Connect with us

U.E.

BioNTech și Pfizer vor livra UE 12,5 milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 până la finalul anului

Published

on

© European Union, 2020/Source: EC - Audiovisual Service

Societatea germano-americană BioNTech-Pfizer va livra Uniunii Europene 12,5 milioane de doze din noul vaccin împotriva noului coronavirus până la finalul anului în curs, a afirmat marți directorul comercial al companiei germane, Sean Marett, într-o conferinţă de presă, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Din cele peste 12 milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, primele 10.000 urmează să ajungă în România pe data de 26 decembrie, la timp pentru a demara campania de vaccinare, al cărei start este programat pe data de 27 decembrie.

De asemenea, compania urmează să livreze 20 de milioane de doze și în Statele Unite.

Directorul financiar al companiei germane, Sierk Poetting, a declarat în aceeaşi conferinţă de presă că aceasta intenţionează să înceapă în februarie anul viitor producţia la facilitatea din Marburg (landul Hessa) pe care a achiziţionat-o în septembrie şi care va avea o capacitate anuală de producţie de până la 750 de milioane de doze.

Ţinând cont că vaccinul Pfizer/BioNTech trebuie administrat în două doze la distanţă de trei săptămâni, livrările anunţate pentru acest an către UE ar fi suficiente pentru vaccinarea a 6,25 milioane de oameni.

Vaccinul anti-COVID-19, produs de BioNTech-Pfizer, a primit luni undă verde din partea Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), autoritatea care are rolul de reglementare a medicamentelor din Europa. Acesta, alături de cele produse de Moderna și CureVac, coconține o parte din ”instrucțiunile” virusului care cauzează COVID-19. Urmându-le, celulele corpului vor produce o proteină care este specifică acestui virus. Sistemul imunitar va ști că această proteină unică nu ar trebui să fie prezentă în organism și va reacționa producând mijloace naturale de apărare împotriva infectării cu COVID-19.

Până în prezent, Comisia Europeană a stabilit acorduri cu șase producători de vaccinuri împotriva COVID-19 pentru apromixativ două milioane de doze, după cum urmează: CureVac (405 milioane), AstraZeneca (400 de milioane), Johnson&Johnson (400 de milioane), Sanofi-GSK (300 de milioane), Pfizer-BioNTech (300 de milioane) şi Moderna (160 de milioane).

La acestea se adaugă discuțiile preliminare încheiate de Comisia Europeană la 17 decembrie cu compania farmaceutică Novavax, de unde UE ar urma să achiziționeze 200 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană lansează o consultare publică cu privire la principiile și valorile UE în spațiul digital

Published

on

©Digital EU/ Twitter

Comisia Europeană a lansat joi o consultare publică privind formularea unui set de principii pentru promovarea și susținerea valorilor Uniunii Europene în spațiul digital, ca urmare a Comunicării privind deceniul digital al Europei, prezentată la 9 martie, informează comunicatul oficial al Executivului.

Consultarea, care va rămâne deschisă până la 2 septembrie, vizează lansarea unei dezbateri societale ample și colectarea opiniilor din partea cetățenilor, a organizațiilor neguvernamentale și a organizațiilor societății civile, a întreprinderilor, a administrațiilor și a tuturor părților interesate. Aceste principii vor ghida UE și statele membre în elaborarea unor norme și reglementări digitale care să le ofere tuturor cetățenilor beneficiile digitalizării.

„Un mediu digital echitabil și sigur, care oferă oportunități pentru toată lumea. Acesta este angajamentul nostru. Principiile digitale vor ghida această abordare europeană centrată pe factorul uman în domeniul digital și ar trebui să servească drept etalon pentru acțiunile viitoare în toate domeniile. Iată de ce vrem să ascultăm opiniile cetățenilor UE”, a declarat Margrethe Vestager, vicepreședinta executivă pentru o Europă pregătită pentru era digitală.

De asemenea, comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, a amintit că ne aflăm în deceniul digital al Europei, iar toată lumea ar trebui să aibă posibilitatea de a beneficia de soluții digitale pentru a se conecta, a explora, a lucra și a-și îndeplini ambițiile, atât online, cât și offline. „Dorim să stabilim împreună principiile digitale pe baza cărora se vor construi o economie și o societate digitale reziliente”, a adăugat acesta.

Pe data de 9 martie, Comisia și-a prezentat viziunea pentru transformarea digitală a Europei până în 2030 în comunicarea intitulată „Busola pentru dimensiunea digitală: modelul european pentru deceniul digital” și a propus compilarea unui set de principii digitale. Această comunicare acoperă domenii precum accesul la servicii de internet, la un mediu online sigur și de încredere, la servicii digitale de sănătate și la servicii publice și administrative digitale centrate pe factorul uman.

Toate persoanele și părțile interesate își pot împărtăși, de asemenea, opiniile cu privire la educația și competențele digitale necesare pentru ca cetățenii să joace un rol activ în societate și în procesele democratice, la principiile etice pentru algoritmii centrați pe factorul uman, la protecția și capacitarea copiilor și a tinerilor în spațiul online sau la sistemele și dispozitivele digitale care respectă mediul înconjurător. Participanții la consultare sunt invitați, totodată, să propună formulări alternative sau să prezinte, eventual, și alte principii.

Principiile respective vor veni în completarea drepturilor existente, care îi protejează și îi capacitează deja pe cetățenii europeni în mediul online, cum ar fi protecția datelor cu caracter personal și a vieții private, libertatea de exprimare, libertatea de a înființa și a desfășura o activitate comercială online sau protecția creațiilor intelectuale.

Această abordare este aliniată și la recenta propunere privind inteligența artificială, prin care Comisia urmărește să se asigure că utilizarea acestei tehnologii în UE este fiabilă și centrată pe factorul uman.

Contribuțiile la consultarea publică vor fi integrate într-o propunere a Comisiei privind o declarație interinstituțională comună a Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei privind principiile digitale. Se preconizează că această propunere va fi prezentată până la sfârșitul anului 2021.

Continue Reading

U.E.

Organizația Europeană de Cancer: Din cauza pandemiei, un milion de cazuri de cancer au rămas nediagnosticate, la nivel european

Published

on

© https://www.europeancancer.org/

Organizația Europeană de Cancer (ECO) trage un semnal de alarmă în urma celui mai recent raport, care potrivit căruia aproape un milion de cazuri de cancer au rămas nediagnosticate în Europa din cauza pandemiei de COVID-19.

Studiul precizează că aproximativ 100 de milioane de teste de screening pentru cancer nu au fost efectuate în Europa în timpul pandemiei, ceea ce a dus la diagnosticarea în stadii mai avansate și la scăderea supraviețuirii. Testul de screening fiind primul pas și unul dintre cele mai importante instrumente în prevenirea cancerului.

De asemenea, una din două persoane cu simptome potențiale de cancer nu a fost direcționată de urgență pentru diagnosticare, iar 1 din 5 pacienți cu cancer din Europa nu primește încă tratamentul chirurgical sau chimioterapeutic de care are nevoie.

Constatările, care reamintesc cu claritate provocările cu care se confruntă serviciile de îngrijire a bolnavilor de cancer din Europa în timpul pandemiei, coincid cu lansarea campaniei “Time To Act“, prin care ECO îndeamnă publicul, bolnavii de cancer, factorii de decizie politică și profesioniștii din domeniul sănătății să se asigure că pandemia Covid-19 nu continuă să submineze lupta împotriva cancerului.

Campania ”Time To Act” este disponibilă și în limba română (RO).

După 12 luni de consultare publică, Executivul European a lansat pe 3 februarie 2021, Planul european de luptă împotriva cancerului, un pilon cheie pentru o Uniune Europeană a Sănătății, plan care are alocată o sumă de 4 miliarde de euro.

În România, ultimul Plan Național de Cancer a fost realizat în 2016, iar statisticile actuale indică nevoia urgentă de actualizare a documentului și includerea Oncologiei, ca domeniu prioritar, în Strategia Națională de Sănătate 2021- 2027. 

Planul de combatere a cancerului stabilește o nouă abordare a UE în materie de prevenire, de tratament și de îngrijire în domeniul cancerului. Acest plan va aborda întregul parcurs al bolii, de la prevenire la calitatea vieții pacienților bolnavi de cancer și a persoanelor care au supraviețuit acestei boli, concentrându-se asupra acțiunilor în cazul cărora UE poate genera cea mai mare valoare adăugată.

Citiți și: ARPIM lansează proiectul ”Împreună învingem cancerul”, finanțare și expertiză pentru Planul Național de Cancer

Continue Reading

S&D

Miniștrii educației din PES: Redresarea trebuie să restaureze oportunitățile educaționale pentru toți și să sprijine stagiarii și ucenicii în cadrul economiei fragile a UE

Published

on

© PES

După mai bine de un an de perturbări pentru cursanți, redresarea trebuie să restaureze oportunitățile educaționale pentru toți și să sprijine stagiarii și ucenicii în cadrul economiei fragile a Europei, au declarat miercuri miniștrii educației din cadrul Partidului Socialiștilor Europeni (PES), potrivit unui comunicat.

Miniștrii s-au întâlnit în urma Summitului social de la Porto, unde, ca parte a Declarației de la Porto privind drepturile sociale, prim-miniștrii și șefii de stat au convenit să plaseze educația și competențele în centrul acțiunii lor politice.

Investițiile în educație, formarea profesională, învățarea pe tot parcursul vieții, precum și în perfecționarea și recalificarea profesională vor fi vitale pentru succesul Europei în tranziția ecologică și digitală.

Președintele reuniunii și ministrul suedez al educației, Anna Ekström, a declarat:

„Este din ce în ce mai clar că educația și formarea profesională trebuie să fie un punct central al redresării. Sprijinul pentru învățare este o temă centrală în Declarația de la Porto. Rolul său în redresare este clar: capacitatea noastră de a parcurge cu succes tranzițiile ecologică și digitală depinde de competențele și talentele forței noastre de muncă. Acum este momentul să sprijinim învățământul superior și formarea profesională, care au fost grav perturbate în ultimul an. Mulți studenți nu au reușit să facă față provocărilor educaționale și emoționale ale învățării la distanță. Mulți dintre cei care se bazează pe locuri de muncă cu fracțiune de normă pentru a se întreține se confruntă cu dificultăți financiare. Iar pentru stagiari și ucenici, mulți angajatori pur și simplu nu recrutează. Redresarea noastră depinde de restabilirea urgentă a oportunităților educaționale pentru acești cursanți.”

Ministrul suedez al învățământului superior și cercetării, Matilda Ernkrans, a participat, de asemenea, la reuniune și a declarat:

„Trebuie să lucrăm pentru un acces egal la educație de înaltă calitate și pentru condiții bune de studiu pentru toți. De asemenea, cred că aceasta ar trebui să fie și o oportunitate pentru noi de a lua atitudine în favoarea libertății academice. Cred că Agenda de transformare a învățământului superior ar trebui să reflecte pe deplin importanța pe care o acordăm libertății academice.”

Comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit, a participat la reuniune pentru a face schimb de opinii cu miniștrii cu privire la Summitul de la Porto și pentru a discuta despre următoarele etape de punere în aplicare a Pilonului Social European.

Comisarul Schmit a informat, de asemenea, participanții la reuniune cu privire la propunerile de dezvoltare a unui adevărat Spațiu European al Educației. Miniștrii au susținut o agendă de transformare a învățământului superior din UE bazată pe valori progresiste clare: acces egal la educație, apreciere egală pentru universități și instituții de educație și formare profesională și condiții bune de studiu pentru toți.

Menționăm că la reuniune a participat și eurodeputatul Victor Negrescu, vicepreședinte al Comisiei pentru cultură și educație, Grupul S&D din Parlamentul European.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

COMISIA EUROPEANA14 mins ago

Comisia Europeană lansează o consultare publică cu privire la principiile și valorile UE în spațiul digital

U.E.49 mins ago

Organizația Europeană de Cancer: Din cauza pandemiei, un milion de cazuri de cancer au rămas nediagnosticate, la nivel european

SUA50 mins ago

Joe Biden a transmis sprijinul SUA pentru securitatea Israelului și pentru dreptul său de a se apăra

ROMÂNIA1 hour ago

CNCAV: O nouă tranșă de vaccin produs de compania Moderna, constând în 128.400 de doze, a ajuns în România

ROMÂNIA2 hours ago

Noul Ambasador al României la Londra: Aprofundarea relațiilor româno-britanice și a Parteneriatului Strategic, una dintre prioritățile mele

S&D2 hours ago

Miniștrii educației din PES: Redresarea trebuie să restaureze oportunitățile educaționale pentru toți și să sprijine stagiarii și ucenicii în cadrul economiei fragile a UE

Corina Crețu3 hours ago

Corina Crețu, la o dezbatere cu IMM-urile: Sunteți coloana vertebrală a economiei. PNRR reprezintă o șansă istorică de reducere a decalajelor

U.E.3 hours ago

Eurostat: România, printre statele UE cu cel mai mare număr de căsătorii la mia de locuitori în 2019

MAREA BRITANIE3 hours ago

Sondaj: Aproape jumătate dintre cetățenii UE care locuiesc în Marea Britanie se tem că respectarea drepturile lor se va deteriora

Daniel Buda3 hours ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din PE: Plata redistributivă, „centura de siguranță” pentru fermierii mici și mijlocii!

Mircea Hava2 days ago

Mircea Hava regretă lipsa consultărilor cu eurodeputații români pe tema PNRR: Dacă nu ne ducem foarte bine pregătiți la sfârșitul lui mai, nu ne vom întoarce cu 29,2 mld. de euro

NATO3 days ago

Klaus Iohannis, către Joe Biden, la summitul B9: Pledez pentru o creștere a prezenței militare a SUA în România și sudul flancului estic al NATO

NATO3 days ago

Secretarul general al NATO: Participarea lui Joe Biden la Summitul “București 9” demonstrează angajamentul SUA de a întări Alianța Nord-Atlantică

NATO3 days ago

Klaus Iohannis: Prezența lui Joe Biden și a lui Jens Stoltenberg la summitul B9 arată că am reușit să creștem reziliența și postura de descurajare a NATO pe flancul estic

COMISIA EUROPEANA3 days ago

Comisarul european Adina Vălean anunță că trenul Connecting Europe Express își va începe călătoria de promovarea a transportului feroviar verde în toamnă. Pe 18 septembrie, trenul se va opri și la București

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Moment istoric la Strasbourg. Emmanuel Macron și liderii instituțiilor UE au lansat Conferința privind viitorul Europei: Să ne scriem noi înșine noile noastre legende

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: Conferința privind viitorul Europei reprezintă oportunitatea de a construi un nou scop comun

PARLAMENTUL EUROPEAN4 days ago

Președintele PE, la lansarea Conferinței privind Viitorul Europei: Dacă reflecțiile cetățenilor implică o actualizare a Tratatelor, să fim curajoși! Nu ar trebui să existe niciun tabu legat de modul în care funcționează UE

Dragoș Pîslaru4 days ago

Dragoș Pîslaru: Prima idee pentru viitorul Europei este legătura dintre economic și social. Europa nu este doar despre milioane de euro, ci despre milioane de cetățeni

Dragoș Pîslaru6 days ago

Dragoș Pîslaru, înaintea Summitului Social de la Porto: Dacă nu înțelegem că trebuie să integrăm categoriile vulnerabile, ne punem valorile democrației în pericol

Advertisement
Advertisement

Trending