Connect with us

JUSTIȚIE

Băsescu: Sper ca observaţiile la Coduri să treacă prin OUG în această săptămână. Politicul exercită o presiune formidabilă asupra justiției

Published

on

traian basescuPreședintele Traian Băsescu a afirmat, marți, la Palatul Cotroceni, în cadrul unei ceremonii de numire în funcții a unei noi generații de magistrați, că politicul exercită o presiune formidabilă asupra justiției.

”Am constatat că în ultimii 9 ani am semnat decrete pentru instalarea în prima funcție pentru 2999 magistrați. Mi-a părut rău că a lipsit unul ca să fie o cifră rotundă. Asta înseamnă că în ultimii 9 ani în justiția română au intrat foarte mulți oameni tineri. Și acest lucru se vede deja. Se vede pentru că justiția a început să aibă performanțe și să dobândească încrederea populației. E indiscutabil o creștere a nivelului de încredere și respect pentru puterea judecătorească și a celor care o alcătuiesc”, a afirmat șeful statului, potrivit B1.ro.

”Aveți obligația să apărați valorile statului de drept. În cei 9 ani și câteva luni de mandat nu a existat nici măcar un singur procuror sau judecător care să poată spune: m-a sunat președintele să rezolv un dosar.
Am aflat de la televizor care e finalul sau începutul unui dosar”, le-a transmis Băsescu noilor magistrați, conform sursei citate.

”Asupra justiției a început să se exercite o presiune formidabilă din partea politicului. Se umblă la partea de legislație. E un lucru rău și v-aș ruga să nu vă amăgiți. Înainte de a intra în prima ședință de judecată citiți raportul Comisiei Europene despre funcționarea justiției în România. Atât raportul MCV cât și raportul apărut luni al CE cu privire la funcționarea justiției și lupta împotriva corupției din statele UE și veți constata că nu aveți un aliat din clasa politică. Nimeni nu vă poate apăra pe fiecare dintre dumneavoastră. Doar voi o puteți face rămânând integri”, a subliniat președintele.

”Nu acceptați ca sistemul de justiție din România să fie pus sub control politic. De asemenea nu acceptați să fie emise, tolarate, legi care sunt în favoarea infractorilor și fac ca statul să nu poată lupta împotriva fraudei, a actelor de terorism, a criminalității organizate, împotriva traficului de droguri. Nu acceptați astfel de legi, reacționați”, i-a îndemnat Traian Băsescu pe tinerii megistrați.

”Dacă nu o veți face se poate ajunge la situația în care să nu mai puteți duce la capăt misiunea de judecători. O țară care nu are o justiție puternică și eficientă e o țară care nu are viitor”, a completat el.

Președintele a vorbit și despre noile coduri penale care au intrat în vigoare la 1 februarie.

”Pe 1 februarie au intrat în vigoare noile coduri, penal și de procedură penală. Nu sunt perfecte și sper ca observațiile primite de la DNA și Înalta Curte să fie susținute și să fie trecute prin Ordonanță de Urgență. Cereți structurilor care vă coordonează corectitudine față de sistem, altfel riscați să intrați într-o morișcă a incertitudinilor și România nu se mai poate întoarce înapoi”, a precizat șeful statului.

”Recomandarea mea ca om care înțelege bine și știe foarte bine care e portofoliul de valori al UE vă asigur că cea mai mare valoare e justiția. Toate țările care au reușit să aibă succces l-au avut pentru că au avut o justiție dreaptă și eficientă”, a susținut Traian Băsescu.

Nu în ultimul rând, președintele a avut un mesaj pentru magistrați.

”Dacă o să ajung vreodată în fața dumneavoastră ca magistrați o să vă rog să vă aduceți aminte că nimeni nu este mai presus de lege”, a afirmat el.

 

JUSTIȚIE

Eurobarometru: 80% dintre români consideră esențială respectarea valorilor fundamentale ale UE, inclusiv statul de drept și democrația

Published

on

© Calea Europeană/ Diana Zaim

Rezultatele unui sondaj eurobarometru arată că cetățenii acordă o mare importanță respectării statului de drept. Respectarea valorilor fundamentale ale UE, inclusiv statul de drept și democrația, este considerată esențială sau cel puțin importantă de către 80% dintre respondenții români și 89% la nivelul tuturor statelor membre.

Reamintim că cetățenii români în timpul alegerilor europene au participat si la referendumul pe justiție, propus de președintele României, Klaus Iohannis. Potrivit rezultatelor finale, referendumul pe justiție a fost validat cu un număr covârșitor de voturi. În total, 7.541.311 de cetățeni au votat la întrebările formulate de șeful statului.

Citiți și: Președintele Klaus Iohannis, despre rezultatul la referendum: Peste 6 milioane de români au dat o lecţie dură populismului, discursului antieuropean. A câştigat România europeană, democratică

Procentajul respondenților care consideră importantă respectarea valorilor fundamentale ale UE variază: de la 78% în Letonia și Cehia, 80% în Estonia și România și până la 95% în Suedia, Germania și Belgia și 96% în Cipru și Grecia. În 16 țări, majoritatea consideră că acest aspect este esențial.

© Eurobaromentru

Acest eurobarometru a fost publicat în aceeași zi în care Comisia Europeană a prezentat într-un document noi măsuri pentru consolidarea statului de drept în Uniunea Europeană. Una dintre măsuri va fi implimentarea unui ”raport anual” privind statul de drept, vizând toate statele membre ale UE pentru a preveni apariția unor probleme legate de statul de drept.

Comisia Europeană a decis să instituie un ciclu de evaluare a statului de drept, care să includă acest raport:Acest sistem suplimentar va contribui la depistarea timpurie a problemelor emergente legate de statul de drept, indiferent de locul în care apar”.

Citiți și: Frans Timmermans anunță în numele Comisiei Europene instituirea unui ”raport anual” privind statul de drept, ce vizează toate statele membre ale UE

Potrivit datelor furnizate de eurobarometru, peste 8 din 10 cetățeni afirmă că statul de drept trebuie respectat în toate celelalte state membre și peste 80 % din cetățenii UE sunt în favoarea îmbunătățirii principiilor fundamentale ale statului de drept.

Majoritatea cetățenilor (56 %) nu cred că sunt suficient de informați cu privire la situația statului de drept.

Sondajul Eurobarometru arată, de asemenea, un sprijin puternic pentru rolul mass-mediei și al societății civile în tragerea la răspundere a politicienilor aflați la putere, cu peste 8 din 10 cetățeni considerând că este important ca mass-media și societatea civilă să își poată desfășura activitatea în mod liber și să poată formula critici la adresa guvernului fără riscul de a fi intimidați.

75% dintre români consideră că este esențial ca presa și mijlocele mass-media să nu fie intimidate sau constrânse.

© Eurobarometru

 

 

Continue Reading

JUSTIȚIE

Ministrul Justiției Ana Birchall, despre rapoartele GRECO: ”Când ești într-un club este nevoie să respecți regulile”

Published

on

© Calea Europeana

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a declarat marţi, referindu-se la recomandările din rapoartele GRECO despre România, că “este nevoie să respecţi regulile atunci eşti într-un club”.

Întrebată de jurnalişti înaintea publicării celour două documente dacă recomandările din rapoartele GRECO ar trebui să fie obligatorii, Birchall a spus: “Dumneavoastră ştiţi că atunci când, ca regulă generală, eşti într-un club, ca să spun aşa, e nevoie să respecţi regulile”.

”Pe recomandările din raportul GRECO permiteţi-mi să mă pronunţ după ce vor fi publicate”, a spus ministrul Justiției, citat de Agerpres.

Ministerul Justiţiei a publicat, marţi, rapoartele GRECO privind România din care reiese că țara noastră a făcut foarte puţine progrese pentru a implementa măsurile de prevenire a corupţiei printre parlamentari, judecători şi procurori şi pentru a linişti îngrijorările ridicate de controversata reformă judiciară.

În rapoartele publicate pe pagina Ministerului Justiției și citate de Digi24, GRECO le cere autorităţilor din România să ia măsuri hotărâte pentru a atinge progrese tangibile cât mai curând posibil. De asemenea, raportul organismului anticorupție al Consiliului Europei apreciază faptul că pe 4 iunie premierul României a anunţat intenţia de a abandona controversata reformă din Justiţie.

Continue Reading

JUSTIȚIE

România, criticată în noile rapoarte GRECO: Țara noastră a făcut foarte puţine progrese în privinţa măsurilor anticorupţie

Published

on

©️ Council of Europe

Ministerul Justiţiei a publicat, marţi, rapoartele GRECO privind România din care reiese că țara noastră a făcut foarte puţine progrese pentru a implementa măsurile de prevenire a corupţiei printre parlamentari, judecători şi procurori şi pentru a linişti îngrijorările ridicate de controversata reformă judiciară.

În rapoartele publicate pe pagina Ministerului Justiției și citate de Digi24, GRECO le cere autorităţilor din România să ia măsuri hotărâte pentru a atinge progrese tangibile cât mai curând posibil. De asemenea, raportul organismului anticorupție al Consiliului Europei apreciază faptul că pe 4 iunie premierul României a anunţat intenţia de a abandona controversata reformă din Justiţie.

Într-un raport precedent privind progresul măsurilor recomandate încă din 2015, GRECO a constatat faptul că România a îndeplinit complet doar patru din cele 13 recomandări, parţial trei şi nu a implementat deloc un număr de 6.

Într-un alt raport intermediar realizat ca urmare a reformelor din Justiţie, GRECO a constatat faptul că autorităţile din România au implementat doar una din 5 recomandări.

Cu referire la parlamentarii români, GRECO indică faptul că autorităţile de la Bucureşti nu au revizuit încă, aşa cum era cerut, regulile şi practica procesului legislativ. În ciuda apelului făcut de GRECO de a limita folosirea ordonanţelor de urgenţă doar în cazuri excepţionale, autorităţile române au continuat să folosească ordonanţele pentru importante modificări legislative.

Alte deficienţe constatate: nu a fost instituit niciun mecanism eficient de aplicare a codului de conduită pentru parlamentari şi domeniul incriminării conflictului de interese rămâne limitat.  

GRECO regretă faptul că nu s-a introdus însă un set robust de limitări în privinţa cadourilor pentru parlamentari. Mai mult, parlamentarii găsiţi în incompatibilitate sau în conflict de interese nu sunt sancţionaţi cum trebuie. Nu a fost făcut niciun progres în privinţa reglementării activităţilor de lobby.

Citiți și România, criticată în raportul GRECO privind corupția: Țara noastră are cel mai mare număr de recomandări neimplementate referitoare la parlamentari

În privinţa reformelor sistemului juridic, GRECO avertizează asupra faptului că recentele tentative de dezincriminare ale unor fapte penale ar submina lupta împotriva corupţiei.

GRECO reclamă lipsa de acţiune în privinţa criteriilor obiective de selecţie şi revocare a procurorilor şefi. De asemenea, GRECO critică faptul că judecătorii Curţii Constituţionale au mărit rolul Executivului în numirea procurorilor şefi. Atacurile continue ale jucătorilor politici la adresa şefilor de parchete, revocarea din funcţie a procurorului şef DNA şi încercarea de revocare a procurorului general au ridicat suspiciuni asupra obiectivităţii procesului.

GRECO este foarte îngrijorat de faptul că autorităţile au ignorat recomandările privind abandonarea înfiinţării secţiei speciale de anchetare a magistraţilor. Raportul GRECO avertizează că noua legislaţie include amendamente care privesc numirea şi revocarea procurorilor şefi, independenţa procurorilor, toate acestea reprezentând o ameninţare la adresa independenţei justiţiei.

Pentru că nivelul de îndeplinire al recomandărilor GRECO rămâne în continuare nesatisfăcător, România va rămâne sub monitorizarea comisiei. GRECO a cerut autorităţilor din România să îndeplinească toate cerinţele din raport până pe data de 30 iunie 2020.

Rapoartele au fost publicate simultan, în limbile română şi engleză, pe paginile web ale Ministerului Justiţiei (www.just.ro) şi GRECO (www.coe.int/greco).

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending