Connect with us

U.E.

Belgia, membrul fondator al Uniunii Europene și inima instituțiilor europene, își sărbătorește Ziua Națională

Published

on

© Belgium MFA Twitter

Belgienii sărbătoresc, duminică, 21 iulie,  Ziua Naţională a Regatului Belgiei, care marchează 189 de ani de la depunerea jurământului de fidelitate de către primul rege al Belgiei, Leopold I de Saxa-Coburg, faţă de Constituţia poporului belgian.

Revoluția Belgiană din 1830 a dus la înființarea Belgiei independente, catolice, burgheze, neutre și oficial francofone, condusă de un guvern provizoriu și un congres național. De la instalarea lui Leopold I ca rege la 21 iulie 1831 (astăzi sărbătorită ca zi națională a Belgiei), Belgia este o monarhie constituțională și democrație parlamentară, cu o constituție seculară bazată pe codul napoleonian. Deși inițial restrâns, votul universal pentru bărbați a fost introdus după greva generală din 1893 (cu vot plural până în 1919) și pentru femei după 1949.

Belgia este o monarhie constituțională federală în care regele este șeful de stat, iar primul ministrul este șeful de guvern într-un sistem pluripartit. Puterea decizională nu este centralizată, ci împărțită pe trei niveluri de guvernare: guvernul federal, guvernele celor 3 comunități lingvistice (flamandă, franceză și germană) și guvernele celor 3 regiuni (Flandra, Regiunea Bruxelles-Capitală și Valonia). Din punct de vedere juridic, aceste guverne sunt egale, dar fiecare are puteri și responsabilități în domenii diferite. Capitala Belgiei, Bruxelles, este unul din cele trei sedii oficiale ale instituțiilor europene, alături de orașele Luxemburg și Strasbourg.

Belgia și Uniunea Europeană

Uniunea Europeană este o uniune economică și politică unică în lume, care reunește 28 de țări europene și acoperă aproape tot continentul.

Organizația care va deveni UE a fost creată în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial. În prima etapă, s-a pus accent pe consolidarea cooperării economice: țările implicate în schimburi comerciale devin interdependente din punct de vedere economic și astfel se evită riscul izbucnirii unui nou conflict.

Astfel, în 1958, a luat naștere Comunitatea Economică Europeană (CEE) care, inițial, a contribuit la intensificarea cooperării economice între șase țări: Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos.

© European Parliament.eu

 

Diana Zaim este foto jurnalist, premiată în cadrul #România@10EU, concurs de fotografie organizat cu ocazia a 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Studentă la secția germano-portugheză în cadrul Universității din București și pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

U.E.

Polonia: Partidul Lege și Justiție a câștigat detașat alegerile parlamentare și își va reînnoi legitimitatea mandatului obținut cu 4 ani în urmă

Published

on

© premierrp/ instagram

Potrivit rezultatelor Exit Poll, Partidul Lege și Justiție a câștigat detașat alegerile parlamentare din Polonia, având 43,6 % din voturi, relatează Politico

Partidul condus de Jarosław Kaczyński s-a clasat cu mult înaintea principalului partid de opoziție, Coaliția Civică, care a luat 27,4%. Apoi a fost urmat Stânga Unită cu 11,9%.

Conform unei distribuții preliminare a locurilor în camera inferioară a parlamentului de 460 de membri Sejm, PiS ar ocupa 239 de locuri – suficient pentru o majoritate absolută. Coaliția Civică va obține 130, Stânga 43, Coaliția Poloneză 34 și Confederația 13 locuri. Minoritatea germană are un singur loc.

Participarea la vot a înregistrat un nivel record.

Numărătoarea finală este așteptată marți.

Continue Reading

U.E.

Cancelarul german, Angela Merkel, despre legătura cu Franța: ”Colaborarea noastră ar trebui să devină şi mai puternică”

Published

on

© France Representation to the EU/ Twitter

Cancelarul german Angela Merkel s-a angajat sâmbătă să întărească legăturile cu Franţa, înainte de o călătorie în această ţară pentru o reuniune a consiliului de miniştri franco-german, relatează dpa, potrivit Agerpres.

“În legăturile bilaterale precum şi în rezolvarea conflictelor internaţionale Germania şi Franţa lucrează foarte strâns împreună şi vor ca acest lucru să continue în viitor”, a spus Merkel în discursul său video săptămânal.

Angela Merkel, Emmanuel Macron şi miniştrii din ambele ţări urmează să se întâlnească miercuri pentru discuţii în oraşul francez Toulouse, unde liderii celor două state plănuiesc să viziteze compania Airbus, producătorul european din domeniul apărării şi aerospaţial.

Totodată, Angela Merkel a vorbit despre un nou pact de consolidare a relaţiilor bilaterale, Tratatul de la Aachen, încheiat la începutul acestui an în oraşul german eponim din apropierea frontierei franceze.

“Prin acest lucru, colaborarea noastră ar trebui să devină şi mai puternică”, a spus Merkel în mesajul video. Ea a evidenţiat planurile de a promova contactul direct între cetăţenii din regiunea de frontieră prin finanţarea instituţiilor culturale.

“În plus, va exista un comitet pentru rezolvarea problemelor în regiunile de frontieră. Acest comitet va fi înfiinţat şi ne vom prezenta primele proiecte la consiliile de miniştri franco-germane”, a spus Merkel.

Continue Reading

U.E.

Lunga istorie a alegerilor din Polonia continuă. Astăzi, 13 octombrie, cetățenii polonezi sunt așteptați la urne într-un scrutin legislativ

Published

on

© premierrp / instagram

Polonia își continuă lunga istorie a alegerilor. Duminică, 13 octombrie, au loc alegeri parlamentare.

Partidul Lege și Justiție va încerca să reînnoiască legitimitatea mandatului obținut cu 4 ani în urmă. Până în prezent PLJ a dominat detașat în sondaje cu o preferință mediană de vot de 45%, următoarea forță politică –  Coaliatia Civică – fiind la doar 27-28%, iar cea de-a treia clasată în sondaje – Stânga Unită, o coaliție de trei partide – poate speră la un procentaj de 12-13%, informează RFI.

În Polonia, opoziţia a descris alegerile legislative de duminică ca fiind o luptă „existenţială” pentru a preveni partidul naţionalist de guvernământ să câştige alţi patru ani în fruntea ţării, relatează Adevărul.

PiS a câştigat alegerile din 2015 şi a iniţiat un program de cheltuieli sociale masive, câştigând o largă susţinere. 

Simultan, partidul a fost acuzat de faptul că a atacat sistemul judiciar, a intrat într-un război cultural şi, în ultimele luni, că şi-a folosit presa loială pentru a lansa un război împotriva „ideologiei LGBT”, susţinând că partidul apără valorile adevărate, tradiţionale ale polonezilor. 

Partidele din opoziţie nu au vreo iluzie că PiS va lua cel mai mare număr de voturi, dar speră că nu va avea suficiente pentru a putea forma un guvern şi că forţele liberale şi stângiste din opoziţie ar putea să guverneze ca o coaliţie mai largă.

Din cauza unor calcule mai complicate din sistemul polonez, multe pot depinde de posibilitatea ca două partide mai mici, unul dintre ele de extremă-dreaptă să treacă de pragul de 5 la sută pentru a intra în parlament. Mare parte din sprijinul pe care PiS îl primeşte vine de la oraşe mai mici şi din zona rurală, unde cheltuielile sociale au avut un impaact mai mare.

Din 1991, alegerile din Polonia s-au desfășurat conform unui sistem parlamentar tipic. Polonia alege la nivel național un conducător al statului – președinte și o legislatură. Președintele e ales pentru o perioadă de 5 ani de către alegători. Adunarea Națională are 2 camere. Parlamentul (Seimul Poloniei) are 460 membri, aleși pentru 4 ani prin liste de partid in multi-mandate circumscripte cu un prag de 5% pentru partidele singure și 8% pentru coaliții. Senatul are 100 de membri, aleși pentru 4 ani în 40 de multi-mandate circumscripte. Din 1991 alegerile sunt supravegheate de Comisia Electorală Națională, a cărei diviziune administrativă se numește Biroul Național Electoral.

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending