Connect with us

U.E.

Berlinul și Madridul au ajuns la un acord: Migranții care sosesc în Germania, dar sunt înregistrați pe teritoriul spaniol, vor fi preluați de către Spania

Published

on

Guvernul de la Berlin a finalizat un acord cu Spania prin care aceasta s-a angajat să preia migranții care sosesc în Germania, dar sunt deja înregistrați deja pe teritoriul spaniol, a precizat miercul o purtătoare de cuvânt al Ministerului de Interne, anunță AFP, citat de Agerpres.

FOTO: consilium.europa.eu

Acordul a fost semnat luni şi va intra în vigoare la 11 august. El se referă la toţi migranţii care sosesc în Germania şi sunt deja înregistraţi în Spania în bazele de date europene.

În baza sa, migranţii ”vor putea fi trimişi în Spania într-un termen de 48 de ore”, a declarat purtătoarea de cuvânt Eleonore Petermann. Madridul ”nu a solicitat nimic în contrapartidă”, a precizat ea.

Guvernul german indicase deja la sfârşitul lunii iunie că Spania, dar şi Grecia, îşi dăduseră acordurile de principiu.

Deocamdată, însă, discuţiile cu Grecia şi cele cu Italia nu s-au încheiat, a mai afirmat purtătoarea de cuvânt, subliniind că acordurile cu aceste două state sunt ”importante, pentru că acolo presiunile migratoare sunt cele mai puternice”.

Problema migrației s-a aflat în miezul conflictului dintre Merkel și Seehofer, o dispută care ameninţa să arunce în aer şubreda coaliţie guvernamentală germană CDU-CSU-SPD, instalată cu greutate la putere în luna martie, la șase luni după alegerile din septembrie 2017.

Compromisul la care cei doi lideri germani au ajuns prevede: 1) un nou regim de trecere la frontieră pentru a combate migrația la granița Austria – Germania; 2) centre de tranzit și acorduri bilaterale pentru returnarea migranților; 3) un acord cu Austria pentru a returna migranții înregistrați în țările cu care nu există acorduri bilaterale.

Cancelarul Angela Merkel a transmis, vineri, că a încheiat acorduri bilaterale cu Spania și Grecia privind migranții. „Ce am obținut aici astăzi a fost mai mult decât aș fi sperat”, a declarat Angela Merkel la încheierea Consiliului European.

Citiți și:

Cancelarul german, Angela Merkel, avertizează: Modul în care va fi gestionată problema migrației va decide dacă Uniunea Europeană va mai exista în viitor

Criza migrației. Comisia Europeană oferă 6.000 de euro pentru fiecare refugiat acceptat pentru a convinge statele membre să-și deschidă porturile

În baza acestei înţelegeri, la care s-a ajuns în marja summit-ului european de la Bruxelles, Grecia şi Spania anunțaseră că lua înapoi migranţii înregistraţi pe teritoriul lor, dar care ajung în Germania trecând frontiera de sud cu Austria.

Liderii UE au convenit, după negocieri intense, să aibă o nouă abordare pentru a rezolva criza migrației și de a institui „platforme regionale de debarcare în strânsă cooperare cu statele terțe relevante și cui UNHCR și OIM”. Conform concluziilor, „aceste platforme ar trebui să funcționeze în funcție de situațiile individuale, în respectarea deplină a dreptului internațional și fără crearea unui factor de atracție.” Mai mult s-a stabilit să se facă trierea rapidă a persoanelor care sosesc în UE și să se facă diferențierea între cei care au cu adevărat nevoie de protecție și de migranți economici.

În ce privește Regulamentul Dublin nu s-au făcut progrese, dar s-a subliniat necesitatea unui consens pe viitor.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

U.E.

Emmanuel Macron subliniază urgența abordării schimbărilor climatice pentru ca UE să poată asigura progresul economic promis

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Emmanuel Macron a subliniat miercuri urgența abordării schimbărilor climatice pentru ca UE să poată asigura progresul economic promis, cu prilejul prezentării, în plenul Parlamentului European, a priorităților președinției Franței la Consiliul UE. În acest sens, președintele francez a precizat că UE trebuie să treacă de la „intenții la acțiuni”.

 

„A doua promisiune pe care am menționat-o este promisiunea de progres. Europa nu s-a gândit niciodată la ea însăși ca la o simplă menținere a confortului status quo-ului. Suntem construiți pe dorința de a construi o creștere economică, un model pentru viitor, cu posibilitatea ca clasa muncitoare și clasa de mijloc să poată profita de toate beneficiile acestui progres. Ultimii ani au subminat această promisiune. Inegalitățile în creștere, dezindustrializarea și noile provocări, precum schimbările climatice și tehnologia digitală, au pus sub semnul întrebării continentul nostru, iar provocarea noastră este de a construi un model original pentru a face față provocărilor majore ale secolului. Un model pentru viitor care să ne permită să respectăm încă o dată această promisiune de progres. Clima este prima dintre aceste provocări. Europa este locul în care, la Paris, în 2015, a avut loc o conștientizare universală privind clima. Este continentul care, cu obiectivul de neutralitate a emisiilor de carbon în 2050, a fost primul care și-a stabilit cele mai ambițioase obiective de pe planetă. Acum trebuie să trecem de la intenții la acțiuni”, a susținut Emmanuel Macron.

Citiți și 

Emmanuel Macron, discurs în hemiciclul Parlamentului European: Președinția franceză a Consiliului UE va încerca să reformeze spațiul Schengen

Emmanuel Macron cere o propunere comună europeană împreună cu NATO pentru “o nouă ordine de securitate” care “să fie negociată cu Rusia”

Emmanuel Macron: Provocarea UE este de a construi o piață unică digitală care să genereze inițiative emblematice și campioni europeni

Emmanuel Macron vrea o “doctrină europeană de securitate complementară cu NATO” pentru ca Europa să nu depindă de alegerile celorlalte mari puteri

Emmanuel Macron, în plenul Parlamentului European: Putem să avem o politică de vecinătate mai bună, iar UE poate deveni o putere care să asigure echilibrul

Emmanuel Macron face apel la fermitate din partea UE în relația cu Regatul Unit: Pentru a rămâne prieteni, acordurile încheiate trebuie respectate

El a menționat ca ambiții ale Pactului transformarea industriilor noastre, investițiile în tehnologiile viitorului, fie că este vorba de baterii sau de hidrogen, obiective pentru care Comisia a făcut „propuneri puternice” și pe care „va trebui să le punem în aplicare împreună în următoarele săptămâni”.

De asemenea, președintele Franței a adăugat că urmează să fie adoptate și alte decizii importante cu privire la câteva chestiuni „esențiale” din strategia UE privind biodiversitatea și combaterea schimbărilor climatice, deciziile fiind ulterior implementare la nivel național.

În acest sens, Macron a menționat că în februarie va fi organizat un summit important pentru oceane, în cadrul căruia mai multe state membre și Comisia Europeană vor avea de prezentat o strategie importantă, deoarece „suntem o putere maritimă majoră și avem, de asemenea, o agendă de apărat în ceea ce privește biodiversitatea”.

Continue Reading

PARLAMENTUL EUROPEAN

Manfred Weber, către președintele Franței: Nord Stream 2 va trebui oprit, dacă va exista o escaladare militară în Ucraina

Published

on

© Manfred Weber - Twitter

Liderul Grupului PPE, Manfred Weber, a luat cuvântul în Parlamentul European de la Strasbourg după discursul președintelui Franței, Emmanuel Macron, iar cu acest prilej eurodeputatul german a criticat obisnuința liderilor UE, care dețin președinția Consiliului și vin în Parlamentul European unde susțin același discurs, devenind o „rutină plictisitoare”. 

„La fiecare șase luni primim aici, în această cameră, o nouă președinție. Angela Merkel a fost aici. Premierul Youngja, prim-ministrul Costa. Pentru un prim-ministru este probabil interesant să fie aici și să prezinte idei pe scena europeană. Pentru noi este un fel de rutină și, uneori, chiar trebuie să spun, un fel de rutină plictisitoare, pentru că la fiecare șase luni auzim aceleași lucruri importante de pe ordinea de zi”, a subliniat Manfred Weber la începutul discursului său. 

În intervenția sa, Manfred Weber a făcut referire la probleme principale de pe scena politică internațională, dar și despre marile provocări ale UE în vecinătatea sa. 

„Nord Stream 2 va trebui oprit, dacă va exista o escaladare militară în Ucraina”, a adăugat acesta. 

De asemenea, europarlamentarul PPE a cerut ca pe probleme de politică externă să nu se mai folosească votul în unanimitate în Consiliul European: „Cred că este evident că este nevoie acum de cineva în Consiliu care să se ducă și să le spună că trebuie să oprească votul în unanimitate pe probleme de afaceri externe, dar cine va face acest lucru?”

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Emmanuel Macron vrea o “doctrină europeană de securitate complementară cu NATO” pentru ca Europa să nu depindă de alegerile celorlalte mari puteri

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Provocările geopolitice reclamă o Europă care să fie independentă și care să aibă puterea de a-și decide propriul viitor pentru ea însăși și să nu depindă de alegerile celorlalte mari puteri, a declarat miercuri președintele francez Emmanuel Macron, pledând pentru adoptarea unei Busole Strategice a UE în complementaritate cu NATO.

Șeful statului francez a prezentat în plenul de la Strasbourg prioritățile președinției franceze a Consiliului UE, care a debutat la 1 ianuarie, pledând pentru o propunere comună europeană împreună cu NATO pentru o nouă ordine de securitate europeană bazată pe reguli și promovând din nou ideea unui dialog cu Rusia pe marginea acestui aspect. Între temele abordate prioritar de Macron s-au regăsit piața unică digitală, reformarea spațiului Schengen, dreptul de inițiativă legislativă pentru Parlamentul European, susținerea parcursului european al Balcanilor de Vest, situația de securitate din vecinătatea estică, relațiile post-Brexit dintre UE – Regatul Unit și relațiile UE – Africa.

În ceea ce privește apărarea europeană, un domeniu important pentru viziunea lui Macron privind suveranitatea europeană, liderul francez a opinat că “nu ne putem mulțumi doar să răspundem la crize internaționale”.

“Trebuie să fim capabili să anticipăm lucrurile și să organizăm siguranța Europei pentru a face față provocărilor pe care le vedem că multe dintre ele sunt fără precedent în ultimii ani”, a spus el, făcând trimitere și la eforturile președinției germane din 2020 în acest sens.

Un summit european informal va fi organizat pe 10 şi 11 martie, cu exact o lună înaintea primului tur al prezidenţialelor franceze, acela fiind probabil summitul consacrat apărării europene pe care președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a anunțat în discursul privind Starea Uniunii, pentru a facilita adoptarea Busolei Strategice a Uniunii Europene.

Busola Strategică a apărării europene a fost discutată săptămâna trecută, la Brest, într-o reuniune comună a miniștrilor de externe și ai apărării din UE. “Pentru prima dată, Uniunea Europeană va elabora o carte albă care va stabili foaia de parcurs pentru securitate și apărare până în 2030”, a transmis președinția franceză a Consiliului. Busola Strategică va combina o definiție europeană a amenințărilor, consolidarea capacității operaționale și industriale europene și apărarea intereselor și a libertății de acțiune a Uniunii Europene în domenii disputate, cum ar fi mările și oceanele, spațiul, spațiul cibernetic și informațiile. Acesta va defini acțiunile care trebuie întreprinse în patru domenii-cheie: gestionarea crizelor, consolidarea capacităților, reziliența și parteneriatele.

În acest semestru, va trebui să facem progrese considerabile în ceea ce privește adoptarea Busolei strategice lansate sub președinția germană, definirea doctrinei noastre de securitate, în complementaritate cu NATO, precum și o adevărată strategie pentru industrie, apărare și independență tehnologică, fără de care această Europă a apărării nu are niciun sens și nicio realitate”, a afirmat el.

După cum ați înțeles din această agendă, este vorba de a găsi împreună o Europă care să fie o putere a viitorului, adică o Europă capabilă să răspundă la provocările climatice, tehnologice și digitale, dar și la provocările geopolitice, o Europă independentă, în sensul că are încă mijloacele de a-și decide propriul viitor și de a nu depinde de alegerile celorlalte mari puteri”, a conchis Macron.

Continue Reading

Facebook

U.E.3 mins ago

Emmanuel Macron subliniază urgența abordării schimbărilor climatice pentru ca UE să poată asigura progresul economic promis

PARLAMENTUL EUROPEAN22 mins ago

Manfred Weber, către președintele Franței: Nord Stream 2 va trebui oprit, dacă va exista o escaladare militară în Ucraina

CONSILIUL EUROPEAN28 mins ago

Emmanuel Macron vrea o “doctrină europeană de securitate complementară cu NATO” pentru ca Europa să nu depindă de alegerile celorlalte mari puteri

MAREA BRITANIE45 mins ago

Emmanuel Macron face apel la fermitate din partea UE în relația cu Regatul Unit: Pentru a rămâne prieteni, acordurile încheiate trebuie respectate

CONSILIUL UE59 mins ago

Emmanuel Macron, în plenul Parlamentului European: Putem să avem o politică de vecinătate mai bună, iar UE poate deveni o putere care să asigure echilibrul

U.E.1 hour ago

Emmanuel Macron: Provocarea UE este de a construi o piață unică digitală care să genereze inițiative emblematice și campioni europeni

RUSIA1 hour ago

Josep Borrell îl asigură pe ministrul ucrainean de externe de ”sprijinul neclintit al UE” și cere Rusiei să își retragă trupele

CONSILIUL UE1 hour ago

Emmanuel Macron, discurs în hemiciclul Parlamentului European: Președinția franceză a Consiliului UE va încerca să reformeze spațiul Schengen

CONSILIUL EUROPEAN2 hours ago

Emmanuel Macron cere o propunere comună europeană împreună cu NATO pentru “o nouă ordine de securitate” care “să fie negociată cu Rusia”

INTERNAȚIONAL2 hours ago

De la Kiev, Antony Blinken avertizează că Rusia poate ataca foarte rapid. SUA au deblocat un ajutor de 200 de milioane de dolari pentru apărarea Ucrainei

U.E.3 mins ago

Emmanuel Macron subliniază urgența abordării schimbărilor climatice pentru ca UE să poată asigura progresul economic promis

CONSILIUL EUROPEAN28 mins ago

Emmanuel Macron vrea o “doctrină europeană de securitate complementară cu NATO” pentru ca Europa să nu depindă de alegerile celorlalte mari puteri

MAREA BRITANIE45 mins ago

Emmanuel Macron face apel la fermitate din partea UE în relația cu Regatul Unit: Pentru a rămâne prieteni, acordurile încheiate trebuie respectate

U.E.1 hour ago

Emmanuel Macron: Provocarea UE este de a construi o piață unică digitală care să genereze inițiative emblematice și campioni europeni

CONSILIUL EUROPEAN2 hours ago

Emmanuel Macron cere o propunere comună europeană împreună cu NATO pentru “o nouă ordine de securitate” care “să fie negociată cu Rusia”

RUSIA22 hours ago

Annalena Baerbock îi transmite lui Serghei Lavrov în prima vizită la Moscova că Germania este pregătită să apere regulile comune, chiar dacă va plăti ”un preț economic ridicat”

PARLAMENTUL EUROPEAN1 day ago

După 20 de ani, conducerea Parlamentului European este preluată de o femeie: Roberta Metsola, a treia femeie din istorie aleasă președinte al PE

RUSIA2 days ago

Germania dă asigurări Kievului că va face ”totul pentru a garanța securitatea Ucrainei și Europei” și avertizează Rusia că va ”plăti un preț ridicat” dacă va recurge la ”un nou act de agresiune”

CHINA2 days ago

Forumul de la Davos: Președintele Chinei atrage atenția că o confruntare globală ”nu rezolvă problemele” și ar putea avea ”consecințe catastrofale”

SUA5 days ago

SUA sunt pregătite atât pentru discuții, cât și pentru represalii față de Rusia, nefiind clar că Moscova a decis „în mod categoric” să întreprindă o acțiune militară în Ucraina

Advertisement

Team2Share

Trending