Connect with us

ROMÂNIA

Bogdan Aurescu, editorial în EU Observer. Șeful diplomației române cere o “reînnoire a încrederii în Occident” pentru ca Europa și SUA să câștige împreună cea mai grea încercare postbelică

Published

on

© European Union

Criza coronavirusului, inimaginabilă până deunăzi, și implicațiile sale socio-economice și medicale reprezintă cea mai mare încercare pe care Occidentul îl are de înfruntat de la cel de-al Doilea Război Mondial, scrie șeful diplomației române, Bogdan Aurescu, într-un articol de opinie găzduit de publicația EU Observer și în care face un apel la unitatea occidentală, avertizând că o dezbinare ar echivala cu o “prăbușire”.

“Nu ne putem permite să acționăm divizat și nici să ne subminăm democrațiile. Una dintre cele mai valoroase lecții pe care le învățăm acum este că instituțiile create în lumea liberală la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, precum NATO și UE, sunt supuse provocării în ceea ce privește capacitățile de luare a deciziilor rapide și solide. Oferirea unui răspuns credibil la provocările imediate și pe termen lung, în beneficiul și securitatea directă a cetățenilor noștri, necesită ajustări rapide și voință politică pentru a eficientiza capacitățile noastre de reacție rapidă”, scrie Aurescu.

Ministrul afacerilor externe este de părere că ceea ce trebuie să simtă cetățenii occidentali, într-o perioadă în care sunt împovărați de nesiguranță, este sentimentul că se pot bizui pe deplin pe instituțiile europene și euro-atlantice precum pe “propria familie foarte apropiată”.

Șeful diplomației română face astfel un apel la eficientizarea Uniunii Europene și a NATO în urma acestui test crucial reprezentat de pandemia cu noul coronavirus și oferă ca exemple eforturile României pentru menținerea unor coridoare de transport vitale pentru lanțul de aprovizionare sau faptul că România a fost primul stat membru al NATO care a utilizat Capacitatea Strategică de Transport Aerian a Alianței Nord-Atlantice pentru a transporta echipamente medicale de protecție.

“Vom realiza că UE și NATO, dincolo de importanța și eficacitatea lor pentru scopul pe care îl servesc, formează o comunitate de valori care nu își permite să acționeze în mod divizat. Dacă încercarea actuală va fi câștigată de cele două părți ale Atlanticului împreună, avem nevoie de încredere reînnoită în Occident și în valorile democratice pe care le reprezintă. Acesta este motivul pentru care forța legăturii transatlantice este crucială pentru civilizația noastră occidentală. Trebuie să dovedim încă o dată că parteneriatul transatlantic are o valoare esențială pentru oamenii, comunitățile și afacerile noastre”, scrie Bogdan Aurescu.

Diplomatul român abordează și prospectiv perioada post-criză provocată de virusul SARS-CoV-2.

“După această perioadă de perturbare, conectivitatea globală trebuie revitalizată și consolidată (…) Clipele sacrificiu necesită un leadership real al gândirii și a acțiunii și sunt încrezător că o parte uriașă a soluției este reprezentată de consolidarea credințelor noastre democratice. Odată ce această criză va fi terminată, acestea nu trebuie diminuate sau abandonate, ci, dimpotrivă, întărite, încât vor conduce la reluarea istoriei occidentale”, spune ministrul de externe.

Bogdan Aurescu amintește deopotrivă că face parte din generația de cetățeni din Europa Centrală și de Est care au investit cele mai bune abilități pentru ca țările lor să se alăture instituțiilor europene și euro-atlantice, dar și din națiunea europeană care a experimentat efectul mortal al simbiozei dintre dictatură și privațiune.

“Trebuie să ne menținem umanitatea în fața costurilor sumbre și a tragediei inevitabile a acestei crize. Să ne amintim profund și colectiv ce susținem și reprezentăm. Să împărtășim întreaga responsabilitate în protejarea modului nostru de viață și a libertăților noastre democratice”, conchide șeful diplomației române.

Bogdan Aurescu este ministru afacerilor externe din noiembrie 2019, după ce anterior a mai deținut această funcție în perioada noiembrie 2014 – noiembrie 2015. Din 2016 până în 2019 a fost consilier prezidențial pentru politică externă al președintelui Klaus Iohannis. Este cunoscut în spațiul public și drept “eroul de la Haga” pentru rolul său în procesul privind delimitarea spaţiilor maritime în Marea Neagră din 2009, în care Curtea Internațională de Justiției a recunoscut jurisdicţia şi drepturile suverane ale României pentru o suprafaţă de platou continental şi zonă economică exclusivă de 9.700 de km. În perioada 2010-2011, Aurescu a fost negociator-şef pentru România al Acordului româno-american privind apărarea antirachetă şi al Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România şi SUA.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

ROMÂNIA

Dezvoltare durabilă: Guvernul a aprobat proiectul de lege privind ratificarea acordului de împrumut de 600 milioane de euro dintre România și BIRD

Published

on

© Guvernul României

Guvernul a aprobat, miercuri, 10 august, proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de împrumut în valoare de 600 milioane de euro şi a Acordului privind asistenţa financiară nerambursabilă în valoare de 24 milioane de euro dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care reprezintă prima finanţare programatică pentru politici de dezvoltare pentru creştere verde şi incluzivă, a anunțat purtătorul de cuvânt Dan Cărbunaru, la finalul ședinței de guvern.

Ambele aferente primei finanțări programatice pentru politici de dezvoltare pentru creștere verde și incluzivă cele două acorduri au fost semnate la Bucureşti la 19 iulie anul curent, în baza aprobării lor anterioare la nivelul Guvernului și președintelui României, finanțările urmând să asigură implementarea unor acțiuni asociate reformelor urmărite în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dar și pentru gestionarea crizei umanitare generată de agresiunea militară rusă din Ucraina.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, finanțările sunt grupate pe doi piloni și anume, consolidarea incluziunii și administrării fiscale, incluzând acțiuni care implică răspunzi la criza umanitară în domenii precum sănătate, educație, asistență socială, locuire, ocupare, reforma pensiilor, eficientizarea cheltuielilor și reforma fiscală.

Totodată, vor asigura finanțarea susținerii decarbonizării și rezilienței climatice, incluzând o serie de acțiuni legate de domenii precum energie regenerabilă, creșterea eficienței energetice a clădirilor și păduri.

De asemenea, printr-un memorandum s-a luat decizia de introducere a schemei de ajutor de minimis care sprijină dezvoltarea durabilă a întreprinderilor care activează în industria producătoare și a recuperării materialelor, pentru a crește astfel competitivitatea produselor realizate în România.

Continue Reading

ROMÂNIA

Nicolae Ciucă le-a cerut miniștrilor săi să colaboreze cu MIPE în vederea creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene

Published

on

© Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă le-a cerut, miercuri, miniștrilor din guvernul său să continue colaborarea și coordonarea cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în vederea creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene. 

„Este foarte important ca în continuare, prin colaborarea și coordonarea cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, să asigurăm un grad cât mai mare de absorbție. Deja sunt aprobate o serie întreagă de programe și avem obligația să ne coordonăm cu toți responsabilii în domeniu, astfel încât să putem să folosim cât mai eficient acești bani, pe de-o parte”, a afirmat șeful Guvernului. 

Citiți și MIPE va lansa până la sfârșitul anului 2023 toate apelurile majore de proiecte aferente perioadei de programare 2021-2027: Avem o șansă istorică pe care nu putem să o ratăm

De asemenea, Nicolae Ciucă a făcut referire și la monitorizarea investițiilor din bugetul de stat pentru ca guvernanții să se asigure că echilibrul economic și financiar este menținut. 

„Pe de altă parte, este important să continuăm să asigurăm atenția cuvenită investițiilor din bugetul propriu. Să nu uităm că ne-am asumat asigurarea unui buget consistent, a celui mai consistent buget de investiții din bugetul de stat și fiecare minister are obligația și responsabilitatea să monitorizeze și să se asigure că investițiile se derulează, fiind singura soluție în actualul context prin care putem să asigurăm echilibrul economic și financiar și, desigur, protejarea locurilor de muncă, fiind cât se poate de evident, din cifrele pe care le avem până în acest moment, că măsurile pe care le-am luat s-au dovedit a fi eficiente, în sensul în care putem să constatăm că am avut atât o creștere economică, cât și creștere la bugetul de stat, rectificarea fiind una pozitivă”, a mai afirmat premierul României.

Continue Reading

ROMÂNIA

Premierul Nicolae Ciucă: Nu există date care să justifice niciun fel de îngrijorare cu privire la centrala nucleară de la Zaporojie

Published

on

© Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă susține că până în acest moment nu există date care să justifice niciun fel de îngrijorare cu privire la centrala nucleară de la Zaporojie. 

„În ultimele zile, pe fondul evenimentelor din Ucraina, din zona centralei nucleare de la Zaporojie, au existat o serie întreagă de date și informații referitoare la pericolul pe care îl poate reprezenta un eveniment la această centrală. Până în acest moment, vreau să asigur și să dau, de asemenea, garanții cetățenilor că nu avem date care să justifice niciun fel de îngrijorare. Monitorizăm permanent toate datele legate de mediu și suntem în permanentă legătură cu autoritățile europene de specialitate, precum și cu partenerii noștri din Ucraina. De asemenea, pot să spun că instituțiile statului au luat măsuri și sunt pregătite permanent să informeze în timp util și avem luate toate măsurile pentru protejarea populației”, a precizat prim-ministrul înaintea ședinței de Guvern de azi. 

De asemenea, ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, „condamnă ferm acțiunile militare ale forțelor ruse din apropierea centralei nucleare de la Zaporojie”.

Consiliul de Securitate al ONU va discuta despre bombardamentele vizând centrala nucleară ucraineană din regiunea Zaporojie în estul ţării, informează miercuri DPA și Agerpres

Rusia a solicitat marţi o întâlnire a celui mai puternic organism al ONU pentru joi după-amiază la New York.

Consiliul de 15 membri va fi informat de Rafael Grossi, director general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), cu privire la situaţia de la centrala electrică Zaporojie.

Centrala nucleară din oraşul Energodar în regiunea Zaporojie a fost bombardată în mod repetat în weekend şi a suferit unele pagube, dar infrastructura critică este considerată a fi intactă.

Liderii europeni s-au arătat îngrijorați de ultimele evenimente ce au avut loc în apropierea centralei nucleare. 

Cu prilejul unei discuții telefonice cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, președintele Consiliului European, Charles Michel, a descris situația ca fiind ”alarmantă”.

La rândul său, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a punctat că ”orice atac asupra unei centrale nucleare este un act sinucigaș”, astfel că a solicitat ca inspectorii internaționali să aibă acces la centrala nucleară de la Zaporojie pentru a efectua verificări imparțiale, mesaj dublat și de directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA).

Citiți și: Președintele Consiliului European, îngrijorat cu privire la starea centralei nucleare Zaporizhzhia, cea mai mare din Europa

Continue Reading

Facebook

INTERNAȚIONAL8 hours ago

Miniștrii de externe ai G7 și UE solicită Rusiei să restituie imediat autorităților ucrainene controlul deplin aspura centralei nucleare de la Zaporojie

U.E.8 hours ago

Premierul Poloniei cere o ”reformă profundă care să readucă egalitatea printre principiile fundamentale” ale UE

ROMÂNIA8 hours ago

Dezvoltare durabilă: Guvernul a aprobat proiectul de lege privind ratificarea acordului de împrumut de 600 milioane de euro dintre România și BIRD

ROMÂNIA9 hours ago

Nicolae Ciucă le-a cerut miniștrilor săi să colaboreze cu MIPE în vederea creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene

U.E.10 hours ago

Atena închide ”un capitol dificil” și ”nu va mai fi o excepție în zona euro”. După 12 ani, Grecia va ieși de sub supravegherea extinsă a Comisiei Europene

ROMÂNIA11 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă: Nu există date care să justifice niciun fel de îngrijorare cu privire la centrala nucleară de la Zaporojie

ROMÂNIA11 hours ago

Marcel Boloș: În ultimele trei luni am lansat măsuri de 1,5 miliarde de euro pentru sprijinirea mediului de afaceri

ROMÂNIA12 hours ago

Președintele Adunării Naționale a Coreei de Sud a discutat cu Marcel Ciolacu despre exportul de reactoare nucleare şi despre cooperare în domeniul sănătății

FONDURI EUROPENE13 hours ago

MIPE va lansa până la sfârșitul anului 2023 toate apelurile majore de proiecte aferente perioadei de programare 2021-2027: Avem o șansă istorică pe care nu putem să o ratăm

SUA13 hours ago

SUA vor oferi 89 milioane de dolari Ucrainei pentru eforturile de îndepărtare a rămășițelor explozive rusești

ROMÂNIA9 hours ago

Nicolae Ciucă le-a cerut miniștrilor săi să colaboreze cu MIPE în vederea creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene

INTERNAȚIONAL6 days ago

Azerbaidjan a lansat operațiunea „Răzbunarea” împotriva forțelor armene din Nagorno-Karabah

ROMÂNIA1 week ago

Guvernul aprobă contractul de finanțare dintre România și BEI privind Spitalul Regional Craiova

ROMÂNIA1 week ago

România este ”peste graficul asumat în fața Comisiei Europene” privind stocurile de gaze naturale. Virgil Popescu: Există un grad de umplere de peste 59%, peste ținta pentru septembrie

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

R. Moldova dorește să reducă consumul de gaze pentru a diminua dependența de Gazprom. Vicepremierul Andrei Spînu: O alternativă o reprezintă păcura, care ar putea fi livrată de România

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă a dat asigurări că bugetul din 2023 va putea susține noile prevederi privind educația, iar țința de 15% pentru învățământ va fi atinsă până în 2027

U.E.1 week ago

Premierul spaniol, turneu în Balcanii de Vest: Locul acestei regiuni este în Uniunea Europeană

ROMÂNIA1 week ago

Klaus Iohannis, la Săptămâna Haferland: Dialogul intercultural, sursă a prosperității. România va continua să apere drepturile și interesele minorităților sale

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă, la Săptămâna Haferland: Transilvania reprezintă la nivel european un model de toleranță și de bună conviețuire interetnică

REPUBLICA MOLDOVA2 weeks ago

Republica Moldova dorește ”să cumpere gaze din România”. Președinta Maia Sandu: Acest lucru este critic pentru a ne asigura că oamenii noștri nu vor îngheța la iarnă

Team2Share

Trending