Connect with us

U.E.

Brexit. Premierul Nicola Sturgeon anunță organizarea unui nou referendum pentru independeța Scoției, în maximum doi ani: Independența ne-am premite să ne protejăm locul în Europa

Published

on

Premierul Scoției, Nicola Sturgeon, a declarat miercuri că țara sa trebuie să organieze un nou referendum privind independența față de Regatul Unit, înaintea alegerilor parlamentare din mai 2021, anunță Reuters, citat de Agerpres.

”O alegere între Brexit şi viitorul Scoţiei ca naţiune europeană independentă trebuie oferită în mandatul acestui parlament”, a afirmat ea în forul legislativ scoţian.

Sturgeon a avertizat că Brexit-ul va avea un impact catastrofic asupra economiei scoțiene. Aceasta a critiat abordarea Westminster-ului privind ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, pe care a calificat-o ca fiind una haotică, spunând că cetățenii ar trebui să aibă dreptul de a alege independența.

Într-o declarație mult așteptată adresată parlamentului scoțian cu privire la planurile sale, Sturgeon a afirmat că legislația propusă va stabili modul în care va fi organizat un nou referendum dacă Palatului Holyrood (sediul Parlamentului scoțian) i s-ar acorda acest drept, informează The Guardian.

”Scoția ar trebui să fie o forță motrice în Europa. În schimb, ne confruntăm cu riscul de a fi marginalizați, într-un Regat Unit care devine din ce în ce mai marginalizat pe scena internațională. Independența, dimpotrivă, ne-am premite să ne protejăm locul în Europa”, a spus Sturgeon în fața parlamentarilor.

Marți, Downing Street a clarificat că Theresa May nu va autoriza niciodată un astfel de referendum pe durata mandatului său de premier. May a spus în martie 2017, când Sturgeon a solicitat pentru prima dată astfel de prerogative, că ”acum nu este momentul”.

Premierul scoțian a anunțat în luna iunie 2016 că dorește o nouă legislație pentru organizarea unui referendum, la scurt timp după ce britanicii au votat pentru ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană.

Sondajele de opinie arată că o majoritate restrânsă este împotriva independenței, în timp ce doar o minoritate sprijină ideea organizării unui referendum în următorii doi ani. Alte sondaje arată că majoritatea votanților scoțieni ar susține un referendum în următorul deceniu.

Se pare că Sturgeon este conștientă de această situație și a precizat că dorește să obțină un consens cu partidele din opoziție cu privire la viitorul constituțional și politic al Scoției.

Scoţia face parte din Regatul Unit de peste trei secole. Cetăţenii au respins independenţa prin vot, cu o diferenţă de 10% în favoarea unioniştilor, într-un referendum organizat în 2014.

Amintim, de asemenea, că 62% dintre scoțieni au votat la 23 iunie 2016 pentru rămânerea în Uniunea Europeană, stabilind o diferență de 24 de puncte procentuale față de tabăra care s-a opus apartenenței la UE, ce a obținut 38% din totalul voturilor exprimate.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

ROMÂNIA

Viorica Dăncilă: Obiectivul guvernării este în continuare creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene pentru a atinge media europeană de 31%

Published

on

©Guvernul României

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că România are, în prezent, o rată de absorbţie a fondurilor UE de aproximativ 29%, foarte aproape de media europeană, care este de 31%, relatează Agerpres.

Premierul României a punctat faptul că obiectivul guvernării de la București este creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene pentru a atinge media europeană, fiind convinsă, de altfel, că trendul ascendent va fi menținut, ceea ce va aduce beneficii în plan social și economic. 

“Ne-am propus, prin programul de guvernare, să accelerăm ritmul de cheltuire a banilor alocaţi ţării noastre de la bugetul UE. Rămânem ataşaţi acestui obiectiv, iar rezultatele se văd. Rata de absorbţie a României este acum de aproximativ 29%, foarte aproape de media europeană – de 31%. Rata de contractare a crescut din 2016 până în prezent de peste 15 ori, mai exact de la 5% în 2016 la aproximativ 79% din alocare în prezent. Am reuşit să deblocăm proiecte importante în toate domeniile de interes şi, dincolo de cifre, avem în vedere permanent ce beneficii aduc aceste proiecte în plan social, dar şi în plan economic”, a spus Dăncilă, la Palatul Victoria, la ceremonia de semnare a contractului pentru finanţarea proiectului “Facilitarea inserţiei pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi” şi la lansarea a două apeluri de proiecte privind stagii de practică pentru elevi şi studenţi în vederea corelării învăţământului cu cerinţele pieţei muncii.

În context, premierul Dăncilă a spus că proiectul pentru facilitarea inserţiei pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi este finanțat cu 23,5 milioane de euro. Aceastaa precizat că prin acest proiect, persoanele cu dizabilităţi, pe lângă consilierea specifică, vor fi ajutate să-şi cumpere dispozitive asistive, iar firmele vor fi stimulate să angajeze persoane cu dizabilităţi prin acordarea unei subvenţii de 2.250 de lei pe lună pentru o perioadă de 18 luni, mai informează sursa citată.

,,Sunt oameni care merită respectul nostru pentru curajul cu care luptă să-şi depăşească limitele şi al căror potenţial merită să fie pus în valoare într-o societate pe care ne-o dorim fără bariere”, a menţionat Viorica Dăncilă.

Potrivit acesteia, cele două apeluri de proiecte lansate pe 23 mai vizează pregătirea profesională a tinerilor și integrarea lor pe piața muncii din România, ceea ce ar reprezenta un câștig atât pentru ei, cât și pentru sectoarele profesionale care ar putea aduce o contribuție mai bună la bugetul de stat. 

,,Cu o finanţare de 70 milioane euro, respectiv 30 milioane de euro, oferim pentru peste 27.000 de elevi şi 5.000 de studenţi oportunitatea unor stagii de practică, inclusiv prin învăţământul dual, pentru ca pregătirea lor să ţină pasul cu cerinţele pieţei muncii. România are nevoie de tineri acasă, familiile lor au nevoie de ei aici, venim în sprijinul lor, dar şi în sprijinul mediului de afaceri, care se confruntă cu lipsa forţei de muncă bine pregătită. Prin aceste proiecte facilităm accesul românilor la locuri de muncă bine plătite, diminuăm presiunea generată asupra bugetului de asistenţă socială şi susţinem dezvoltarea mediului de afaceri”, a mai declarat premierul.

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Candidatul de top al lui Emmanuel Macron la alegerile europene se opune aderării României la Schengen: ”Corupția este cangrena țării”

Published

on

© Nathalie Loiseau/ Twitter

Candidatul cap de listă al partidului lui Emmanuel Macron la alegerile europene din Franța, Nathalie Loiseau, se împotrivește întrării României în Spațiul Schengen, precizând că fenomenul corupției este ”cangrena” țării.

Fostul ministru al afacerilor europene din Franța a declarat acest lucru la France Inter, precizând că ”corupția este cangrena țării, guvernul face totul pentru a evita lupta împotriva acestei corupții… prin urmare, nu putem vorbi de intrarea României în spațiul Schengen”, relatează publicația La Provence.

Tema aderării României la Spațiul a redevenit un subiect de actualitate nu numai prin prisma manifestelor electorale ale PSD și PNL, care și-au asumat din nou acest obiectiv, ci și ca urmare a declarațiilor președintelui Klaus Iohannis la Summitul UE de la Sibiu.

La sosirea la summitul european de la Sibiu, președintele Klaus Iohannis a declarat că România va intra “peste puţin timp” în Spaţiul Schengen şi va scăpa şi de Mecanismul de Cooperare şi VerificareDe altfel, șeful statului a criticat, în context, acțiunile majorității parlamentare PSD-ALDE de subminare statul de drept.

Ulterior, premierul Olandei Mark Rutte, unul dintre liderii europeni care s-au opus constant aderării României la spațiul Schengen, a afirmat joi, la sosirea la Summitul de la Sibiu, că România face paşi înapoi în ceea ce priveşte respectarea statului de drept şi democraţia şi că nu e încă pregătită de aderare.

La câteva zile de la aceste momente a apărut și o poziție din partea Germaniei, prin vocea ambasadorului Cord Meier-Klodt, care a declarat că ţara pe care o reprezintă nu s-a opus niciodată intrării României în Spaţiul Schengen.

Urmăriți și LIVE UPDATE Au început alegerile europarlamentare: Britanicii și olandezii au mers primii la urne. În Olanda, partidul lui Frans Timmermans câștigă alegerile

În cazul în care partidul En Marche al președintelui Emmanuel Macron câștigă alegerile europene din Franța, Nathalie Loiseau se va număra printre europarlamentarii proeminenți din noul grup format de ALDE european și formațiunea lui Macron, alături de Guy Verhofstadt.

De altfel, liderul belgian va participa vineri la miting-ul de final de campanie al Alianței 2020 USR-PLUS, condusă de fostul premier Dacian Cioloș și de președintele USR Dan Barna, fiind așteptată o viitoare aderare a eurodeputaților Alianței la grupul ”ALDE – En Marche”. De asemenea, în acest sens, Cioloș a și avut o întrevedere, la Sibiu, cu președintele francez Emmanuel MAcron.

 

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Cântecul electoral patriotic pro-PSD și anti-Frans Timmermans a ajuns în presa de la Bruxelles: ”Timmermans este atacat în România, iar arma aleasă este folclorul”

Published

on

© PES/ Flickr

Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, a postat, joi, pe Facebook, un cântec pe acorduri maramureşene, interpretat de doi copii, de susţinere electorală a PSD şi în care sunt lansate mai multe atacuri la adresa lui Frans Timmermans, candidatul socialiştilor europeni pentru președinția Comisiei Europene. Postarea liderului PSD a fost preluată și de Politico Europe, care scrie că Timmermans este ”atacat în România, iar arma aleasă este folclorul”.

Deși cântecul este axat pe susținerea PSD, câteva atacuri sunt lansate şi la adresa lui Frans Timmermans, unul din principalii critici ai guvernării PSD din poziția de prim-vicepreședinte al Comisiei Europene şi candidat al Partidului Socialiștilor Europeni, adică familia politică din care face parte și PSD, pentru șefia Comisiei Europene.

„Frunză verde de bostan / Eu nu-l vreau pe Timmermans / Eu nu-l vreau pe Timmermans / Că un om părtinitor / Din ţara lalelelor / Din ţara lalelelor / Frunză verde de bostan / Eu nu-i fac sluj lui Timmermans / Fiindcă e părtinitor / / Din ţara lalelelor”, se precizează în alte versuri.

Cântecul a fost publicat în aceeași zi în care cetățenii olandezi se prezentau la urne pentru alegerile europene, scrutin în care Partidul Laburist al lui Frans Timmermans era cotat cu a 3-a șansă. Cu toate acestea, formațiunea lui Frans Timmermans a câștigat alegerile pentru Parlamentul European, cu 18,1%, echivalentul a cinci mandate în viitorul Parlament.

Citiți și Alegerile europene s-au încheiat în Olanda: Partidul lui Frans Timmermans, dat câștigător în sondaje după cea mai mare prezență la vot din ultimii 30 de ani

 

Continue Reading

Referendumul național din 26 mai

#DAlaReferendum #RomaniiVoteaza #RomaniiConteaza

Dragi români,Cu toții ne dorim să trăim într-o țară în care hoții și corupții stau la pușcărie, nu în fruntea statului. Pe 26 mai, să spunem răspicat DA pentru România europeană, DA pentru România pe care o iubim, țara oamenilor cinstiți și integri, în care nimeni nu este mai presus de lege. Votați DA la referendum și nu îi lăsați pe alții să decidă în locul vostru! Românii votează pentru că românii contează!#DAlaReferendum #RomaniiVoteaza #RomaniiConteaza

Publicată de Klaus Iohannis pe Joi, 16 mai 2019

”Alege-ți viitorul” – dedataastavotez.eu

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending