Fostul președinte și actualul eurodeputat PMP Traian Băsescu a fost vaccinat sâmbătă împotriva COVID-19, a anunțat Spitalul Universitar de Urgenţă Militar „Dr. Carol Davila” într-o postare pe Facebook.
Fostul șef al statului s-a imunizat la același centru de vaccinare la care s-au vaccinat președintele Klaus Iohannis, vineri, și prim-ministrul Florin Cîțu, sâmbătă.
“În conformitate cu prevederile Legii nr. 38/2018 pentru acordarea de servicii medicale unor categorii de persoane şi pentru completarea art. 2 din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, domnul Traian Băsescu, Preşedintele României, în perioada 2004 şi 2014, s-a imunizat împotriva COVID-19, în cursul acestei zile, la Centrul de vaccinare al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central «Dr. Carol Davila»”, arată spitalul, într-o postare sâmbătă pe pagina de Facebook.
Prim-ministrul Florin Cîţu s-a vaccinat anti-COVID sâmbătă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar „Dr. Carol Davila”, unde cu o zi în urmă s-a vaccinat şi preşedintele Klaus Iohannis. Prim-ministrul a venit la centrul de vaccinare îmbrăcat cu un tricou inscripţionat cu mesajul „Împreună învingem pandemia”.
Vineri, 15 ianuarie, a fost dat startul celei de-a doua etape de imunizare împotriva virusului SARS-CoV-2.
Persoanele eligibile pentru a fi vaccinate în etapa a două a campaniei sunt: beneficiarii din centrele sociale, persoanele care au peste 65 de ani, persoanele cu boli precum: diabet zaharat, obezitate, alte metabolice inclusiv boli congenitale, afecțiunile cardiovasculare cronice, afecțiunile cronice renale, oncologice, pulmonare, sindromul Down, afecțiuni hepatice, autoimune și alte condiții de imuno-depresie, HIV-SIDA, persoanele care deservesc activități esențiale pentru bună funcționare a infrastructurii critice.
Potrivit lui Gheorghiță, din categoria persoanelor care deservesc activități esențiale fac parte personalul din domeniul Apărării, ordine publică, siguranță națională, autoritate judecătorească, personalul din sectorul economic vital, cum ar fi procesare, distribuție alimente, pâine, lactate, legume, apă, centrale electrice (transport și distribuție) , medicamente și materiale sanitare, transport de persoane și mărfuri, personalul din învățământ, poștal și curierat, salubritate și deșeuri, personalul din înaltele instituții ale statului (Parlament, președinție), culte religioase.
Pe lista persoanelor care vor fi vaccinate în etapa a doua face parte și personalul din mass-media, “cei care efectuează reportaje în unități medicale”.
Campania de vaccinare în România și în Uniunea Europeană a debutat la 27 decembrie, într-un gest simbolic de unitate între toate statele membre ale UE.
Potrivit datelor puse la dispoziția CNCAV de către Institutul Național de Sănătate Publică, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, numărul total de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (începând cu data de 27 decembrie 2020) este de 108.294.