Connect with us

Dan Motreanu

Brexit. Europarlamentarul Dan Motreanu dă asigurări cetățenilor români și celorlalți cetățeni europeni din Regatul Unit: PNL și PPE se va asigura că drepturile lor sunt susținute, nicidecum diminuate

Published

on

Europarlamentarul Dan Motreanu a dat asigurări cetățenilor europeni prezenți în Regatul Unit că drepturile lor vor fi cât mai bine proteja în raport cu deciziile Marii Britanii privind Brexit-ul.

”În aceste negocieri dure dintre Londra și Bruxelles, misiunea noastră, a PNL și PPE, este să protejăm cât mai bine drepturile românilor și a celorlalți cetățeni europeni în raport cu deciziile Marii Britanii privind Brexit-ul. Ne vom asigura că drepturile lor sunt susținute, nicidecum diminuate”, a scris eurodeputatul român într-o postare pe pagina sa de Facebook.

”Proiectul european înseamnă libertatea de a alege, libertate de mișcare, respectarea drepturilor fundamentale! Trebuie să vorbim clar și pe o singură voce! Cei 400 de mii de români, precum și ceilalți europeni din Regat nu sunt cetățeni de mâna a doua! Ei trebuie respectați și protejați!”, a completat Motreanu.

Declarațiile sale vin în urma ședinței grupului PPE de miercuri, 11 septembrie, unde a participat și negociatorul șef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier.

Amintim că drepturile cetățenilor români din Regatul Unit a reprezentat unul dintre subiectele aborate de președintele României, Klaus Iohannis, în prima discuție telefonică cu prim-ministrul Regatului Unit, Boris Johnson de la numirea acestuia din urmă în funcția, la 24 iulie.

Astfel, șeful statului român i-a transmis șefului Executivului de la Londra că ”prioritatea majoră a țării noastre este protejarea drepturilor cetățenilor români din Marea Britanie”.

Potrivit celor mai recente estimări, comunitatea română din Marea Britanie este de aproximativ 500.000 de persoane.

Detalii despre înscrirea în Sistemul de înregistrare a cetăţenilor din Uniunea Europeană pot fi obţinute pe https://www.gov.uk , inclusiv în limba română.

Potrivit datelor publicate la 19 august de către Ministerul de Interne de la Londra, până la 31 iulie 2019 au primit drept de reședință în Marea Britanie un număr de 951.700 de cetățeni din țările UE și din Spațiul Economic European.

În total, un număr de 1.040.600 de cetățeni din Uniunea Europeană au aplicat, până la 31 iulie 2019, pentru a primi statut de rezidență în Regatul Unit. 958.000 au aplicat pentru reședință în Anglia, 51.600 în Scoția, 15.600 în Țara Galilor și 12.900 în Irlanda de Nord.

Dintre aceștia, cei mai numeroși solicitanți sunt polonezii (179.800), românii (141.200) și italienii (121.600). Sub 100.000 de aplicați provin din rândul cetățenilor portughezi (92.900), spanioli (69.000) sau bulgari (54.100). Cele mai puține solicitări provin din partea cetățenilor irlandezi (1.500), sloveni (1.000) și luxemburghezi (300).

Sunday Times relata la 5 septembrie că guvernul britanic a renunţat la planurile de suspenda libertatea de mişcare a cetăţenilor din Uniunea Europeană în cazul unui Brexit fără acord după 31 octombrie. Planurile au fost abandonate din cauza riscului de invalidare în justiţie.

Potrivit jurnaliștilor, termenul de 31 octombrie este prea strâs pentru ca guvernul să poată trece un proiect de lege în Parlament, iar folosirea legii retragerii din UE ca bază pentru a ocoli parlamentul ar putea fi contestată în justiţie cu şanse de 70% de a fi invalidată.

Potrivit unui mecanism de reglementare a șederii temporare, cetățenii UE care ajung în Marea Britanie până la finalul lui 2020 vor putea rămâne în această țară până în decembrie 2023.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Dan Motreanu

Eurodeputatul PNL Dan Motreanu: Împreună cu colegii Daniel Buda, Mircea Hava și Siegfried Mureșan am obținut sprijinul întregului grup PPE pentru o serie de amendamente care garantează despăgubirea fermierilor români afectați de pesta porcină africană

Published

on

©️ Dan Motreanu/ Facebook

Eurodeputații PNL Dan Motreanu, Daniel Buda (membri în Comisia pentru agricultură), Mircea Hava și Siegfried Mureșan (membri în Comisia pentru bugete) au depus o serie de amendamente privind despăgubirea fermierilor afectați de pesta porcină africană, pentru care au primit sprijinul întregului grup PPE, potrivit unei postări pe Facebook. 

Aceste amendamente, care au devenit o prioritate pentru PPE, potrivit afirmației eurodeputatului Dan Motreanu, garantează că fermierii români vor fi ajutați imediat ce pesta porcină apare. Astfel, cele 80 de milioane de euro cerute de europarlamentarii români ar trebui să ajungă cât mai repede la fermierii și crescătorii din România și din celelalte state ale Uniunii, imediat după aprobarea bugetului UE.

© Dan Motreanu/Facebook

,,Din păcate, din cauza pestei, care a impus restricții la export, și a dezinteresului factorilor de decizie din actualul Guvern, care nu au făcut nimic să limiteze pagubele, prețul cărnii de porc s-a majorat cu până la 30% anul acesta, România fiind în topul scumpirilor preparatelor din porc”, precizează Motreanu. 

În acest sens, Motreanu spune că sprijinirea amendamentelor de întreg grupul politic din care fac parte autorii acestora, ,,ste o primă victorie importantă pe care am obținut-o”.

,,Suntem o delegație mare în cel mai mare grup din Parlamentul European și ne propunem să facem cât mai multe lucruri bune pentru oameni în următorii 5 ani”, încheie eurodeputatul PNL.

Dan Motreanu se află la primul mandat de deputat în Parlamentul European, unde activează ca membru plin în Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor și ca membru supleant în Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală și în Comisia pentru cultură și educație. De asemenea, eurodeputatul face parte și din trei delegații parlamentare: Delegația la Comisia parlamentară mixtă UE-Chile,  Delegația la Adunarea Parlamentară Euro-Latinoamericană și Delegația pentru relațiile cu Japonia. Anterior mandatului de europarlamentar, Dan Motreanu a fost deputat între anii 2004-2016. Între anii 2006-2007 a fost ministru al Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în perioada crucială care a precedat aderarea României la UE. În prezent, este vicepreședinte PNL pentru politici în Educație, Cercetare, Tineret, Sport, Cultură, Culte și Minorități.

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending