Connect with us

SUA

Blinken îndeamnă Agenția ONU pentru Palestina să investigheze imediat acuzațiile lansate de Israel împotriva sa

Published

on

© Official State Department photo by Chuck Kennedy

Secretarul de stat american Antony Blinken a cerut luni Agenției ONU pentru Refugiații Palestinieni (UNRWA) să analizeze fără întârziere acuzațiile „profund îngrijorătoare” potrivit cărora o parte din personalul său ar fi fost implicat în atacurile mortale din 7 octombrie din sudul Israelului, relatează DW.

„Este imperativ ca UNRWA să investigheze imediat, așa cum a spus că o va face, să tragă oamenii la răspundere, după caz, și să își revizuiască procedurile”, a declarat Blinken în cadrul unei conferințe de presă.

Săptămâna trecută, SUA au anunțat că suspendă temporar fondurile către agenție, până la efectuarea unei anchete, alături de alți câțiva donatori.

Blinken a subliniat importanța UNRWA, care oferă educație, asistență medicală și servicii sociale pentru sute de mii de persoane din cele 2,3 milioane de locuitori din Gaza. Agenția are aproximativ 30.000 de angajați în întreaga regiune, inclusiv 13.000 în Gaza asediată.

„UNRWA a jucat și continuă să joace un rol absolut indispensabil în încercarea de a se asigura că bărbații, femeile și copiii care au nevoie atât de disperată de asistență în Gaza o primesc cu adevărat”, a declarat Blinken reporterilor.

Până în prezent, alte 12 țări și-au retras angajamentele față de UNRWA: Canada, Australia, Marea Britanie, Italia, Franța, Germania, Olanda, Elveția, Norvegia, Finlanda, România și Japonia. Reacția în lanț a fost declanșată în urma acuzațiilor formulate de Israel cu privire la implicarea a 12 angajați ai Agenției Națiunilor Unite pentru refugiați palestinieni (UNRWA) în atacul terorist al Hamas din 7 octombrie anul trecut. 

Citiți și UE va stabili viitoarele decizii de finanțare a Agenției ONU pentru Palestina în funcție de rezultatul anchetei privind implicarea personalului său în atacul Hamas asupra Israelului

Mai precaută este, însă, Uniunea Europeană, a cărei cooperare cu Agenția ONU pentru Palestina datează încă din 1971. Comisia Europeană – care în 2023 a mobilizat 92 milioane de euro pentru UNWA – a precizat că „nicio altă finanțare nu este prevăzută în prezent până la sfârșitul lunii februarie” și că va reexamina problema „în funcție de rezultatul anchetei anunțate de ONU și de măsurile pe care le va lua”. Astfel, UNRWA a precizat că nu va mai putea garanta asistență pentru Gaza după luna februarie.

Între timp, Bruxelles a cerut ca UNRWA „să efectueze un audit al agenției, care să fie realizat de experți externi independenți numiți de UE”, relatează Euronews. În esență, a explicat purtătorul de cuvânt al șefului executivului UE, Eric Mamer, „atunci când Comisia „lucrează atât de intensiv cum o face cu UNRWA”, există diverse mecanisme de control și posibilitatea de a solicita un audit „în orice moment”.” Nu este vorba de o anchetă asupra incidentului, ci de „revizuirea pilonilor, concentrându-se în special pe sistemele de control prin care UNRWA previne posibila implicare a personalului său în activități teroriste”.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

SUA

Blinken îi asigură pe aliații de la Marea Neagră că pot conta pe sprijinul SUA pentru consolidarea securității și prosperității în regiune

Published

on

© State Department photo by Chuck Kennedy/ Flickr

Secretarul de stat american i-a asigurat luni pe aliații riverani Mării Negre că pot conta pe sprijinul țării sale pentru a îmbunătăți siguranța, prosperitatea și integrarea regiunii, relatează EFE, preluat de Agepres.

Adresându-se participanților la cea de-a doua Conferință privind Securitatea la Marea Neagră din capitala bulgară, Sofia, prin intermediul unei transmisii video, Anthony Blinken a subliniat importanța investițiilor în securitatea regiunii pentru a asigura pacea și libertatea în întreaga Europă.

Rusia a anexat ilegal Peninsula Crimeea – pe coasta de nord a Mării Negre – în 2014. Aceasta a servit drept un centru-cheie care susține invazia rusă în Ucraina, ordonată de președintele Vladimir Putin în februarie 2022.

„Putin a crezut că vecinii Ucrainei din regiune vor fi divizați, dar s-a înșelat”, a declarat Blinken, adăugând că „Statele Unite vor continua să sprijine Ucraina atât pentru ca aceasta să se poată apăra astăzi, cât și pentru a se ține pe picioare”.

Omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba, a declarat că țara sa are nevoie de sprijin militar esențial, inclusiv artilerie, muniție și sisteme de apărare aeriană pentru a-și consolida capacitatea în fața invaziei la scară largă a Kremlinului.

Kuleba, care a vorbit, de asemenea, prin intermediul unei înregistrări video, a declarat că sporirea capacităților de apărare aeriană ucraineană va consolida, de asemenea, stabilitatea regională și globală, deoarece, la rândul său, protejează securitatea vecinilor Ucrainei și a întregii regiuni a Mării Negre de teroarea aeriană rusă.

„Astăzi, nu există o altă limbă pe care Moscova să o înțeleagă mai bine decât limba forței. Aceasta este ceea ce respectă, orice altceva este văzut ca o slăbiciune”, a declarat ministrul ucrainean de externe.

Kubela a mai spus că Marea Neagră trebuie să devină „marea NATO, a păcii și a stabilității”, făcând apel la Alianță să implementeze „o strategie cuprinzătoare și ambițioasă la Marea Neagră, menită să reducă influența malignă a Rusiei”.

NATO și-a marcat cea de-a 75-a aniversare la începutul acestei luni, concomitent cu analizarea unui plan de a oferi Ucrainei un sprijin militar mai previzibil pe termen lung.

Kremlinul dorește ca Kievul să recunoască suveranitatea Rusiei asupra Crimeei și să recunoască anexarea provinciilor ucrainene Donețk, Herson, Lugansk și Zaporijie. Ucraina a refuzat categoric.

Conferința este co-organizată de ministerele bulgar și ucrainean de externe și al apărării, în parteneriat cu Centrul pentru strategii de apărare din Ucraina, și are ca scop consolidarea securității în regiunea Mării Negre.

 

Continue Reading

ROMÂNIA

Ministrul Apărării a discutat cu ambasadoarea SUA despre planurile de modernizare a Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu

Published

on

© MApN

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut luni, 15 aprilie, la sediul MApN, o întrevedere cu ambasadoarea SUA în România,  Kathleen Kavalec, potrivit unui comunicat.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au abordat subiecte importante pe dimensiunea de apărare, precum situația actuală de securitate din regiunile Mării Negre și Orientului Mijlociu, aspecte privind planurile de modernizare a Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu și perspectivele cooperării bilaterale în domeniul apărării.

 

Ministrul apărării naționale a mulțumit oficialului american pentru dialogul constant și coordonarea strânsă, aspecte esențiale într-un mediu de securitate aflat într-o continuă schimbare, care întăresc și mai mult Parteneriatul Strategic dintre cele două state.

În context, ministrul Tîlvăr a reiterat importanța prezenței trupelor SUA în România, complementară capabilităților de descurajare şi apărare ale NATO, apreciind profesionalismul forțelor americane.

„Aceste dislocări reprezintă încă o dovadă a solidarității și angajamentului SUA față de regiunea Mării Negre, iar contribuția persistentă este fundamentală în descurajarea acțiunilor Federației Ruse în regiune”, a arătat ministrul apărării naționale.

De asemenea, ambii oficiali au concluzionat că oferirea unei asistențe internaționale multidimensionale continue este esențială pentru susținerea Ucrainei în efortul defensiv și pentru restabilirea ordinii și stabilității regionale și internaționale.

În finalul întrevederii, ambele părți au convenit continuarea dialogului în vederea dezvoltării priorităților comune în perspectiva Summit-ului NATO din luna iulie, de la Washington.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Joe Biden condamnă ”în cei mai fermi termeni” atacul Iranului asupra Israelului și îl asigură pe Netanyahu de sprijinul de ”neclintit” al SUA față de securitatea Israelului

Published

on

© Benjamin Netanyahu/ Twitter

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a avut o discuție telefonică cu președintele SUA Joe Biden, în noaptea de sâmbătă spre duminică, principala temă fiind atacul fără precedent lansat de Iran împotriva Israelului, a anunțat Biroul premierului israelian, anunță AFP, citat de Agerpres.

Netanyahu l-a contactat telefonic pe președintele american în urma unei reuniuni a cabinetului de război israelian consacrată atacului masiv cu drone şi rachete lansat de Iran de pe teritoriul său.

Președintele american Joe Biden a dat asigurări Israelului cu privire la sprijinul său ”neclintit” în faţa atacului Iranului. ”Angajamentul nostru faţă de securitatea Israelului în faţa ameninţărilor din partea Iranului şi a aliaţilor săi (din regiune) este neclintit”, a scris preşedintele american pe platforma X, postând o fotografie a unei reuniuni de urgenţă cu echipa sa de securitate naţională de la Casa Albă.

Ulterior, Casa Albă a emis un comunicat de presă în care președintele american a reiterat condamnarea sa a acestor atacuri în cei mai fermi termeni posibili”.

”Tocmai am vorbit cu prim-ministrul Netanyahu pentru a reafirma angajamentul de neclintit al Americii față de securitatea Israelului. Condamn în cei mai fermi termeni posibili atacurile Iranului. I-am spus că Israelul a demonstrat o capacitate remarcabilă de a se apăra și de a învinge chiar și atacuri fără precedent – trimițând un mesaj clar dușmanilor săi că nu pot amenința în mod eficient securitatea Israelului”, a anunțat Casa Albă.

Joe Biden a anunțat că va convoca duminică o reuniune de urgență a liderilor G7 în vederea unui răspuns diplomatic coordonat, unitar la ”atacul insolent al Iranului”.

”Echipa mea va colabora cu omologii lor din întreaga regiune.  Și vom rămâne în strânsă legătură cu liderii Israelului.  Și, deși astăzi nu am asistat la atacuri asupra forțelor sau instalațiilor noastre, vom rămâne vigilenți la toate amenințările și nu vom ezita să luăm toate măsurile necesare pentru a ne proteja poporul”, mai dezvăluie Casa Albă.

O reuniune de urgență va organiza duminică și Consiliul de Securitate al ONU, la solicitarea Israelului, la o zi după ce Iranul a lansat peste 200 de drone şi rachete împotriva statului evreu, ca răspuns la o lovitură împotriva consulatului iranian din Damasc, a anunţat preşedinţia malteză a Consiliului, relatează AFP, citat de Agerpres.

Iranul și-a pus în practică amenințarea de a riposta la atacul letal asupra consulatului său din Siria cu un atac aerian de amploare împotriva Israelului sâmbătă, informează Politico Europe.

Pentru a se apăra, Israelul a pus în funcțiune Iron Dome, un sistem de apărare antiaeriană dat în folosință în 2011 care, potrivit dezvoltatorilor săi, a reușit să intercepteze peste 90% din rachetele care se apropiau. Sistemul, fabricat în comun de RTX și Rafael Advanced Defense Systems, detectează un atac care se apropie și poate lansa o contra-rachetă Tamir pentru a intercepta un atac.

Atacurile cu drone și rachete ar putea genera o escaladare majoră a luptelor în Orientul Mijlociu, pe fondul războiului actual dintre Israel și Hamas.

Timp de câteva săptămâni, liderii iranieni au promis că vor răzbuna moartea a doi comandanți de rang înalt ai Gardienilor Revoluției care au fost uciși într-un atac aerian asupra consulatului iranian din Damasc, Siria, la 1 aprilie.

Este important de știut că aceste atacuri, spre deosebire de altele din trecut, vin în mod explicit și direct din partea guvernului iranian și a armatei sale.

Reprezentanții susținuți de Iran, inclusiv Hezbollah și Hamas, cu sediul în Liban, s-au confruntat cu forțele israeliene de ani de zile, iar Hezbollah a lansat în mod regulat rachete împotriva țintelor israeliene de la izbucnirea războiului dintre Israel și Hamas în octombrie.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
ROMÂNIA14 mins ago

Gala AOR. Ministrul Adrian Veștea asigură autoritățile locale de deschidere la dialog și colaborare: Fiți motorul care să ducă la progres

ROMÂNIA28 mins ago

Ministrul Adrian Câciu, la Gala AOR: Sunteți cei care ați sprijinit România să aibă un exercițiu financiar de succes în perioada 2014-2020, cu o absorbție de 97%, peste 23 de miliarde de euro

ROMÂNIA2 hours ago

Nicolae Ciucă: Reconfirmarea ratingului suveran al României cu perspectivă stabilă, o dovadă că măsurile de la guvernare sunt corecte

ROMÂNIA2 hours ago

Alte trei aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Regale Olandeze se alătură Centrului european de instruire din România

ROMÂNIA3 hours ago

Gala AOR. Președintele Curții de Conturi, recunoscător pentru ”parteneriatul solid și constructiv” pe care îl are cu Asociația Orașelor din România: Să continuăm colaborarea pentru a răspunde provocărilor urbane

ROMÂNIA3 hours ago

Marcel Ciolacu, vizită de lucru în Qatar: Avem în vedere atragerea de investiții în valoare de 15 miliarde de euro

ROMÂNIA4 hours ago

Klaus Iohannis merge la Bruxelles pentru reuniunea extraordinară a Consiliului European. Liderii din UE vor dezbate pe larg noul Pact european privind competitivitatea

ROMÂNIA4 hours ago

Premierul Marcel Ciolacu, mesaj în cadrul Galei Asociației Orașelor din România: Să aveți în continuare energia și curajul să duceți comunitățile pe care le reprezentați spre un viitor cu adevărat european

SUA4 hours ago

Blinken îi asigură pe aliații de la Marea Neagră că pot conta pe sprijinul SUA pentru consolidarea securității și prosperității în regiune

EVENIMENTE5 hours ago

Asociația Orașelor din România (AOR) trage un semnal de alarmă: Avem nevoie de fonduri europene destinate orașelor pentru a obține un echilibru teritorial

ROMÂNIA1 day ago

Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina

NATO4 days ago

Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare

PARLAMENTUL EUROPEAN6 days ago

Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”

NATO6 days ago

“România – NATO, 20 ani”. Premierul Marcel Ciolacu: Ancorată ireversibil în comunitatea euro-atlantică, România este o ancoră strategică a NATO pe flancul estic

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Marcel Ciolacu subliniază că institutele de la Fundeni reprezintă priorități pentru investițiile în sănătate: Nu putem face sănătate performantă în clădiri de 65 de ani

ALEGERI EUROPENE 20241 week ago

Ciolacu, întâlnire cu Scholz la Palatul Victoria: România mizează pe susținerea Germaniei pentru aderarea completă la Schengen și dezvoltarea economiei

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Ciolacu, la depunerea listei alianței PSD-PNL la europarlamentare: Venim cu o ofertă europeană de stabilitate și de construcție

ROMÂNIA2 weeks ago

Ministrul Bogdan Ivan: Prin mințile geniale ale tinerilor cercetători, Romania devine una din cele mai importante țări din regiune și chiar un potențial hub pentru tehnologii emergente, cercetare și inovare

NATO2 weeks ago

Un discurs cât pentru istoria de 75 ani a NATO. Stoltenberg: Europa are nevoie de SUA pentru securitatea sa. Influența aliaților europeni multiplică puterea Americii

CONSILIUL EUROPEAN2 weeks ago

Klaus Iohannis: Viitoarea agendă strategică UE trebuie să se concentreze pe “consolidarea construcţiei europene” privind securitatea, apărarea și extinderea Uniunii

Trending