Connect with us

U.E.

Borrell, după discuția cu ministrul de externe israelian: Mai multă moarte, distrugere și greutăți pentru poporul palestinian nu vor ajuta la înfrângerea Hamas și a ideologiei sale

Published

on

Miniștrii de externe din Uniunea Europeană i-au transmis luni omologului israelian, Israel Katz, că violențele împotriva palestinienilor nu vor contribui la înfrângerea Hamas și nici la securitatea țării sale, a declarat presei Înaltul Reprezentant Josep Borrell, după reuniunea Consiliului Afaceri Externe.

Consiliul Afaceri Externe a purtat ieri o discuție privind situația din Orientul Mijlociu și a avut schimburi de opinii separate pe această temă cu: ministrul israelian de externe, Israel Katz, miniștrii afacerilor externe din Arabia Saudită – Faisal bin Farhan Al Saud, Iordania – Ayman Safadi și Egipt – Sameh Shoukry, și secretarul general al Ligii Statelor Arabe, Ahmed Aboul Gheit, precum și cu ministrul afacerilor externe al Autorității Palestiniene, Riyad al-Maliki.

 

În timpul primei discuții cu ministrul Katz, miniștrii UE au convenit că situația catastrofală din Gaza – numărul tot mai mare de morți în rândul civililor, foametea larg răspândită, lipsa gravă a livrărilor umanitare și a accesului, precum și ostaticii israelieni reținuți de peste 100 de zile – reprezintă prioritatea absolută și cea mai iminentă.

„Mai multă moarte, distrugere și greutăți pentru poporul palestinian nu vor ajuta la înfrângerea Hamas și a ideologiei sale. Nu vor aduce mai multă securitate pentru Israel, dimpotrivă. De aceea, trebuie să ne dublăm eforturile împreună cu partenerii internaționali pentru a trece de la confruntarea mortală la o soluție”, a declarat Josep Borrell, Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate.

Ulterior, miniștrii din cadrul UE au avut o discuție la prânz cu partenerii regionali în cadrul Efortului de Ziua Păcii – Arabia Saudită, Iordania, Egipt și Liga Statelor Arabe.

Aceștia au căzut de acord asupra necesității de a sprijini UNRWA (Agenția Națiunilor Unite pentru ajutorarea refugiaților palestinieni în Orientul Apropiat) și au vorbit despre Gaza postbelică, despre eforturile comune de a relansa procesul politic în vederea găsirii unei soluții cu două state și de a lucra în vederea organizării unei conferințe de pace pregătitoare și a unui plan de pace regional cuprinzător.

În al treilea rând, miniștrii UE au avut, de asemenea, o discuție cu ministrul palestinian de externe al-Maliki, căruia i-au reiterat sprijinul ferm al UE față de poporul palestinian și față de Autoritatea Palestiniană.

În cele din urmă, Înaltul Reprezentant a împărtășit cu statele membre ale UE idei pentru o discuție internă a UE cu privire la o abordare cuprinzătoare în vederea relansării procesului de pace în Orientul Mijlociu, pe baza activității desfășurate în contextul “Efortului de Ziua Păcii”. Înaltul Reprezentant a propus, în special, să se depună eforturi în vederea organizării unei conferințe de pace pregătitoare, pentru a aborda conflictul israeliano-palestinian într-o manieră cuprinzătoare, în viitor.

Alte aspecte discutate de miniștri s-au referit la: activitatea în curs de desfășurare privind sancțiunile împotriva coloniștilor extremiști și violenți din Cisiordania, tensiunile actuale la frontiera dintre Israel și Liban și în Marea Roșie, precum și recenta spirală a violenței care a provocat numeroase victime civile în întreaga regiune și în Asia de Sud.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

CHINA

În prima discuție cu președintele chinez Xi Jinping, cancelarul german Friedrich Merz i-a cerut acestuia să sprijine eforturile de pace în Ucraina

Published

on

© European Union, 2025

Cancelarul german Friedrich Merz a cerut vineri Beijingului să sprijine eforturile de pace în Ucraina, în timpul primei sale conversații telefonice cu președintele chinez Xi Jinping, în care cei doi au subliniat „dorința de a lucra în parteneriat pentru a aborda provocările globale”, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Cei doi lideri au discutat despre războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Cancelarul a prezentat eforturile comune ale Europei și Statelor Unite pentru a obține un armistițiu rapid. El a cerut ca aceste eforturi să fie sprijinite”, potrivit unei declarații a guvernului german.

.În condițiile în care schimburile comerciale dintre China și Germania sunt afectate de tensiuni geopolitice și economice, Merz a subliniat în timpul convorbirii sale cu Xi importanța unei „concurențe loiale” și a „reciprocității” între cele două puteri.

Un număr mare de produse chinezești subvenționate inundă Europa și în special piața germană, provocând îngrijorări cu privire la impactul asupra industriei locale. Acestea variază de la mașini electrice, subvenționate de stat, până la panouri solare chinezești ieftine, la care se adaugă impasul privind oțelul.

La rândul său, președintele Xi Jinping a cerut Germaniei să sprijine mai mult investițiile bilaterale, potrivit presei de stat chineze.

De asemenea, joi, după o conversație telefonică cu Xi Jinping, președintele francez Emmanuel Macron a afirmat că împărtășește cu omologul său chinez „același obiectiv în ceea ce privește războiul condus de Rusia”: „o pace durabilă și robustă (care) începe cu un armistițiu imediat și necondiționat”.

Donald Trump a declarat, luni, după o discuție telefonică de două ore cu președintele rus Vladimir Putin că dialogul „a decurs foarte bine” și că Rusia și Ucraina „vor începe imediat negocierile pentru un armistițiu”, subliniind că i-a informat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski și pe lideri europeni de conținutul discuției cu liderul rus și punctând că Vaticanul și-a exprimat interesul de a găzdui negocierile ruso-ucrainene.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, președintele francez Emmanuel Macron, premierii polonez și britanic Donald Tusk și Keir Starmer, precum și cancelarul german Friedrich Merz, au avut și vineri, la summitul Comunității Politice Europene de la Tirana, o discuție telefonică cu președintele american Donald Trump, după finalizarea rundei de discuții ruso-ucrainene de la Istanbul.

Discuțiile dintre delegațiile rusă și ucraineană s-au încheiat după doar 90 de minute de la debut. Reuniunea a reprezentat prima întâlnire față în față a reprezentanților Rusiei și Ucrainei din 2022, imediat după începerea invaziei la scară largă a Rusiei.

Continue Reading

PARLAMENTUL EUROPEAN

Premieră în Timișoara. Universitatea de Vest deschide, în parteneriat cu Parlamentul European și cu vicepreședintele Nicu Ștefănuță, primul spațiu al educației europene

Published

on

©Universitatea de Vest din Timișoara / Facebook

Universitatea de Vest din Timișoara anunță deschiderea unui spațiu dedicat educației europene, realizat sub egida Parlamentului European. Inițiativa face parte dintr-un parteneriat dezvoltat alături de europarlamentarul român Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European, potrivit unui comunicat de presă

La Universitatea de Vest din Timișoara s-a desfășurat vineri o dezbatere despre prezentul și viitorul societății europene, alături de europarlamentarul Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European și alumnus UVT, eveniment desfășurat sub genericul „Valori europene și implicare civică”.

Cu prilejul acestei întâlniri, UVT și-a reafirmat angajamentul pentru promovarea valorilor democratice, educației civice și implicării active în viața comunității, oferind mai ales tinerilor un context util pentru reflecție și schimb de idei despre ceea ce înseamnă a fi cetățean european astăzi.

„Ne bucurăm să vedem o reală dorință de a contribui la o societate mai responsabilă și mai solidară”, a transmis Univeristatea de Vest din Timișoara.

 

Cu ocazia evenimentului, europarlamentarul român a anunțat stabilirea unui parteneriat de lung parcurs între Parlamentul European și UVT, o premieră pentru Timișoara.

Astfel, în această direcție, se conturează o inițiativă ce ar putea aduce:

  •  evenimente de informare și dialog despre Uniunea Europeană,
  • oportunități pentru tineri de a-și face vocea auzită prin propuneri și proiecte,
  • dezvoltarea spiritului civic și a voluntariatului,
  • acces la stagii și schimburi de experiență la Bruxelles și Strasbourg, în cadrul programelor Parlamentului European.

„Este un pas concret către o UVT și mai europeană, mai conectată și mai implicată în realitățile și valorile democrației europene. Mulțumim europarlamentarului Nicu Ștefănuță pentru încredere și viziune, şi pentru că a ales să creeze această punte între Timișoara și Europa chiar aici, la UVT”, a mai transmis Universitatea de Vest din Timișoara.

Continue Reading

SUA

UE face apel la „respect” după ce Trump a amenințat cu tarife vamale de 50%: „Suntem pregătiți să ne apărăm interesele”

Published

on

© European Union 2025 - Source : EP

Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, a afirmat că Uniunea Europeană este hotărâtă să încheie un acord comercial cu Statele Unite, bazat pe „respect”, nu pe „ameninţări”, potrivit BBC.

Declarația vine după ce președintele american Donald Trump a amenințat că va impune taxe vamale de 50% tuturor bunurilor trimise din UE în Statele Unite.

Comisarul european pentru comerț a declarat, după o convorbire telefonică cu reprezentantul SUA pentru comerț, Jamieson Greer, și cu secretarul pentru comerț, Howard Lutnick, că UE este pe deplin angajată și hotărâtă să obțină un acord care să funcționeze pentru ambele părți.

„Am vorbit cu Jamieson Greer și Howard Lutnick. Comisia Europeană rămâne pregătită să lucreze cu bună-credință. Comerțul dintre UE și SUA este de neegalat și trebuie să fie ghidat de respect reciproc, nu de amenințări. Suntem pregătiți să ne apărăm interesele”, a scris Sefcovic, pe X.

Președintele american Donald Trump a sugerat vineri că SUA ar putea impune, începând cu 1 iunie, taxe vamale de 50% pentru produsele importate din Uniunea Europeană. El a lăsat totodată să se înțeleagă că negocierile comerciale dintre Washington și Bruxelles se află într-un impas.

„Uniunea Europeană, care a fost formată cu scopul principal de a profita de pe urma Statelor Unite în comerț, este foarte dificil să se negocieze cu ea. Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri. În aceste condiții, recomand impunerea unor taxe vamale de 50% împotriva UE, începând cu 1 iunie”, a scris Trump pe rețeaua de socializare Truth Social.

UE este unul dintre cei mai mari parteneri comerciali ai Washingtonului, trimițând bunuri în valoare de peste 600 de miliarde de dolari anul trecut și achiziționând bunuri americane în valoare de 370 de miliarde de dolari, potrivit cifrelor guvernului SUA.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
INTERNAȚIONAL56 minutes ago

Zelenski condamnă atacul masiv asupra Kievului: „Numai sancțiunile care vizează sectoarele-cheie ale economiei ruse vor forța Moscova să înceteze focul”

ROMÂNIA2 hours ago

Prima vizită externă a lui Nicușor Dan: Cu o zi înainte de a depune jurământul de președinte, Dan merge în Polonia pentru a-l susține pe primarul Varșoviei în cursa prezidențială

ROMÂNIA2 hours ago

Ambasada României la Washington reacționează la decizia SUA care afectează studenții străini de la Harvard: „Suntem preocupați de soarta acestor tineri remarcabili”

CHINA2 hours ago

În prima discuție cu președintele chinez Xi Jinping, cancelarul german Friedrich Merz i-a cerut acestuia să sprijine eforturile de pace în Ucraina

PARLAMENTUL EUROPEAN3 hours ago

Premieră în Timișoara. Universitatea de Vest deschide, în parteneriat cu Parlamentul European și cu vicepreședintele Nicu Ștefănuță, primul spațiu al educației europene

SUA3 hours ago

UE face apel la „respect” după ce Trump a amenințat cu tarife vamale de 50%: „Suntem pregătiți să ne apărăm interesele”

SUA4 hours ago

Donald Trump amenință UE cu taxe vamale de 50% începând cu 1 iunie: „Discuțiile noastre nu duc nicăieri”

ROMÂNIA19 hours ago

Fake news demontat de consilierul prezidențial Cristian Diaconescu: Președintele Bolojan nu a declarat, în niciun context, că România este dispusă să trimită militari în Ucraina

CHINA19 hours ago

Xi Jinping, mesaj de felicitare pentru Nicușor Dan: Liderul chinez propune deschiderea unui “nou capitol al cooperării” dintre China și România

INTERNAȚIONAL22 hours ago

Avertisment de la Kiev: Reintroducerea tarifelor vamale de către UE poate da o lovitură puternică economiei ucrainene și încrederii populației în Bruxelles

NATO2 days ago

”Revizionismul agresiv al Rusiei amenință nu doar securitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, ci și securitatea noastră comună în Europa”, subliniază Friedrich Merz din Lituania

ROMÂNIA2 days ago

Boloș: Renegocierea PNRR va fi finalizată până la finalul lunii mai. Cererile de plată vor fi restructurate pentru a asigura absorbția fondurilor până în 2026

U.E.4 days ago

Von der Leyen: Bugetul actual al UE a fost proiectat pentru o lume care nu mai există. Următorul trebuie să fie flexibil, coerent, descentralizat și simplificat

EDUCAȚIE5 days ago

Ministrul Daniel David a prezentat raportul de diagnostic al educației și cercetării din România: Șase copii din 20 de se află în zona de analfabetism funcțional

ROMÂNIA1 week ago

Decidenți din Parlamentul României și European își exprimă deschiderea de a consolida dialogul cu mediul de afaceri românesc pentru a crește absorbția fondurilor europene: România trebuie să rămână ancorată în UE

ROMÂNIA1 week ago

Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Concordia reliefează caracterul vital al fondurilor UE pentru economia românească: Dacă nu aducem fiecare euro în țară, ne paște recesiunea

ROMÂNIA1 week ago

Romanian Business Leaders face apel la dialog între decidenții politici și antreprenori și avansează un set de 10 măsuri concrete pentru a accesa ”mai mulți bani” europeni, ”mai repede și mai bine”

ROMÂNIA2 weeks ago

Ministrul Finanțelor, vești bune de la Bruxelles: România va încasa pe 10 iunie 1,3 miliarde de euro din a treia cerere de plată din PNRR

U.E.2 weeks ago

„Stare de urgență în gândire și acțiune”: Von der Leyen și noul cancelar german susțin mobilizarea rapidă privind competitivitatea UE, sprijinirea Ucrainei și gestionarea migrației

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Boloș confirmă riscul de suspendare a fondurilor europene dacă reforma fiscală nu este implementată

Trending