentru a limita propagarea noului coronavirus.

Până astăzi, 8 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 4.761 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 528 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 209 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 344 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 162 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 25.556 de persoane. Alte 89.976 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 47.207 de teste.

Continue Reading

POLITICĂ

Klaus Iohannis îi îndeamnă pe români să stea acasă de Paște: Eu așa voi face, împreună cu soția mea. Nu vom merge la biserică, nu vom merge să luăm lumină, nu vom invita pe nimeni la masă, nu vom merge la nimeni la masă

Published

on

© Administratia Prezidentiala

Preşedintele Klaus Iohannis i-a îndemnat, din nou, pe români să stea acasă de Paşte şi a spus că el va celebra această sărbătoare creştină, duminică, alături de soţia sa, Carmen.

“Asta îmi cade și mai greu să vă spun, fiindcă este în legătură cu Sfintele Sărbători de care ne pregătim. Avem în continuare două sărbători pascale. Acum, duminică, este Învierea Domnului pentru creștinii catolici, evanghelici, unitarieni, iar în cealaltă duminică pentru creștinii ortodocși, pentru greco-catolici, pentru alții. Eu personal voi sărbători Învierea Domnului acum, duminică, și pot să vă spun ce o să fac eu. O să stau acasă, împreună cu soția mea, Carmen. Vom fi numai noi doi”, a spus președintele, într-un gest în care i-a îndemnat pe români să facă același lucru.

“Nu vom merge la biserică, nu vom merge să luăm lumină, nu vom invita pe nimeni la masă, nu vom merge la nimeni la masă. Vom fi acasă, vom urmări liturghia la televizor, vom aprinde o lumânare în casă și ne vom ruga. Asta mă aștept, dragi români, să faceți cu toții. Este greu, ne cade greu. De obicei, de Paști ne întâlnim cu prietenii, cu familia, ieșim afară. De data aceasta nu se poate. Este foarte, foarte important să respectăm și acum, de Sfintele Sărbători, regulile impuse de autorități! Fiindcă dacă acum scăpăm din mână această epidemie, vă spun că s-ar putea să fie foarte grav și să fie grav pentru foarte multă lume”, a mai spus Iohannis.

Șeful statului a vizitat miercuri Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției, care este operațional de trei săptămâni.

Până astăzi, 8 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 4.761 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 528 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 209 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 344 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 162 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 25.556 de persoane. Alte 89.976 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 47.207 de teste.

Continue Reading

POLITICĂ

Ziua Internațională a romilor. Klaus Iohannis: Societatea românească are nevoie de proba solidarităţii şi responsabilităţii fiecărui cetăţean, indiferent de etnie

Published

on

© Administratia Prezidentiala

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj cu prilejul Zilei Internaţionale a Romilor, în care și-a exprimat solidaritatea faţă de toţi cei care luptă împotriva rasismului și a solicitat societății românești să probeze solidaritate și responsabilitate în contextul dificil al pandemiei cu noul coronaviurs.

“În această perioadă extrem de dificilă, în care prioritatea absolută este limitarea efectelor negative produse de epidemia COVID-19, societatea românească are nevoie de proba solidarităţii şi responsabilităţii fiecărui cetăţean, indiferent de etnie. Respectând întocmai măsurile autorităţilor, romii trebuie să fie primii care să-şi protejeze sănătatea şi viaţa familiei şi a celor apropiaţi. Doar aşa, sărbătoarea etniei romilor de astăzi, precum şi apropiata Înviere a Domnului vor putea fi izvoarele de speranţă ale acestei grele primăveri”, spune şeful statului în mesaj.

“Sprijin demersurile care asigură deplina integrare şi apartenenţă a romilor la spectrul de valori, libertăţi, drepturi şi îndatoriri cetăţeneşti consacrate de Constituţia României. Depăşirea carenţelor sistemelor publice în privinţa modului în care sunt tratate problemele concetăţenilor noştri de etnie romă şi eliminarea cauzelor marginalizării lor sociale sunt chestiuni pe care avem responsabilitatea să le rezolvăm cât mai temeinic”, afirmă Iohannis.

Şeful statului salută iniţiativa Guvernului de a se “apleca cu seriozitate asupra dificultăţilor cu care se confruntă cetăţenii români de etnie romă, prin elaborarea unui nou cadru strategic care să dea o perspectivă şi speranţe realiste de îmbunătăţire a situaţiei, cu rezultate benefice atât pentru romi, cât şi pentru societate, în ansamblul său”.

“Am convingerea că există în ţara noastră forţe şi iniţiative capabile să conducă spre un viitor mai bun pentru romi, a căror istorie grea le marchează multora viaţa, chiar şi în prezent”, punctează Iohannis.

Ziua internaţională a romilor este sărbătorită anual la 8 aprilie, pentru a atrage atenţia asupra provocărilor de discriminare cu care se confruntă comunităţile de romi din Europa.

Continue Reading

Facebook

Guvernul României: Măsuri de prevenție coronavirus (COVID-19)

Măsuri de prevenție - COVID19

Măsuri de prevenție - COVID-19#Coronavirus #COVID19

Publicată de Guvernul României pe Miercuri, 11 martie 2020

ajutorcoronavirus.ro

Advertisement
Advertisement

Trending