Premierul Ilie Bolojan l-a primit luni, la Palatul Victoria, pe generalul Alexus G. Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR) și al Comandamentului European al Armatei Statelor Unite ale Americii (USEUCOM), aflat în vizită în România.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul Ilie Bolojan a salutat prezența în România a înaltului oficial, care intervine într-un moment important al discuțiilor aliate privind eforturile comune de consolidare a posturii de apărare și descurajare pe Flancul Estic.
“Prim-ministrul a transmis mulțumiri generalului Alexus G. Grynkewich pentru sprijinul acordat apărării României, prin activitățile de vigilență sporită și inițiativele NATO, precum Santinela Estică. De asemenea, a subliniat importanța unei posturi de descurajare și apărare credibile în zona Mării Negre, a unei prezențe aliate substanțiale pe teritoriul României și a pledat, totodată, pentru o abordare unitară a NATO de a lungul întregului Flanc”, arată Palatul Victoria în comunicatul remis CaleaEuropeană.ro.
Prim-ministrul Bolojan a prezentat măsurile interne pentru consolidarea capacității naționale de apărare, inclusiv creșterea resurselor bugetare în direcția angajamentelor asumate la Summitul de la Haga, precum și cele privind utilizarea Programului SAFE de 16,68 miliarde euro pentru modernizarea industriei naționale de apărare și a infrastructurii destinate mobilității militare.
În cadrul discuțiilor au fost abordate situația din Ucraina și stadiul negocierilor privind procesul de pace. De asemenea, au mai fost discutate și măsuri concrete de apărare a spațiului aerian, inclusiv în contextul riscurilor de intruziune ale dronelor în spațiul nostru aerian.
Generalul Alexus G. Grynkewich a transmis aprecierile sale privind rolul important pe care îl joacă România în asigurarea securității euroatlantice și, în special, în regiunea Mării Negre.
La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat, din partea Guvernului, împreună cu premierul Ilie Bolojan, viceprim-ministrul Cătălin Predoiu, ministrul afacerilor interne, viceprim-ministrul Radu Miruță, ministrul apărării naționale, șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, consilierul de stat în Cancelaria prim-ministrului, Luminița Odobescu.
De asemenea, împreună cu generalul Alexus G. Grynkewich, comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR) și al Comandamentului European al Armatei Statelor Unite ale Americii (USEUCOM), la întrevedere a participat însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, Michael Dickerson.
Vizita comandantului suprem al forțelor aliate în Europa a cuprins și o întrevedere cu președintele Nicușor Dan și va continua marți la Cincu și la Sibiu.
Potrivit unui comunicat al MApN remis CaleaEuropeană.ro, generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, și generalul Alexus G. Grynkewich, comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR) și comandantul Comandamentului Forțelor Armate ale SUA din Europa (USEUCOM), vor efectua o vizită de lucru la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica”, din Cincu, și la Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (HQ MNC-SE), din Sibiu.
Vizita celor doi lideri militari subliniază angajamentul ferm al României și al NATO pentru consolidarea securității regionale și pentru întărirea posturii de descurajare și apărare pe flancul sud-estic al Alianței, arată sursa citată.
România găzduiește la Cincu grupul de luptă al NATO condus de Franța, ridicat cu succes anul trecut la nivelul de brigadă ca urmare a exercițiului militar Dacian Fall.



