ROMÂNIA
Bogdan Aurescu va susține, la Bruxelles, furnizarea cât mai rapidă de echipament militar și instruire Ucrainei și înăsprirea sancțiunilor la adresa Rusiei
Published
1 year agoon
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va participa luni, 20 martie, la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE – Consiliul Afaceri Externe (CAE), care va avea loc la Bruxelles. În aceeași zi, ministrul Bogdan Aurescu va participa și la reuniunea comună a miniștrilor afacerilor externe și a miniștrilor apărării din statele membre UE, precum și la Conferința internațională a donatorilor în sprijinul populațiilor din Turcia și Siria, afectate de seismul din 6 februarie 2023, informează un comunicat remis caleaeuropeana.ro.
Afaceri externe și apărare europeană
La CAE, miniștrii de externe europeni vor avea o discuție aprofundată cu privire la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, precum și cu privire la implementarea Planului de Acțiune al UE pentru gestionarea consecințelor geopolitice ale agresiunii Rusiei, Dialogul Belgrad-Priștina, situația din Tunisia și evoluțiile din Iran.
Discuțiile privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei vor avea loc cu participarea, prin videoconferință, a ministrului afacerilor externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba. Ministrul Bogdan Aurescu va susține necesitatea menținerii unui sprijin multidimensional pentru Ucraina, atât la nivelul UE, cât și al statelor membre, cu accent pe furnizarea cât mai rapid posibil de echipament militar și instruire pentru armata ucraineană în cadrul Misiunii UE de asistență militară pentru Ucraina, exprimând susținere pentru noile măsuri pe această linie aflate în discuție la nivel european.
De asemenea, șeful diplomației române va exprima sprijin pentru consolidarea regimului de sancțiuni la adresa Rusiei, concomitent cu eficientizarea implementării măsurilor restrictive în vigoare. Va accentua importanța continuării eforturilor diplomatice în vederea izolării internaționale a statului agresor și continuarea demersurilor europene și a partenerilor like-minded către statele terțe, pentru a contracara narativul rus.
Ministrul Bogdan Aurescu va menționa acțiunile de sprijin desfășurate de România pentru Ucraina, inclusiv date actualizate cu privire la exportul de cereale ucrainene cu ajutorul țării noastre, care în prezent au ajuns la peste 14 milioane de tone.
În context, ministrul de externe va face referiri la situația de securitate din Republica Moldova și acțiunile de destabilizare care vizează administrația pro-europeană și va încuraja statele membre să continue transmiterea de susținere pentru guvernul pro-european din Republica Moldova. În acest context, va solicita continuarea sprijinului UE pe multiple paliere pentru autoritățile de la Chișinău. De asemenea, va sublinia necesitatea creării unui nou regim de sancțiuni, propunere pe care ministrul Bogdan Aurescu a lansat-o la CAE din luna februarie 2023, care să vizeze persoanele responsabile de acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova, aspect la care România lucrează deja.
Dezbaterile referitoare la Iran au loc în contextul adoptării celui de-al șaselea pachet de sancțiuni în domeniul drepturilor omului, situației legate de proteste, cooperarea militară cu Federația Rusă în contextul agresiunii acesteia împotriva Ucrainei și programul nuclear. Ministrul Bogdan Aurescu va reitera sprijinul pentru o abordare fermă din partea UE pentru a menține presiunea asupra regimului de la Teheran și a determina modificarea conduitei acestuia.
În cadrul reuniunii comune a miniștrilor afacerilor externe și miniștrilor apărării din statele membre UE, oficialii europeni vor evalua stadiul implementării Busolei Strategice, la un an de la adoptarea acesteia, precum și sprijinul necesar în continuare pentru Ucraina. Ministrul Bogdan Aurescu va saluta rezultatele implementării Busolei Strategice, inclusiv din perspectiva răspunsului la consecințele agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și va sublinia necesitatea menținerii și consolidării sprijinului pentru Ucraina, precum și pentru Republica Moldova.
Conferința internațională a donatorilor în sprijinul Turciei și Siriei
De asemenea, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va participa și la Conferința internațională a donatorilor în sprijinul populațiilor din Turcia și Siria, afectate de seismul din 6 februarie 2023, care va prilejui coagularea acțiunii solidare a comunității internaționale, în vederea abordării crizei umanitare de proporții și a nevoilor de redresare și reconstrucție, pe fondul dezastrului natural care a afectat cele două state. În cadrul sesiunii dedicate anunțării angajamentelor financiare, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va afirma angajamentul constant al României pentru continuarea susținerii eforturilor umanitare, de ajutorare a populației afectate din cele două state și va anunța un nou pachet de asistență financiară din partea României în sprijinul celor două state puternic afectate de cutremure.
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.
You may like
Volodimir Zelenski, întrevedere cu premierul italian: Am discutat despre reconstrucția Ucrainei, concentrându-ne pe refacerea sistemului energetic
Zelenski și Scholz au discutat la reuniunea de la Ramstein despre extinderea cooperării în domeniul apărării, inclusiv producția comună de armament
Emmanuel Macron și Olaf Scholz își reafirmă sprijinul pentru Ucraina „atât timp cât este necesar” și cer „revenirea la pace” în Orientul Mijlociu
Șeful Pentagonului respinge cererea Ucrainei de a folosi arme americane pentru a ataca ținte situate pe teritoriul Rusiei
Jens Stoltenberg cere mai multe arme pentru Ucraina: „Este modul cel mai rapid de a pune capăt acestui război”
Partidul Socialiștilor Europeni: O politică de coeziune ambițioasă este esențială pentru creșterea convergenței sociale și pentru succesul pe termen lung al UE
ROMÂNIA
Ministrul Economiei: Accesul la piața israeliană va fi facilitat pentru companiile românești prin eliminarea barierelor comerciale legate de standardele de conformitate israeliene
Published
1 day agoon
September 6, 2024Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea, a anunțat pe Facebook că, în urma discuțiilor cu omologul său israelian, Nir Barkat, au fost stabilite modalități concrete de intensificare a schimburilor comerciale între România și Israel. Cele două țări au identificat două direcții prioritare de colaborare: industria de apărare și produsele agroalimentare.
În industria de apărare, companiile din Israel și-au manifestat interesul de a investi și de a transfera tehnologie în România, consolidând astfel colaborarea bilaterală în acest sector strategic. În același timp, Israelul este interesat de importul de produse agroalimentare din România, ceea ce ar putea deschide noi piețe pentru producătorii români.
O veste pozitivă pentru companiile românești care doresc să exporte în Israel este eliminarea barierelor comerciale legate de conformarea la standardele israeliene. Astfel, orice produs fabricat în Uniunea Europeană va putea fi comercializat pe piața israeliană, facilitând accesul companiilor românești.
Pentru a stimula colaborarea, vor fi organizate misiuni economice în România pentru companiile israeliene în perioada septembrie-noiembrie. În afara celor două domenii prioritare, au fost identificate și alte sectoare cu potențial rapid de creștere, cum ar fi IT/cyber security, turismul, comunicațiile și tehnologia informației, cu un accent special pe colaborarea între start-up-urile tehnologice și pe cercetarea și dezvoltarea de noi produse.
În 2023, valoarea schimburilor comerciale între România și Israel a atins 953,73 milioane USD, din care exporturile românești au fost de 776,93 milioane USD, iar importurile din Israel au însumat 176,80 milioane USD. Aceste cifre subliniază potențialul de creștere al parteneriatului economic dintre cele două țări.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu se află de joi într-o vizită de lucru în Statul Israel, fiind însoţit de o delegaţie guvernamentală din care fac parte ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Oprea, şi deputatul Silviu Vexler.
ROMÂNIA
România, pregătită de iarna care urmează. Ministrul Sebastiajn Burduja: Depozitele de gaz, umplute în proporție de 96,53%
Published
1 day agoon
September 6, 2024By
REDACTIAMinistrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță că țara noastră este pregătită să facă față „oricărei situații care poate apărea” în iarna ce urmează, după ce depozitele de gaz au fost umplute în proporție de 96,53%, conform datelor de la 4 septembrie 2024.
„Depozitele de gaze naturale sunt umplute în proporție de 96,53%, conform datelor de la 4 septembrie 2024. Acest lucru ne asigură că suntem bine pregătiți pentru perioada rece și că avem resursele necesare pentru a gestiona eficient cererea de energie, inclusiv pentru a oferi suport altor state aflate în dificultate, așa cum este Republica Moldova. Cu depozite aproape pline și un plan bine structurat pentru iarnă, suntem gata să facem față oricărei situații care poate apărea”, a transmis ministrul într-o postare pe pagina de Facebook.
Potrivit acestuia, comparativ cu anul trecut, cantitatea de gaze stocată este cu 177,7 milioane de metri cubi mai mare, ceea ce reflectă eforturile Ministerului Energiei de a asigura stabilitate în sistemul energetic, într-o perioadă atât de tulbure: „În cadrul recentului Comandament de Iarnă, am discutat măsuri clare și planuri concrete pentru a face față cererilor din perioada următoare. Obiectivul nostru principal este acela de a ne pregăti din timp, astfel încât fiecare român să aibă acces la energie fără întreruperi, indiferent de condițiile meteorologice sau de volumul de consum”, a mai adăugat acesta.
ROMÂNIA
Ambasadoarea SUA la București: ”În faţa greutăţilor de neimaginat îndurate de vecinii din Ucraina, România a arătat lumii adevăratul sens al solidarităţii”
Published
1 day agoon
September 6, 2024By
Teodora IonAmbasadoarea SUA, Kathleen Kavalec, a lăudat România pentru dovada de care a dat dovadă în contextul războiului ilegal și neprovocat declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, informează Agerpres.
”Ca parteneri strategici şi ca aliaţi în NATO, suntem uniţi în faţa agresiunii neprovocate şi ilegale a Rusiei, pentru a sprijini Ucraina şi a consolida apărarea colectivă în cadrul Alianţei. În tot acest timp, în faţa greutăţilor de neimaginat îndurate de vecinii din Ucraina, România a arătat lumii adevăratul sens al solidarităţii. Mobilizarea şi empatia din partea oamenilor din Galaţi pentru vecinii lor au fost de-a dreptul extraordinare”, a transmis Kavalec, aflată joi într-o vizită la Galați, unde a participat la vernisajul expoziţiei fotografice itinerante ”Noi, Poporul/ We the People”, realizată de Ambasada SUA la Bucureşti, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe al României, cu Agerpres şi în colaborare cu Universitatea din Craiova, care celebrează aniversarea a 25 de ani de Parteneriat Strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România.
Aceasta s-a arătat impresionată de ”felul în care poporul şi Guvernul României s-au îndreptat spre frontieră când a început războiul, pentru a-i ajuta pe cei în nevoie, oferind ceai şi cozonac, alături de sprijin material”.
Ea a ținut să mulțumească public românilor pentru ajutorul oferit ucrainenilor și a dat asigurări că SUA vor fi întotdeauna un partener de încredere.
Potrivit celui mai recent Eurostat, la sfârșitul lunii iunie 2024, aproximativ 4,3 milioane de ucraineni care au fugit din calea războiului de agresiune al Rusiei se bucurau de protecție temporară în UE, România găzduind peste 160.000 de persoane.
Concrete & Design Solutions
Volodimir Zelenski, întrevedere cu premierul italian: Am discutat despre reconstrucția Ucrainei, concentrându-ne pe refacerea sistemului energetic
Zelenski și Scholz au discutat la reuniunea de la Ramstein despre extinderea cooperării în domeniul apărării, inclusiv producția comună de armament
Emmanuel Macron și Olaf Scholz își reafirmă sprijinul pentru Ucraina „atât timp cât este necesar” și cer „revenirea la pace” în Orientul Mijlociu
Șeful Pentagonului respinge cererea Ucrainei de a folosi arme americane pentru a ataca ținte situate pe teritoriul Rusiei
Jens Stoltenberg cere mai multe arme pentru Ucraina: „Este modul cel mai rapid de a pune capăt acestui război”
Partidul Socialiștilor Europeni: O politică de coeziune ambițioasă este esențială pentru creșterea convergenței sociale și pentru succesul pe termen lung al UE
Ministrul Economiei: Accesul la piața israeliană va fi facilitat pentru companiile românești prin eliminarea barierelor comerciale legate de standardele de conformitate israeliene
UE acordă ajutor umanitar în valoare de 40 milioane de euro pentru pregătirile de iarnă în Ucraina
Eurodeputatul Gabriela Firea a votat în PE pentru creșterea bugetului dedicat programelor care sprijină sănătatea și drepturile femeilor
România, pregătită de iarna care urmează. Ministrul Sebastiajn Burduja: Depozitele de gaz, umplute în proporție de 96,53%
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
VIDEO “În slujba țării”: Nicolae Ciucă, candidatul PNL pentru Cotroceni, și-a lansat un clip de promovare a cărții cu imagini de pe front din Afganistan și Irak
Prima echipă de comandă Frontex, găzduită la București. Ministrul Cătălin Predoiu: ”Frontierele Europei sunt sigure în mâinile” României. Locul țării noastre este în Schengen
Tusk promite la Chișinău că Polonia va accelera procesul de aderare a R. Moldova la UE în 2025: Nu-i credeți pe cei care spun că cerințele UE sunt împotriva voastră!
Dialogul strategic privind viitorul agriculturii UE conturează bazele viziunii viitoare a Comisiei Von der Leyen II asupra unei agriculturi și alimentații durabile
Marcel Ciolacu o propune oficial pe Roxana Mînzatu pentru poziția de comisar european: Ursula von der Leyen a avut deja duminică interviul cu Roxana Mînzatu, vom avea un portofoliu relevant
Guvernul a adoptat proiectul de lege privind donarea unui sistem de rachete sol-aer Patriot către Ucraina. Documentul va fi transmis Parlamentului în regim de urgenţă
De la Chișinău, Klaus Iohannis încurajează cetățenii R. Moldova să participe la referendumul pentru integrarea în UE: O idee extraordinară a Maiei Sandu prin care omul simplu percepe importanța acestui proiect
Klaus Iohannis și Maia Sandu au semnat, la Chișinău, Declarația Comună pentru reziliența Republicii Moldova, recunoscând pașii importanți ai Chișinăului “pe calea europeană”
Definind un final de deceniu de “mare risc”, Ursula von der Leyen asigură că va numi un comisar european pentru apărare: Trebuie să ne gândim la UE ca fiind un “proiect de securitate”
Nicolae Ciucă a fost desemnat candidat la alegerile prezidențiale de Biroul Politic Național al PNL
Trending
- COMISIA EUROPEANA1 week ago
Social-democrații europeni și cei ai cancelarului german Olaf Scholz îl susțin pe Victor Negrescu în obținerea poziției de vicepreședinte în Comisia Europeană
- POLITICĂ2 days ago
VIDEO “În slujba țării”: Nicolae Ciucă, candidatul PNL pentru Cotroceni, și-a lansat un clip de promovare a cărții cu imagini de pe front din Afganistan și Irak
- POLITICĂ1 week ago
Nicolae Ciucă a fost desemnat candidat la alegerile prezidențiale de Biroul Politic Național al PNL
- COMISIA EUROPEANA5 days ago
Marcel Ciolacu o propune oficial pe Roxana Mînzatu pentru poziția de comisar european: Ursula von der Leyen a avut deja duminică interviul cu Roxana Mînzatu, vom avea un portofoliu relevant
- POLITICĂ1 week ago
Nicolae Ciucă, la Forumul Globsec: România, o poveste de succes în care adversarii politici și-au unit forțele pentru a guverna țara într-o perioadă dificilă