Connect with us

MAREA BRITANIE

Boris Johnson cere încetarea “scenelor rușinoase din Congresul SUA”. Premierul britanic face apel la un transfer de putere pașnic

Published

on

© No. 10/ Flickr

Premierul britanic Boris Johnson a făcut apel miercuri la încetarea “scenelor ruşinoase” de la Washington, unde protestatarii au invadat clădirea Capitoliului în timpul sesiunii Congresului pentru certificarea rezultatelor la alegerile prezidenţiale din noiembrie din SUA, relatează Reuters.

Scene ruşinoase în Congresul SUA“, a scris Johnson pe Twitter.

Statele Unite apără democraţia în lume, iar acum este vital ca acolo să existe un transfer de putere paşnic şi ordonat“, a adăugat prim-ministrul britanic.

Reacția sa s-a alăturat celei a secretarului general al NATO, care s-a declarat șocat și a cerut respectarea rezultatelor alegerilor, ele fiind urmate de reacții din partea ministrului german de externe, a cancelarului Austriei, a premierului Spaniei, dar și a președinților Parlamentului European și Consiliului European.

Congresul SUA s-a întrunit miercuri pentru validarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale. Mii de susţinători ai preşedintelui în exerciţiu al SUA, Donald Trump, s-au adunat în faţa Capitolului din Washington şi au dărâmat mai multe bariere de securitate, ceea a dus la ciocniri cu poliţia şi la scene haotice în faţa intrării în Congresul SUA, unde congresmenii s-au reunit pentru a valida oficial victoria electorală a democratului Joe Biden.

Mai mult, susţinătorii preşedintelui în exerciţiu Donald Trump au pătruns miercuri în plenul Camerei Reprezentanţilor, care fusese deja evacuată, şi s-au implicat într-o confruntare armată cu agenţii de securitate de la Capitoliu, într-o demonstrație violentă fără precedent în ultimele două secole pentru clădirea Congresului american.

Patru persoane au decedat şi 52 au fost arestate în timpul protestelor violente desfăşurate la Capitoliu, iar la Washington a fost declarată stare de urgență.

Ulterior, Congresul Statelor Unite şi-a reluat sesiunea consacrată certificării victoriei lui Joe Biden la prezidenţiale.

În urma unui apel lansat de președintele ales Biden, care i-a cerut lui Trump să adreseze un mesaj în care să ceară încetarea “asaltului” asupra clădirii Capitoliului, liderul în funcție a făcut apel la protestatarii de la Washington, într-un mesaj video postat pe Twitter, să meargă acasă, spunând că “trebuie să avem pace”.

Cu toate acestea, liderul de la Casa Albă continuă să acuze că alegerile au fost fraudate și a cerut vicepreședintelui său și republicanilor din Congres să blocheze certificarea victoriei lui Biden.

Înainte, vicepreşedintele american Mike Pence a afirmat că nu se va opune certificării victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale, invocând ”constrângerile” prevăzute în Constituţie, acesta fiind criticat apoi de Donald Trump.

Procesul de certificare a alegerii lui Joe Biden în funcția de președinte al SUA de către Congresul american reprezintă ultima etapă înaintea ceremoniei de inaugurare din 20 ianuarie, după ce fostul vicepreședinte a câștigat alegerile prezidențiale din 3 noiembrie 2020 cu peste 81 de milioane de voturi, iar la 14 decembrie a obținut și majoritatea voturilor, 306 la 232, în Colegiul Electoral, în urma competiției cu Donald Trump.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

MAREA BRITANIE

Uniunea Europeană și Statele Unite încheie negocierile pentru acordul privind cotele agricole post-BREXIT

Published

on

© European Communities, 1996

Uniunea Europeană și Statele Unite au încheiat negocierile pentru ajustarea cotelor agricole ale Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), după retragerea Regatului Unit din UE. Acesta este punctul culminant a doi ani de negocieri în cadrul OMC pentru a împărți aceste cote, o parte din volumul lor rămânând la nivelul UE 27 și o parte fiind destinată Regatului Unit, pe baza fluxurilor comerciale recente. Acordul acoperă zeci de cote și bunuri comerciale în valoare de miliarde de euro, inclusiv pentru carne de vită, carne de pasăre, orez, produse lactate, fructe, legume și vinuri, informează un comunicat.

Comentând acordul de principiu încheiat astăzi, comisarul pentru agricultură Janusz Wojciejowski a declarat:

„Sunt încântat că am ajuns la un acord cu cel mai important partener comercial al nostru, SUA. Acest acord – încheiat în cadrul OMC – păstrează volumele originale, dar le împarte între UE și Marea Britanie. Oferă certitudine și stabilitate comerțului agricol și piețelor noastre. Sunt deosebit de mulțumit că acest acord marchează semnificația relației noastre comerciale și economice. Acest lucru trimite un semnal bun al angajamentului nostru de a lucra împreună atât bilateral, cât și în cadrul OMC. Vreau să mulțumesc echipei mele și colegilor noștri din SUA pentru treaba bine făcută”.

UE desfășoară negocieri similare de repartizare a cotelor tarifare (TRQ) cu alți 21 de parteneri care au drept de acces la aceste cote și a încheiat deja negocieri cu Argentina, Australia, Norvegia, Pakistan, Thailanda, Indonezia și altele.

Odată ce Comisia a adoptat Acordul UE-SUA, acesta va fi trimis apoi Consiliului și Parlamentului European pentru ratificare, astfel încât să poată intra în vigoare cât mai curând posibil.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Post-Brexit: Marea Britanie pregătește relaxarea controalelor vamale pentru produsele alimentare și alte importuri din UE pentru a evita o criză a aprovizionării

Published

on

© European Union, 2020/Source: EC - Audiovisual Service

Miniștrii britanici se pregătesc să relaxeze planurile post-Brexit pentru controalele la frontieră asupra produselor alimentare și a altor importuri din Uniunea Europeană, din cauza temerilor că vor deteriora în continuare comerțul și ar putea duce la lipsuri severe în supermarketurile din Marea Britanie, informează The Guardian, preluat de Digi24

Exportatorii britanici au fost loviți puternic de noile reguli și reglementări de la graniță după intrarea în vigoare oficială a Brexitului de la 1 ianuarie 2021, unii ajungând chiar la concluzia că există costuri mult prea mari pentru comerțul UE-UK.

Potrivit mai multor surse din industria britanică, citate de Observer, noul ministru pentru Brexit, Lordul Frost, are în vedere să permită controale mai laxe asupra importurilor de la 1 aprilie și să reducă planurile pentru controale vamale complete, inclusiv inspecții fizice, care urmează să înceapă de la 1 iulie.

De la această dată, planurile includeau verificări fizice ale produselor și declarații vamale pentru ca acestea să poată intra în țară. Toate aceste planuri au fost date peste cap de efectele dezastruoase ale Brexit asupra comerțului britanic, iar guvernul de la Londra are în vedere să renunțe la o parte dintre ele de teama de a nu ajunge ca rafturile magazinelor să fie goale din primăvară.

Astfel, importurile de hrană din UE în Marea Britanie ar putea intra în țară fără prea multe verificări, în contextul în care ultimele două luni au arătat cât de mult a afectat Brexit comerțul britanic.

Agenția din UK care se ocupă de responsabilitate bugetară (Office for Budget Responsability) a reiterat că barierele impuse la graniță din cauza Brexit duc la o scădere de 4% a productivității pe termen lung.

De altfel, o figură importantă din industrie a precizat: „Îngrijorarea este că, dacă continuăm cu mai multe controale și trecem la controale la importuri, atunci exportatorii nu vor fi pregătiți și nici de această parte nu suntem pregătiți pentru asta. Nu există încă infrastructura instalată sau numărul de funcționari vamali necesari pentru a realiza toate acestea. Am văzut deja exporturile grav afectate. Următorul coșmar ar putea fi importurile.”

Totuși, o sursă din Downing Street a confirmat sâmbătă seara că Frost a ordonat deja „o revizuire a calendarului pentru a ne asigura că nu impunem sarcini inutile companiilor”, dar a adăugat că este de-abia  „la începutul procesului și nu s-au luat decizii”.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Astăzi în istorie: 75 de ani de la discursul lui Winston Churchill privind Cortina de Fier, în spatele căreia au rămas capitale precum Varșovia, Berlin, Praga sau București

Published

on

© winstonchurchill.org

Astăzi se împlinesc 75 de ani de la discursul prin care fostul prim-ministru britanic Winston Churchill a invocat conceptul “Cortinei de Fier”, rămas definitoriu pentru istoria postbelică și un moment de referință al confruntării bipolare dintre SUA și URSS și al trasării unei linii ideologice de aproape cinci secole între Europa de Est și cea de Vest.

La 5 martie 1946, la Fulton, Missouri, în fața unei mulțimi imense care l-a inclus președintele SUA, Harry Truman, liderul Marii Britanii din timpul celui de-al Doilea Război Mondial a rostit o faimoasă descriere a diviziunii politice care se deschidea în Europa între estul comunist dominat de sovietic și democrațiile occidentale și o frază care este considerată moment de debut al Războiului Rece:De la Stettin în Marea Baltică până la Trieste în Adriatică, o cortină de fier a coborât pe tot continentul. În spatele ei au rămas toate capitalele din vechile state ale Europei Centrale şi de Est: Varşovia, Berlin, Praga, Viena, Budapesta, Belgrad, Bucureşti şi Sofia”.

La 75 de ani distanță de la acel moment, 27 state europene s-au regăsit în cadrul Uniunii Europene, proiectul integraționist european construit pe baza reconcilierii postbelice și din care Marea Britanie a lui Churchill a făcut parte din 1973 până în 2020. 

BBC amintește că Winston Churchill folosise pentru prima dată termenul de “cortină de fier” într-o telegramă confidenţială adresată preşedintelui Statelor Unite, Harry Truman, în mai 1945 – la numai patru zile de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa.

Winston Churchill era îngrijorat de intenţia URSS de a instala regimuri politice “prietene” în sud-estul Europei, mai ales după ce negociase cu dictatorul sovietic Iosif Stalin acordul procentajelor de la Moscova, care viza împărțirea sferelor de influență în Europa de Est și de Sud-Est.

Puțini sunt cei care știu că celebrul discurs al fostului prim-ministru britanic privind căderea Cortinei de Fier peste Europa, susținut la 5 martie 1946, la Fulton, ar fi trebuit să cuprindă și referiri la Statele Unite ale Europei, un concept pe care însă Churchill l-a prezentat șase luni mai târziu, la Zurich, la 19 septembrie 1946.

Dezvăluirile au apărut într-o scrisoare publicată de The Guardian la 10 mai 2020, în aceeași în care în urmă cu 80 de ani Winston Churchill prelua puterea într-o Mare Britanie aflată în război cu Germania nazistă, dar și în contextul în care pe 8 mai s-au împlinit 75 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, iar 9 mai au fost aniversați 70 de ani de la Declarația Schuman, document considerat piatra de temelie a Uniunii Europene.

Ambele discursuri, de la Fulton și de la Zurich, au fost susținute când Winston Churchill era lider al opoziției după primul său mandat de prim-ministru.

Winston Churchill a fost prim-ministru al Marii Britanii în două rânduri. El a fost numit prim-ministru al Marii Britanii la 10 mai 1940 și a condus din această poziție guvernul Regatului Unit către victoria din cel de-al Doilea Război Mondial, jucând un rol crucial în crearea ordinii internaționale postbelice, decisă prin conferințele de la Ialta (4-11 februarie 1945) și de la Postdam (17 iulie – 2 august 1945). Marea Britanie a început Conferința de la Potsdam cu Winston Churchill prim-ministru și a încheiat-o cu laburistul Clement Attlee la conducere, după victoria împotriva conservatorilor lui Churchill la alegerile din 1945.

Winston Churchill a revenit ca prim-ministru la 26 octombrie 1951 până la 5 aprilie 1955, fiind primul șef al guvernului de la Londra din timpul domniei reginei Elisabeta a II-a (1952-prezent).

Continue Reading

Facebook

Team2Share

PPE1 hour ago

Rareș Bogdan face apel la cetățeni să se informeze: România este printre cele mai relaxate țări ca măsuri anti-COVID-19 și în top 3 ca număr de persoane de vaccinate

PARLAMENTUL EUROPEAN2 hours ago

Kamala Harris a pledat pentru consolidarea “alianței transatlantice” într-o intervenție premieră în plenul Parlamentului European de Ziua Internațională a Femeii

NATO15 hours ago

MApN a demarat licitațiile pentru extinderea infrastructurii Bazei Aeriene Mihail Kogălniceanu

FONDURI EUROPENE15 hours ago

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care România accesează cele 4,1 miliarde de euro de la UE, disponibile sub formă de împrumut prin programul SURE

INTERNAȚIONAL16 hours ago

Președintele SUA Joe Biden salută vizita “istorică” a Papei Francisc în Irak: “Un simbol al speranţei pentru lumea întreagă”

ROMÂNIA17 hours ago

Restricția de vârstă pentru vaccinul AstraZeneca a fost eliminată

ROMÂNIA17 hours ago

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, despre PNRR: Am făcut paşi înainte. Vom ajunge la o formă pe care să o putem discuta cu preşedintele și pe care să o transmitem ulterior Comisiei Europene

FONDURI EUROPENE17 hours ago

Președintele Klaus Iohannis a promulgat bugetul pe anul 2021, unul “axat pe investiții și pe accesarea fondurilor europene”

SUA17 hours ago

Primul înalt oficial al administrației Biden care vine în Europa: John Kerry, trimisul special pentru climă, efectuează vizite la Londra, Bruxelles și Paris și participă la reuniunea Colegiului Comisiei Europene

MAREA BRITANIE18 hours ago

Uniunea Europeană și Statele Unite încheie negocierile pentru acordul privind cotele agricole post-BREXIT

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Florin Cîțu: În PNRR sunt alocate sume considerabile pentru construcția de spitale noi. Reforma trebuie să se vadă în investiții

FONDURI EUROPENE4 days ago

Nicușor Dan: Primăria Capitalei a depus la MIPE proiecte care însumează 7 miliarde de euro. Acestea vizează domenii precum protecţia mediului, sănătatea, termoficarea, educaţia

COMISIA EUROPEANA6 days ago

Comisia Europeană: Clauza derogatorie generală din cadrul Pactului de Stabilitate și Creștere ar trebui să rămână activă în 2022 pentru o redresare sustenabilă post-pandemie

ROMÂNIA7 days ago

Premierul Florin Cîțu consideră că digitalizarea administrației publice reprezintă ”un mod natural de a îmbunătăți comportamentul statului față de cetățeni”: Va fi finanțată din fonduri europene

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu are convingerea că premierul României va acorda prioritate proiectelor de infrastructură din Oltenia și Nordul Moldovei în vederea recuperării decalajului de dezvoltare între regiuni

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Liderii europeni doresc avansarea lucrărilor pentru implementarea Uniunii Sănătății și a Strategiei Farmaceutice pentru Europa

EVENIMENTE2 weeks ago

Dezbatere | Eurodeputații Cristian Bușoi și Nicu Ștefănuță: UE, în pragul disoluției dacă nu ar fi cumpărat împreună vaccinurile. PE, implicat în campania europeană de vaccinare

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Oleg Roibu, director juridic eMAG, consideră că noile norme propuse de Comisia Europeană pentru platformele digitale sunt ”echilibrate”: Majoritatea prevederilor sunt deja implementate de eMAG

EVENIMENTE2 weeks ago

Dezbatere: Eurodeputații Cristian Bușoi si Nicu Ștefănuță: Este inadmisibil să avem prețuri diferențiate la tratamente. România are nevoie de o politică a medicamentului inteligentă

Dragoș Tudorache2 weeks ago

Eurodeputatul Dragoș Tudorache: Comisia Europeană trebuie să intervină dur pentru protejarea pieței unice digitale împotriva distorsionării concurenței de către giganții tehnologici

Advertisement
Advertisement

Trending