Liderii G7, grupul celor șapte țări industrializate care au o pondere de aproape jumătate din economia globală, au discutat vineri, pentru prima oară după instalarea lui Joe Biden la Casa Albă, despre o reconstruire mai verde a economiilor afectate de pandemia de COVID-19, prin liber schimb, și despre contracararea politicilor “neorientate spre piață” ale Chinei, informează o declarație comună adoptată de liderii Canadei, Franței, Germaniei, Italiei, Japoniei, Marii Britanii, Statelor Unite și Uniunii Europene.
Summit-ul G7, primul la care au participat președintele Joe Biden și prim-miniștrii Yoshihide Suga și Mario Draghi, a avut loc prin videoconferință și a fost prezidat de premierul britanic Boris Johnson, care speră să organizeze în perioada 11-13 iunie un summit în persoană la Carbis Bay, Cornwall.
Liderii au cerut o apărare mai puternică împotriva unei eventuale viitoare pandemii, discutând inclusiv posibilitatea unui tratat global pentru sănătate, după ce UE și SUA și-au anunțat creșterea contribuțiilor la un miliard de euro, respectiv două până la patru miliarde de dolari, la COVAX – mecanismul destinat dezvoltării și producerii de vaccinuri anti-COVID-19.
De asemenea, statele G7 au convenit obiectivul neutralității climatice până la orizontul anului 2050, având în vedere că prima lor reuniune virtuală a fost organizată simbolic în prima zi în care Statele Unite au revenit în cadrul acordului pentru climă de la Paris, conform ordinului executiv semnat de Joe Biden la 20 ianuarie, în prima zi a președinției sale.
“Vom face progrese în ceea ce privește atenuarea, adaptarea și finanțarea în conformitate cu Acordul de la Paris și vom realiza o transformare ecologică și tranziții de energie curată care reduc emisiile și creează locuri de muncă bune pe o cale către zero până cel târziu în 2050”, au subliniat aceștia.
Referitor la China, liderii G7 au spus că “se vor consulta reciproc cu privire la abordări colective față de politicile și practicile care nu sunt orientate spre piață”.
Ulterior, patru dintre liderii statelor G7, plus președinții Comisiei Europene și Consiliului European, s-au adresat virtual unei ediții speciale a Conferinței de Securitate de la München, Joe Biden făcând un apel către aliații europeni pentru a se pregăti împreună pentru o competiție strategică pe termen lung cu China, pledând și pentru un parteneriat cu democrațiile din Indo-Pacific. Semnalul său a fost întâmpinat de cancelarul german Angela Merkel, de liderii instituțiilor UE și de secretarul general al NATO, care au vorbit despre o agendă comună transatlantică în fața regimurilor autoritare care subminează ordinea internațională bazată pe reguli.
Atât în contextul reuniunii G7, cât și în cadrul participării la Conferință, premierul Boris Johnson și-a anunțat intenția de a invita la summitul G7 trei țări democratice din Asia-Pacific – India, Australia și Coreea de Sud, subliniind că grupul celor șapte reprezintă “cea mai mare reuniune a democrațiilor liberale bazate pe comerț liber”.
“Am transmis clar că America a revenit la masă și sunt angajat să lucrez cu ei (n.r. – liderii din G7) pentru a controla pandemia și a aborda provocările comune”, a scris și Joe Biden, pe Twitter, el anunțând deja în mai multe rânduri că rivalitatea SUA-China va lua forma unei competiții extreme.
Videoconferința liderilor G7 a fost “un schimb foarte constructiv” în timpul căruia au fost discutate lupta împotriva pandemiei, redresarea economiei globale și cooperarea în Africa, a declarat și cancelarul german Angela Merkel, ea subliniind că acest lucru a fost “în special” făcut posibil prin schimbarea venirea lui Joe Biden la Casa Albă, care “consolidează multilateralismul”.
Prima reuniune a liderilor G7 cu Joe Biden la Casa Albă a reprezentat o revenire a tonului cooperării cu aliații și cu partenerii, într-o distanțare clară față de politica fostei administrații conduse de Donald Trump, cu care liderii G7 au avut parte de summit-uri tensionate în anii 2017-2019, în timp ce summit-ul din 2020, care trebuia să aibă loc la Camp David, a fost anulat din cauza pandemiei.
G7, format din Statele Unite, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franța, Italia și Canada, are un produs intern brut cumulat de aproximativ 40 de trilioane de dolari – aproape jumătate din economia globală.