Connect with us

MAREA BRITANIE

Brexit: Londra a lansat un nou program de schimburi de studenți, Turing, care urmează să înlocuiască Erasmus

Published

on

© No. 10/ Flickr

Guvernul de la Londra a lansat vineri primele etape ale programului de schimburi de studenţi Turing, care urmează să înlocuiască programul european Erasmus, după Brexit, pentru a permite studenţilor britanici să urmeze facultăţi din străinătate, transmite AFP și Agerpres.

Bugetul alocat este de 110 milioane de lire (128 milioane de euro).

Noul program, numit după celebrul matematician britanic Alan Turing, are rolul de a ajuta 35.000 de studenţi “din toate categoriile de venituri şi din întreaga ţară să beneficieze de posibilităţi fantastice de educaţie în ţările dorite”, a comunicat premierul Boris Johnson.

El a apreciat că “programul mondial” constituie o “aliniere la nivel superior” faţă de Erasmus, program la care Regatul Unit a renunţat la sfârşitul anului trecut, după peste trei decenii de participare, în cadrul acordului post-Brexit încheiat cu Uniunea Europeană.

Ministrul educaţie, Gavin Williamson, a precizat că programul Turing va pune accentul pe “mobilitatea socială şi raportul calitate-preţ”, oferind studenţilor din medii defavorizate mai multe posibilităţi de studii şi călătorii internaţionale decât Erasmus.

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

MAREA BRITANIE

De la Washington la Londra: Ministrul Oana Țoiu, vizită în Regatul Unit; Întrevedere cu omologul britanic și un discurs la think tank-ul Chatham House

Published

on

© 2026 World Economic Forum / Boris Baldinger

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, va realiza o vizită de lucru la Londra, în perioada 9-10 februarie 2026, vizita se înscriindu-se în demersurile constante ale României de consolidare a dialogului politic și cooperării bilaterale extinse cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, unul din cei mai importanți parteneri strategici ai țării noastre, informează MAE într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

În cadrul vizitei, ministrul afacerilor externe va avea o întrevedere cu omologul său britanic, Yvette Cooper, în carul căreia vor fi abordate teme de interes comun, precum aprofundarea cooperării politico-diplomatice bilaterale, dezvoltarea relațiilor economice și sectoriale,  sprijinul pentru Ucraina, securitatea regională și euroatlantică.

Perspectivele de consolidare a cooperării parlamentare româno-britanice vor fi abordate de către ministrul Oana Țoiu cu membri ai Grupului interparlamentar pentru România (All-Party Parliamentary Group for Romania – APPG).

Agenda vizitei include, totodată, o întâlnire cu reprezentanți ai comunității românești din Londra, care va oferi ocazia discutării priorităților și preocupărilor cetățenilor români stabiliți în Regatul Unit.

Ministrul român al afacerilor externe va efectua o vizită și la Universitatea din Oxford, unde funcționează Lectoratul de limba română, finanțat de Guvernul României, proiect integrat în cadrul Facultății de Lingvistică, Filologie și Fonetică a prestigioasei universități. 

La Colegiul Trinity din Oxford, oficialul român va participa la dezbaterea „In conversation with the Romanian Minister of Foreign Affairs”, dedicată politicii externe în contextul crizelor actuale, cu accent pe contribuția României la eforturile dedicate consolidării securității, rezilienței democratice și stabilității regionale, precum și pe contribuția valoroasă a diasporei academice românești la promovarea expertizei și dialogului internațional.

Programul vizitei va include și o prelegere a ministrului Oana Țoiu la prestigiosul think-tank britanic Chatham House, unde va prezenta poziția României pe teme de actualitate, precum securitatea europeană, amenințările hibride și consolidarea rezilienței regionale și transatlantice. Demnitarul român va avea o intervenție și la Conferința„London: Capital, Infrastructure, and Energy Security”, găzduită de Ambasada României la Londra.

Vizita la Londra reconfirmă angajamentul ferm al României pentru dialog, cooperare și parteneriate solide, într-un context internațional marcat de provocări de securitate și transformări geopolitice semnificative. De asemenea, componenta substanțială de relaționare cu comunitatea românească se înscrie în linia eforturilor susținute depuse în ultimele luni în raport cu comunitățile de români din afara granițelor.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Regatul Unit se așteaptă ca NATO să discute săptămâna viitoare măsuri de securitate pentru Groenlanda

Published

on

© John Healey/ Facebook

Miniștrii apărării din cadrul NATO vor discuta, cel mai probabil, măsuri de consolidare a securității Groenlandei la reuniunea de săptămâna viitoare, a declarat ministrul britanic al apărării, John Healey, în contextul tensiunilor generate de declarațiile președintelui american Donald Trump privind dorința sa de a obține controlul asupra insulei, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Trump a afirmat în repetate rânduri că își dorește Groenlanda, teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei, spunând că aliații europeni nu au reușit să o securizeze în mod corespunzător. Comentariile sale au stârnit o dispută cu Danemarca, membră a NATO, cu privire la acest teritoriu al său de peste mări și au pus presiune pe Alianța Nord-Atlantică.

Aceste tensiuni s-au diminuat după ce secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că a discutat cu Trump despre modul în care aliații ar putea colabora pentru a asigura securitatea în Arctica, dar există puține detalii ale acestor planuri.

Healey a declarat că o misiune NATO propusă, Arctic Sentry (Santinela Arctică), este o modalitate prin care „noi, ca națiuni NATO, îi putem demonstra președintelui Trump că deja intensificăm securitatea Groenlandei, că acceptăm și suntem de acord că are un motiv de îngrijorare”.

„Trump a pus degetul pe o provocare. Ceea ce îi demonstrăm este că NATO este deja implicată în acest proces”, a declarat Healey pentru Reuters într-un interviu, adăugând că națiunile își „vor intensifica și mai mult eforturile”.

„Mă aștept să văd mai multe discuții la reuniunea miniștrilor Apărării din NATO la care voi participa săptămâna viitoare la Bruxelles”, a precizat el.

NATO a început planificarea militară pentru Arctic Sentry, pe care o descrie ca o misiune de vigilență sporită în zonă, dar nu era clar dacă aceasta va fi discutată la reuniunea din 12 februarie.

Săptămâna trecută, emisarul special al Statelor Unite pentru Groenlanda a prezentat elementele-cheie ale unei propuneri americane adresate Danemarcei privind viitorul statut de securitate al Groenlandei, care include posibilitatea înființării unor noi baze militare, extinderea libertății operaționale a SUA și desfășurarea unui sistem de apărare antirachetă de tip „Dom de Aur” deasupra insulei arctice.

Donald Trump și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au convenit, la Forumul Economic Mondial de la Davos, premisele unui acord privind securitatea arctică.

Potrivit lui Trump, soluția aflată în discuție ar avea beneficii largi, el precizând că „această soluție, dacă va fi finalizată, va fi una excelentă pentru Statele Unite ale Americii și pentru toate statele NATO”.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Marea Britanie și SUA au semnat un memorandum de înțelegere privind mineralele critice: Subliniază angajamentul nostru de a construi lanțuri de aprovizionare globale reziliente și diversificate

Published

on

© Seema Malhotra MP/ X

Marea Britanie a semnat un memorandum de înțelegere privind mineralele critice cu administrația Trump, în încercarea de a diversifica lanțurile de aprovizionare în defavoarea Chinei, informează Politico Europe

Subsecretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Commonwealth-ului și Dezvoltării Seema Malhotra a semnat parteneriatul la Washington cu subsecretarul de stat american Jacob Helberg miercuri seara.

„Pe măsură ce cererea de minerale critice continuă să crească în întreaga lume, acest memorandum de înțelegere cu Statele Unite subliniază angajamentul nostru de a colabora ca aliați apropiați pentru a construi lanțuri de aprovizionare globale reziliente și diversificate”, a declarat Malhotra într-un comunicat.

În conformitate cu termenii înțelegerii, cele două țări au convenit să utilizeze instrumente de politică economică și investiții coordonate pentru a asigura aprovizionarea cu minerale esențiale și pentru a combate importurile subvenționate care riscă să submineze producția internă.

Acestea vor identifica în comun proiectele prioritare, vor mobiliza finanțare pentru dezvoltare și vor schimba informații despre investițiile care ar putea amenința capacitățile interne ale oricăreia dintre cele două țări.

Parteneriatul semnalează o poziție mai dură față de denaturarea pieței, ambele părți angajându-se să-și protejeze industriile de „politicile neconforme cu piața și practicile comerciale neloiale” — inclusiv prin colaborarea cu aliații în cadrul unei abordări globale a provocărilor legate de stabilirea prețurilor.

Acordul prevede, de asemenea, că ambele părți vor utiliza instrumentele legislative și diplomatice existente pentru a revizui, descuraja și, eventual, bloca vânzările de minerale critice și de pământuri rare din motive de securitate națională.

Miniștrii SUA și Regatului Unit sunt așteptați să se reunească în următoarele șase luni pentru a avansa parteneriatul.

Administrația Trump, care a anunțat acorduri similare cu Mexic, Uniunea Europeană și Japonia, dorește în cele din urmă să înființeze un bloc comercial pentru minerale critice, propus miercuri de vicepreședintele JD Vance către 54 de țări.

Citiți și: “Pax Silica”: SUA, UE și Japonia au lansat un parteneriat pentru securizarea aprovizionării cu minerale critice. România se declară “aliat strategic pentru asigurarea viitorului mineralelor critice”

Pax Silica: Donald Trump este “ferm angajat să colaboreze cu partenerii, inclusiv România, în aprovizionarea sigură cu minerale esențiale necesare în apărare, energie și tehnologie”

România, una din cele 5 țări UE prezente la nivel de ministru de externe la reuniunea mineralelor rare de la Washington: Țara noastră – actor strategic în lanțul de aprovizionare a Europei (MAE)

Joi, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Londra, secretarul britanic pentru comerț, Peter Kyle, a declarat că blocul comercial cu Washingtonul „are sens”.

„În ceea ce privește mineralele critice, alianțele au sens, în măsura în care țin cont de particularitățile specifice ale piețelor interne”, a afirmat Kyle.

„În toate alianțele, fiecare dintre noi are nevoi diferite și produce minerale diferite, așa că trebuie să ne asigurăm că există o cooperare deplină, dar ar trebui să abordăm problema din perspectiva <<cum putem face ca acest lucru să funcționeze?>>, mai degrabă decât <<cum putem evita acest lucru?>>, a adăugat el.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

PARLAMENTUL EUROPEAN2 seconds ago

Parlamentul European se reunește în plen la Strasbourg: apărarea europeană, competitivitatea UE și țintele climatice, printre principalele teme ale săptămânii

JAPONIA2 minutes ago

Nicușor Dan o felicită pe Sanae Takaichi pentru victoria în alegerile din Japonia: Aștept cu interes să lucrăm la consolidarea Parteneriatului Strategic

JAPONIA2 minutes ago

UE și SUA o felicită pe Sanae Takaichi pentru „victoria istorică în alegerile” legislative din Japonia. Liderii instituțiilor europene „așteaptă cu interes un nou impuls pentru aprofundarea parteneriatului strategic”

U.E.37 minutes ago

Liderii instituțiilor UE îl felicită pe Antonio Jose Seguro pentru câștigarea alegerilor prezidențiale din Portugalia: Poporul portughez și-a demonstrat angajamentul față de democrație

INTERNAȚIONAL16 hours ago

FOTO Regina Máxima s-a înrolat ca rezervist în armata Țărilor de Jos întrucât securitatea țării “nu mai poate fi considerată de la sine înțeleasă”

INTERNAȚIONAL18 hours ago

Ucraina impune sancțiuni persoanelor și companiilor implicate în industria de apărare a Rusiei și în activități financiare, inclusiv celor care ajută Moscova să eludeze sancțiunile UE și SUA

ENERGIE20 hours ago

Ministrul Energiei, întrevedere cu omologul ucrainean: Interconectările România–Ucraina trebuie operate în condiții de maximă siguranță

ROMÂNIA20 hours ago

Nicușor Dan: Vom decide participarea la prima reuniune a Consiliului Păcii după discuții cu SUA; România dorește “să adere în condițiile revizuirii Cartei”

INTERNAȚIONAL21 hours ago

Premierul israelian se va întâlni miercuri, la Washington, cu Donald Trump pentru a discuta despre negocierile purtate de SUA cu Iranul

ROMÂNIA21 hours ago

SURSE Nicușor Dan, invitat de Donald Trump la prima reuniune a Consiliului Păcii, analizează posibilitatea participării

NATO6 days ago

UE își actualizează Strategia pentru regiunea arctică. Kallas: Arctica a devenit linia de front a competiției globale pentru putere

U.E.3 weeks ago

Europol a destructurat o rețea de trafic de droguri sintetice care opera în UE. Rețeaua se angaja în activități de spălare de bani pentru a-și continua operațiunile ilicite

ROMÂNIA3 weeks ago

Ministerul Muncii și Banca Mondială facilitează dialogul regional privind reformele în serviciile sociale. Florin Manole: Dacă vrem servicii sociale care să conteze, trebuie să ieșim din zona de confort

SUA3 weeks ago

Giorgia Meloni a discutat telefonic cu Donald Trump, căruia i-a transmis că amenințarea cu tarife vamale în chestiunea Groenlandei este „o eroare”

COMISIA EUROPEANA3 weeks ago

Președinții Braziliei și Comisiei Europene au sărbătorit acordul comercial UE-Mercosur. Ursula von der Leyen: Bine ați venit în cea mai mare zonă de liber schimb de pe planetă

ROMÂNIA2 months ago

Oana Țoiu: România și R. Moldova au cel mai puternic parteneriat diplomatic. Interesele țărilor noastre nu sunt doar aliniate, ci îndeplinite cu succes atâta timp cât le urmărim împreună

SUA2 months ago

Rubio: SUA nu încearcă să impună un acord de pace între Ucraina și Rusia, ci să înțeleagă ce este dispusă fiecare parte să accepte și să ofere pentru a ajunge la o soluție negociată

COMISIA EUROPEANA2 months ago

Comisia Europeană prezintă două soluții pentru a sprijini nevoile de finanțare ale Ucrainei în perioada 2026-2027: împrumuturi UE și utilizarea activelor rusești înghețate pentru un împrumut pentru reparații

ROMÂNIA2 months ago

Industria de apărare din România face apel la un cadru legislativ modern, predictibil și capabil să susțină producția locală, lanțurile de furnizori și transferul de tehnologie

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII2 months ago

Șeful Biroului Grupului BEI în România prezintă instrumentele de finanțare ale Băncii Europene de Investiții pentru sectorul securității și apărării: Ambițiile noastre în acest domeniu s-au mărit considerabil

Trending