Connect with us

NATO

Bilanțul lui Klaus Iohannis la ultimul său summit NATO: Acord de securitate cu Ucraina, întărirea apărării pe flancul estic și la Marea Neagră, sprijin pentru R. Moldova și aprecierea aliaților pentru donarea unui sistem Patriot către Ucraina

Published

on

© NATO

Corespondență din Washington

Președintele Klaus Iohannis, a participat, în perioada 9-11 iulie 2024, la summitul NATO de la Washington, care a avut loc în contextul marcării a 75 de ani de la înființarea Alianței, unde a semnat un acord bilateral de securitate cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a prezentat contribuția României la consolidarea posturii aliate pe Flancul Estic și în regiunea Mării Negre, e evocat necesitatea sprijinului pentru Republica Moldova, iar decizia României de a dona un sistem Patriot către Ucraina a fost apreciată de aliații NATO, îndeosebi de SUA, informează Palatul Cotroceni într-un comunicat după ultimul summit aliat la care Klaus Iohannis a participat în calitate de șef al statului.

În cadrul reuniunii, aliații NATO au reconfirmat soliditatea unității transatlantice, precum și faptul că NATO este cea mai importantă Alianță politico-militară din istorie. Dincolo de semnificația aniversară, Summitul NATO de la Washington a generat decizii substanțiale pentru securitatea în spațiul euroatlantic și pentru securitatea României, iar țara noastră și-a atins toate obiectivele stabilite.

Summitul a cuprins două reuniuni la cel mai înalt nivel ale Consiliului Nord-Atlantic, inclusiv în formate cu Uniunea Europeană și partenerii NATO din Indo-Pacific, o reuniune a Consiliului NATO-Ucraina, precum și un eveniment aniversar.

De asemenea, liderii au adoptat o serie de documente, printre care: Declarația Summitului, Declarația Consiliului NATO-Ucraina și Angajamentul NATO de extindere a capacității industriale.

Șeful statului a salutat, în cadrul reuniunilor de lucru, faptul că Aliații rămân ferm angajați în implementarea agendei comune, angajament care confirmă că NATO va continua să se adapteze cu succes la un mediu de securitate profund schimbat ca urmare a războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Au fost realizați pași importanți în direcția consolidării posturii NATO de descurajare și apărare, în special de-a lungul Flancului Estic și la Marea Neagră. Au fost adoptate decizii pentru a asigura că NATO are o postură puternică, pe termen lung, bazată pe forțe, capabilități și aranjamente de comandă și control robuste și eficiente, capabile să răspundă tuturor amenințărilor.

Deciziile liderilor vor consolida apărarea spațiului euroatlantic și reziliența tuturor Aliaților, în fața diferitelor amenințări și provocări de securitate, inclusiv hibride și cibernetice.

Țara noastră a depus eforturi substanțiale pentru consolidarea posturii aliate pe Flancul Estic și în regiunea Mării Negre și este pregătită să își asume și pe mai departe un rol activ în acest sens.

Citiți și Klaus Iohannis, la ultimul summit NATO ca președinte: Marea Neagră nu mai este un spațiu mai apropiat de Lună decât de zona euro-atlantică. Aliații au înțeles că Rusia este o amenințare nu din trecut, ci pentru viitor

Președintele Klaus Iohannis a prezentat contribuția țării noastre prin înființarea de către România, Turcia și Bulgaria a grupului naval operativ, MCM Black Sea, care a început recent prima sa misiune de deminare. A încurajat ca pe viitor și alți Aliați să participe la aceste eforturi în regiune.

De asemenea, în marja acestui Summit, a fost definitivată cu Bulgaria decizia anunțată în 2023 la Vilnius de creare a unui Comandament regional pentru Forțele Speciale pe care ambii Aliați îl pun la dispoziția NATO.

Ca parte integrantă a consolidării posturii de descurajare și apărare, au fost făcuți pași importanți în sporirea mobilității militare. Astfel, România va face parte dintr-un coridor de mobilitate militară, împreună cu Bulgaria și Grecia, o inițiativă a părții române.

Măsurile vizând consolidarea rezilienței la nivel național și colectiv includ și crearea condițiilor pentru avansarea eforturilor aliate legate de protecția infrastructurii critice submarine.

Citiți și Declarația summitului NATO de la Washington atestă sprijinul aliat pentru capacitățile de securitate și apărare ale R. Moldova și importanța strategică a regiunii Mării Negre

Marea Neagră este reconfirmată în Declarația Summitului ca regiune de importanță strategică, un aspect pe care România l-a promovat constant și, inclusiv ca urmare a acestor demersuri susținute, regiunea este nu numai recunoscută, ci și tratată ca una de importanță strategică pentru NATO și pentru securitatea euroatlantică. Declarația Summitului reconfirmă această abordare, în linie și cu prevederile Conceptului Strategic al NATO, fiind menționat în mod expres faptul că Alianța este ,,ferm angajată pentru stabilitatea și securitatea’’ acestei regiuni.

Rezultatele Summitului reflectă și faptul că Rusia rămâne cea mai importantă amenințare la adresa securității europene şi euroatlantice și că, în consecință, Alianța trebuie să își adapteze abordarea strategică în acest sens.

Citiți și NATO a aprobat preluarea coordonării ajutorului militar pentru Ucraina printr-o misiune care va avea structuri și pe teritoriul României: Sprijin de 40 de miliarde de euro, anul viitor

În ceea ce privește Ucraina, s-a convenit asupra unui pachet consistent de măsuri în sprijinul Kievului, atât la nivel politic, cât și practic. În primul rând, NATO a aprobat misiunea de Asistență de Securitate și Instruire pentru Ucraina. În al doilea rând, a fost aprobat un angajament NATO de sprijin financiar pentru Ucraina, care va sta la baza asistenței militare acordate de NATO Ucrainei, adaptat la PIB-ul fiecărui aliat.

În același timp, a fost reconfirmat, inclusiv în documentele publice finale ale Summitului, sprijinul ferm pentru parcursul euroatlantic ireversibil al Ucrainei și pentru parcursul ireversibil al acesteia către aderarea la NATO.

Pachetul pentru Ucraina conține și decizia de înființare a unei noi poziții de Reprezentant civil al NATO, la Kiev, care să mențină legătura cu autoritățile ucrainene.

Decizia României de a dona Ucrainei un sistem PATRIOT, în condițiile stabilite în cadrul reuniunii CSAT din 20 iunie 2024, a fost deosebit de apreciată, atât de Ucraina, cât și de Aliații din NATO, în special SUA.

Citiți și Iohannis și Zelenski au semnat, la Washington, acordul de securitate România – Ucraina pentru sprijinirea apărării Ucrainei în fața Rusiei (DOCUMENT)

Totodată, președintele Klaus Iohannis a semnat, la Washington, alături de omologul ucrainean, “Acordul de cooperare în domeniul securității între România și Ucraina”. Țara noastră s-a alăturat astfel celorlalți Aliați și parteneri care au semnat deja acest tip de document bilateral cu Ucraina, implementând Declarația G7 adoptată în marja Summitului NATO din 2023.

România a salutat și faptul că sprijinul NATO pentru Republica Moldova este evidențiat clar în documentele Summitului. Președintele Klaus Iohannis a evocat constant, în reuniunile la nivel înalt, necesitatea de a consolida sprijinul pentru partenerii NATO, în special pentru Republica Moldova, afectată de războiul din proximitatea sa și de acțiunile hibride ale Rusiei de a o destabiliza.

Totodată, aliații au abordat în cadrul Summitului și noi posibilități de cooperare între NATO și partenerii săi – Uniunea Europeană și statele din Indo-Pacific – pe baza obiectivelor, dar și a valorilor comune. Reuniunea a confirmat avansarea dialogului politic și a cooperării practice și interesul comun pentru continuarea tuturor eforturilor în scopul protejării ordinii internaționale bazate pe reguli.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

Nicușor Dan convoacă ședința CSAT consacrată Strategiei Naționale de Apărare a Țării. Documentul va fi avizat înainte de prezentarea și adoptarea în plenul Parlamentului

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele Nicușor Dan a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc luni, 24 noiembrie, la Palatul Cotroceni și care va fi dominată de discuții privind avizarea Strategiei Naționale de Apărare a Țării pentru perioada 2024-2030 prezentată săptămâna trecută de șeful statului.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la “Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2025-2030” și “Analiza Strategică a Apărării”.

Pe 26 noiembrie, președintele Nicușor Dan va prezenta documentul în plenul reunit al Parlamentului României, unde va fi supusă la vot.

Totodată, va fi dezbătut și raportul privind activitățile desfășurate și rezultatele obținute la nivel național, în primele șapte luni ale anului 2025, pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri, risc la adresa siguranței naționale în România.

Pe ordinea de zi figurează și o evaluare privind riscuri, amenințări și vulnerabilități la adresa României, prognozate pentru anul 2026.

Nu în ultimul rând, va fi discutat și raportul consolidat privind participarea României la Exercițiul NATO de management al crizelor „CMX-25”.

În cadrul ședinței Consiliului vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale, conchide Palatul Cotroceni.


Citiți și

Nicușor Dan pune în dezbatere publică Strategia Națională de Apărare a Țării, cu “independența solidară” concept central: Nu vrem să apărăm statul, ci cetățeanul care trăiește în acest stat

România în era “independenței solidare”: Un nou concept strategic, cu loialitate față de aliați și în parteneriat cu națiunea română, pentru a fi “principala putere a Europei de Sud-Est și a doua mare putere estică după Polonia”

Strategia Națională de Apărare: “O eventuală graniță pe Dunăre cu Rusia”, amenințare directă la adresa securității României; Amânarea pe termen lung a integrării R. Moldova și Ucrainei în UE va accentua riscurile de securitate


România intră într-o nouă etapă de definire a politicii sale de securitate și apărare națională cuprinsă în 40 de pagini și 117 paragrafe. Într-o conferință de presă de 107 minute, președintele Nicușor Dan a lansat în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale de Apărare a Țării pentru perioada 2025-2030, un document programatic care trasează direcțiile de acțiune ale statului român și care introduce un nou concept strategic, acela de “independența solidară”, cu ambiția de a semnala o nouă etapă în dezvoltarea istorică a României, o țară care “să se proiecteze pe termen mediu drept principala putere a Europei de Sud-Est și a doua mare putere la est de Germania, după Polonia”. În același timp, consolidarea rolului țării în NATO și în Uniunea Europeană și “importanța covârșitoare” a Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ca “pilon de neînlocuit al securității noastre și platformă de avansare a prosperității României” reprezintă ancore prin care România, în acțiunea sa externă, să răspundă amenințărilor reprezentate de “acțiunile ostile ale Federației Ruse”, inclusiv spionajul și războiul hibrid, precum și riscurilor și vulnerabilităților identificate ca fiind ca tendințele de populism, curentele anti-europene și anti-UE, emergența unor alianțe anti-occidentale sau instabilitatea din regiune.

“O eventuală graniță pe Dunăre cu Rusia” este dată ca exemplu concret al unei amenințări, în vreme ce documentul atrage atenția că “o eventuală amânare pe termen lung a integrării europene a Republicii Moldova și a Ucrainei va accentua riscurile de securitate pentru România”.

Tot în sfera externă, China este menționată adiacent în Strategie, în descrierea contextului global al competiției strategice pentru supremație.

În acțiunea sa internă, strategia de apărare propune un parteneriat cu națiunea română” al cărui nivel de ambiție să ilustreze un posibil nou proiect național” și care să răspundă unor riscuri și vulnerabilități precum corupția, politicile fiscale inadecvate, precaritatea educației, accentuarea declinului populației sau nivelul scăzut al gândirii critice.

Continue Reading

NATO

Germania va cumpăra arme americane de 150 milioane de euro pentru Ucraina, prin inițiativa PURL a NATO

Published

on

© BMVg_Bundeswehr / X

Germania va finanța un pachet de arme în valoare de 150 de milioane de euro pentru Ucraina, prin intermediul inițiativei Prioritised Ukraine Requirements List (PURL), a anunțat vineri ministrul german al apărării, Boris Pistorius, informează Euronews.

Declarațiile au fost făcute după reuniunea Grupului celor Cinci (E5), pe care Pistorius a găzduit-o la Berlin alături de omologii săi din Polonia, Italia, Franța și Regatul Unit. La discuții au participat și șefa diplomației UE, Kaja Kallas, precum și ministrul ucrainean al apărării, Denys Shmyhal, prin videoconferință.

Inițiativa PURL a fost lansată în iulie de secretarul general al NATO, Mark Rutte, și președintele SUA, Donald Trump, pe fondul criticilor venite din partea Casei Albe privind necesitatea ca Europa să își asume o parte mai mare a responsabilității pentru securitatea Ucrainei.

Noul mecanism financiar presupune ca 17 aliați, majoritatea europeni, să cumpere arme fabricate în SUA, care sunt ulterior transferate Ucrainei. Scopul este asigurarea unui flux previzibil de sprijin militar letal și neletal, inclusiv sisteme de apărare aeriană.

Potrivit Institutului Kiel, sprijinul militar occidental pentru Ucraina a scăzut cu 43% în lunile iulie și august, comparativ cu prima jumătate a anului.

În context, Pistorius a transmis vineri, într-o postare pe Instagram, că Parlamentul german a convenit asupra proiectului de buget pentru 2026, care include 11,5 miliarde de euro pentru Ucraina anul viitor, reprezentând o creștere cu 3 miliarde mai mult față de planificarea inițială. Votul final este așteptat la sfârșitul lunii.

Printre sistemele achiziționate în SUA se numără sistemul Patriot și rachetele aferente. Pistorius nu a comentat dacă Germania va furniza și rachete Taurus Kievului.

În declarațiile de după reuniunea E5, ministrul german a subliniat presiunea uriașă exercitată de Moscova asupra infrastructurii energetice ucrainene.

„Ucraina este în fața celei de-a patra ierni de război ca rezultat”, a spus Pistorius, adăugând că obiectivul președintelui rus este de a face lunile de iarnă „cât mai neplăcute posibil” pentru ucraineni, pentru a le submina moralul. „Ucraina poate continua să se bazeze pe noi”, a reiterat ministrul german.

Pistorius a precizat, de asemenea, că Germania va continua să investească în industria de apărare ucraineană.

Un alt subiect central al reuniunii l-au constituit amenințările hibride la adresa statelor europene. Pistorius a menționat recentele încălcări ale spațiului aerian din țări NATO și UE.

„Rusia încearcă să ne tulbure și să ne sperie societățile”, a spus el, referindu-se inclusiv la situațiile în care aeroporturi europene au fost evacuate din cauza incursiunilor cu drone.

Ministrul german a cerut, astfel, o coordonare mai strânsă  în privința apărării antidronă, anunțând că o propunere pentru achiziții comune de sisteme ieftine de apărare antidronă va fi prezentată la următoarea reuniune E5 din Varșovia, la începutul anului viitor.

Deși nu există dovezi ferme care să lege aceste incidente de Rusia, Pistorius a sugerat că responsabilul este evident.

„Nu trebuie să fii Sherlock Holmes ca să înțelegi cine ar avea de câștigat de pe urma acestor încălcări ale spațiului aerian.”

La rândul său, secretarul britanic al apărării, John Healy, a confirmat că delegația britanică de experți în drone trimisă în Belgia își va continua misiunea, iar membri ai Regimentului 12 Artilerie Regală vor fi desfășurați în Finlanda pentru operațiuni de apărare antidronă.

Continue Reading

NATO

“Dacian Fall 2025”: Oana Țoiu subliniază nevoia de a crește numărul forțelor aliate în România pe flancul estic pentru a întări capacitatea NATO de apărare

Published

on

© MAE

Ministrul afacerilor externe Oana Țoiu a participat, miercuri și joi, la evenimentele de nivel înalt desfășurate la Sibiu și Cincu, în cadrul exercițiului NATO „Dacian Fall 2025”, context în care a subliniat că este nevoie de o creștere a numărului de trupe aliate dislocate în România și pe tot Flancul Estic, pentru a întări capacitatea defensivă a Alianței, potrivit unui comunicat al MAE remis CaleaEuropeană.ro.

Exercițiul a constituit un moment important în procesul de consolidare a prezenței NATO pe teritoriul țării noastre, deoarece a confirmat capacitatea Grupului de luptă aliat din România de a crește de la nivel de batalion la nivel de brigadă.

“Prezența unui număr de aproximativ 5000 de militari din 10 state aliate a fost o demonstrație concretă a angajamentului NATO de apărare a fiecărui centimetru de teritoriu aliat, inclusiv a României”, transmite sursa citată.

La evenimentele de marcare a încheierii exercițiului au participat numeroși ambasadori ai statelor NATO în cadrul Consiliului Nord-Atlantic, reprezentanți militari ai statelor aliate, precum și înalți oficiali din structurile și comandamentele NATO.

“În cadrul dialogului cu aceștia, precum și cu prilejul vizitelor la Academia Forțelor Terestre, Comandamentul Corpului Multinațional NATO pentru Sud-Est de la Sibiu și Centrul de Instruire de la Cincu, ministrul afacerilor externe Oana Țoiu a adresat mulțumiri statelor aliate pentru contribuțiile cu trupe și capabilități la prezența NATO din România. A arătat că, pe fondul situației de securitate actuale, este nevoie de o creștere a numărului de trupe aliate dislocate în România și pe tot Flancul Estic, pentru a întări capacitatea defensivă a Alianței. A evidențiat rolul important al comandamentelor NATO de pe teritoriul României în coordonarea și integrarea forțelor aliate, în colaborare cu forțele armate române, precum și al militarilor aliați trimiși de statele membre în cadrul acestor comandamente, de punți de legătură între România și aliații săi”, arată sursa citată.

In cadrul vizitei, ministrul român de externe a avut o întâlnire cu ambasadorul Matthew Whitaker, reprezentantul permanent al SUA în cadrul Consiliului Nord-Atlantic, cu care a discutat despre interesul României de consolidare a parteneriatului strategic cu SUA, precum și despre importanța prezenței militare a SUA în țara noastră, ca factor esențial de descurajare și apărare.


Citiți și

Nicușor Dan, la finalul exercițiului Dacian Fall care a marcat ridicarea grupului de luptă NATO la nivel de brigadă: A fost confirmată capacitatea NATO de a reacționa rapid și eficient oriunde este necesar pe teritoriul aliat

“Așa arată descurajarea pe Flancul Estic”, afirmă ministrul apărării după ce grupul de luptă NATO a fost ridicat la nivel de brigadă: 3.000 de militari francezi sunt integrați cu forțele armate române


Exercițiul Dacian Fall 2025 a fost unul dintre cele mai complexe exerciții multinaționale de pe Flancul Estic, reunind peste 5.000 de militari și aproximativ 1.200 de mijloace tehnice din 10 state aliate, cu componente terestre, aeriene și cibernetice integrate într-o arhitectură unitară de descurajare.

DAFA25 a avut ca obiectiv integrarea operațională a forțelor participante asigurate de națiunile contributoare, în principal Franța și Armata României, și marchează etapa finală de ridicare temporară la nivel brigadă a Grupurilor de Luptă NATO din România și Bulgaria.

Exercițiul s-a încheiat cu Ziua Distinșilor Vizitatori, la care au participat mai mulți oficiali români, între care șeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiță Vlad, ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, ministrul economiei Radu Miruță și consilierul prezidențial pentru securitate națională, Marius Lazurca.

Totodată, la eveniment a fost prezent și generalul Christopher Donahue, șeful Comandamentului Forțelor Terestre NATO și comandant al Forțelor Terestre Americane în Europa și Africa, precum și mai mulți ambasadori ai țărilor aliate la NATO, alături de ambasadorul român Dan Neculăescu, între care reprezentanții Statelor Unite și Franței la Alianța Nord-Atlantică.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
CHINA25 minutes ago

Vicecancelarul german cere Chinei să se implice mai mult pentru a pune capăt războiului rus din Ucraina: Beijingul poate juca un rol decisiv

INTERNAȚIONAL27 minutes ago

Extinderea UE în Balcanii de Vest reprezintă o prioritate strategică, susține șeful diplomației germane

CONSILIUL EUROPEAN29 minutes ago

UE sărbătorește 30 de ani de la aderarea Austriei, Finlandei și Suediei. Antonio Costa: un model de unitate și prosperitate

ROMÂNIA47 minutes ago

ICI București, prezent la cea de-a treia ediție a Congresului Național de Îmbătrânire Activă cu un stand dedicat inovării tehnologice

U.E.53 minutes ago

Macron și Merz, alături de miniștri europeni și lideri de afaceri, vor discuta astăzi la Berlin despre reducerea dependenței tehnologice de companiile non-europene

SĂNĂTATE55 minutes ago

”Antibioticele nu sunt bomboane”, avertismentul Comisiei Europene de Ziua europeană de conștientizare privind utilizarea antibioticelor

ROMÂNIA1 hour ago

Ștefan Radu Oprea: România, ”hub-ul logistic perfect” pentru proiectul de reconstrucție a Ucrainei

EDITORIALE2 hours ago

Iulian Chifu: Construirea unui studiu prospectiv pentru lumea de mâine

BUSINESS5 hours ago

Redresarea economiei europene depinde de angajamentul UE și al statelor membre de a înlătura barierele din calea pieței unice și sarcinile administrative

U.E.14 hours ago

Merz preia de la Macron conceptul Europei suverane: Este o formulare franceză necesară. Nu ne mai putem baza că SUA ne apără, China ne dă materii prime și Rusia va redeveni garant al păcii

INTERNAȚIONAL2 days ago

Zelenski va semna un acord cu Grecia pentru importul de gaze naturale, estimat la 2 mld. de euro, și se așteaptă la „un acord istoric” cu Franța pentru apărare aeriană

U.E.3 days ago

Șefa diplomației UE: Folosirea activelor rusești înghețate este cea mai clară soluție pentru finanțarea Ucrainei

ROMÂNIA5 days ago

Bolojan: Vom lucra îndeaproape cu guvernul de la Chișinău. Aderarea la UE, singura opțiune de a răspunde aspirațiilor de viitor și de a crește nivelul de trai în R. Moldova

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

INTERVIU | Siegfried Mureșan: UE a pierdut din competitivitate față de alte regiuni ale lumii. Creșterea competitivității trebuie să devină o prioritate pentru a menține un standard de viață ridicat

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

INTERVIU | Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE, despre direcția negocierilor interinstituționale și mizele României în viitorul buget al UE (2028–2034): coeziunea și agricultura, pilonii de neclintit ai noului cadru financiar

ENGLISH2 weeks ago

EXCLUSIVE | NATO Secretary General: America is completely invested in NATO and Romania. The Eastern Sentry starts in the Black Sea because it’s of vital strategic importance to NATO

REPUBLICA MOLDOVA2 weeks ago

Noul Guvern al R. Moldova a depus jurământul de învestire. Președinta Maia Sandu: Trebuie să valorificăm „fereastra istorică de oportunitate oferită de integrarea europeană”

ROMÂNIA3 weeks ago

Inovația farmaceutică: motor de competitivitate – România în dialog cu Europa, pentru un acces mai bun al pacienților români la terapiile inovative

ROMÂNIA3 weeks ago

ARPIM facilitează dialogul cu Europa pentru a valorifica inovația în sănătate: Industria farmaceutică inovatoare – sector strategic pentru acces la tratamente moderne și dezvoltare economică durabilă

ROMÂNIA3 weeks ago

România, angajată să asigure o redresare economică sustenabilă. Bolojan: Ne-am propus să atingem anul acesta o țintă de deficit de 8,4%, iar în 2026 de 6%, pentru a ne recâștiga credibilitatea în fața piețelor și a Comisiei Europene

Trending